Benedicte si Patrice des Mazery: OPUS DEI 30/10/2009
Posted by Theophyle in 1, Carte Contemporana (sec. 20-21), Document.Tags: Crestinism, Critica Literara, Demeter, Esoterica, Opus Dei, Religie
comments closed
Patrice des Mazery, (n. 1962), este reporter la televiziunea franceza Canal Plus. A creat impreuna cu alti colegi emisiunea 90 minutes, pentru care a condus numeroase investigatii cum ar fi: Burma, finantele sindicatelor sau afacerile administratiilor caselor pentru batrani. A fost jurnalist de razboi din Angola la Sarajevo.
Bénédicte des Mazery, (n. 1962), este scriitoare, cu multi ani de experienta ca jurnalista pentru jurnale de afaceri. Este autoarea romanelor: Les morts ne parlent pas – 2005, La vie tranchée – 2008 si Pour solde de tout compte – 1999.
Cartea Opus Dei reprezinta o ancheta asupra acestui curent al Bisericii Catolice, recunoscut de ea, deoarece fondatorul, preotul spaniol Josemaria Escriva de Balaguer, a fost sanctificat de Papa John-Paul II in 2002.
In The Da Vinci Code, Dan Brown prezinta Opus Dei, ca o organizatie machiavelica, care nu ezita sa omoare pentru a proteja secretele bisericii catolice. Criticii descriu acest ordin ca o mafie sfanta, imbracata in forma de masonerie, denumind-o si Octopus Dei (Caracatita Domnului).
In ciuda refuzului ordinului de a raspunde la intrebarile jurnalistilor, autorii si-au derulat investigatia doi ani in Paris, ca si in Spania si Anglia, adunand dovezi si marturii de la fosti membri. In lumea secreta a institutiei, au observat pecetea unei secte: controlul psihologic al minorilor, controlul averilor membrilor. De asemenea, au descoperit ca Opus Dei, insetata de putere, s-a insinuat in lumea politicii, a universitatilor si afacerilor, fiind sprijinita de companii de afaceri mari din Franta.
Opus Dei este singura organizatie care are rang de prelatura personala, adica raspunde numai in fata Papei si isi numeste proprii preoti. Are aproape 84.000 de membri laici in lume, din care 2150 in Franta, plus aproape 2000 de preoti de diverse ranguri.
Un comentariu pertinent asupra evolutiei Opus Dei de-a lungul timpului a fost scris de Michael D. Langone, un psiholog american, specializat in cercetarea grupurilor de cult si manipularea psihologica. El este directorul executiv al International Cultic Studies Association, si editorul jurnalului Cultic Studies Review.
“Opus Dei a fost una dintre noile miscari dintre cele mai controversate in cadrul Bisericii Catolice. A avut multi detractori, inclusiv Alberto Moncada (in 2006), si multi aparatori. Unul dintre cei mai importanti suporteri a fost Papa John Paul II, in timpul caruia fondatorul Opus Dei Josemaría Escrivá a fost canonizat. Cunosc catolici devotati care sunt extrem de critici la adresa Legiunii lui Cristos, (the Legion of Christ – alta organizatie controversata din Biserica Catolica), dar care aproba Opus Dei. Cunosc alti catolici care nu prea spun ‘de bine’ despre Opus Dei. Si cunosc si ne-catolici care se uita la Opus Dei ca la o straneitate disturbanta, un anacronism religios.
Este imposibil sa evaluezi obiectiv Opus Dei cand te bazezi pe povestiri anecdotice, cum sunt cele pe care le-am auzit in experienta mea limitata. Pana in prezent am putut sa determin ca nu exista nici un singur studiu stiintific care sa analizeze stohastic membri si/sau fosti membri ai Opus Dei. Ca si in cazul altor grupuri controversate, aceasta lipsa de evidenta stiintifica pune baza unor afirmatii sau negatii privind etica ( “badness”) grupului. …
…Exista un mare numar de marturii critice din partea unor fosti membri ai Opus Dei, cateodata rapoarte elocvente privind probleme si excese. Web site-ul opuslibros.org, de limba spaniola, de exemplu, listeaza sute de marturii, inclusiv 18 postate numai in iunie 2006. Acesta pare a fi un numar mare de marturii. Cu toate acestea, Opus Dei are 85.000 de membri in toata lumea si 164.000 “cooperators,” adica suporteri (Allen, 2005a).
Marturiile catorva sute de fosti membri asezate langa multimea de oameni care sprijina Opus Dei pot parea nesemnificative si pot fi trecute cu vederea de catre observatori care incearca sa evalueze organizatia in intregime. Ei pot trage concluzia ca organizatia nu este atat de rea.
Multi oameni care urmeaza aceasta linie logica de gandire se opresc aici. Dar, acest punct de oprire constituie un afront catre cei multi care si-au exprimat durerea personala in fata publicului si catre probabil un numar si mai mare de oameni care sunt prea inspaimantati sa faca totul public. Un bacan poate nu se ingrijoreaza de o mana de oua sparte la livrarea a sute de cutii. Cu toate acestea, crestinii (si oricine care afirma ca ii pasa de oameni) ar trebui sa fie preocupati de o mana de suflete distruse. Durerea unei persoane nu este negata de bucuria altora 100.
Papa John Paul II a afirmat in 1984 ca biserica ar trebui sa fie ‘o casa de sticla unde se poate vedea ce se intampla’, ceea ce se aplica si organizatiei Opus Dei…”
Referinte
Allen, John. (2005, December 16). Q & A on Opus Dei.
Mazery, Benedicte, & Mazery, Patrize. (2003). L’Opus Dei” Une Eglise au Cœur de l´Eglise. Paris:
Moncada, Alberto. (2006). Opus Dei Over time.
Raymond Khoury: Ultimul templier 27/10/2009
Posted by Theophyle in 1, Carte Contemporana (sec. 20-21), Istorie Alternativa.Tags: Demeter, Istorie, Romanul Istoric
comments closed
Raymond Khoury (n. 1960 in Beirut, Lebanon) este scriitor si autor de scenarii de film, cunoscut ca autor al bestseller-ului din 2006 ( conform New York Times ) The Last Templar (Ultimul templier, tradus in Ro., Ed. Nemira).
Raymond Khoury este nascut in Liban, dar a crescut in Rye, New York din 1975, cand familia a fugit de razboiul civil. Khoury s-a intors in Liban si a urmat cursurile American University of Beirut, unde a studiat arhitectura si in acelasi timp a ilustrat mai multe carti pentru copii la Oxford University Press Middle East office. Din cauza reizbucnirii razboiului, in februarie 1984 a fost evacutat din Beirut de U.S. Marine Corps intr-un elicopter. Astazi, Khoury traieste in Londra cu sotia si cele doua fiice.
Dupa cateva luni de munca la o firma de arhitectura din Londra, Khoury s-a mutat in Fontainebleau, Franta, unde a dobandit un MBA de la European Institute of Business Administration (INSEAD). Dupa terminarea studiilor s-a intors la Londra, unde a lucrat intr-o banca de investitii. In timpul neobisnuitei sale cariere de arhitect si bancher, Khoury a inceput sa scrie scenarii de film impreuna cu un bancher de pe Wall Street si el autor amator de scenarii. Una din ideile dezvoltate de cei doi a ajuns finalista intr-o bursa Fulbright pentru scenarii de film.
In 1996, Khoury a scris adaptarea pentru film a romanului lui Melvyn Bragg – The Maid of Buttermere . Robert DeNiro a anuntat in acelasi an ca va produce filmul si va avea rolul principal. Khoury a scris de asemenea pentru BBC seria Spooks (cunoscuta ca MI:5 in SUA) si Waking the Dead.
La inceputul carierei de autor de scenarii, chiar inainte de a avea un agent pentru reprezentare, Khoury a scris un scenariu numit The Last Templar, despre comoara pierduta a Cavalerilor Templieri. Dupa 18 luni de cercetari si scris, Khoury a dat unui prieten manuscrisul spre citire si acesta i-a sugerat sa-l transforme intr-o carte. Cu acordul autorului, prietenul a aratat manuscrisul scenariului unui agent literar, care a oferit o suma cu sase cifre ca avans de la o editura pentru a scrie cartea bazata pe acest scenariu, cu conditia sa excluda toate referirile la religie. Cu toate ca nu vanduse nici o alta carte, Khoury a refuzat si banii si publicarea cartii in aceste conditii.
Lasand acest scenariu deoparte, Khoury a lucrat pentru filme mai multi ani, avand o cariera de succes la Londra si Hollywood. Un alt agent literar care il reprezenta a citit scenariul de la The Last Templar si l-a indemnat sa scrie un roman, asa ca in 2002 Khoury a reinceput documentarea si scrisul care i-au luat trei ani. Cartea s-a vandut rapid si a fost editata prima data in Anglia in 2005. A devenit curand bestseller in New York Times timp de 11 saptamani. A fost tradusa in 38 de limbi straine si publicata in peste 40 de tari.
Au urmat „The Sanctuary” (Sanctuarul) in August 2007, si, „The Sign” (Semnul), in 2009.
Ultimul Templier
In 1291 d.Hr., urmare caderii orasului Akko ( Acra), din cadrul Regatului Latin al Ierusalimului, o mica parte din Cavalerii Templieri parasesc orasul cu o lada. Vaporul lor Falcon Temple, este stricat intr-o furtuna pe mare si se scufunda. Unul dintre cavaleri este ranit grav si moare dupa ce ascunde lada si trimite o scrisoare codificata catre Marele Maestru al Templierilor.
Ultimul Cavaler supravietuitor al masacrului ajunge in Paris in 1314, la timp ca sa-l vada pe Marele Maestru ars pe rug dupa ce a refuzat sa dezvaluie locul unde era ascunsa comoara Templierilor. Ultimul cavaler isi dedica viata mentinerii legendei Cavalerilor Templieri in pofida Bisericii Catolice.
Nu mai povestesc pentru ca doresc sa cititi cartea si sa va bucurati de ea.
Postat de @demeter 🙂
Kazuo Ishiguro: Sa nu ma parasesti 26/10/2009
Posted by Theophyle in 1, Carte Contemporana (sec. 20-21).Tags: Esoterica, Kazuo Ishiguro, SF
comments closed
Kazuo Ishiguro, OBE, ( n. la 8 noiembrie 1954) este un scriitor britanic, nascut in Nagasaki, Japonia. Familia s-a mutat in UK in 1960, el absolvind cursuri la Universitatea din Kent si masterul la Universitatea East Anglia in 1980; a obtinut cetatenia engleza in 1982.
In afara de literatura a scris versurile pentru albumele de muzica ale lui Stacey Kent din 2003 “In love again”(Indragostit din nou) si 2007 „Breakfast On the Morning Tram (Mic dejun in tramvaiul de dimineata)”.
Cea mai recenta carte (tradusa in Ro. – Ed. Polirom) este Never Let Me Go, (Sa nu ma parasesti), care are trasaturi de SF si un ton futuristic. The Unconsoled, (Neconsolatii) are ca locatie Europa Centrala, iar The Remains of the Day (Ramasitele zilei) are ca subiect viata din casa unui lord englez, favorizand fascismul, in perioada dinainte si dupa razboiul mondial (Filmul a fost absolut superb – artistic, regizoral si interpretare.).
An Artist of the Floating World (Un artist pe lumea plutitoare) are locatia subiectului in orasul de nastere al scriitorului, Nagasaki, in perioada de reconstructie dupa detonarea bombei atomice in 1945. Naratorul este fortat sa se impace cu partea sa de vina din razboi si este blamat de tanara generatie, confruntandu-se cu idealurile timpurilor moderne reprezentate de nepotul sau.
Cartile lui Ishiguro sunt scrise la persoana intai, iar naratorul prezinta adesea ratarile sale umane. Tehnica lui Ishiguro este de a permite personajelor de a revela intamplarile odata cu actiunea, ingaduind cititorului sa il simpatizeze. Cartile se termina fara o concluzie clara, personajele ramanand cu problemele nerezolvate din trecut iar nota generala este de melancolie resemnata.
A castigat de cateva ori Booker’ Prize, numeroase premii literare si a fost numit Cavaler al Imperiului Britanic pentru servicii in literatura in 1995 si i-a fost acordat Ordre des Arts et des Lettres de catre Ministrul Francez al Culturii in 1998.
Sa nu ma parasesti
Romanul descrie viata lui Kathy H., o tanara femeie, concentrandu-se mai intai pe copilaria ei la o scoala internat si apoi descriind anii de adult. Povestea are loc intr-o Anglie de mizerie, in care fiintele umane sunt clonate pentru a asigura organe de transplant celor ‘alesi’. Kathy si colegii sai de clasa au fost creati pentru a fi donatori, iar Katy lucreaza momentan ca asistenta pentru cei care doneaza organe si apoi mor.
Titlul romanului provine dintr-un cantec fictional american Songs After Dark (Cantece dupa asfintit).
Nu va povestesc subiectul pentru ca trebuie sa cititi cartea (sau veti vedea filmul), magistral scrisa ca toate cartile lui Ishiguro.
Postat de @demeter
Gerald Durrell: Pasari, lighioane si rubedenii (2) 22/10/2009
Posted by Theophyle in 1, Carte Contemporana (sec. 20-21), Memorii si Jurnale.Tags: Demeter, Gerald Durrell
comments closed
Expeditiile in salbaticie ale lui Durrell au inceput in 1947 cu excursia din British Cameroons la varsta de 21 de ani. Animalele pe care le-a adus in tara au fost vandute catre London Zoo, Chester Zoo, Paignton Zoo, Bristol Zoo si Belle Vue Zoo (Manchester). A continuat cu asemenea expeditii multe decenii, timp in care a devenit faimos pentru conservarea naturii si a animalelor salbatice.
Datorita dedicatiei sale, Durrell a adapostit si a hranit animalele captive, niciodata nu a prins animale in plus, nu a prins animale pentru valoarea de trofeu pentru care ar fi putut sa le vanda colectionarilor. Din aceste cauze Durrell era falimentar la sfarsitul celei de-a treia expeditii.
La 26 februarie 1951, dupa o curte asidua, Durrell s-a casatorit cu Jacqueline (‘Jacquie’) Sonia Wolfenden — in ciuda opozitiei tatalui acesteia. Jacquie l-a insotit pe Durrell in cele mai multe dintre expeditiile sale si l-a ajutat sa infiinteze si sa administreze Gradina Zoologica Jersey. Ea a fost autoarea a doua carti de memorii umoristice si foarte bine primite despre viata cu Durrell, folosind banii castigati pentru conservarea animalelor.
Infiintarea Gradinii Zoologice Jersey
Publicarea cartii My Family and Other Animals (Familia mea si alte animale) in 1956 au facut din Durrell un autor de success si i-au adus recunoastere publica ca naturalist. Castigul rezultat din vanzarea acesteia, care a fost bestseller in UK l-au ajutat pe Durrell sa-si finanteze urmatoarea expeditie.
Deziluziile lui Durrell privind modul de administrare al gradinilor zoologice si credinta sa ca acestea ar trebui in principiu sa fie rezerve si generatoare de specii in primejdie, l-au facut sa se gandeasca la infiintarea unei gradini zoologice proprii. Excursia sa din 1957 in Camerun pentru a treia si ultima data a fost pentru a colectiona animale care vor forma nucleul pentru propria gradina zoologica. Expeditia a fost filmata si a fost primul experiment al lui Durrell de a inregistra pe pelicula munca sa cu animalele. Succesul filmului To Bafut with Beagles, impreuna cu programul radio propriu, popular si autobiographic Encounters with Animals, au facut din Durrell un oaspete obisnuit la BBC Natural History .
Durrell a fondat Jersey Zoological Park in 1958 pentru a adaposti colectia in crestere de animale. Locatia a fost o casa din sec. 16 Les Augres Manor. Gradina zoologica s-a deschis pentru public in 1959 de Paste. De atunci, Durrell a deschis numeroase proiecte pentru a salva animale salbatice din alte parti ale lumii, asa cum a fost Jersey Wildlife Preservation Trust.
In anii ’70 Jersey Wildlife Preservation Trust a devenit o gradina zoologica exemplu pentru cresterea animalelor captive si pastrarea speciilor in pericol ca Lowland Gorilla, si fauna diversa din Mauritania. Aceste eforturi au dus la infiintarea Mauritian Wildlife Foundation in 1984.
In 1978 Durrell a infiintat un centru de conferinte si seminarii la zoo sau o ‘mini-universitate’, dupa cum a denumit-o el. Din 2005, peste o mie de biologi, naturalisti, veterinari zoo si arhitecti zoo din 104 tari au participat la lucrari in cadrul International Training Centre.
Durrell a fondat Wildlife Preservation Trust Canada, acum denumita Wildlife Preservation Canada, in 1985.
Durrell a ales Dodo, pasarea ne-zburatoare din Mauritius vanata pana la disparitie ca logo pentru Jersey Zoo si pentru Fundatie. Pentru copii exista in Fundatie. Dodo Club. Dupa moartea sa, Jersey Wildlife Preservation Trust a fost redenumita Durrell Wildlife Conservation Trust la a 40-a aniversare a Zoo, la 26 martie 1999.
Cateva din ideile proprii de politica pentru gradini zoologice (zoo):
- Primul scop al unui zoo trebuie sa fie actionarea ca rezerva pentru speciile in pericol, care au nevoie de inmultire in captivitate pentru a supravietui.
- Pot sa serveasca in al doilea rand pentru educarea oamenilor despre natura salbatica si istoria naturala si pentru educarea biologilor despre obiceiurile animalelor.
- Gradinile zoologice nu vor fi administrate numai pentru amuzament, iar speciile care nu sunt amenintate trebuie re-introduse in mediile lor naturale.
- Un animal trebuie sa fie intr-un zoo numai in ultima instanta, cand toate eforturile de a-l salva in salbaticie au esuat.
Durrell a primit numeroase ordine si decoratii de la regi, regine si sefi de stat si numeroase specii de animale si pasari au primit numele sau.: Gerald, Gerry sau Durrell.
Gerald Durrell: Pasari, lighioane si rubedenii (1) 21/10/2009
Posted by Theophyle in 1, Carte Contemporana (sec. 20-21), Locuri.Tags: Demeter, Gerald Durrell
comments closed
Gerald (‘Gerry’) Malcolm Durrell, OBE (1925 – 1995) a fost un mare naturalist, scriitor si prezentator de Tv. El a fondat ceea ce se numeste acum Trustul de conservare al vietii salbatice Durrell (Durrell Wildlife Conservation Trust) si Gradina Zoologica Jersey, acum numita Durrell Wildife, pe insula Jersey in 1958, dar este cel mai bine amintit pentru o serie de carti scrise cu mult umor despre viata animalelor salbatice (si a familiei sale). Fratele sau este renumitul scriitor Lawrence Durrell.
Durrell s-a nascut in India in Provincia Bihar. Parintii sai se nascusera tot in India, dar aveau descendenta engleza si irlandeza. Durrell si-a amintit mereu de prima sa vizita la Gradina Zoologica din India si a atribuit iubirea sa fata de animale acestei prime intalniri. Familia s-a mutat in Anglia, la Londra, dupa moartea tatalui sau – inginer – in 1928.
Familia a stat in insula greceasca Corfu intre 1935 – 1939 si Durrell a inceput sa colectioneze diverse animale si gaze din fauna locala. Aceasta perioada a fost mai tarziu baza cartilor Familia mea si Alte animale , Pasari, Lighioane si Rubedenii (traduse Ro. – Ed. Univers) si Gradina Zeilor, plus povestiri scurte ca Magarul meu Sally. Durrell a invatat acasa din cauza bolilor copilariei si a avut numerosi profesori din cercul prietenilor de familie, cei mai multi ai fratelui sau mai mare Lawrence. Unul dintre acestia, un doctor, om de stiinta, poet si filozof Theodore Stephanides a devenit cel mai bun prieten si mentor al lui Gerry. Impreuna au examinat fauna din Corfu, din care Gerry a luat mostre pe care le tinea in baie, pod si pe sub pat (este de amintit episodul antologic al bufnitei din pod pe care toata familia a luat-o drept o fantoma). Alta influenta majora in anii copilariei a fost naturalistul francez Jean Henri Fabre: episoadele cu gandacii de balegar sau cu melcii (hermafroditi) care se pot iubi oricum, intelese datorita lui Fabre, sunt absolut mortale.
In 1939, impreuna cu familia, revine in Anglia in preajma izbucnirii razboiului. A fost scutit de razboi din cauza numeroaselor boli si a lucrat la un magazin de animale si un acvariu. Dupa razboi a lucrat la Gradina Zoologica Whipsnade ca junior.
Cartile lui Durrell de fictiune sau nu au un umor fantastic si descriu in general familia sa, in special fratele sau mai mare Lawrence. In ciuda glumelor despre fratele Larry, cei doi au ramas prieteni apropiati toata viata. Poate cele mai bine cunoscute sunt Familia mea si alte animale (1956 si Pasari, lighioane si rubedenii (1969) in care ni se relateaza despre copilaria idilica din Corfu. Mai tarziu, acestea au fost transformate in miniserii de Tv, cu mare success la public.
Gerald Durrell a insistat intotdeauna ca a scris pentru ca banii rezultati din literatura sa ajute animalele si nu pentru ca ii placea sa scrie, ca fratelui Larry:
Diferenta subtila dintre noi este ca el (Larry) iubeste sa scrie iar eu nu. Pentru mine este un mod de a face bani ca sa pot ajuta animalele si nimic mai mult.
Cu toate acestea, a aratat o mare dexteritate si diversitate de scrieri, cu mult umor : autobiografii, romane, nuvele, schite , eseuri, ghiduri, povestiri pentru adolescent, ilustrate de el (mare talent si in caricatura). A scris de asemenea pentru numeroase magazine internationale din SUA si Anglia ca the Sunday Times, Harper’s, New York Times, Reader’s Digest.
Cartile sale au fost traduse in 31 de limbi straine si ecranizate pentru seriale Tv si filme. Scrierile sale sunt iubite de oameni intre 3 si 90 de ani, iar umorul sau este fantastic fantastic .
In partea a doua, despre Durrell – naturalistul si marele iubitor de animale, care a influentat viata in rezervatii salbatice si in gradinile zoologice din toata lumea.
Postat de @demeter 🙂
Theophyle Books Blog 