jump to navigation

Regele, inteleptul si bufonul… marele turnir al religiilor 30/10/2011

Posted by Theophyle in 1, Carte Contemporana (sec. 20-21), SF-Fantezie, Ziarul de Duminica.
Tags: , , , , ,
comments closed

Shafique Keshavjee este specializat in domeniul istoriei comparate a religiilor, iar teza sa de doctorat a fost distinsa cu Premiul Societatii Academice din Vaud “pentru un studiu de excelenta dedicat gandirii lui Mircea Eliade” (Mircea Eliade et la coïncidence des opposés ou L’existence en duel). Shafique Keshavjee este un excelent cunoscator si interpret al operei lui Mircea Eliade, devenit un scriitor care reuseste sa impleteasca o poveste frumoasa de dragoste cu intrigă poliţistă si pana la urma sa conceapa un tratat de istorie a religiilor.

Nascut in Kenya (1955), Shafique Keshavjee, emigreaza in Marea Britanie pentru un scurt timp , dupa care, impreuna cu familia, la varsta de doar 8 ani se stabileste in Elvetia. Dupa teza de doctorat, devine profesor de teologie. Shafique Keshavjee este pastor protestant. (mai mult…)

Mircea Eliade: „Întoarcerea din rai” 31/08/2010

Posted by Theophyle in 1, Carte Contemporana (sec. 20-21).
Tags: ,
comments closed

Îndată ce este sigur că i s-a dat ceva, parcă doreşte mai puţin acel lucru; i se pare firesc că îl are. Începe chiar să-l irite indiferenţa aceasta, şi poate i-ar plăcea altceva; i-ar plăcea să nu fie lăsat singur, ca să-şi poată iubi atunci singurătatea, să-şi făgăduiască şi să viseze la bucuriile unor apropiate ceasuri de meditaţie, care nu se împlineau niciodată. Cunoaşte de mult chinul acestor bucurii care pier în clipa descoperirii lor, vacuitatea în care se trezeşte atunci când aştepta să aibă într-adevăr ceva de făcut, să gândească, să lucreze. „Întoarcerea din rai”

Puteti citi articolul si comenta pe Politeia World

Florin Turcanu: Mircea Eliade. Prizonierul istoriei 05/09/2009

Posted by Theophyle in 1, Biografica, Carte Contemporana (sec. 20-21).
Tags: ,
comments closed

191-0Si de aceasta data, postarea mea nu este legata  nici de autorul cartii si nici atat de mult de subiectul ei. Postarea mea incearca sa “studieze” tipul de literatura care se numeste “Biografie”. Acest tip de carte, odata foarte popular, a inceput sa-si piarda farmecul in aceste timpuri, caracterizate prin rezumate sau cateva zeci de cuvinte  extrase din wikipedia. Adevarat exista si o lipsa a unor biografi care sa atraga cititorul intr-o experienta literara si nu doar intr-o povestire fada a unor fapte semnificative din viata unui om.

Pot spune ca o biografie reusita este acea carte care reuseste sa desprinda un personaj din banalul existentei sale si sa-l infatiseze in  maretia unui proiect de viata. Biografia lui Florin Turcanu “Mircea Eliade. Prizonierul istoriei” este cea mai buna biografie scrisa de un roman. “Mircea Eliade. Prizonierul istoriei” este genul de carte care se citeste ca o biografie senzationala, dar in egala masura ca o lucrare docta si placuta. Se citeste usor, dar merita savurata. Cartea este  esentiala pentru oricine, chiar pentru cei care nu sunt admiratori ai lui Mircea Eliade. Cartea lui Turcanu a fost una dintre cele mai asteptate carti, viu comentata in Romania inca de la aparitia editiei franceze. “Mircea Eliade. Prizonierul istoriei” a fost publicata in romaneste la Humanitas, cu previzibil succes. Eliade a fost mereu, dupa 89, unul dintre cei mai bine vanduti autori romani, iar in buna parte succesul de la inceput al Humanitas-ului s-a datorat tocmai publicarii lucrarilor marilor interbelici, interzisi sau semi-interzisi pret de decenii. Dar dincolo de interesul pentru lucrarile unora ca Cioran, Eliade, Ionesco, ce devenisera in comunism adevarate mituri (pentru ca avusesera sansa de a parasi tara la timp, spre deosebire de multi alti colegi de generatie), a aparut si interesul pentru biografiile acestora. De la hagiografii, la adevarate rechizitorii, de la pagini superbe, la insailari imbecile, acuzatoare sau dimpotriva cretin de entuziaste, s-a publicat destul de mult, in periodice si volume, multi vazand in aceasta posibilitatea sansei unui inceput promitator de cariera. Puteai sa te faci remarcat scriind o mica biografie, normal  in tonuri elogioase, a lui Noica, Tutea, Cioran, Vulcanescu, etc. Ceea ce a fost si bun, a fost si rau.

191-1

Majoritatea intelectualilor interbelici, plecati in Occident sau prizonieri in Gulagul romanesc si recuperati abia acum, aveau o trasatura comuna : fusesera membri, simpatizanti sau cel putin apropiati de miscarea legionara/Garda de Fier/partidul Totul pentru Tara, grupare despre care circulasera cele mai cumplite legende si cele mai aurite mituri. Multi au fost acuzati de apartenenta la o miscare fascista/nazista/antisemita/extremista (Cioran si Eliade fiind cazurile cele mai comentate) si prin extensie de complicitate morala la Holocaust, au fost atacati ca ideologi si partasi la crimele legionare, adesea hiperbolizate si chiar falsificate pentru a-i include, aceiasi autori fiind in egala masura recuperati cu entuziasm de gruparile neo-legionare sau de inspiratie legionara, ca o legitimare fireasca. Dar nu despre problema generatiei anilor ’30 si a implicarii sale in politica si mai ales in legionarism este vorba – chestiune alimentata mai ales dupa publicarea in 1996, a Jurnalului lui Mihail Sebastian – ci despre Eliade.

De fapt, multi au asteptat cartea lui Turcanu pentru a-si lamuri doua capitole putin cunoscute din viata lui Mircea Eliade : care a fost legatura lui Eliade cu miscarea legionara si prin extensie cu dreapta nationalista interbelica si care a fost traseul sau intelectual postbelic ? Iar cartea lui Florin Turcanu raspunde la aceste doua intrebari, precum si la multe altele, reusind sa prezinte numeroase aspecte inedite, despre care sunt convins ca erau necunoscute chiar si fanilor inversunati ai adolescentului miop. Este, si a venit momentul de a o spune, biografia esentiala a lui Mircea Eliade. Dupa Turcanu, nu mai poti decat sa pornesti de la el si eventual sa mai adaugi citate, documente, scene, caracterizari, personaje, eventual sa ii rastorni vreo fraza cu un document inedit. Dar nu mai poti sa il ignori, nu mai poti sa zici ca e o carte proasta sau sa te prefaci ca nu exista.

Interesanta cred eu reusita lui Turcanu de ne dezvalui noua, celor mai mult sau mai putin initiati ca Eliade, ca de fapt a crezut in victoria Axei, ca unica solutie anticomunista, a respins aproape tot timpul antisemitismul (cu cateva derapaje indelung comentate ulterior), dar s-a detasat revoltat de legiunea condusa de Horia Sima, oripilat de asasinatele si jafurile comise. In perioada postbelica, incercand sa se impuna international ca om de stiinta si literat, continuand astfel o promitatoare cariera inceputa in tara, Eliade a ascuns permanent legatura sa cu strania Garda de Fier, campanie duplicitara indarjita pe care Florin Turcanu o reconstituie cu minutiozitate. Cand atacurile si dezvaluirile nu mai puteau fi ignorate, Eliade oferea propria versiune edulcorata, eliminand momente si elemente, adaugand altele, in permanenta incercand sa faca uitata optiunea sa de tinerete, temandu-se ca o recunoastere l-ar distruge moral si profesional. Cu adevarat un prizonier al istoriei, victima a unei veritabile vanatori de vrajitoare, Eliade a platit practic acest atasament spiritual mult prea scump. Atacat pentru aceasta optiune cu o violenta incredibila, atat in tara cat si in strainatate, Eliade a fost insa prezentat mereu de Miscarea Legionara si de gruparile neo-legionare postdecembriste ca un important membru al gruparii, ceea ce este o exagerare, raportat la rolul jucat de savant.

Cred ca Florin Turcanu scrie o carte de mare anvergura, una corecta care reuseste sa-l separe pe Eliade- omul de Eliade- savantul, exact in felul in care un biograf autentic trebuie sa o faca. In locurile in care nu se poate materializa   aceasta desprindere, Florin Turcanu  il intelege pe Eliade mai bine decat Eliade s-a inteles pe sine.

Nu stiu daca Mircea Eliade a fost intr-adevar prizonierul istoriei, a fost insa fara doar si poate prizonierul sau, prizonierul necesitatii lui obesesive de a intra in posteritate asa cum a crezut el ca i se cuvine. Eliade nu avea nevoie sa se ascunda, el a fost doar un om si oamenii gresesc, cat timp greseala nu-ti pateaza mainile ea poate sa fie inteleasa.  Asa cum am spus, cea mai buna biografie pe care eu am citit-o in limba romana scrisa de un roman. Musai de citit.

Eliade: Memorii si Jurnale 03/09/2009

Posted by Theophyle in 1, Carte Contemporana (sec. 20-21), Memorii si Jurnale.
Tags: ,
comments closed

Aceasta postare este mai mult explicativa, decat una concreta. In cele doua decenii (aproape),  din ’89 si pana in zilele noastre a fost publicat tot ce se putea din jurnalele lui Eliade.  Multe din aceste jurnale se contrapun, creand cate odata confuzii. Am hotarat sa fac putina ordine si sa discut despre acest tip de literatura, adica despre “jurnalul personal” sau “memoriile” scrise de un autor si publicate in majoritatea lor postum. In afara jurnalelor au fost publicate Memoriile (de fapt inca o data jurnalele lui, editate in alta forma),  Corespondentele, care in mare masura sunt specificate in Jurnale sau Memorii, etc. intr-un cuvant o nebunie in care-ti este imposibil sa te pricepi, fara un studiu biografic serios, anterior cititului.

Eliade, ca persoana, a fost obsedata de posteritate. De la cea mai frageda varsta si pana aproape de moartea sa a notat cu o obsesie rar intalnita  fiecare din clipele vietii lui, activitatile profesionale, personale si o multitudine de opinii, ganduri si pareri.

190-1

Dupa parerea mea, (independent de ce a scris Eliade) este extrem de greu sa judeci un om dupa jurnalele sale postume sau dupa memoriile construite din acestea. Caracterul acestor scrieri este extrem de subiectiv si contine de multe ori pareri antagoniste, care sunt functie de timpul si dezvoltarea personalitatii in timp. O alta problema este cea a custodelui literar, care va avea intodeauna interesul de a retusa unele umbre care pot diminua din “grandoarea” personajului. In sfarsit, editorul cu parerile lui personale, despre felul in care trebuie sa arate grafic si literar aceste lucrari.

Metamorfozarea unor jurnale intr-o productie literara este una din cele mai anevoioase, din cate stiu eu. Am citit absolut tot ce a fost publicat in engleza si romana despre Eliade si bineinteles ce a scris el insusi despre el. Am ramas aproape intr-o nedumerire partiala asupra omului si a personajului istoric Eliade. Nu cred ca cineva il va regasi pe Eliade in mod obiectiv din aceste jurnale, memorii sau carespondente. Pana la urma, Eliade ca multi altii inaintea lui, au creat numai un décor al vietii lui si nu o viata propriu-zisa prin ceea ce au notat despre ei.

Raman la concluzia ca un jurnal trebuie sa ramana intim sau in mana cercetatorilor sau a biografilor. Cititorul de “rand” trebuie sa ramana in sfera operei si a biografiilor profesioniste. Eu intodeauna voi judeca un autor bazandu-ma pe cele doua elemente pe care le-am amintit mai sus.

Eliade, la fel ca oricare autor, este omul operei lui si in nici un caz al jurnalelor sau al memoriilor, editate sau nu. Maine ma voi ocupa de Biografii, luand inca o data ca exemplu, superba biografie alui Eliade scrisa de Florin Turcanu.

Eliade si Culianu: Dictionar al religiilor 01/09/2009

Posted by Theophyle in 1, Carte Contemporana (sec. 20-21), Dictionare si Enciclopedii.
Tags: , ,
comments closed

De obicei, nu-mi place si nici nu cred ca este interesant sa recenzezi dictionare sau enciclopedii, pe asta totusi imi face placere sa vi-l prezint. Este singura carte scrisa impreuna de ce doi corifei ai istoriei religiilor.

Aproape fiecare pagina din acest dictionar este scrisa intr-o maniera care dezvaluie disputele ascunse dintre cei doi. Reiese clar din acest “dictionar” ca Eliade si Culianu erau diferiti in opinii in privinta unor sumedenii de subiecte si totusi dictionarul este o lucrare de calitate, care incanta prin eruditia si prin definitiile clare pe care le produce.

189-1

Desi dictionarul a aparut dupa moartea lui Eliade, Culianu a respectat ca litera de lege unele definitii, clar antagoniste pe care si le-a publicat in alte lucrari. Bineinteles, pentru cititorul care nu cunoaste gandirea si parerile celor doi, lucrul nu este nici transparent si nici nu pare deloc ciudat.

Proiectul dictionarului a fost sugerat de Eliade in 1975, dictionarul a fost tiparit in engleza pentru prima data in 1990. De evidentiat ca Eliade a decedat in 1986 si Culianu a fost asasinat in 1991, intr-un fel aceasta lucrare ar fi una din ultimele lucrari ale celor doi.

189-2

Asa cum am mentionat Culianu a publicat Dictionarul in 1990. De atunci acesta a fost intr-adevar tradus in peste douazeci de limbi si este un bestseller mereu reeditat; el propune o sinteza de istorie comparata a religiilor, in care se regasesc concentrate informatii privitoare la evenimente, idei si personalitati religioase, fondatori si profeti, carti sacre, ritualuri, reforme si curente spirituale determinante in evolutia umanitatii. Lucrare de referinta, Dictionarul integreaza in prezentarea religiilor ipoteze metodologice cognitive novatoare, combinind acuratetea lor cu accesibilitatea textului. (din prezentarea lui de editura Polirom)

Din nefericire o parte din definitiile explicative ale  celor doi au fost depasite in acesti douazeci de ani si  totusi acest dictionar isi pastreaza si prospetimea si eruditia initiala. Cred ca este esential sa-l citez cu respect pe Culianu:

„Toate religiile sint harti ale mintii omenesti. De ce au religiile atit de multe lucruri in comun? Pentru ca oricare doua harti ale mintii omenesti trebuie in mod necesar sa se suprapuna, macar intr-un colt. Cu cit aceste harti sint mai intinse, cu atit au ele mai multe in comun. Religii precum crestinismul si budismul, bazate pe institutii monastice care au eliberat de grijile zilnice numeroase minti omenesti, facindu-le sa mediteze timp indelungat, mii de ani, tind sa creeze harti complexe ale realitatii, care coincid in multe privinte.” (Ioan Petru Culianu)

Recomand cu caldura aceasta carte, desi si in acest caz, partial  nu sunt de acord cu unele definitii explicative. In cazul acesta, cred totusi ca diferenta in timp imi acorda mie un avantaj. De citit.

%d blogeri au apreciat: