jump to navigation

George Orwell: O mie nouă sute optzeci şi patru (1984) 21/10/2012

Posted by Theophyle in 1, Carte Contemporana (sec. 20-21), Carte Politica, Document, Paleo-future, SF-Fantezie, Ziarul de Duminica.
Tags: , , , , ,
trackback

George Orwell (pseudonimul literar și jurnalistic al lui Eric Arthur Blair) (1903, India —1950) a fost un scriitor englez, comentator al radio BBC, editorialist și reporter. El a luptat ca voluntar în Războiul Civil din Spania de partea republicanilor. A scris romane, eseuri și critică literară. După ce a lucrat în Franța având profesii foarte diferite, s-a întors în Anglia și a deschis un magazin sătesc. Sub pseudonimul George Orwell, a scris articole pentru ziare și apoi, în prima sa carte Fluierând a pagubă prin Paris și Londra (Down and Out in Paris and London) (1933), și-a descris experiența de scriitor de stânga. Aceasta este o relatare emoționantă și mai ales comică a celor câțiva ani de sărăcie autoimpusă pe care i-a trăit după ce s-a întors în Europa. A scris apoi alte trei romane, Zile birmaneze (Burmese Days, 1934), Fiica unui cleric (A Clergyman’s Daughter, 1935) și Keep the Aspidistra Flying (1936).

Ca tendințe politice, Orwell a manifestat în permanență o simpatie față de cei de centru-stânga, fără a îmbrățișa însă ideologia comunistă, pe care o și critică într-o formă cât se poate de radicală în fabula politică Ferma animalelor și în romanul O mie nouă sute optzeci și patru. (mai multe despre el in Wikipedia)

***

O mie nouă sute optzeci și patru este un roman politic scris de George Orwell în 1948 și aparutt în 1949. Inițial a fost publicat de Martin Secker & Warburg, Londra, în 1949. Prima ediție paperback a apărut la Penguin Books, Harmondsworth, în 1954. De atunci s-a retipărit de peste 30 de ori. Semnalul de alarmă a lui Orwell dat de el in 1949, cu trecerea anilor, el devine tot mai actual.

Primul capitol începe cu portretul Fratelui cel Mare care „stă cu ochii pe tine” – expresie a cărui dublu sens e lesne de sesizat: Fratele cel Mare te protejează, se interesează mereu (îi pasă) de soarta ta, însă, în același timp, tu nu poți face nimic fără ca el să știe: te supraveghează clipă de clipă.

În afară de afișele imense prezente pe toate blocurile, clădirile instituțiilor, panourile, mai există și ecaranele teeviziunilor, care neîncetat transmit și receptează simultan sunete și imagini. În fiecare încăpere – inclusiv în camerele apartamentelor – există câte un ecran, care poate fi dat mai încet, dar niciodată oprit. Poate astazi nu mai vedem afișele imense pe toate blocurile (decat in zilele premergatoare alegerilor) ecranele exista si ruleaza non stop in multe case imaginile manipulatoare.

Geopolitica romanului

Cele trei mari puteri: Oceania, Eurasia și Estasia sunt mult prea echilibrate ca forță pentru a se putea pune problema cuceririi vreuneia dintre ele de către celelalte (chiar dacă s-ar alia două contra uneia singure). În plus, economia fiecăreia este una închisă, astfel încât nici motivația financiară nu mai există. „Principalul scop al războiului modern este acela de a consuma produsul mașinii fără a ridica nivelul de trai. […] Într-o lume în care fiecare ar fi muncit puține ore pe zi, ar fi posedat o mașină ori chiar un avion, într-o astfel de ipotetică lume, forma cea mai evidentă, și poate cea mai importantă de inegalitate ar fi dispărut. Până la urmă, o societate ierarhizată, nu este posibilă decât bazată pe sărăcie și ignoranță. […] esența războiului constă în distrugere.

Concepte si entitati în roman

Fratele cel Mare  – Primul capitol începe cu portretul Fratelui cel Mare care „stă cu ochii pe tine” – expresie a cărui sens e lesne de înteles: Fratele cel Mare te protejează, îi pasă de soarta ta, însă, în același timp, tu nu poți face nimic fără ca el să știe: te supraveghează clipă de clipă. Supravegherea se face nu doar prin mijloace tehnologice, ci și în mod direct, prin membrii unor instituții specializate, are loc supravegherea: patrulele de poliție, zburând în elicoptere la mică înălțime „își bagă nasul prin casele oamenilor”, și, mult mai de temut: Poliția Gândirii. „Fratele cel Mare este masca sub care Partidul se prezintă lumii întregi” . Este mai ușor să concentrezi sentimentele maselor spre o singură persoană (fie ea și imaginară), decât spre un grup destul de numeros. Fratele cel Mare nu fusese văzut niciodată; cu siguranță că nici măcar nu fusese pseudonimul vreunuia dintre liderii inițiali ai revoluției, însă luase naștere odată cu Partidul, și nu va muri niciodată (cel puțin atât cât Partidul va continua să existe).

Emmanuel Goldstein fusese – poate – unul dintre primii membri ai Partidului Interior, a cărui mentalitate era mult prea liberală, și de aceea fusese exclus. La fel de bine este posibil ca el nici să nu fi existat vreodată, și să fie pură invenție a Partidului. Cert este însă că Emmanuel Goldstein era (omolog Fratelui cel Mare) ținta furiei și a sentimentelor de ură ale maselor. Prezentat ca inamicul numărul unu al Oceaniei, el era totodată și o unealtă a Partidului, care, neoficial, și păstrând anumite limite, chiar încuraja erezia (gândirea neortodoxă), căci „Ascultarea nu ajunge. Dacă nu-l faci (pe om) să sufere, cum poți fi sigur că ascultă de voința ta și nu de-a lui? Puterea constă în a-l umili și a-i provoca durere. Ai putere atunci când rupi conștiința omului în bucăți, iar bucățile vii le rearanjezi în forme noi, pe care tu însuți le hotărăști

Partidul Interior – sub două procente din populația Oceaniei (adică șase milioane de membri) – constituie clasa cea mai înaltă a societății. Cei privilegiați din punct de vedere a condițiilor de viață, dar, în primul rând, cei care dețin puterea. Aderarea în rândurile Partidului Interior, nu se face după criteriul eredității, ci în funcție de rezultatul unui examen care se susține la șaisprezece ani. Nu există discriminări rasiale, și nici favorizați în funcție de regiunea în care s-au născut ori în care trăiesc. Partidul nu are interesul să-și perpetueze sângele, ci să se perpetueze pe sine însuși. Nu contează cine anume exercită puterea, atâta timp cât structura ierarhizată a societății rămâne mereu aceeași” (idem, pag. 260).

Partidul Exterior  –Sub Partidul Interior urmează Partidul Exterior, pe care, dacă socotim Partidul Interior drept creierul Statului, îl putem ușor asemui cu brațele acestuia” . Partidul Exterior constituie aproximativ cincisprezece la sută din populația Oceaniei, reprezentând un fel de clasă de mijloc a societății. Membrii Partidului Exterior – în general funcționari în cadrul vreunuia dintre ministerele Oceaniei – au un nivel de trai mult inferior membrilor Partidului Interior, și ceva mai ridicat decât al prolilor, însă, spre deosebire de aceștia din urmă, ei sunt sub permanentă supraveghere, și veșnic în atenția Poliției Gândirii.

Prolii – aproape optzeci și cinci la sută din populația Oceaniei, sunt în mare parte analfabeți și îndeplinesc munci fizice plătite cât se poate de prost. În ciuda numărului lor mare pe care-l alcătuiesc, ei nu reprezintă un pericol pentru partid, căci nici măcar nu sunt conștienți de forța lor; din acest motiv ei nici nu sunt prea strict supravegheați, ori prea aspru pedepsiți atunci când încalcă vreuna din legile (scrise ori nescrise ale) Oceaniei. „Într-un singur caz ar putea proletarii să devină periculoși, și anume dacă progresul tehnologic ar face necesară educarea lor la un nivel superior; dar, din moment ce concurența militară și comercială a dispărut, nivelul de educație al maselor este, de fapt, în scădere”.

MinistereleMinisterul Păcii (care se ocupă de tot ceea ce are legătură cu războiul). Ministerul Adevărului (responsabil cu falsificarea continuă a trecutului, cu presa, literatura și filmele distribuite membrilor Partidului și proletariatului.   Ministerul Abundenței (cel care raționalizează toate bunurile de larg consum, de la alimente, țigări, alcool, până la șireturi de pantofi și lame de bărbierit).  Ministerul Iubirii – de care tine și Poliția Gândirii (în atribuțiile căruia, pe lângă cele două minute de ură, intră și torturile fizice și psihice în urma cărora, toți cei arestați mărturisesc crimele (reale și imaginare), unii sunt împușcați, însă, fără excepție, toți sunt vindecați).

Stilistica si caracterizarea informatiei

Nouvorbă – „Scopul Nouvorbei nu este doar acela de a oferi un mijloc de exprimare a concepției despre lume și obiceiurile mentale proprii adepților devotați ai SOCENG-ului, ci, în același timp, de a face imposibil orice alt mod de gândire. Intenția este ca, atunci când Nouvorba va fi adoptată, o dată pentru totdeauna, iar Vechivorba uitată, o idee neortodoxă – adică o idee divergentă față de principiile SOCENG-ului – să fie literalmente de neconceput, cel puțin în măsura în care gândirea se bazează pe cuvinte.”  Derivată din engleză, și devenită limba oficială în Oceania, Nouvorba se împarte în trei categorii de cuvinte, categorii diferențiate pe baza modului de formare a cuvintelor:

1. Vocabularul A conține cuvintele cele mai uzuale, majoritatea păstrând forma lor inițială din limba engleză, însă sensul lor este foarte strict delimitat; de exemplu, cuvântul lovitură descrie impactul fizic dintre două corpuri, și în nici un caz nu poate fi inclus în expresii de genul „lovitură de stat”, ori „lovitură cu bătaie lungă” – referitor la o idee, atitudine, etc.

2. Vocabularul B se compune din cuvintele cu sens politic, în marea lor majoritate fiind compuse prin alăturarea radicalelor a două cuvinte din vechivorbă cu sens opus ori, cel puțin total diferit; în mai toate cazurile, cuvintele care fac parte din Vocabularul B, au cel puțin două sensuri, care diferă în funcție de atitudinea pe care o ai față de interlocutor: de exemplu, a macavorbi – are sens laudativ atunci când expresia este asociată unei persoane cu gândire ortodoxă, și acuzator în sens contrar, în ambele cazuri desemnând o lungă înșiruire de cuvinte prin care să nu se afirme absolut nimic. Mai toate cuvintele din această categorie se subordonează conceptului de dublugândit.

3. Vocabularul C este compus exclusiv din expresii tehnice și științifice, fiind – ca număr de cuvinte – mai redus decât celelalte două.

Dublagândire – Cuvântul din Nouavorbă care corespunde cel mai bine conceptului de dublugândit, este negrulalb, și „reprezintă capacitatea de a stoca în minte, concomitent, două convingeri care se exclud reciproc, și de a le îmbrățișa pe amândouă în același timp. Un gânditor al Partidului știe în ce direcție trebuie să-și modifice amintirile; prin însuși acest lucru, el este conștient că joacă feste realității, dar, prin intermediul dublugânditului, el se și asigură că realitatea nu a fost violată. Acest întreg proces trebuie să fie și conștient, altminteri nu s-ar desfășura cu precizia necesară, și inconștient, altfel ar atrage după sine un sentiment de falsitate la început, apoi de vinovăție.” )

Negrulalb. Similar multor cuvinte din Nouavorbă acest cuvânt deține două semnificații mutual contradictorii. Aplicată unui opozant (de Partid, n.t.), semnifică obișnuința de a susține fără reținere că negrul este alb, în contradicție cu faptele reale. Aplicată unui membru de Partid, semnifică o dorință loială de a spune ca negrul este alb atunci când disciplina de partid o cere. Dar înseamnă de asemenea abilitatea de a crede că negrul este alb și de a uita că cineva a crezut vreodată contrariul. Acest lucru necesită o continuă alterare a trecutului, făcută posibilă de către sistemul gândirii care cuprinde cu adevărat tot ceea ce rămâne, și care este cunoscut în Nouavorbă ca și dublăgândire. Dublagândire este de fapt puterea de a păstra două credințe contrare în mintea cuiva în mod simultan, și amândouă să fie acceptate. (Partea a II-a Cap. IX – „Teoria și Practica Colectivismului Oligarhic” – Emmanuel Goldstein)”

Războiul este pace, Libertatea este sclavie,  Ignoranța este putere A.Huxley – A Brave New World.

Citiți literatura trecutului ca să puteți intelege prezentul si poate construiți un viitor diferit!

Anunțuri

Comentarii

1. cherie - 21/10/2012

Si totusi… vorba lui Caragiale, ” Din această dilemă nu puteţi ieşi !”
Sau poate sa-l preluam pe Marx care spune ca fără dezvoltarea conştiinţei nu poate exista comunism, adica motivaţia să nu depindă decât de conştiinţă, de interiorul omului nu de avantajele materiale.

2. IonP - 21/10/2012

Cine a avut dreptate Orwell sau Huxley?

3. Theophyle - 21/10/2012

Buna ziua @cherie.
Cred ca inainte de Marx a spus-o Toma de Aquino vezi Summa Theologiae, Prima parte. Il prefer pe el!

https://bibliophyle.wordpress.com/2009/05/13/toma-de-aquino-%E2%80%93-summa-theologiae/

4. Theophyle - 21/10/2012

Salit IomP,

Cred ca partial amandoi au avut dreptate. Depinde de noi cum o sa fie pana al urma!

5. zigzag - 21/10/2012

Buna seara ! am ajuns si aici . reiau traseul inceput de dimineata 😀 . postarile de azi sunt la categoria „hard” . Felicitari inca o data !

6. dictaturajustitiei - 21/10/2012

Bună !
Nu știam că Orwell a luptat în Spania și că a fost de stânga.
Sper să nu fi fost marginalizat, precum Panait istrati al nostru , pentru că a înțeles gravitatea unui astfel de sistem.

7. Petronius. - 21/10/2012

Nouvorba este numita azi „corectitudine politica” (political correctness). acest mod de a vorbi a fost impus pentru a spune un anumit lucru intr-un mod care sa nu para ca este ceea ce este … vi se poare complicat ? pai este …

Dupa ’90 s-a descoperit ca nu este „frumos” sa spunem ologului olog sau orbului orb, asa ca a fost scos din dictionar cuvantul „handicapat” caruia i s-au dat noi conotatii si puteri. Romanul insa, ghidus din fire, a luat frumos cuvantul si l-a umplut de tot mistoul si ofensa pe care era de presupus ca ar fi trebuit sa o evite. „Bai handicapatule !” a devenit o ofensa mult prea des auzita, pentru ca politia gandirii (oops !) sa nu se sesizeze. Astazi, la numai 20 de ani dupa ce cuvantul „handicap” a fost chemat sa imbogateasca vocabularul celor nou-vorbitori, a aparut un cuvant nou, si nepangarit: „deficienta”. Asadar, brusc orbii ciungi si ologii nu mai sunt handicapati, ci sunt „deficienti” … intre timp am auzit acest cuvant luat la misto, incat ma intreb cu ce frecventa vom perverti cuvintele dictionarului, pana cand vom ajunge sa inventam cuvinte noi, cum se face de mai mult timp peste Ocean …

Ar putea spune cineva ca daca intr-adevar exista nou-vorba, bine macar ca nu exista politia gandirii … Vreti povesti despre modul in care aceatsa actioneaza si distruge oameni ? … nu, e duminca seara si nu cred ca va doriti asa ceva.

Vreti povesti despre faptele ministerului iubirii, care din dragoste pentru ei (si nu pentru altceva) distrude tari intregi si neantizeaza sute de mii de oameni ? nu … Irakul, Serbia si Libia nu au nici o legatura cu asa ceva. Aceste tari au fost bombardate pentru binele lor si al locuitorilor lor din pura iubire … oops !

As putea continua, dar nimanui nu-i plac cei care spun lucruri urate … Poate de aceea s-a si inventat limba care nu contine decat cuvinte frumoase … sau inca nu s-a inventat ?


Sorry comments are closed for this entry

%d blogeri au apreciat asta: