jump to navigation

Tolstoi: Învierea 09/08/2009

Posted by Theophyle in Carte Moderna (sec 19-20).
Tags: , , , ,
comments closed

Lev Nikolaevici Tolstoi s-a născut la 28 august 1828 pe moşia Iasnaia Poliana, Tula, la aproximativ 190 de kilometri la vest de Moscova. Însemnând „poiană luminoasă” în rusă, Iasnaia Poliana era o moşie de mari dimensiuni, construită într-o pădure de foioase, în secolul al XVII-lea. Tatăl său, Nikolai Tolstoi, un conte provenind dintr-o familie de nobili germani din secolul al XVI-lea, a dus o viaţă specifică aristocraţilor. Perioada fascinanta in viata lui Tolstoi este fara indoiala perioada in care Tolstoi se intoarce la crestinismul primar perioada  finala a vietii lui.

169-1

In aceasta perioada a vieţii, Tolstoi caută din ce în ce mai atent înţelepciunea supremă şi mântuitoare. O caută în sine, în mujici, în gândurile oamenilor înţelepţi, in vechea filozofie chineză, indiană, ebraică, creştină. Caută răspunsuri în operele unor gânditorilor profeţi Buddha, Lao Zi, Isaia, Iisus. Insistenţa lui Tolstoi în promovarea pacifismului şi împotrivirea faţă de război au dus, în cele din urmă, la întemeierea şcolii de gândire tolstoiene. În realitate, Tolstoi a încercat să îşi trăiască filozofia, luptând pentru sprijinirea victimelor foametei, donând bani pentru protejarea celor oprimaţi, şi susţinând prin alte mijloace recucerirea păcii.

Convingerile filantropice ale scriitorului au început să iasă la iveală în jurul vârstei de cincizeci de ani. În intervalul 1873 – 1875 şi-a pierdut al cincilea şi al şaselea fiu, pruncul care i-ar fi fost a treia fiică, precum şi două mătuşi. Punându-i în pericol viaţa fericită, teama de moarte a pus stăpânire din ce în ce mai mult pe gândurile lui Tolstoi, ajungând să se gândească la sinucidere ca la singura modalitate de a avea control asupra propriei sorţi. Din acel moment, a început să caute răspunsuri în religie, însă nu în credinţa care i-a fost predicată din copilărie, cea a Bisericii Ortodoxe Ruse. Biserica pe care o cunoştea nu era altceva decât o proteză pentru Ţar, care sprijinea războiul şi promova validitatea pedepsei cu moartea. Pur şi simplu, nu putea să creadă într-o biserică ce propovăduia iubirea şi milostenia Domnului la slujba de duminică, pentru ca în restul săptămânii să accepte crima.

169-2

Astfel, Tolstoi a întreprins propriile cercetări, şi a descoperit Scripturile, fără să creadă însă în învierea lui Iisus, în Sfânta Treime sau în profeţii. Din întreaga Evanghelie, singurul lucru pe care l-a găsit demn de reţinut a fost Predica de pe Munte, şi porunca lui Iisus Hristos de a ne împotrivi răului. În urma cercetărilor, în 1879, Tolstoi a scris o serie de lucrări unde îşi concentrează eforturile în analiza credinţei. În ultimii ani, Tolstoi, în dorinţa de a aprofunda educaţia populaţiei cu privirea la filozofia sa, l-a ales ca partener pe Certkov. Foarte asemanator cu Tolstoi, Certkov se născuse într-o familie bună, luptase în armata rusă, iar acum dorea emanciparea iobagilor. Cei doi au pornit astfel un proces de educare atât a celor sărmani cât şi a iobagilor, în vederea demarării acelor schimbări pe care le doreau pentru naţiunea lor. “Să nu te împotriveşti răului prin forţa.” – este lozinca sa, care, implicit, condamnă orice acţiune revoluţionară.

Spre sfârşitul ultimului deceniu al secolului al XIX-lea, când se afla deja în plină glorie literară, el scrie romanul „Învierea”, al cărui actiune se petrece în jurul lui Nehliudov, nobilul ce-şi caută mântuirea de un păcat al tinereţii şi tânjeşte după o viaţă nouă. Tolstoi a început să lucreze la romanul Învierea la 26 decembrie 1889 şi a lucrat cu unele întreruperi, timp de zece ani, până la 17 decembrie 1899, când l-a finalizat. În urma publicării acestui roman, Tolstoi va fi excomunicat de către biserică.

169-3

Punctul de plecare al „Învierii” este un fapt de cronică judiciară. În cadrele acestui fapt divers, Tolstoi şi-a turnat noile idei, precum şi amintiri, experienţe, remuşcări. Una dintre aventurile erotice marcante trăite de autor a fost transcrisă în „Învierea”.

 „În tinereţea mea am dus o viaţă foarte stricată, şi două întâmplări mă urmăresc în mod deosebit până azi.” – declară Tolstoi.

Prinţul Nehliudov este numit membru într-o comisie de juraţi, întrunită pentru a judeca şi condamna o prostituată acuzată de crimă. O recunoaşte: este chiar Katiuşa Maslova, fosta servitoare a familiei sale, pe care el a sedus-o, împingând-o astfel până la ultima treaptă a decăderii. Pradă unor atroce remuşcări, Nehliudov renunţă la moşii şi la viaţa mondenă, o urmează pe condamnată în Siberia, iar după ce îi obţine graţierea, îi cere, spre a-şi ispăşi greşeala faţă de ea, să se căsătorească cu el. Ea refuză, iar Nehliudov rămâne să mediteze asupra adevărurilor Evangheliei.

Este un roman de o frumusete rara, de citit,  daca puteti. In postarile viitoare poate vom aborda opera lui Tolstoi mai detaliat.

Bibliografie:

Orwin, Donna,  The Cambridge Companion to Tolstoy. Cambridge Univ. Press, 2002
Tolstaya, S.A. The Diaries of Sophia Tolstoy, Book Sales, 1988
Wikipedia under GNU license.

%d blogeri au apreciat asta: