Islamica: 4 volume / I – religia 11/02/2011
Posted by Theophyle in 1, Carte Contemporana (sec. 20-21), Cartile mele, In Desert.Tags: Cartile mele, Islam, Istorie, Religie, Spiritualitate
comments closed
Cred ca evenimentele actuale din Egipt vor putea fi un epilog demn pentru o carte pe care am inceput sa o scriu in 2004, am terminat-o in 2008 si pe care am rescris-o de atunci de nenumarate ori, pana cand, in sfarsit, ii pot scrie epilogul pe care l-am intuit si in mare parte l-am dorit. Sper ca aceasta carte va fi publicata in limba engleza in lunile viitoare. Din nefericire, amploarea lucrarii nu permite nici traducerea si nici tiparirea in limba romana. Nici o editura in Romania nu este suficient de “aventuroasa” pentru un asemenea proiect. Poate intr-un sfarsit, peste un timp, daca aceasta carte o sa-si gaseasca suficienti cititori in lumea anglo-saxona, va putea fi tradusa fragmentar si in limba romana. (mai mult…)
Viata in Pustiu – 4 / Latrun – 2 21/08/2009
Posted by Theophyle in In Desert.Tags: Crestinism, Istorie, Latrun, Monasticism, Religie, Spiritualitate
comments closed
Dupa doua zile petrecute la Ierusalim in casa unui bun prieten, medic la un spital universitar si un distins profesor, dupa nenumarate ori in care am povestit aventura de la Mar Saba si viitoarele mele calatorii in spatiul monahic, am hotarat sa ajung la Latrun. Pe drum spre Lartrun, bunul meu prieten, ateist convins, m-a anuntat cu delicatete ca are un prieten exceptional care este expert in cazuriile crizei “mid-life,” de care eu probabil sufar. Dupa vreo jumatate de ora aproape de Latrun aproape ca l-am convins ca ceea ce intentionez este o simpla documentare si nimic mai mult si ca sa nu ma duca la nici o secta periculoasa care mi-a spalat creierul, ci la o manastire catolica extrem de respectabila pe care prin mari manipulatii am reusit sa-i conving sa ma gazduiasca o saptamana. Ne-am despartit cu prietenie, eu stiind cu siguranta ca nu l-am convins intru totul.
Am ajuns la manastire pe la ora 11, am fost primit cu caldura de fratele Patrick, care era fratele usier. Fratele usier intr-o manastire trapista este cel care are dezlegare de a discuta cu vizitatorii sau cu oricine are treaba cu manastirea. Prima mare surpriza este ca acesti calugari vorbesc, adevarat extrem de putin, si numai daca este absolut necesar. Regulamentul lor este regulamentul consacrat de Sf. Benedict (480 – 547 d.Hr) care este parintele spiritual al monasticismului catolic. Sf. Benedict a format acest regulament dupa vizita pe care a facut-o in Egipt si a cunoscut monasticismul Copt. Regulamentul Sf. Benedict nu-mi era strain asa cum nu este strain oricarui teolog – 73 de capitole scurte care trebuie sa reglementeze viata unei manastiri. Acest regulament a fost amendat la La Trappe Abbey in Franta pe la mijlocul secolului al XVII-lea, devenind mai dur decat cel obisnuit. Asadar, trapistii vorbesc, extrem de putin, dar vorbesc. De obicei intre ei se folosesc de semne usor de inteles pentru ca de fapt sunt extrem de explicite.
Dupa ce fratele usier mi-a explicat ca staretul Fratele Gilbert doreste sa se intalneasca cu mine peste doua ceasuri, am incercat sa dau fratelui toata aparatura electronica, ceasul, celularul etc. A suras si mi-a comunicat cu o ironie fina ca nu este nevoie si ca numai sunt rugat sa nu ma folosesc de celular in timpul slujbelor religioase si ar fi bine daca pot sa-l inchid, dupa ce i-am explicat ca celularul meu nu suna ci numai vibreaza (extrem de nou pe atunci), i-am aratat cum si s-a distrat copios, a hotarat ca telefonul meu este un telefon trapist.
Fratele Patrick m-a condus spre chilia mea, explicandu-mi ca din nefericire nu au chilii pentru oaspeti. L-am linistit, explicandu-i ca vin de la o manastire destul de severa. M-a intrebat scurt, crezi? Cateva minute am inteles sensul intrebarii. Cu cat erau mai frumoase spatiile publice, cu atat mai severe erau chiliile monahale 3.5 x 2.5 pat, masa, scaun, o cana mare de apa si un pahar. Crucifix pe perete si o biblie la captaiul patului de lemn. Patul fara saltea, cu 2 paturi una de dormit pe ea si a doua de acoperit, fara perna. Chilia ortodoxa – hotel de 5 stele fata cea pe care am primit-o aici. Aveam o rasa alba calugareasca intinsa pe pat, desi nu eram obligat bineinteles ca am imbracat-o. Greseala, greseala mare. Rasa benedictina pe pielea goala este exact ca o camasa de glaspapir.
Postarea viitoare despre intalnirea cu staretul Gilbert.
Viata in Pustiu – 3 / Latrun – 1 17/08/2009
Posted by Theophyle in 1, In Desert.Tags: Crestinism, Istorie, Latrun, Monasticism, Religie, Spiritualitate
comments closed
Aici titlul nu prea merge, pentru ca manastirea din Latrun nu are nici o legatura cu pustiul. Manastirea din Latrun este localizata intr-o regiune din cele mai frumoase din Tara Sfanta. La capatul vestic al campiei Ayalonului, manastirea din Latrun “pazeste” defileul care traseaza drumul antic de pe coastele Marii Mediterane spre Muntii Ierusalimului, aceasta campie insotind poporul lui Israel in toata istoria lui. De la razboiul lui Iosua, urmasul lui Moise cu Amoraiti, cand triburilor israelite intrau in Canan si pana la razboiul de independenta al Israelului in 1948, unde alta capetenie de felul lui Iosua a fost ranit (Aric Sharon), aceasta campie a vazut multe razboaie si mult sange a fost varsat pe acele pamanturi. Egipteni, evrei, filistini, amoriti, moabiti, asirieni, persani, greci, romani, arabi, cruciati europeni, bizantini, turci otomani, inca odata arabi si inca o data evrei, toti au ingrasat cu sangele lor aceasta campie.
Coborand dinspre Ierusalim se intinde in fata ta la iesirea din defileu niste dealuri care ingradesc o campie intinsa pana la malurile Marii Mediterane, pe care intr-o zi senina o poti vedea de pe aceste dealuri. In partea vestica a acestei campii doua mari cladiri, prima o fosta citadela construita de Britanici in aceasta strategica pozitie (astazi muzeu militar si monument comemorativ al trupelor blindate israeliene) si a doua cladire, mai impunatoare ca prima, este cladirea manastirii trapiste Latrun. Pe dealurile nord-estice ale campiei Ayalon se intinde Modiinul, pamantul natal al Macabeilor biblici. Ce istorie au aceste locuri, ce istorie.
Numele de Latrun este disputat, sunt unii care-l considera ca numele “talharului cel bun”, crucificat impreuna cu Iisus amintit in Evanghelia dupa Luca 23:40-43 (bonu Latronis – bunului talhar). Sunt altii care stiu ca adevarata etimologie provine de la fortareata Tempilera, Le toron des chevaliers (castelul cavalerilor) , prin coruperea lui in limba bastinasilor.
Latrunul se afla la 30-35 de Km vest de Ierusalim. Manastirea a fost costruita in 1890 de calugari francezi cisterciani trapisti din ordinul Sf. Benedict ( au jurat tacerea in viata lor zilnica). Ei nu au voie sa primeasca nici daruri, donatii sau pomeni. Acest ordin trebuie sa-si gaseasca existenta prin lucrarea pamantului. Trebuie sa subliniez ca acesti calugari isi castiga existenta cu onoare deosebita. Viile lor intinse dau unul din cele mai bune si mai rare vinuri existente, la fel ca plantatiile de maslini din care extrag un excelent ulei de masline. In timpul primului razboi mondial, turcii-otomani au alungat calugarii si au ras manastirea. Manastirea a fost refacuta in forma actuala in 1927.
Pentru a intelege diferentele dintre Ortodoxie si Catolicism, trebuie vizitate doua manastiri, una ortodoxa si imediat dupa aceea una catolica, si atunci ar fi clara diferenta si pentru un neinitiat. Diferenta este enorma, nu prin felul de viata al calugarilor, ci felul de a gandi credinta. Voi incerca sa deslusesc in vitoarele doua postari aceasta diferenta sper voi reusi fara sa enervez pe nimeni. Parerile nu sunt pentru sau contra ci pentru o mai buna intelegere a societatilor din care fac parte aceste sublime institutii monahale.
Daca intr-o manastire Ortodoxa suprafetele comunale si cel monahale nu difera prea mult, intr-o manastire Catolica, diferentele sunt enorme. Comunalul catolic este sublim, elegant si impunator, spatiul privat al calugarului este sarac si penitent aproape spartan, mult mai auster decat cel al ortodocsilor. Curatenia este absoluta si fara fir de praf, la Mar Saba nu cred ca aceleasi superlative ar fi potrivite. Doua lumi Vest si Est, se reflecta pana si in existenta cea mai pura posibila.
Dupa o saptamana de foame ma asteapta o saptamana de tacere, interesant itinerariu mi-a aranjat Monseniorul.
Viata in Pustiu – 2 16/08/2009
Posted by Theophyle in In Desert.Tags: Biblie, Crestinism, Homo Religiosus, In Pustiu, Mar Saba, Monasticism, Religie, Spiritualitate
comments closed
Cateva lucruri intermediare. In primul rand nu toate manastirile sunt la fel din punctul de vedere al “regulamentelor de functionare.” In al doilea rand, viata in manastire este si dependenta de personalitatea parintelui stareţ. Exista mari diferente intre manastirile Ortodoxe si cele Catolice, ambele sunt extrem de diferite de cele Copte.
“Cand te-ai spovedit ultima data ?” a fost prima intrebare a parintelui staret Gregorius. “Nu m-am spovedit de mult parinte,” raspund eu cu glas maruntit de privirea lui cautatoare. Gregorius nu are varsta, poate fi de 60,70 sau 80 de ani. Toata fata lui sunt ochii. Patrunzatori, cautatori, in nici un caz blajini. “Te spovedesti poimaine, maine esti in post negru!”. Fratele Dimitrie ma conduce la chilia mea “nu-i plac strainii, in special cei care arata ca turisti, vede in ei un fel de amenintare pentru cei mai tineri.”
Viata unei manastiri ortodoxe se invarte imprejurul “ceasornicului” liturgic, adica ceea ce numim “Cele şapte laude”. Originea celor şapte laude vine de la psalmul 119 (118), versetul 164: “De şapte ori pe zi te laud, din pricina legilor tale celor drepte”. În general, numărul de şapte a fost menţinut, în schimb succesiunea acestor slujbe a variat de la o epocă la alta, de la un rit la altul. În ritul Catolic (latin), din ceasurile mici (III, VI şi IX), doar unul e suficient, care va purta atunci numele de ceasul mijlociu sau „ora mediană”. In ritul Bizantin, caruia apartinea aceasta manastire s-au pastrat intacte toate cele şapte laude, adica vecernia, pavecerniţa (dupăcinarul), miezonoptica , utrenia cu laudele la ceasul dintâi, ceasul al III-a, ceasul al VI-a, ceasul al IX-lea. Nu pot sa va impartasesc placerea rugaciunii intr-o manastire. Intr-un fel simti cat de singur esti in fata Creatorului tau, in acelasi timp te simti impreuna cu niste oameni care CRED, cred cu adevarat, nu se roaga cu frica, sau de nevoie, ei pur si simplu CRED.
M-am dus la spovedanie, l-am rugat pe parintele staret Gregorius sa-mi dea voie sa m-a spovedesc in franceza, limba pe care el o cunostea. Nu prea intelegeam greaca lui (era macedonian de origine). Nu mi-a permis. Am inteles repede ca pentru el eu eram deja blamabil si spovedania era un fel de proces de constiinta. Acolo eu si Gregorius ne-am despartit, el nu putea fi pentru mine nici parinte si nici frate. Credinta lui nu putea fi a mea, apele s-au despartit.
Dupa aproape un an, cand am stat la gura sobei cu un pahar de vin rosu bun de Latrun pe care l-am adus mentorului meu, am primit probabil explicatia la ceea ce eu nu am inteles la Mar Saba. “Vezi fiule, tu si Gregorius sunteti oameni diferiti. Tu ai venit sa cauti caldura sentimentului si dragostea in credinta. Gregorius a cautat penitenta, pe care el crede ca o datoreaza din cauza unor oameni ca tine. Tu cauti dragostea pe care el nu poate sa-ti o acorde.” Am tacut putin pentru a intelege exact la ce s-a referit Monseniorul, “ si unde este in el credinta si speranta si iertarea pe care o reprezinta Mantuitorul ?”. “Vezi tu fiule, intrebarile sunt multe si raspunsurile sunt putine, departarile si apropierile sunt ca la Sf. Augustin dar pot fi si ca la Sf. Toma din Aquino, poti sa-ti gasesti locul si cu Sf. Petru si cu Sf. Pavel, toti suntem oameni, si Mantuitorul a fost, nu-ti amintesti – avi, avi lama azavteni ? (versiunea ebraica a citatului lui Iisus pe cruce, cand si-a intrebat Tatal de ce l-a parasit.” Cred ca am inteles explicatia mentorului meu. “Vezi tu fiule, pana la urma ai gasit in alt loc ceea ce ai cautat, pe alt munte, cu alti oameni, la fel de credinciosi ca Gregorius. Ai inteles sper ca drumul este important la fel ca si tinta, drumul spre Damasc nu este numai o metafora, este si drumul nostru zilnic spre mai bine sau mai rau”
Viata in Pustiu –1 15/08/2009
Posted by Theophyle in 1, In Desert.Tags: Crestinism, In Pustiu, Mar Saba, Monasticism, Religie, Spiritualitate
comments closed
Astazi am sa vorbesc despre o poveste care nu este legata de o carte propriu zisa, ci de un curs universitar pe care trebuia sa-l scriu. Incercarile mele de a scrie cursul au fost incununate cu succes dupa vreo 3 luni de munca intensiva. Aveam totul – cursul se integra bine in curicula respectiva, silabusul era bine structurat, notele bibliografice satisfacatoare, un singur lucru am simtit ca nu avea acest curs, suflet. Vorbeam de lucruri pe care le intelegeam, dar nu le simteam, ambalajul era de plastic.
Am telefonat mentorului meu in ale crestinismului timpuriu sa-mi recomande poate o metoda mai eficienta de a “simti” cursul. Omul a raspuns simplu:” incearca sa traiesti catva timp intr-o manastire”, “cat timp ?“ am intrebat, “vei simti tu cat timp,” a raspuns interlocutorul meu razand, “fi fara frica, nu vei ramane tu acolo prea mult, nu ai vocatie de calugar.”
Inzestrat cu toate referintele de buna calitate pe care reusisem sa le strang mi-am incercat norocul la trei manastiri alese de mentorul meu. Am primit 3 raspunsuri pozitive. Telefon cu o intrebare “unde ma duc?,” la toate trei” a venit raspunsul prompt, “incearca cate putin din fiecare, ramai unde te simti mai bine.”
Astazi va voi povesti despre prima manastire, Mar Saba (Sfantul Sava). Manastirea este o manastire Ortodoxa de rit Grec-Bizantin; in manastire traiau 18 calugari cand am ajuns eu. Manastirea este constuita in Muntii Ierusalimului. pe costisa unui defileu (Wadi Qelt) abrupt sapat in munti de raul Kidron, care uneste Ierusalimul de Ierihon. Manastirea are o extraordinara istorie, pe care o voi povesti (pe scurt) in urmatoarele randuri. Manastirea nu este accesibila cu masina, si singura posibilitate ar fi o plimbare de 6-7 Km din Ierihon sau aproape dublu de la autostrada principala, care uneste Ierusalimul cu Ierihonul.
Manastirea este una din cele mai vechi din lume, a fost construita in anul 439 d.Hr. langa grota in care a locuit Sf. Sava. Sf. Sava din Cappadocia, fiul unui general Roman a fost educat de unchiul sau patriarhul Flavian al Antiohiei si trimis dupa aceea la manstirea lui Teochtist din Ierusalim. La varsta de 30 de ani devine sihastru in muntii Ierusalimului, traind singur o perioada de 10 ani. Cu timpul, se aduna imprejurul lui cativa calugari, formand una din cele mai vechi manastiri existente in lume. In secolul al VIII-a se alatura manastirii si Sf. Ioan Damaschinul, unul din cei mai mari teologi, astronomi si matematicieni ai bisericii din toate timpurile, si indiscutabil cel mai mare iconograf ortodox. Moastele Sf. Sava si Sf. Ioan Damaschinul sunt pastrate pana in zilele noastre in aceasta manastire. Manastirea este cucerita in secolul al XII-lea de cruciatii normanzi, care alunga calugarii in pustiu si devine manastire catolica pana in anul 1965, cand Papa Paul al VI-a inapoiaza manastirea Patriarhului Grec Athenagoras I-ul, cu ocazia vizitei lui in Tara Sfanta.
Importanta manastirii Sf. Saba pentru Crestinismul ortodox si a Crestinismului Unit (Greco-Catolic), este enorma, Typiconul (in româna , cred ca este tradus Tipicul – “respectând ordinea”) este cartea care conţine instrucţiunile şi rubricile care în Biserica Creştină Ortodoxă stabilesc ordinea cultului divin pentru fiecare zi din an si necesită existenţa cărţilor liturgice care conţin componentele fixe şi variabile ale acestor slujbe. În uzul monahal, tipicul mănăstiresc include atât regulile de vieţuire în mănăstire cât şi pravila de rugăciune a fost creat in aceasta manastire si este folosit asa cum a fost creat pana in zilele noastre.
In biblioteca aceste manastiri se afla unele din cele mai importante scrieri ale Crestinismului Timpuriu. Interesant de mentionat ca manastirea a fost distrusa in anul 651 d.Hr de Persani, care au cucerit-o si vandalizata de zeci de ori pana in secolul al IX-lea cand Califul arab, cunoscutul Harun-al-Rasid a inconjurat-o cu ziduri aproape impenetrabile.
Intrarea femeilor in manastire este permisa pentru rugaciune intr-un locas numit “Turnul Femeilor”. Deoarece calugarii manastirii sunt vegetarieni, intrarea cu alimente de carne sau cu mere (marul Evei) este interzisa. Despre saptamana petrecuta in aceasta manastire si despre fratele Timoftei Suceveanul, in postarea viitoare.
Theophyle Books Blog 