jump to navigation

Titu Maiorescu: Despre Caragiale 25/12/2009

Posted by Theophyle in Antologii, Document, Jurnalism, Teatru.
Tags: ,
trackback

Comediile domnului Caragiale este o lucrare scrisă de Titu Maiorescu din dorinţa de a-l apăra pe I. L. Caragiale de atacurile din presa vremii care-l acuzau de imoralitate (datorată prezenţei unei lumi de joasă speţă în piesele sale: oameni „viţioşi sau proşti”, amor nelegiuit etc.). Pornind de la constatarea că tipurile şi situaţiile din sfera timpului, Maiorescu atrage atenţia că artistul recreează realitatea dintr-o perspectivă ideal-artistică, fără nicio preocupare practică. Tipologia personajelor este, de asemenea, diversă, caracterizată cu o intuiţie şi o fervoare critică de-a dreptul remarcabile.

Scrie Maiorescu:  „sub formele unei spoieli de civilizaţie occidentală, strecurată în mod precipitat până în acel strat şi transformată într-o adevărată caricatură a culturei moderne.”

În studiul său, Maiorescu precizează faptul că societatea, împreună cu opinia publică, consideră drept trăsătură caracteristică a comediilor lui Caragiale trivialitatea, însă argumentele şi comparaţiile aduse pe parcursul articolului au întemeiat concluzia că în lumea artei nu poate fi vorba de „trivial”, ci fiecare scriitor are dreptul său literar incontestabil.

Cateva fragmente din acest superb articol, Comediile domnului Caragiale :

… O noapte furtunoasă, Conul Leonida faţă cu reacţiunea, O scrisoare pierdută, D-ale carnavalului – cine din cei ce se duc la teatrul român nu a văzut una sau alta din aceste comedii? Mulţi cunosc pe cea dintăi, mai toţi pe cea de-a treia şi câţiva pe celelalte.

De meritat toate merită să fie cunoscute şi, după părerea noastră, lăudate – toate fără excepţie.

Publicul primelor reprezentări a judecat altfel. Scrisoarea pierdută a avut un succes mare; şi Noaptea furtunoasă a avut succes; dar Conul Leonida, jucat pe o scenă de a doua mână, nu a plăcut; şi D-ale carnavalului a fost fluierată.

Foarte bine! …

… Conul Leonida citeşte jurnale, explică nevestei sale esenţa republicei cum o pricepe el, valoarea lui „Galibardi” şi teoria halucinaţiilor. Jupân Dumitrache, cherestegiul, caută să înţeleagă în convorbiri cu ipistatul Nae Ipingescu ce este „sufragiul universal”, este pătruns de demnitatea gardei civice şi primeşte de la Rică Venturiano desluşiri asupra suveranităţii poporului; iar cocoana Veta îşi cântă amorul „într-un moment de fericire şi printr-o perlă de iubire”. Candidatul de la percepţie vrea să scape de dureri după sistemul lui Mattei; Miţa Baston jură pe statua libertăţii din Ploieşti şi ipistatul Carnavalului pune un „potrabac” cu muzică la „lotărie”. Ziaristul Nae Caţavencu şi advocatul Farfuridi fac discursuri electorale asupra progresului economic şi revizuirii constituţionale; Dandanache îşi susţine dreptul la deputăţie prin tradiţia de la „patruzşopt”, iar poliţaiul Ghiţă este un element principal pentru alegerea „curat constituţională”. Adevăratul om onest este simplul „Cetăţean” alegător, care este totdeauna „turmentat”.

Printre aceste figuri, cu straniul lor vestmânt de aparenţa unei culturi superioare, se agită pornirile şi pasiunile omeneşti, deşertăciunea, iubirea, goana după câştig şi mai ales exploatarea celor mărginiţi, cu ajutorul frazelor declamatorii neînţelese – unul din semnele caracteristice ale epocei noastre.

„Ce lume, ce lume!” zice prefectul Tipătescu, şi aşa zicem şi noi când prindem de veste că este înadevăr o parte a lumii reale ce ni se desfăşură astfel înaintea ochilor.

În acest caleidoscop de figuri, înlănţuite în vorbele şi faptele lor spre efecte de scenă cu multă cunoştinţă a artei dramatice, d. Caragiale ne arată realitatea din partea ei comică. Dar uşor se poate întrevedea prin această realitate elementul mai adânc şi serios, care este nedezlipit de viaţa omenească în toată înfăţişarea ei, precum în genere îndărătul oricărei comedii se ascunde o tragedie….

Citim pe a doua pagină a unui ziar liberal din Bucureşti, de la 13 aprilie 1885, despre comedia D-ale carnavalului:

Şi ce piesă! O stupiditate murdară, culeasă din locurile unde se aruncă gunoiul. Femei de stradă de cea mai joasă speţă, bărbieri şi ipistaţi, în gura cărora se pun cuvinte insuflătoare pentru mişcări ca cea de la 11 fevruarie, pentru libertate şi egalitate, cari sunt baza organizaţiunii noastre politice.

Palma primită de la public, care a fluierat, nu ne mulţumeşte; e de datoria ministrului instrucţiunii să puie în vederea direcţiunii ce caragialiadă a făcut, şi pe acest temei s-o schimbe, ca incapabilă şi nedemnă. Voiam un teatru naţional, nu o gaşcă de opoziţie nedemnă, în care se insultă poporul şi instituţiile ţării.

Cerem cu insistenţă ministrului instrucţiunii să intervie.

Şi foaia acelor tineri, foarte tineri, din capitală, care îşi închipuiesc că sunt socialişti, se grăbeşte a doua zi să ţină isonul ziarului citat mai sus şi scrie pe pagina întâi a numărului de la 14 aprilie 1885:

Ziarul *** publică în numărul său de ieri două articole foarte drepte la adresa direcţiunii teatrelor, prin care critică drumul pe care a apucat şi supunerea pe care o arată unei oarecare găşti literare din Bucureşti.
Avis celor în drept a lecui răul.
Adecă, cum am zice, poliţia în contra literaturei! Cenzura guvernamentală în contra spiritului comediilor! Destituirea comitetului teatral şi poate pedepsirea autorului!

Cum se repetă toate în lume, deşi mutatis mutandis! Şi în Franţa secolului trecut, la sfârşitul terorismului, Ducancel pusese în scenă „l’intérieur des comités revolutionnaires”, unde îşi bătea joc de radicalii terorişti şi „insulta instituţiunile ţării”, şi atunci foaia radicală L’ami des lois ceruse pedepsirea autorului, care n’expierait point par mille morts tout le mal qu’il a fait a la liberté”.

Numai că vremurile s-au schimbat, şi s-au cam schimbat şi oamenii. Radicalii terorişti din Franţa de atunci îşi executau dorinţele lor prin sânge, şi în contra lor a trebuit să opereze ghilotina; radicalii noştri de astăzi îşi arată dorinţele dumnealor prin cerneală, şi în contra lor e destul să opereze o foaie de hârtie sugătoare. Căci pentru orice om cu mintea sănătoasă este evident că o comedie nu are nimic a face cu politica de partid; autorul îşi ia persoanele sale din societatea contimporană cum este, pune în evidenţă partea comică aşa cum o găseşte, şi acelaş Caragiale, care astăzi îşi bate joc de fraza demagogică, şi-ar fi bătut joc ieri de işlic şi tombateră şi îşi va bate joc mâine de fraza reacţionară, şi în toate aceste cazuri va fi în dreptul său literar incontestabil…

Alte timpuri aceasi oameni, aceleasi figuri anoste care critica tot, distrug totul si nu creaza nimic. Multa stima si nemurire pentru Titu Maiorescu si Ion Luca Caragiale, doi nemuritori ai natiei Romane.

Anunțuri

Comentarii

1. elena agachi - 25/12/2009

Craciun cu bine! Sanatate!

2. Theophyle - 25/12/2009

elena agachi, multumim si voua, Craciun Fericit si Sanatate!

3. cati - 25/12/2009

Th,
Tocmai ce m-am intristat la Politeia Doctrinara dupa ce am concluzionat amar asupra tristei realitati a ciclicitatii racilelor politicii (dambovitene).

Da’ si in domeniul literar e valabil ca „Alte timpuri aceasi oameni, aceleasi figuri anoste care critica tot, distrug totul si nu creaza nimic.”?

Da’ de data asta nu ma mai intristez.
Ca – daca ma gandesc bine – si Moliere a avut parte de adevarate valuri de furie si abjectie din partea maipotentatilor vremii lui.
Asa o fi sa fie: lupta intre plus si minus sa fie perpetua.

Noapte buna.
PS
Ma retrag. Trebuie sa ma reimprietenesc cu lectura pe care am abandonat-o de mai bine de doua luni. E suparata pe mine. Ma duc s-o imbunez.

4. Theophyle - 26/12/2009

@cati, salut. Trebuie, urgent 😆

5. patrizia di meglio - 07/01/2010

salve! non so se qualcuno può aiutarmi a capire i rapporti tra Caragiale e Maiorescu: in italiano ci sono poche informazioni e non conosco il romeno. Per favore, se qualcuno parla italiano, può darmi una mano? Sto facendo uno studio su Caragiale e vorrei saperne di più. Grazie in anticipo
patrizia

6. viviana - 07/01/2010

@ patrizia, ho provato ad inviare una e-mail ma … 😆


Sorry comments are closed for this entry

%d blogeri au apreciat asta: