jump to navigation

Pauza: Globalizarea Falticenilor 24/02/2009

Posted by Theophyle in Ziarul de Duminica.
Tags: , ,
comments closed

Azi intr-o librarie centrala din Bucuresti am avut un dejavu al unei intamplari mai vechi de prin 2003, petrecuta la NY. Episodul newyorkez  a avut loc in preajma sarbatorilor de iarna cam intre ziua Recunostintei si Craciun.  In perioada sezoniera de cumparare a cadourilor ma aflam intr-o librarie pozitionata intre strazile  76-77 in Manhattan, librarie in care cumpar deobicei majoritatea cartilor in State. La coada inaintea mea doua doamne, una mai tanara cealata de o varsta nedescifrabila (femeile frumoase si foarte urate nu au varsta, asta era urata). Dialog : “de ce ai nevoie de cartea asta? “ “i-mi trebuie in semestru urmator, este parte din bibliografie”, “si ce nu poti sa o iei de la biblioteca?”, “nu, la biblioteca nu se da, trebuie citit pe loc”. Am inceput sa deslusesc limbajul doamnei mai urate un clar accent evreiesc de Brooklyn cu  intonatii usoare de origine moldoveneasca.    “ Cum il cheama pe asta?”, “asta care?” , “asta de a scris cartea”, …” asta e Roman”, “ de unde poti sa sti tu, toti la tine sunt sau evrei sau romani, sau ambele, si toti din Falticeni”, “nu vezi proasto ca are un nume cu escu”, “poate sa fie si italian”, “nu poate, daca era italian, se termina cu o”. Aici necuratul si-a bagat coada, si in dorinta de a conversa cu nu prea numerosi mei cititori ma trezesc vorbind. Graiesc in engleza “aveti dreptate doamna, sunt roman”. Intorcandu-se spre mine doamna urata, se uita cu stupoare cand la mine cand la tanara insotitoare cand la carte.  Si atunci vine prima intrebare fulgeratoare “sunteti tatal autorului?”, “nu doamna sunt autorul”. “Aratati alfel, mai tanar”, “aveti dreptate eram mai tanar, vedeti viata, mai imbatranim”, a doua intrebare fulgeratoare “ de ce cartea este atat de scumpa ?”, “nu stiu doamna, nu le vand eu, eu doar le scriu”. Le urez sarbatori fericite si ma indepartez, aud din spate “cu banii pe care-i face din povestile astea, trebuia sa arate mai bine”. Finalul episodului newyorkez. Episodul Bucurestean. Stau la coada, intra o domnisoara imbracata in tricolorul Romaniei, adica cizmulite rosii, bluza albastra (un fel de siclam) si o jeaca galbena. Se duce la casiera si intraba daca carte lui….  a venit   din America, …. eram eu. In nici un caz nu am crezut ca cititoarele mele arata, cum sa spun, atat de tricolore. Curiozitate si firea omeneasca (vanitatea bate-o vina) inca odata ma face sa ma adresez, “domnisoara scuzati, cartea este pentru dumneavostra?, stiti ma intereseaza cartea”, “nu domle eu locuiesc la Falticeni si la noi nu se poate procura, e pentru var-meu din Chisinau, el invata acolo la Unversitate, si are nevoie sa copieze niste lucruri din carea asta”, “aha”, “ nu stiu ce naiba, asta nu scrie in Romaneste, ca-i Roman dupa nume”, “ poate traieste in America, incerc eu”, raspuns fulgerator “pai cum nu? Cu un milion jumate pe carte cum sa nu locuiasca acolo”, “uitati-va, carte costa doar 20 de dolari, drumul costa”, “da de ce il aperi dumneata, esti tatal lui”. Tac milc si incerc sa ma indepartez. Fata scoate din poseta un teanc destul de gros de bacnote de  500 de lei si plateste. Se intoarce spre mine  “ nu trebuie sa vanda asa de scump, ca noi suntem saraci aici in Romania”. Am inceput sa inteleg globalizarea. Inca un lucru, cei din Falticeni au legaturi mistice cu cartile mele, probabil!

25/02/2009 01:45  

Pe Theo-Phyl puteti citi „Renasterea: Un Furt Istoric”

%d blogeri au apreciat asta: