jump to navigation

Dialoguri: “Eugen Stancu în dialog cu Lucian Boia. Istoriile mele” 30/09/2012

Posted by Theophyle in 1, Carte Contemporana (sec. 20-21), Dialoguri, Istorie, Memorii si Jurnale, Ziarul de Duminica.
Tags: , , , ,
comments closed

Lucian Boia, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie (Jocul cu trecutul. Istoria între adevăr şi ficţiune) şi la imaginar (Pentru o istorie a imaginarului), cât şi prin investigarea consecventă a unei largi game de mitologii (de la viaţa extraterestră şi sfârşitul lumii până la comunism, naţionalism şi democraţie). A adus, de asemenea, noi interpretări privitoare la istoria Occidentului şi la istoria Franţei. În 1997, lucrarea sa Istorie şi mit în conştiinţa românească a stârnit senzaţie şi a rămas de atunci un punct de reper în redefinirea istoriei naţionale.

***

(mai mult…)

André Glucksmann: Discursul Urii 22/09/2012

Posted by Theophyle in 1, Carte Contemporana (sec. 20-21), Carte Politica, Eseul Politic.
Tags: , , ,
comments closed

Moto:Ura acuză fără să ştie. Ura judecă fără să audă. Ura condamnă după bunul ei plac. Ea nu respectă nimic, crede că înfruntă un complot universal. La capătul puterilor, cuirasată în platoşa resentimentului ei, tranşează totul printr-o samavolnică şi suverană ticăloşie. Urăsc, deci exist.”

Cu o luciditate si o capacitate dureroasa de pune cele mai dure adevaruri pe hartie, Andre Glucksmann evidentiaza principala problema morala a secolului al XXI-lea –   a supravietuirea umana inseamna supravietuirea in fata sentimentului  urii.

Discursul urii nu este un eseu asupra urii în sine, ci este un eseu  despre cenzura urii, despre bagatelizarea  ei dar şi despre amplificarea ei folosind-o cu o mai mare întensitate. Chiar dacă ne prefacem că n-o vedem, chiar dacă aparent nu-i dăm insemnatate, ura devine parte din vieţile noastre marcând-ne existenta publică sau privată.

Citeste articolul integral pe Politeia World

André Glucksmann: Eseul politic 09/09/2012

Posted by Theophyle in 1, Carte Contemporana (sec. 20-21), Carte Politica, Eseul Politic.
Tags: , ,
comments closed

André Glucksmann este un filosof şi eseits francez, probabil cel mai important contempran. Născut în 1937, a militat iniţial în mediile maoiste, imediat după Mai 1968. Apoi, autor al cărţii „La Cuisinière et le mangeur d’hommes” (editura Seuil, în limba română la editura Humanitas, cu titlul „Bucătăreasa şi mâncătorul de oameni„), în 1975, şi de „Les Maîtres penseurs” (editura Grasset, nu a fost tradusă în limba română), în 1977, în care denunţă totalitarismul sovietic şi sprijinul pe care îl are în Vest, este, alături de Bernard-Henri Lévy, unul din conducătorii mişcării „noii filosofi”. Este vorba despre acei tineri intelectuali francezi care pun în cauză raportul stângii cu comunismul.

După ce a dus o campanie de sprijin emigranţilor politici vietnamezi (boat-people), André Glucksmann a apărat, de-a lungul anilor şi în numele apărării drepturilor omului, NATO, războiul din Golf, ideea unei intervenţii în Bosnia-Herţegovina, atacurile NATO împotriva Serbiei şi invazia Irakului. (mai mult…)

%d blogeri au apreciat: