jump to navigation

Neagu Djuvara: “Intre Orient si Occident” 18/09/2009

Posted by Theophyle in 1, Antologii, Carte Contemporana (sec. 20-21).
Tags: ,
trackback

Sub titlul sau complet, “Intre Orient si Occident. Tarile romane la inceputul epocii moderne” este inca o carte in serialul nostru dedicat Profesorului Neagu Djuvara. De aceasta data vom discuta o carte putin mai complexa decat ultima, care era de fapt un rezumat istoric. Asa cum zice Djuvara aceasta carte nu este destinata romanilor – dupa cum subliniaza autorul in prefata la editia romaneasca, ci occidentalilor care „in general – chiar si in sferele cele mai culte – nu stiu aproape nimic despre trecutul tarii noastre“ –, dar ale carei nuantari lirice si penelari nostalgice nu pot fi surprinse decit de cel ce respira inca atmosfera dens-orientala a meleagurilor bizantine. Aplicarea perspectivei Noii Scoli (Scoala Analelor despre care am mai vorbi) istorice franceze – constituirea semnificatiilor nu pornind de la concepte generale, ci de la indecidabilitatea faptului simplu, cotidian – construieste un „roman“ al secolelor al XVIII-lea si al XIX-lea in tarile romane in care obiectul atentiei este in continua miscare, in care istoria nu se constituie ca o forta suprapersonala ce impune directie si sens multitudinii de evenimente, ci este insasi pluralitatea si dinamica realului.

197-1

Carte reda cu lux de amanunte exoticul „Talmes-balmes oriental“ al curtilor domnesti, al Bucurestilor si Iasilor – cu serbarile si alaiurile stralucitoare prilejuite de mult prea desele schimbari ale domnilor fanarioti, cu podurile, hanurile si mizeria lor, luxul si stralucirea caselor boieresti si saracia satelor, tributul impovarator si pretul urias al tronului pe care privilegiatii locuitori ai Fanarului care il obtineau trebuiau apoi sa-l stoarca de la tarani, lacomia si neinfrinarea ispravnicilor, usurinta moravurilor si, in acelasi timp, o puternica si sincera credinta, importanta traditiilor si ritualurilor, lumea levantina colorata care se deschide treptat (o data cu ocupatia ruseasca din 1806-1812) culturii, ideilor si modei occidentale – constituie un univers al contrastelor si diversitatii, reconstituit mai ales prin ochii uimiti ai calatorilor straini, ai celuilalt, care descopera noul, spectaculosul, contradictoriul. Pentru ca este aproape imposibil de definit un anumit aspect – aproape intotdeauna altul – este considerat de acesti calatori, diplomati sau trecatori ca fiind definitoriu. Policromia imaginii astfel reconstituite inlatura orice viziune “prea maniheista“. Este surprinsa – in sistemele de guvernare, juridic, administrativ, financiar, in complexa ierarhie boiereasca, in situatia robilor tigani, in invatamint si in configuratia satelor – “instalarea treptata a unor aspecte pozitive“ prin unele reforme initiate de domnii fanarioti in domeniile cultural si social (cum ar fi desfiintarea serbiei de catre Constantin Mavrocordat in 1746).

199-1Tarile Romane in secolele tulburi al XVIII-lea si al XIX-lea presupun din punctul de vedere al autorului parasirea perspectivei impietrite si incercarea de a surprinde dinamica cotidianului, a “faptului divers“, culoarea timpurilor si locurilor, ambivalentele ce rastoarna sabloanele ideologice care marcheaza perceptia epocii. Perioada domniilor fanariote este mai mult decit o perioada neagra din istoria tarilor romane in ochii lui Djuvara, a fost mult diferita decat am cunoscut-o noi din cartile de istorie comuniste. De citit cu o mare placere.

Comentarii

1. maya - 20/09/2009

Buna ziua si buna sa va fie inima!
😆

2. maya - 20/09/2009

Neagu Djuvara – un lord,un aristocrat si la propriu si la figurat!

3. Theophyle - 20/09/2009

@maya, ai dreptate el este 🙂

4. maya - 20/09/2009

Am citit cartea;mi-a placut tare,tare mult! 🙂

5. maya - 20/09/2009

Theo-Phyl

Nu am citit „Amintiri din pribegie” dar imi promit sa o citesc!

6. Theophyle - 20/09/2009

este o carte foarte buna 🙂 merita chiar merita sa fie citita:)

7. maya - 20/09/2009

Theo-Phyl

Spui ca te regasesti in (unele) rinduri scrise de domnia sa;ma gindesc ca te referi in primul rind la sentimentul pribegiei. Gresesc?

8. Theophyle - 20/09/2009

nu maya nu gresesti, la sentimentul pe care-l ai cand nu regasesti „mirosurile” si „sunetele de acasa”


Sorry comments are closed for this entry