jump to navigation

JRR Tolkien si clubul Inklings 07/11/2010

Posted by Theophyle in 1, Biografica, Texte.
Tags: ,
comments closed

Am fost anuntat de niste bloggeri simpatici ca au pus bazele “Societatii Tolkien România”. Au cerut adeziune si ajutor, si il acord cu placerea pentru ca sustin orice actiune culturala, si in special cele care ma atrag personal. Sunteti invitati si voi sa faceti la fel!

Am scris despre Tolkien si i-am dedicat cateva postari, omul a meritat-o si o va merita pentru vecie. Tolkien este unul din cei mai proeminenti “Fauritori de lumi (literare)”. John Ronald Reuel Tolkien (1892 – 1973) a fost un scriitor, poet, filolog şi profesor universitar, cunoscut cel mai bine pentru seria fantastica, astazi clasica: Hobbitul şi Stăpânul Inelelor. Tolkien a fost profesor de engleza clasica la Oxford din 1925 până în 1945 şi profesor de limbă şi literatură engleză din 1945 până în 1959. A fost un catolic devotat, ca şi prietenul lui C. S. Lewis – amândoi fiind membri ai clubului de discuţie, cunoscut sub numele “Clubul Presupunerilor” – The Inklings.

Tolkien s-a născut la 3 Ianuarie 1882 în Bloemfontein, în Orange Free, fiul lui Arthur Reuel Tolkien (1857–1896), un director de bancă englez şi al soţiei lui, Mabel (1870–1904). Cuplul a părăsit Anglia când Arthur a fost promovat capul oficiului Bloemfontein la banca britanică la care lucra. În copilărie, Tolkien a fost muşcat de un păianjen babuin (tarantula), eveniment traumatizant care i-a influenţat mai târziu operele. Thornton S. Quimby, doctorul care a avut grijă de copil după muşcătura de păianjen, a devenit un model pentru Gandalf. La trei ani, Tolkien a plecat în Anglia cu mama şi fratele său în ceea ce trebuia să fie o vizită lungă de familie. Tatal său a murit in Africa de Sud înainte de a-i putea însoţi. Tolkien a învăţat să citească de la patru ani şi a putut scrie fluent la scurt timp; i-a plăcut să exploreze satele si oraselele din imprejurimi, care împreună cu ferma mătuşii vor inspira mai târziu scene din cărţile sale. Tolkien a studiat la King Edward’s School, Birmingham si dupa aceea la Oxford.

Opera sa principala este “Stăpânul Inelelor,” care este dezvoltata dintr-o lucrare anterioara “Hobitul”. Hobbitul şi Stăpânul Inelelor, formează un complex de povestiri şi poezii legate între ele, precum şi istorii fictive, dialecte inventate şi eseuri despre lumi imaginare ca Arda şi Pământul de Mijloc. Între 1951 şi 1955, Tolkien a publicat un Legendarium al acestor povestiri. Ambele lucrari, dar in special “Stăpânul Inelelor” sunt capodopere ale “Fantasticului literar,” de fapt o subspecie a acestui gen de literatura – Fantezia. “Fantezia” este o subspecie a fantasticului, un gen al literaturii fantastice, apropiată de miraculosul folcloric, cu un întreg arsenal de elemente de magie. Valoarea operelor lui Tolkien este inestimabila si inepuizabila.

Tolkien a fost membru marcant al “Clubului Literar al Presupunerilor” – The Inklings. Clubul era de fapt un grup de discuţii literare, asociat cu Universitatea Oxford, Anglia. Membrii, majoritatea academicieni ai universităţii, includeau pe: J. R. R. Tolkien, C. S. Lewis, Owen Barfield, Charles Williams, Adam Fox, Hugo Dyson, Robert Havard, Nevill Coghill, Charles Leslie Wrenn, Roger Lancelyn Green, Colin Hardie, James Dundas-Grant, John Wain, R.B. McCallum, Gervase Mathew, C.E. Stevens, J.A.W. Bennett, Lord David Cecil, Christopher Tolkien (fiul lui J.R.R. Tolkien), Warren “Warnie” Lewis (fratele mai mare al lui C.S. Lewis), şi Eric Rucker Eddison la invitaţia lui C.S. Lewis. Întâlnirile au avut loc intre anii 1930 şi 1960. După cum era tipic pentru grupurile universitare de natură literară ale vremii, The Inklings erau cu toţii bărbaţi. (Dorothy L. Sayers, uneori inclusă în grupul The Inklings, era o prietenă a lui Lewis şi Williams, dar nu a participat niciodată la o întâlnire a societăţii.)  Citirea si discutiile despre operele neterminate ale membrilor reprezentau principalele scopuri al întâlnirilor.

Putina bibliografie si mai multe date personale puteti gasi, aici si despre opera lui, aici si aici Viva Tolkien, marele fauritor de lumi!

Fantasticul Literar: Fauritorii de Lumi – 3 04/08/2009

Posted by Theophyle in Carte Contemporana (sec. 20-21).
Tags: , , , ,
comments closed

163-0Propun o vizionare anterioara a postarii nr.2 din aceasta serie (publicat ieri dimineata). Scriam la  sfarsitul acelei postari ca “Stăpânul Inelelor” este o lucrare profund crestina. Tolkien a descris romanul Stăpânul Inelelor prietenului său iezuit Robert Murray ca o „lucrare fundamental religioasă şi Catolică, de care nu a fost conştient la început, lucru observat după revizuire“.[1] În cadrul romanului pot fi găsite multe teme teologice, care includ războaie între bine şi rău, triumful umilinţei asupra mândriei şi activitatea zeilor. În plus, legenda conţine teme precum moartea şi imortalitatea, mila şi binecuvântarea, învierea, salvarea, pocăinţa, propriul sacrificiu, dreptatea, propria credinţă, frăţia, autoritatea şi vindecarea. De asemenea, Tolkien a declarat că de-a lungul scrierii romanului, în momentele în care Frodo trebuia să lupte împotriva puterii inelului, în mintea sa era prezent deseori versul „Şi nu ne duce pe noi în ispită, Ci ne izbăveşte de cel rău“ din rugăciunea Tatăl Nostru.

Tolkien a fost un devotat Romano-Catolic, si inca unul conservator. Din punct de vedere religios el era devotat canoanelor cele mai stricte, in afara reformelor modernitatii aduse in biserica catolica la inceputul secolului al XX-lea. Tolkien detesta “modernitatea”, masinile si automatizarea, care era dupa parerea lui, nucleul ororilor petrecute in primul si in cel de al doilea razboi mondial.

163-1

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

După publicarea romanului Stăpânul Inelelor, aceste influenţe au condus la speculaţia că Inelul este o alegorie pentru bomba nucleară. Totuşi, Tolkien a insistat că munca sa nu este o alegorie de niciun fel. El a declarat în prefaţa Stăpânului Inelelelor că niciodată nu i-au plăcut alegoriile, care credea el că impun dominaţia autorului asupra cititorului. În schimb el a preferat termenul de aplicabilitate, libera opinie a cititorului de a interpreta munca sa (a lui Tolkien) în lumina propriei vieţi şi timpuri. Tolkien a scris o mare parte a cărţii, incluzând începutul şi finalul, înainte ca bombele nucleare de la Hiroshima şi Nagasaki să fie făcute cunoscute lumii.

Totuşi, romanul are şi o serie de influenţe moderne. Există o disperare în faţa noilor maşinării, simţite chiar de către Tolkien în timpul Primului Război Mondial. Unii susţin că în cadrul romanului există dovezi clare care dovedesc că povestea este puternic influenţată de către problemele contemporane, cum ar fi industrializarea şi urbanizarea din locurile pitoreşti engleze. Dezvoltarea masivă a unei generaţii de orci are de asemenea rezonanţe moderne, iar efectele inelului asupra purtătorului aduc indirect în discuţie dependenţa actuală a drogurilor, Tolkien aducând astfel romanul la un nivel modern.

163-2

Post-modernismul de stanga a gasit subiecte de critica in Stăpânul Inelelor pentru  asa zisele jigniri adresate grupurilor minoritare. O critică susţine faptul că lucrarea promovează rasismul din cauza portretizării oamenilor, elfilor, gnomilor şi hobbiţilor de culoare albă drept protagonişti şi a orcilor şi oamenilor de culoare închisă a pielii drept antagonişti. Cartea menţionează de asemenea că númenóreeni au devenit slabi atunci când s-au amestecat cu ‘cei mai puţin oameni’. Criticile afirmă că aceasta reprezintă o declaraţie a faptului că străinii distrug cultura, în special pe aceea a altor etnii . Această interpretare rasistă este absolut nepotrivită si neadevarata faţă de convingerile personale ale lui Tolkien. În scrisori private, Tolkien a denunţat nazismul drept “o doctrină rasistă si inumana“ şi antisemitismul drept  “barbar si bestial din punct de vedere uman “, iar apartheidul, “oribil“. L-a denunţat de asemenea pe ultimul şi în scrisoarea de rămas bun adresată Universităţii Oxford în 1959. Autori consacrati in literatura SF (Ursula Le Guin, Frank Herbert si intr-o anumita masura si marele Arthur C. Clarke) au fost influentati de lumile create de Tolkien in “Hobitul” si “Stăpânul Inelelor”. Traducerea romaneasca este destul de buna si cu rigoare fata de originalul Englez. De citit la toate varstele.

Bibliografie si Citate
 [1] Carpenter, Humphrey, The Letters of J. R. R. Tolkien”, Houghton Mifflin Tolkien, 1995.
Vezi si postarile 1 si 2

Fantasticul Literar: Fauritorii de Lumi – 2 03/08/2009

Posted by Theophyle in 1, Carte Contemporana (sec. 20-21).
Tags: , , , ,
comments closed

162-0Stăpânul Inelelor a fost scris de J.R.R. Tolkien între anii 1937 – 1949, iar partea sa centrală a fost creată în timpul celui de-al doilea război mondial. Lucrarea a fost publicată în trei volume mult mai tarziu, dupa cel de al doilea razboi mondial, între 1954 şi 1955.  Cartea a fost retipărită in cateva editiii şi tradusă în 38 de limbi, devenind una dintre cele mai populare şi influente lucrări de “fantezie” literara ale literaturii secolului 20. Cartea este continuarea unei lucrari anterioare, numita “Hobitul” (aparut in original  sub doua nume “The Hobbit” sau “There and Back Again”). In aceasta prima carte, scrisa sub un format de “carte de povesti” Tolkien creaza o lume populata de umanoizi decupati din mitologia nordica (hobbiţi, elfi, gnomi şi orci) si se petrece intr-o tara numita “Ţinuturile din Pământul de Mijloc”. In aceasta carte facem cunostinta cu Bilbo Baggins, un hobbit de vreo 50 de ani, care porneşte într-o aventura vără voia sa, împreună cu un grup de 14 gnomi, plus marele vrăjitor Gandalf.

Stăpânul Inelelor” este continuarea Hobitului si-l are protagonist principal pe Frodo Baggins, orfan care locuieste la Conacul Coniac până când Bilbo Baggins (protagonistul primei carti, Hobitul, si văr de-al treilea al lui Frodo) îl convinge să vină şi să locuiască cu el în Fundătura din Hobbiton, alegandu-l moştenitor. Acţiunea cărţii Stăpânului Inelelor se petrece într-o preistorie alternativă, al treilea Ev al Pământului de Mijloc. Acţiunea este concentată pe Inelul Puterii făurit de lordul întunecat Sauron şi variază de la începutul liniştit din Comitat până la cursul Războiului Inelului, urmat de Pământul de Mijloc şi văzut prin ochii personajelor sale, în special ai protagonistului Frodo Baggins. Acţiunea principală este urmată de şase anexe, care oferă o multitudine de materiale contextuale, istorice şi lingvistice. Cartea a fost conceputa din trei povestiri separate, care au si aparut in trei volume diferite (personal, nu cred ca asta a fost iniţial intenţia autorului). Primul volum este “Frăţia Inelului” (The Fellowship of the Ring), al doilea volum “Cele două turnuri”   (The Two Towers), este împărţit în două poveşti paralele, câte una în fiecare carte (a II-a si a III-a); cred ca aceasta imparţire a fost sugerata si facuta de editorii cartii si nu de autor. Al treilea volum este “Întoarcerea regelui” (The Return of the King). Volumele sunt impartite in “carţi”, urmarind stuctura legendelor medievale.

162-1

“Stăpânul Inelelor” este o opera literara care poate fi citita cu felurite interpretari, de la o simpla legenda, basm pentru copii, pana la o lucrare complexa filozofica, filologica, mitologica, sau teologica.

Conceptul de “Inel al puterii“ este imprumutat din dialogul Socratic al lui Plato in “Republica”, asa numitul Inel a lui Gyges. In “Republica” (cartea a-II-a), Socrate reda o discutie, avuta la Pireu. Printre cei care isi spun punctul de vedere se numara si Glaucon. Dupa el, oamenii sunt drepti doar pentru ca n-au incotro. Si-l da exemplu pe Gyges, un pastor care ajunge sa detina un inel care-l face invizibil. Cu el ajunge sa-si omoare regele si sa-i ia nevasta si locul. Ideea este ca “oricine ar avea un astfel de inel ar face lucruri nedrepte”, crede Glaucon. Acest “Inel a lui Gyges” il va influenta si pe bunul prieten a lui J.R.R. Tolkien, H.G.Wells, care in “Omul Invizbil” se foloseste de un motiv asemanator. Acelasi motiv poate fi gasit si în “Cercul Inelului” –  al lui Wagner (“Der Ring des Nibelungen – The Ring of the Nibelung”).

 “Stăpânul Inelelor” este plin de motive din mitologia nordica, toata constructia este bazata pe aceasta mitologie. Tolkien a  împrumutat elemente ale legendei Völsunga saga, în mod special Inelul magic de aur şi sabia ruptă, care este refăurită. În Völsunga saga aceste lucruri sunt Andvarinaut şi Gram, ele corespund cu Inelul şi Narsil/Andúril. Mitologia finalandeză şi multe alte elemente din cartea de poeme Kalevala au jucat un rol important asupra creerii Pământului de Mijloc. În manieră asemănătoare cu Stăpânul Inelelor, Kalevala este centrată asupra unui artefact magic, numit Sampo, care îi aduce avere purtătorului său, dar nu îi dezvăluie niciodată natura acestuia. Precum Sampo, Inelul este disputat de către forţele binelui şi ale răului pentru ca în final să fie distrus pentru „binele majorităţii“. O altă paralelă între cele două cărţi este vrăjitorul, Gandalf care împrumută unele din acţiuni lui Väinämöinen (vrăjitorul din Kalevala). Ambii luptă alături de forţele binelui şi în finalul romanului pleacă spre o lume a nemuririi. Tolkien s-a inspirat din limba finlandeză când a creat limba elfă Quenya.

Fara multe probleme il vom regasi si pe Shakespeare, cu a lui Macbeth. Cine cunoaste piesa nu poate sa nu faca o comparatie intre intunecoasele privelisti din “atacul Enţilor asupra cetăţii Isengard” a lui Tolkien si “Pădurea Birnam venind spre Dunsinane“ din Macbeth-ul lui Shakespeare.

Si totusi “Stăpânul Inelelor” este o lucrare profund crestina, la fel ca autorul sau. Despre “teologia” cartii vom discuta maine intr-o ultima postare referitoare la acest subiect.

Bibliografie si citate:

Carpenter, Humphrey “J. R. R. Tolkien: A Biography”, Houghton Mifflin, 2000
Feist, Raymond  “Meditations on Middle-Earth”, St. Martin’s Press, 2001
Shippey, Tom “J. R. R. Tolkien Author of the Century”, HarperCollins, 2000
Vezi si bibliografia postata anterior.

Fantasticul Literar: Fauritorii de Lumi – 1 02/08/2009

Posted by Theophyle in Carte Contemporana (sec. 20-21).
Tags: , , , ,
comments closed

Am hotarat sa reiau seria de postari dedicata “Fantasticului Literar”, intre noi fie vorba, intr-o lume ca  a noastra cine are nevoie de realitate. Primul si poate unul din cei mai proeminenti “Fauritori de lumi” se numara John Ronald Reuel Tolkien, sau pe numele pe care majoritatea noastra il cunoaste J. R. R. Tolkien. In postarea de astazi vom discuta putin despre biografia lui, care ne poate deslusi cateva din figurile imaginarului “tolkienian,” vom reaminti cateva din principiile acestui stil literar si vom discuta si despre “Clubul Presupunerilor” (The Inklings), cerc literar care a influentat profund literatura engleza in cea de a doua parte a secolului al XX-lea.

John Ronald Reuel Tolkien (1892 – 1973) a fost un scriitor, poet, filolog şi profesor universitar, cunoscut cel mai bine pentru seria fantastica, astazi clasica: Hobbitul şi Stăpânul Inelelor. Tolkien a fost profesor de engleza clasica la Oxford din 1925 până în 1945 şi profesor de limbă şi literatură engleză din 1945 până în 1959. A fost un catolic devotat, ca şi prietenul lui C. S. Lewis – amândoi fiind membri ai clubului de discuţie, cunoscut sub numele “Clubul Presupunerilor” – The Inklings.

161-0

Tolkien s-a născut la 3 Ianuarie 1882 în Bloemfontein, în Orange Free, fiul lui Arthur Reuel Tolkien (1857–1896), un manager de bancă englez şi al soţiei lui, Mabel (1870–1904). Cuplul a părăsit Anglia când Arthur a fost promovat capul oficiului Bloemfontein la banca britanică la care lucra. În copilărie, Tolkien a fost muşcat de un păianjen babuin (tarantula), eveniment traumatizant care i-a influenţat mai târziu operele. Thornton S. Quimby, doctorul care a avut grijă de copil după muşcătura de păianjen, a devenit un model pentru Gandalf. La trei ani, Tolkien a plecat în Anglia cu mama şi fratele său în ceea ce trebuia să fie o vizită lungă de familie. Tatal său a murit in Africa de Sud înainte de a-i putea însoţi. Tolkien a învăţat să citească de la patru ani şi a putut scrie fluent la scurt timp; i-a plăcut să exploreze satele si oraselele din imprejurimi, care împreună cu ferma mătuşii vor inspira mai târziu scene din cărţile sale. Tolkien a studiat la King Edward’s School, Birmingham si dupa aceea la Oxford.

Opera sa principala este “Stăpânul Inelelor,” care este dezvoltata dintr-o lucrare anterioara “Hobitul”. Hobbitul şi Stăpânul Inelelor, formează un complex de povestiri şi poezii legate între ele, precum şi istorii fictive, dialecte inventate şi eseuri despre lumi imaginare ca Arda şi Pământul de Mijloc. Între 1951 şi 1955, Tolkien a publicat un Legendarium al acestor povestiri. Ambele lucrari, dar in special “Stăpânul Inelelor” sunt capodopere ale “Fantasticului literar,” de fapt o subspecie a acestui gen de literatura – Fantezia (Fantasy). „Fantezia” este o subspecie a fantasticului, un gen al literaturii fantastice, apropiată de miraculosul folcloric, cu un întreg arsenal de elemente de magie.

Din cele mai vechi timpuri, oamenii au creat şi au spus poveşti. Din acestea s-au clădit mituri, care au influenţat gândirea şi modul de viaţă al multor generaţii. Aşa cum omul a văzut si a simtit prima oară focul, frica, cutremurul, gheaţa, copacul, cerul şi stelele, soarele şi luna, aşa le povestesc miturile străvechi. De-a lungul vremii, întregi concepţii despre crearea lumii au luat naştere. Crezând în aceste mituri, oamenii le-au transformat în religii, oferindu-le un loc important în viaţa lor de zi cu zi. “Fantezia” este cu mult diferită faţă de miturile arhaice. Însă rădăcinile ei se află în aceste prime creaţii cu caracter existenţial ale minţii omeneşti. “Fantezia” înseamnă imaginaţie. Autorii de “Fantezie” creează lumi noi, nemaivăzute, animate de magie şi locuite de rase şi creaturi fantastice. Prima caracteristică a genului este aceea că lumea descrisă nu este cea reală, ci una imaginată, dar care nu are nici o legătură cu pământul, planetele, constelatiile, universul cunoscut sau imaginar, ca în cazul SF-ului. Lumile “Fantezie” sunt mult diferite, ele fiind marcate de existenţa magiei şi a creaturilor şi raselor diferite de om. De fapt “Fantezia” este un ecou al mitologiei.

161-2

Clubul Literar al PresupunerilorThe Inklings. Clubul era de fapt un grup de discuţii literare, asociat cu Universitatea Oxford, Anglia. Membrii, majoritatea academicieni ai universităţii, includeau pe: J. R. R. Tolkien, C. S. Lewis, Owen Barfield, Charles Williams, Adam Fox, Hugo Dyson, Robert Havard, Nevill Coghill, Charles Leslie Wrenn, Roger Lancelyn Green, Colin Hardie, James Dundas-Grant, John Wain, R.B. McCallum, Gervase Mathew, C.E. Stevens, J.A.W. Bennett, Lord David Cecil, Christopher Tolkien (fiul lui J.R.R. Tolkien), Warren „Warnie” Lewis (fratele mai mare al lui C.S. Lewis), şi Eric Rucker Eddison la invitaţia lui C.S. Lewis. Întâlnirile au avut loc intre anii 1930 şi 1960. După cum era tipic pentru grupurile universitare de natură literară ale vremii, The Inklings erau cu toţii bărbaţi. (Dorothy L. Sayers, uneori inclusă în grupul The Inklings, era o prietenă a lui Lewis şi Williams, dar nu a participat niciodată la o întâlnire a societăţii.)  Citirea si discutiile despre operele neterminate ale membrilor reprezentau principalele scopuri al întâlnirilor.

161-3

The Lord of the Rings a lui Tolkien, Out of the Silent Planet a lui Lewis si All Hallows’ Eve a lui Williams au fost printre primele opere citite în cadrul întâlnirilor. Notion Club, din nuvela cu acelasi nume, neterminată si publicată postum, în cadrul operei Sauron Defeated din ciclul The history of Millde-earth se bazează pe societatea The Inklings. The Inklings se întâlneau la un pub local, The Eagle and Child, cunoscut ca şi The Bird and Baby, sau simplu drept The Bird (Pasărea). Mai târziu, intâlnirile din bar se tineau la The Lamb and Flag peste stradă, iar în anii de început, The Inklings obisnuiau să se întâlnească in diverse alte baruri. In postarea viitoare – opera.

Bibliografie si citate

Engleza:
de Camp, L. Sprague. Literary Swordsmen and Sorcerers: The Makers of Heroic Fantasy, Arkham House, 1976.
Wood, Ralph C. Biography of J. R. R. Tolkien (1892-1973). Addison,Texas; Leadership University
Muir, Edwin. The Truth of Imagination: Some Uncollected Reviews and Essays. Aberdeen University Press.
Carpenter, Humphrey (1979). The Inklings: C.S. Lewis, J.R.R. Tolkien, Charles Williams and Their Friends.
Wikipedia under GNU license.

Romana:
Enciclopedia lumii lui J.R.R. Tolkien, Robert Lazu (coordonator), Mihaela Cernăuţi-Gorodeţchi, Györfi-Deák György, Galaxia Gutenberg, 2007
Lumea lui Tolkien, Robert Lazu, Editura Hartmann, Arad, 2004

%d blogeri au apreciat asta: