Vacanţa pe Bibliophyle 26/06/2009
Posted by Theophyle in 1.comments closed
Numai bine. Vacanta placuta si voua!
Michael Palmer si „Crima Medicala” 25/06/2009
Posted by Theophyle in Carte Contemporana (sec. 20-21).Tags: Critica Literara, Demeter, Thriller medical
comments closed
Michael Stephen Palmer, doctor in medicina, nascut in 1942, SUA, este autorul de succes al 14 romane, adesea numite “seriile medicale thriller”..
Palmer a terminat Universitatea Weslevan si s-a specializat in medicina interna la Boston si Spitalul General din Massachusetts; a practicat 20 de ani medicina interna si de urgenta, iar acum este director asociat la Societatea Medicala din Massachusetts – programul de sanatate.
Inainte de a incepe sa scrie primul sau roman publicat The Sisterhood (Societatea surorilor), avand ca subiect euthanasia, Palmer practica tratamentul legat de adictia la droguri. Prima sa carte a fost respinsa, dar The Sisterhood, in care surorile medicale doresc sa curme suferintele oamenilor grav bolnavi si fara nici o sansa de recuperare si in consecinta ii omoara, a ajuns pe lista de bestseller a New York Times – lucru care s-a repetat cu toate cartile sale ulterioare.
Side Effects (Efecte secundare), al doilea roman publicat, are ca subiect testarea medicamentelor neaprobate pe un pacient in Germania nazista. Cel mai faimos roman publicat a fost cel din 1991 Extreme Measures (Masuri extreme), in care un tanar si promitator doctor este amenintat de elita spitalului in care lucreaza dupa ce descopera actele lor criminale.
Natural Causes (Cauze naturale 1994) descrie un doctor holistic care prescrie medicamente care de fapt omoara pacientii; Miracle Cure (Cura miraculoasa) vorbeste despre un medicament pentru bolile inimii care se dovedeste periculos din cauza efectelor secundare.
The fifth Vial (A cincea fiola, 2007) – tradus in Ro.
Ce ar fi daca atunci cand iti faci analizele de rutina, laboratorul iti ia o fiola suplimentara de sange fara ca tu sa stii? Fiola este apoi trimisa pentru ca tu sa fii testat ca eventual donator de organe, iar rezultatele incluse intr-o baza de date uriasa. Daca rezultatele dovedesc ca esti un donator perfect pentru cineva foarte bogat si care are nevoie de un transplant de orice tip, mai bine stai in casa pentru tot restul vietii.
Natalie Reyes are un cip implantat in umar. A avut o viata grea si a muncit din greu pentru a ajunge la Universitatea Medicala Harvard. Dar eforturile ei vor fi in van cand este suspendata de la Universitate pentru ca a infruntat un doctor pentru un pacient al strazii, alcoholic. Dupa o perioada, este trimisa de mentorul ei la Rio de Janeiro, Brazilia pentru a prezenta o lucrare stiintifica. Acolo Natalie este rapita, impuscata in timp ce incearca sa evadeze si lasata sa moara pe o alee din suburbii. Spravietuieste, dar isi pierde un plaman. Si toate visele ei de atleta campioana si viitor medic sunt risipite.
Pe cealalta parte a globului, geniul medical Joe Anson lucreaza la un ser care ar putea salva milioane de vieti…doar daca ar supravietui unei boli cumplite pentru a-si termina cercetarea. Paranoic si stralucitor, Anson este aproape de moarte. Dar cei care il urmaresc din umbra vor face totul pentru a-si duce la sfarsit cercetarile.
In Chicago, detectivul Ben Callahan este angajat pentru a descoperi identitatea unui tanar omorat, cu semne misterioase pe corp. Numai un noroc chior poate sa-l ajute pe Ben sa patrunda intr-o conspiratie mai mare dacat o persoana disparuta si un accident tragic.
Trei oameni fara nici o legatura aparenta. Trei oameni care nu inteleg ca detin cheia unei societati secrete cu aspiratii de a fi Dumnezeu si cu radacini in antichitate. Trei oameni care vor invata sensul increderii si tradarii, puterii si geniului, minciunii si adevarului, intr-o lume unde totul se poate lua si da.
De ce thrillers medicale?
“ Raspunsul simplu este ca am dorit sa scriu si sunt doctor, am multa experienta in medicina interna, in urgenta, in recuperarea din droguri. Dar, cred ca raspunsul potrivit ar fi ca iubesc problemele legate de medicina si doctori – eroismul si victoriile pacientilor care se bat cu bolile pe care uneori nu le inteleg. Te simti bine, efectuezi un control de rutina si dintr-o data un doctor iti spune ca vei muri in curand. Asta este o problema…cea mai mare problema, intr-adevar. Eu sunt o persoana emotive si ma simt cel mai bine cand scriu despre sentimente. Aceste romane imi permit sa explorez sentimentele umane si emotiile in cele mai cumplite circumstante.
Cand m-am hotarat sa scriu primul roman aveam 35 de ani si in medicina private. Nu scrisesem nimic inainte cu exceptia a cateva versuri umoristice. Apoi am citit COMA de Robin Cook, care fusese cu doi ani inaintea mea la Universitatea Wesleyan in Connecticut—care a fost alma mater si a lui Robert Ludlam—si am decis ca daca Robin putea sa o faca, poate si eu as putea. Oi am primit o educatie liberala minunata la universitate si imi amintesc si acum informatiile primate la ore despre Poe, razboi, literature si mitologie, pentru a da cateva exemple. Si de asemenea, orice m-am horat sa fac am reusit: chimia organica, apoi facultatea de medicina.
Am reusit ca scriitor din acelasi motiv pentru care am reusit sa fiu un doctor bun – deoarece iubesc si am grija de oameni. Imi pasa de sentimentele lor atunci cand le spun ca sunt bolnavi. Imi pasa cand le spun ca tratamentul le-a facut bine. Cand ii invat pe studenti cum sa scrie le spun adesea ca au reusit in caracterizarea unui personaj daca vad sangele pe mainile lor provenit din transplant de inima. Succesul in scrierea unei carti este asemanator cu succesul in medicina. Originalitatea este intotdeauna o problema intr-o carte si cateodata ma trezesc ca am copiat dintr-o alta carte de-a mea. Cele trei proprietati ale mele care m-au ajutat in scris sunt: disciplina, iubirea fata de semeni si imaginatia mea incontrolabila.’
postat de @demeter 🙂
Kabala /1 – Literatura Timpurie 24/06/2009
Posted by Theophyle in Carte Antica, Renastere.Tags: Biblie, Esoterica, Istorie, Kabala, Religie, Spiritualitate
comments closed
O lecturare prealabila a postarii de pe Theophyl Istoria este necesara. Am constatat in postarea de pe Theophyl Istoria ca aceasta ramura a teologiei ebraice este de origine medievala, dar isi are radacinile in perioada celui de la doilea templu, adica cateva sute de ani inaintea lui Cristos si imediat dupa El. Intr-un fel, Kabala este un curent religios “contestatar” strictului legalism al religiei judaice, la fel ca si crestinismul. Adoptarea rapida de catre intelectualitatea renascentista, care in nici un caz nu era anti-crestina sau pro-iudaica, isi are explicatia in acest fenomen de contestare (intr-un fel) al dogmelor iudaismului-rabinic. De facto, adoptarea crestina a cabalei in timpul renasterii este un fenomen de acceptare a unui produs intelectual antic de catre o intelectualitate care-l cauta. Fara nici un fel de dubiu, Literatura Primordiala kabalistica poate fi datata intre 200 i.Hr si 300-400 d.Hr, aceasta s-a dezvoltat in Judea si a fost preluata de intelectualii diasporei evreiesti din Alexandria. Din acest moment s-a nascut si “marea” disputa despre care am vorbit pe blogul celalalt – kabala a influentat gnosticismul sau invers. Din punctul meu de vedere (si am unul) nu este important; ambele sunt curente contestatare si schismatice, gnosticismul s-a pierdut si Kababla a fost adoptata total in gandirea mistica si religioasa iudaica si partial de cea crestina, gnosticismul a fost definitiv spulberat doctrinal din judaism si doctrinal si fizic din crestinism (vezi bogomili si catari).
Textele Kablistice timpurii sunt extrem de dificile neobisnuitilor cu textele complicate ale Vechiului Testament (in special ale Pentateuhului), ale textelor hermenautice (Midrash) si ale interpretarilor acestora, prin comentariile legalistice (Halakha). In orice caz, literatura kabalistica este extrem de puternica prin logica ei aproape filozofica si prin subtilitatea interpretarii Bibliei. Probabil primele texte kabalistice le putem observa in literatura enohica (Cartile lui Enoh/Hanoh) pe care le-am discutat indelungat pe cele doua bloguri pe care le pastoresc.
Textele de “pornire” dupa parerea mea este Enoh 2-3 in care este dezvoltata ideea “Palatelor” (Eichalot). Enoh ajunge la cer cu ajutorul “carelor de foc” (merkabot) si povesteste cele vazute – ceruri si palate, in care salasuiesc ingerii si profetii, ajunge la stralucira tronului ceresc, Enoh vede oranduirea celuilalt taram. Dumnezeu se transforma din abstractul iconoclastic aproape intr-o aparitie antropomorfa. Primul text care se desprinde din literatura enohica pentru a deveni complet Kabalistic se numeste Eihalot Rabati ( Cartea marea a Palatelor), un text extrem de dificil, in care sunt descrise 6 ceruri (locasuri, palate) ale lui Dumnezeu (din cele 7 existente) a doua carte se numeste Eihalot Zutarti (Cartea mica a Palatelor) si in sfarsit Shiur Koma (Dimensiunile [Divinitatii]). In acest text este descris Dumnezeu, avem descrierea coroanei (exact ca in reprezentarea iconica din iconografia bizantina) avem barba, ochii s.a.m.d. Dimensiunile lui Dumnezeu sunt gigantice, fiind date in unitati de masura persane (parasang – cititorii lui Asimov vor recunoaste in acest text sursa lui de inspiratie). Vom analiza acest text din cauza ciudateniilor lui care au fost interpretate de kabalistii medievali (evrei si crestini) extrem de interesant. Cateva lucruri de mentionat: numele lui Dumnezeu in text este Dumnezeul Facerii (Genezei); sufletul lui Mesia (pentru crestini, Iisus) a fost creat inainte de facerea primului om Adam; Dumnezeu sta pe un tron si misticii se perinda in fata lui intreband si primind raspunsuri. De fapt ascensiunea spre locasurile divine este la indemana celor “Drepti” si “via mystica” poate fi la indemana oricarui intelept “drept si neprihanit” . Un text extrem de interesant, aproape imposibil de tradus, si pe care tousi vom incerca sa-l analizam, merita din punct de vedere mitologic si filozofic. Pentru a finaliza acest inceput, putem conclude ca in Literatura Kabalistica Timpurie, Dumnezeu devine “accesibil” omului, are faptura si “adresa”.
Alan Alda: Sa nu-ti impaiezi niciodata cainele 23/06/2009
Posted by Theophyle in 1, Carte Contemporana (sec. 20-21), Film.Tags: Demeter
comments closed
Alda s-a nascut Alphonso Joseph D’Abruzzo in New York City. Tatal sau, Robert Alda a fost actor si cantaret, iar mama sa, Joan Brown a fost Miss New York. Alda este de origine italiana si irlandeza.
Numele sau de scena, „Alda,” este o combinatie intre ALphonso si D’Abruzzo. La varsta de 7 ani, Alda s-a imbolnavit de poliomelita, iar parintii sai i-au administrat un tratament extrem de dureros recomandat de o asistenta medicala, care consta in aplicarea de paturi de lana fierbinti pe corp. Cu acest tratament si-a putut reveni din boala.
Cele mai multe amanunte din copilaria sa le puteti gasi in cartea lui extrem de dureroasa si amuzanta in acelasi timp “Sa nu-ti impaiezi niciodata cainele”, publicata in 2005. Autobiografia sa are o modestie, un realism si o profunzime pe care nu le intalnesti la alti autori, ocupati mai ales sa ascunda decat sa dezvaluie fapte socante din viata lor. Exemplu, mama sa, bolnava de schizofrenie, care nu a capatat ajutor medical deoarece pe vremea aceea era o rusine sa ai in familie un bolnav mintal. Oricum umorul este predominant pe tot parcursul cartii.
Alda a studiat la Paris, a jucat in Roma si in Amsterdam, impreuna cu tatal sau, un actor extrem de popular. Dupa terminarea studiilor s-a inrolat voluntar si a fost stationat 6 luni in Korea, dupa razboi. La un an dupa terminarea studiilor s-a casatorit cu Arlene, cu care are trei fete (plus 7 nepoti de la ele).
M*A*S*H (1972–1983)
In 1972 Alda a fost selectat (dupa numeroase roluri jucate pe scena si in filme) sa-l joace pe „Hawkeye Pierce” in adaptarea TV a filmului cu acelasi nume din 1970.
Pentru acest serial, Alda a fost nominalizat la 21 Emmy Awards si a castigat 5. A scris scenariile a 19 episoade, inclusiv cel final si a regizat 32. A fost si singura persoana care a castigat Emmy Awards pentru joc, scenariu si regie in acelasi serial.
Rolul de success din M*A*S*H i-a oferit o platforma pentru abordarea unor subiecte politice, el fiind un supporter puternic al drepturilor femeilor. In 1976, Boston Globe l-a numit “Femeie onorifica” in cinstea activismului sau pentru Amendamentul la Drepturi Egale.
In 2004, Alda a jucat in serialul (vazut si la noi) The West Wing, portretizand un senator republican in lupta pentru presedentie – Arnold Vinick, pana la terminarea serialului in 2006, cand a mai castigat un Emmy pentru acest rol.
In toata cariera sa, Alan Alda a fost nominalizat de 31 de ori la Emmy Award si de doua ori la Tony Award, castigand 7 People’s Choice Awards, 6 premii Golden Globe , si 3 premii Directors Guild of America. De asemenea are o stea pe popularul bulevard Hollywood Walk of Fame.
Alda a facut extrem de mult pentru copiii bolnavi din St. Jude’s Children’s Hospital, printr-un serial Tv produs special pentru ei, iar impreuna cu sotia sa au fost activi in strangerea de fonduri pentru copiii bolnavi de cancer.
Al doilea volum de memorii “Things I Overheard While Talking to Myself”(Lucruri pe care le-am auzit cand vorbeam cu mine) contine pe langa memorii, parti din conferintele tinute.
In memoriile mentionate mai sus, Things I Overheard While Talking to Myself, Alda descrie printre altele cum a inceput sa gandeasca ca un agnostic sau ateist, desi a fost crescut in religia catolica:
“ Pentru un timp, cand aveam vreo zece ani, eram sigur ca o sa ma duc in rai. Daca raiul exista si dureaza pentru totdeauna, atunci durata unei vieti obisnuite, traita scrupulos, urmand ordinea reprezentau o mica investitie pentru o rasplata vesnica. Intr-o zi am realizat ca nu mai cred. Dar nu am pierdut obisnuinta rugaciunii. Ocazional, chiar dupa ce am incetat sa cred, mai trimiteam cate un memo scurt catre Stapanul Universului, de obicei intr-o problema de urgenta imediata ca: Te rog Doamne, nu lasa avionul sa se prabuseasca.,
…Totusi nu-mi place cuvantul agnostic. Simplist, nu sunt un credincios. Dar, cu toate ca aceasta notiune este simpla, ea reuseste sa zapaceasca pe unii oameni. Cineva a scris in Wikipedia ca sunt un ateist pentru ca intr-o carte am scris ca nu sunt un credincios. Cred ca intr-o lume care nu se simte confortabil in incertitudine, un necredincios trebuie sa fie un ateist. Asta ma aduce inapoi la cea mai presanta dintre intrebarile umanitatii: de ce oamenii se preocupa de credinta altora si nu de a lor?”
Postat de @demeter.
Bookfest-ul lui Demeter + Bonus 22/06/2009
Posted by Theophyle in Carte Contemporana (sec. 20-21), Pauza.Tags: Bookfest, Critica Literara, Demeter
comments closed
Mai intai si intai trebuie sa nimeresti intrarea la Targ. Ceea ce, noi nu am reusit din prima. Caci ne-am dus hotariti catre intrarea principala, care era strajuita falnic de doua blocuri in constructie, iar accesul blocat. Stiam ca spre Casa Scanteii mai erau cel putin 2 intrari si am cotit intr-acolo, pe sub tei si schela. Macar era umbra si mirosea frumos. Si pe acolo erau blocate accesele de alte santiere, desi o intrare era chiar in spatele pavilioanelor de vizitat. Hotarata, am apucat-o pe langa o masina care ducea moloz, dar m-a tras Seful la timp, ca ma vedea pe sub ea. Deci a trebuit sa ocolim inapoi, pana la Sofitel.
In fine, 40 de minute pierdute pe caldura. La pavilioane, fiind vineri, deci zi de lucru, erau mai mult tineri pensionari, curati, voiosi (domnii cu sapca SUA, doamnele cu palarii de paie si pantaloni pescaresti sau fuste de matase) si mai iuti de picior decat noi, care eram terminati de excursia gata facuta si de praful inghitit.
In general, cozi si bataie pe cartile de 5 lei, din care Seful a pescuit cate ceva interesant, eu nu. Singurii care stiau ceva despre editurile expozante erau cei de la intrare, la Informatii. Plus, amabili oamenii. In rest, parca iti faceau o favoare ca iti luau banii. Nu toti, dar cei mai multi. Pentru informatii specifice apelati cu incredere la postarea Sefului. Lista completa a cartilor luate de mine (daca va intereseaza, numai) o gasiti in discutia cu @Tibi de vineri seara. Am marsaluit 5 ore si din ce am cumparat 2 nu aveau nici cea mai mica reducere: Alan Alda – “Sa nu-ti impaiezi niciodata cainele” (fabuloasa, desi zboara foile “brosate”) si Peter Mayle – “Hotel Pastis”.
Peter Mayle
Peter Mayle (nascut la 14 iunie 1939 in Brighton) este un autor britanic, faimos pentru seria sa de carti in care descrie viata in Provence, Franta. A petrecut 15 ani in industria de publicitate, apoi, in 1975 s-a decis sa scrie carti educative pentru copii si adolescenti. Cartea sa din 1989, “Un an in Provence” a devenit un bestseller international .In ea Mayle povesteste cu mult umor viata sa ca expatriat britanic in Menerbes, un sat din sudul departamentului Vaucluse. . A fost adaptat pentru Tv. ca serial, cu actorii John Thaw (il puteti vedea si in “Inspectorul Morse”) si Lindsay Duncan.
Cartile sale au fost traduse in mai mult de 20 de limbi straine. Mayle scrie pentru reviste si magazine. Cartea sa “Un an bun” a stat la baza scenariului pentru filmul cu acelasi nume din 2006, regizat de Ridley Scott si cu actorul Russell Crowe.in rolul principal. Peter Mayle traieste in Lourmarin, situat in Luberon, Provence, France, cu Jennie, a treia sotie. Are 3 baieti din prima casatorie si 2 fete din a doua casatorie.
British Book Awards a numit A Year in Provence Best Travel Book of the Year (1989) (Cea mai buna carte de calatorie a anului), iar pe Mayle Author of the Year (1992) (Autorul anului). Guvernul francez l-a facut Cavaler al Legiunii de onoare in 2002.
Bibliografie in Romana
- A Year in Provence, Hamish Hamilton (London, England), 1989 (tradusa in Ro.)
- Hotel Pastis: A Novel of Provence, 1993. (acum aparuta in Ro)
Chasing Cézanne, 1997. (tradusa in Ro) - Encore Provence: New Adventures in the South of France, 1999. (tradusa in Ro)
- French Lessons: Adventures with Knife, Fork, and Corkscrew, 2001. (tradusa in Ro)
- A Good Year, 2004. (tradusa in Ro)
Peter Mayle:
“Am ajuns in Franta prima data cand aveam 19 ani. Eram asistentul junior, carator de geanta, al sefului meu de la Shell Oil. A fost o experienta uluitoare. Francezii cu care seful facea afaceri au insistat sa ne oprim la 12,30 si sa mergem la masa; si a fost un pranz pe care mi-l amintesc si astazi. Restaurantul inca se gaseste acolo: se numeste MARIUS SI JANETTE de pe bulevardul George V. Si nu mai vazusem mancare prezentata asa si nici nu gustasem o mancare atat de buna.
Crescand in Anglia de dupa razboi, untul, carnea, ouale erau putine si rare. Nu stiam ce este o banana. Am primit o banana cand aveam 6 ani si nu stiam ce sa fac cu ea. Uleiul de masline era ceva pe care-l cumparai la farmacie, in sticlute foarte mici. Mancarea la scoala era proasta si terna. Asa ca palatinul meu a fost in adormire pana in ziua cand am ajuns in Franta si m-am gandit: “Este minunat si mi-ar place sa traiesc intr-o tara unde oamenii fac asta tot timpul.”
Nu a fost sa fie inca multi ani, dar nu am pierdut primul fior. De asemenea, imi placea cum vorbeau francezii, cum se imbracau si atitudinea lor in general, iar Parisul era minunat. Si pe masura ce anii treceau si am avut ceva bani, am inceput sa merg in Franta in vacante si cu cat ma duceam mai des, cu atat imi placea mai mult, pana cand, acum 30 de ani am ajuns in Provence. Ca un englez care se respecta, fusesem pe coasta de Azur si acolo era vreme proasta si impreuna cu sotia am decis sa o luam pe dealuri.
Din intamplare am nimerit in tinutul Luberon. Am ajuns in satul Gordes, care arata ca o carte postala, la apus. A fost una din putinele dati din viata cand realitatea a depasit asteptarea. Am implinit 15 ani de cand stam aici si cu cat stau mai mult, cu atat imi place mai tare. Si cred ca voi ramane aici pana la goarna finala.
De cand stau aici am inceput sa apreciez lucrurile marunte din viata. Nu ma intereseaza averea, nu vreau o masina noua. Traim o viata simpla intr-o casa normala si draguta. Probabil cheltuim mai multi bani cu medicii veterinari pentru cainii nostri decat pe altceva. Una din marile mele placeri este sa merg in sat vineri dimineata, care este zi de piata, unde cunoastem pe toti pescarii, pe oamenii care vand branza, flori si intotdeauna ne intalnim cu prieteni, mergem la o cafenea si luam niste gustari inainte de pranz. Este cel mai minunat mod ca sa-ti petreci dimineata. “
postat de @demeter 🙂
Theophyle Books Blog 