jump to navigation

“Cea mai frumoasa istorie a lui Dumnezeu” 29/08/2009

Posted by Theophyle in Carte Biblica, Carte Contemporana (sec. 20-21).
Tags: , , , , , ,
comments closed

 Personal, as numi aceasta reusita carte “Cea mai frumoasa poveste despre Dumnezeu”, deoarece nu am scris-o eu, nu pot sa-mi permit amendamentul. Cartea a aparut in Franta sub acelasi titlu (La plus belle histoire de Dieu, Le Seuil, in 1997), a fost tradusa in limba romana de Luminita Braileanu la Editura Art. Dupa cate inteleg eu, a fost considerata un Best Seller si are si de ce. Cartea este pur si simplu frumoasa. A fost scrisa de 3 oameni complet diferiti, cu o singura trasatura comuna, toti religiosi, intelectuali si francofoni.

Cel mai cunoscut dintre autori a fost raposatul Jean Bottéro  (1914-2007), catolic Domican renumit, istoric asirolog si un cunoscut expert in Orientul Mijlociu antic. Bottéro isi asuma partea istorica a Bibliei in primul capitol al cartii “Dumnezeul Bibliei”, un demers meritoriu in interpretarea istoriei Biblice. Suntem absolut diferiti in aceasta descriere istorica, asta nu inseamna ca ceea ce scrie el nu este adevarat , ci poate  concluziile lui sunt diferite de ale mele. Al doilea capitol se numeste “Dumnezeul Evreilor”  si a fost scris de Marc-Alain Ouaknin  (n.1957), profesor de literatura comparata la Universitatea Bar-Ilan din Israel. Nu stiu de ce a fost prezentat ca rabin, probabil ca este confundat cu tatal sau, Rabbi Jacques Ouaknin, unul dintre cei mai mari si mai intelepti oameni caruia am avut onoarea sa-i iau un scurt interviu cu zeci de ani in urma (9 minute pe ceas, dupa sase luni de asteptare). In orice caz, Marc-Alain si aici am cateva observatii de ordin personal, reuseste  sa dea o imagine realista a religiei iudaice de sorginte rabinica, nascuta din religia Isreaelita antica, impreuna cu crestinismul. Capitolul al treilea “ Dumnezeul Crestinilor” este exceptional. Scris de un teolog catolic iezuit Joseph Moingt (n.1915) nu prea cunoscut, este partea perfecta a cartii, crestinismul nu putea fi explicat mai bine decat l-a explicat acest batran invatat crestin. Nu cred ca cineva in lumea aceasta putea sa explice mai bine decat a facut-o el.

187-1
 Pentru a trece in revista subiectele cartii ma  voi folosi de prezentarea editurii:

“Într-o zi, acum circa 3 300 de ani, în Orientul Apropiat, lângă peninsula Sinai, a apărut ideea unui Dumnezeu unic. „Inventatorul” acestui dumnezeu se numea Moise. De ce Dumnezeul unic i „s-a arătat” lui Moise? De ce tocmai acolo? Cine este acest Dumnezeu în comparaţie cu numeroşii dumnezei care îl înconjoară? Cum se manifestă? De ce „se aliază” cu un popor? Care e sensul Decalogului pe care El l-a dat poporului „său”, Israel?

Cum îl văd evreii pe acest Dumnezeu şi ce spun despre El? Ce înseamnă pentru ei? De ce nu-i rostesc numele? Ce legături există între Biblie şi Talmud? Cine era Isus pentru primii creştini? Cum este înfăţişat în Evanghelii? De ce l-au numit Cristos sau Fiul lui Dumnezeu? De ce creştinii vorbesc despre un Dumnezeu „Trinitar”? Cum au ajuns la această idee? Nu cumva se întorc la o formă de politeism?

 Fără să apeleze la un jargon inaccesibil, fiecare cu ştiinţa şi convingerea sa, trei specialişti răspund unor întrebări pe care ni le punem cu toţii.”

Doamnelor si Domnilor aceasta carte este un exercitiu intelectual de marca facuta corect de trei intelectuali cu credinte diferite, care insa iubesc un singur Dumnezeu. Recomand cu caldura aceasta carte, desi in parte nu sunt de acord cu unele explicatii, dar cine naiba spune ca eu am dreptate 🙂  de citit repede.

Kabala /2 – ZOHAR – Cartea Stralucirii (2) Exegeza 24/07/2009

Posted by Theophyle in 1, Carte Biblica, Carte Medievala.
Tags: , , , , , , ,
comments closed

Cartea este scrisa intr-o aramaica extrem de obscura, cu unele greseli gramaticale, care denota sau ca a fost tradusa din ebraica sau ca scriitorul nu cunostea suficient limba aramaica (care nu mai era vorbita in acea perioada)  sau in ultima instanţa ca a fost copiata dintr-o versiune mai veche. Nucleul cartii “Zoharul despre Pentateuh” a fost scris probabil de Moses de Leon, care a trait in Castilia secolului al XIV-lea, in orice caz el reflecta fluxurile ideologice si teologice ale doua scoli de gandire teologica – cea din Castilia si cea din Provence.

Articolul integral pe PoliteiaWorld

 

Kabala /2 – ZOHAR – Cartea Stralucirii (1) 23/07/2009

Posted by Theophyle in 1, Carte Medievala.
Tags: , , , , , , ,
comments closed

Majoritatea articolelor mele sunt postari care incurajeaza lectura unor opere literare, aceasta postare este menita sa DESCURAJEZE pe cat se poate aceasta lecturare.

Asceasta descurajare nu este legata (Doamne fereste!) dintr-o lipsa de respect fata de carte, invataturile ei sau valoarea ei teologica sau literara, ci pentru ca nu aveti cum sa cititi aceasta carte. Aceasta carte nu exista pentru cititorul care nu este cercetator sau invatat evreu sau crestin (cu preocupari academice sau mistice), care cunoaste ebraica si aramaica.

Articolul integral pe PoliteiaWorld

Maimonide – “Călăuza rătăciţilor” 11/05/2009

Posted by Theophyle in 1, Carte Medievala.
Tags: , , , , , ,
comments closed

102-1Pentru mine reusita si valoarea unei lucrari stiintifice, filozofice sau teologice consta in impactul pe care ea il are asupra generatiei careia ii apartine si a celor urmatoare. Deoarece aproape nimic nu este “nemuritor”, valoarea lucrarilor originale, considerate valoroase, se poate evalua si prin prisma continuatorilor, care improspateaza sau adapteaza ideea originala realitatilor alterate, transformate, sau reinnoite. A avut Dante impact? Bineinteles ca a avut. Valoarea operei sale este constanta. Limba literara italiana a evoluat de la el si a ajuns la noi de la el prin cei ce l-au urmat. Metaforica, stihuirea si tot ce a creat a ramas, s-a adaptat, a existat si va exista intodeauna si nu numai, in anticariate sau editii bibliofile.  Se poate spune asta si despre Maimonide ? Da se poate spune. Pentru  superba lui lucrare filozofica “Călăuza rătăciţilor”? In nici un caz. El va ramane in istorie pentru lucrarile lui teologice si nu pentru aceasta minunata lucrare filozofica.

Experimentul de a adapta filozofia greaca cu logica si metafizica ei la iudaism nu a inceput cu Maimonide si nici nu s-a terminat cu el. Inaintea lui, cu vre-un mileniu, a facut-o Filon din Alexandria si cu 500 de ani mai tarziu a facut-o Mendelson, au reusit? NU, nu au reusit. Averroe si Toma de Aquino au fost mari filozofi, au creat ei o filozofie durabila si influenta? Poate, probabil ca nu. Toma de Aquino va ramane pentru totdeauna un mare invatat crestin nu pentru lucrarile lui filozofice, ci pentru Suma theologiae, pe care eu o consider in primul rand o lucrare teologica (despre care vom discuta intr-o postare imediat urmatoare). Toma de Aquino, ca si Maimonide, au ramas teologi in domeniul credintelor religioase proprii.

Baruch Spinoza a fost un mare filozof, el a fost influentat de cei trei despre care discutam (Maimonide, Averroe si Toma de Aquino), a reusit el sa creeze o filozofie durabila si influenta? DA. Pentru asta el a fost nevoit sa-si paraseasca credinta stramoseasca, fara de a adopta o alta. El a devenit panteist, el nu a reusit sa ramana in granitele religiei lui. Exista posibilitatea unei reconcilieri intre religie si curentele filozofice bazate pe antichitatea greaca. Raspunsul meu este absolut negativ. Rationalul religios implica mult mai mult decat ceea ce este oferit de filozofia greaca. Filosofia nu poate explica si înţelege tainele revelaţiei.

102-2

Maimonide a creat doua opere care pot fi considerate magnum opus. În anul 1180, Maimonide definitivează lucrarea sa „Mişne Tora„, în 14 volume, un cod autoritar al legilor iudaice, scrise şi orale. Între 1176 şi 1200 , lucrează la principala sa operă filozofica, Călăuza rătăciţilor (în arabă: Dalalat al-Ha’irin, tradusă apoi în ebraică: More nevuchim).

Daca opera lui teologica se va dezvolta si va transforma judaismul la ceea ce este astazi, Călăuza rătăciţilor va ramane o opera de o estetica extraordinara si o experienta  sincretica imposibila (dupa parerea mea) de a reconcilia inreconciliabilul.

102-3

Maimonide a formulat de asemenea un credo al iudaismului pe care l-a exprimat in eseul sau Cele Treisprezece Articole ale Credintei. Printre altele, acest credo afirma credinta in unicitatea lui Dumnezeu, originea divina a Torei si viata de apoi. Cea de-a doisprezecea afirmatie de credinta – „Cred din inima in venirea lui Mesia si, chiar de va intarzia, eu tot il voi astepta” (Ani ma’amin be’emuna shelema be’vi’at haMaschiach, ve’af al pi she’hitname’ah ani ma’amin).

Din punct de vedere filozofic, Maimonide a fost un rationalist religios. El credea ca ratiunea trebuie sa conduca toate lucrurile, atat timp cat doctrinele absolute ale Torei-Pentateuhului (primele 5 carti ale Vechiului Testament, atribuite lui Moise)  nu sunt sacrificate. Călăuza sa incurajeaza cautarea unei filozofii rationale a iudaismului. Majoritatea scrierilor filozofice din Călăuza lui Maimonide se refera la Dumnezeu si la alte probleme filozofice de interes general, nu exclusiv evreiesc.

Maimonide a fost tradus in limba Romana de Dr. Madeea Axinciuc, si publicat in 2002 volumul Moise Maimonide. “Calauza ratacitilor” ca itinerar al mintii in Dumnezeu la Editura Academiei Române. Semnalez si o carte foarte recenta (pe care nu ami citit-o, inca),  Profetul si oglinda fermecata. Despre imaginatie si profetie in „Calauza ratacitilor” de Moise Maimonide, Humanitas, 2008.

Este “Călăuza rătăciţilor” o carte de citit? Pentru publicul general probabil ca nu. Pentru cei interesati in iudaism sau in filozofie medievala neo-aristotelica si neo-platonica, inclusiv cea crestina, este recomandat cu caldura.

Doua  fragmente in traducerea doamnei Dr. Madeea Axinciuc:

Orice similitudine între Dumnezeu şi noi este inadmisibilă

“… Să ştii că similitudinea este un anume raport între două lucruri, şi de fiecare dată când între două lucruri două lucruri nu se poate deloc admite un raport, nu se poate nici imagina o similitudine între ele. În egală măsură, de fiecare dată când nu există similitudine între două lucruri, nu există nici raport între ele. Astfel, de exemplu, nu se spune: “Cutare căldură este asemănătoare cutărei culori”, nici “cutare sunet seamănă cu cutare dulceaţă”, şi acest lucru este clar în el însuşi. Or, cum raportul dintre noi şi Dumnezeu, vreau să spun, dintre El şi tot ceea ce este în afara lui, este [un lucru] inadmisibil, se deduce că similitudinea este şi ea inadmisibilă. Trebuie ştiut că, de fiecare dată când două lucruri fac parte din aceeaşi specie, vreau să spun, când quidditatea lor este una, şi ele diferă doar prin mărime şi micime, sau prin forţă şi slăbiciune, sau prin alte lucruri de acest fel, ele sunt în mod necesar asemănătoare între ele, deşi diferă prin genul de diferenţă menţionat. Astfel, de exemplu, sămânţa de muştar şi sfera stelelor fixe sunt asemănătoare în aceea că au trei dimensiuni, şi, deşi cea din urmă este extrem de mare şi cealaltă extrem de mică, ideea existenţei unor dimensiuni este aceeaşi în ambele. De asemenea, ceara care se topeşte la soare şi elementul focului sunt asemănătoare în faptul că au căldură, şi, deşi căldura celui din urmă este extrem de puternică şi cea a celuilalt extrem de slabă, ideea de manifestare a acestei calităţi este totuşi aceeaşi în ambele…”

Moise Maimonide, Despre îngeri (fragment)

“…Îngerii nu au nici ei corp. Ei sunt, dimpotrivă, Inteligenţe separate de orice materie. Totuşi, sunt fiinţe create de către Dumnezeu, aşa cum vom arăta. În Bereşit rabba se spune: “Expresia “sabie de flacără vâlvâitoare” (Facerea 3, 24) corespunde acesteia: “Servitorii Săi sunt un foc arzător” (Psalmul 100, 4). [Se spune] ”vâlvâitoare”  pentru că [îngerii] se transformă când [numiţi] “bărbaţi”, când “femei”, când “vânturi” [sau “spirite”], când “îngeri”.” Prin acest pasaj s-a declarat că ei nu sunt materiali absolut deloc, că nu au figură stabilă şi corporală în afara spiritului, şi că dimpotrivă, toate acestea nu există decât în viziunea profetică şi conform acţiunii facultăţii imaginative, aşa cum vom spune atunci când vom aborda sensul veritabil al profetismului. Dacă spunem [în acest pasaj]: “când femei”, este datorită faptului că profeţii îi vedeau uneori pe îngeri sub figura femeilor, şi este o aluzie la acest pasaj din Zaharia (5, 9): “Şi iată am ridicat ochii mei şi am privit şi iată că au ieşit două femei. Şi vântul bătea în aripile lor, iar aripile lor erau ca de barză. Şi ele au ridicat efa între pământ şi cer…”

102-4

Despre manuscrisul Copenhaga al „Călăuzei rătăciţilori” lui  Maimonide , puteti citi pe  Paleografia

Origene Magnus Opus: Hexapla 18/04/2009

Posted by Theophyle in 1, Carte Antica, Carte Biblica.
Tags: , , , ,
comments closed

81-11Origene s-a născut pe la anul 185, la Alexandria, în Egipt, într-o familie creştină si a devenit t  unul din cei mai reputaţi Sfinţi Părinţi ai Bisericii. Şi-a completat studiile intelectuale cu neoplatonicul Ammonius Saccas, iar cele teologice cu Clemente Alexandrinul. Manifestă multe asemănări cu filosofii neoplatonici, cu Plotin chiar, existând argumente care pot duce la concluzia că Origene şi Plotin au fost elevi ai aceluiaşi maestru (Ammonius Saccas). În anul 203, la vârsta de 18 ani, este aşezat în fruntea şcolii catehetice Didascaleion din Alexandria, de către episcopul Demetrius al Alexandriei, în urma edictului lui Septimius Sever, când Clemente Alexandrinul, care conducea pe atunci şcoala, a fost nevoit să o părăsească. Şi-a dedicat viaţa întreagă şcolii. Şi-a câştigat pe elevii săi nu numai prin ştiinţa sa vastă, dar şi prin viaţa sa virtuoasă. A dus o viaţă foarte austeră, şi exagerând austeritatea s-a castrat. Episcopul Demetrius a condamnat acest act al lui Origene şi a refuzat să-l hirotonească, dar l-a lăsat în fruntea şcolii.

A călătorit la Roma, pentru a cunoaşte „această Biserică foarte veche”, unde a ascultat o omilie a Sfântului Hippolyt. La vârsta de 25 de ani a început să studieze limba ebraică. Faima sa a trecut graniţele ţării. În urma persecuţiei dezlănţuite de împăratul Caracalla, prin anii 215 sau 216 s-a refugiat în Cezareea Palestinei, fiind invitat de către episcopii din Cezareea şi din Ierusalim să predice în bisericile lor. Demetrius, episcopul său, a fost nemulţumit de acest fapt, mai ales că Origene nu era preot, dar l-a invitat să-şi reia locul în fruntea şcolii. Pe la anul 218, Iulia, mama împăratului Alexandru Sever l-a chemat în Antiochia, pentru a-l cunoaşte personal. De acolo, se reîntoarce la Alexandria, unde trăieşte până în anul 230. Este perioada cea mai fecundă din viaţa sa. Scrie, în această perioadă, Hexaplele şi Octaplele. Pentru a media unele neînţelegeri dintre biserici, Origene pleacă în Ahaia (Grecia), la Atena. De aici pleacă în Cezareea Palestinei, unde a fost hirotonit preot de către episcopii Teoctist de Cezareea şi Alexandru al Ierusalimului, fără ştirea episcopului său, deşi era iregular, autovătămat, datorită faptului că se castrase. În acele biserici din Cezareea Palestinei şi din Ierusalim nu existau canoane care să interzică preoţirea celor castraţi. Reîntors la Alexandria, a fost judecat de către un sinod, fiind găsit vinovat de încălcarea canoanelor bisericeşti privitoare la hirotonire. A fost înlăturat de la şcoala alexandrină şi exilat, iar apoi a fost depus din preoţie, fapt comunicat tuturor bisericilor şi, mai cu seamă, Bisericii din Roma. În anul 232, Biserica din Roma a confirmat, într-un conciliu, verdictul dat de conciliul condus de episcopul Demetrius al Alexandriei Egiptului. Fiind alungat din Egipt, s-a dus în Palestina, la episcopii care îl hirotoniseră şi s-a stabilit în Cezareea Palestinei, unde a deschis o şcoală teologică. Aceasta întrecea prin faimă şcoala de la Alexandria, prin caracterul ei ştiinţific şi care a atras numeroase personalităţi ale epocii: Grigore Taumaturgul, Atenodor, fratele său, Firmilian din Cezareea. Aici, Origene a predat 20 de ani, până la sfârşitul vieţii sale, definitivându-şi operele începute la Alexandria, Hexaplele şi Octaplele. Tot la Cezareea, Origene a redactat respingerea lucrării lui Celsus, Discursul adevărat: Contra Celsum, unde se oglindeşte inima unui apostol, preocupat îndeosebi de convertirea sufletelor şi de a face bine decât de a purta ură unui adversar. În timpul persecuţiei anticreştine (250 – 251) dezlănţuite de împăratul Decius, a fost aruncat în închisoare, fiind torturat pentru credinţă, ca urmare a refuzului de a aduce sacrificii zeilor imperiali. A murit, la Tyr, în Fenicia, în anul 254.

81-2

 “Hexapla”

În cea mai mare parte, Hexapla consta din textul Vechiului Testament dispus pe 6 coloane paralele, aşezate astfel: (1) textul ebraic; (2) textul ebraic transliterat cu caractere greceşti; (3) versiunea greacă a lui Aquila, (4) versiunea greacă a lui Symmachus; (5) Septuaginta; (6) versiunea greacă a lui Theodotion;

Textul ebraic – folosit de Origene este textul “palestinian” al secolului a 2-lea  mai timpuriu decat al celui al Bibliei Masoretice care a aparut cu cateva secole mai tarziu dandu-ne posibilitatea de a realiza evolutia interpretarii iudaice.

Versiunea greacă a lui Aquila – este versiunea greaca adoptat de evreii dupa respingerea Septuaginei. Aquila cunoscut in Judaism pe numele Onkelus a fost elev al marelui rabin Akiva. Aquila a fost crestin care s-a convertit la iudaism.

 Versiunea greacă a lui Symmachus Ebionitul  – este o vesiune greaca opusa la cea a lui Aquila din punct de veder lingvistic. Daca Aquila a folosit o limba simpla si directa in traducerea lui, Symmachus Ebionitul a folosit o greaca clasica plina de eleganta, probabil neplacuta unor clerici din ambele religii. Nu trebuie de uitat ca Symmachus
Facea parte dintr-o secta iudeo-crestina profund antipatica celor doua religii.

Versiunea greacă a lui Theodotion – Theodotion a fost un elenist evreu, considerat la timpul sau (mort  ca. 200 d.Hr.) cel mai mare erudit biblic de limba greaca. Traducerile lui desi evreu, au fost larg adoptate de Crestinismul timpuriu. Versiune lui a “Cartii lui Daniel” a fost considerata (si este si astazi) una din cele mai frumoase si corecte traduceri a acestei importante (si greu de tadus) cartii a Vechiului Testament. Papa Sixtus V a introdus in 1587 traducerea lui ca traducere autorizata in Septuaginta.  A fost atacat de Renascentistul Bernard de Montfaucon (am vorbit despre el in una din postarile noastre legata de figura lui in cartea lui Umberto Eco). Bineintzeles ca de Montfaucon a scris prosti in acest subiect.

81-4Nu cred ca este necesar sa mai dezvolt acest subiect intr-o postare de blog, tin insa sa concluzionez: (1) Origene poate fi considerat parintele teologiei si primul teolog in sensul adevarat al termenului; (2) Origene a facut parte din curentul tolerant si impaciutor al Crestinismului primar, cautand adevarul in afara dogmelor rigide; (3) lucrarile lui sunt perle de interpretare care astazi este numita “academica”; (4) Origene a fost tratat de biserica Latina, asa cum a fost tratat pentru ca el reprezinta suprematia bisericie Grecesti; (5) din nefericire extremismul si pozitia antagonica si nedreapta  fata de el,  reprezentata de Vasile cel Mare şi Grigore de Nazianz au adus mari prejudicii si intr-un fel la schisma intre Alexandria si Constantinopol; (6) preluarea occidentala a lui Origene reprezentata de Augustin de Canterbury şi Ioan Scotus Eriugena au contribuit enorm la gandirea teologica occidental; (7) Origen a scris  6000 de lucrari.

81-3

Din punctul meu de vedere Origene a fost si este unul din cei mai mari teologi Crestini ai tuturor timpurilor. Alături de Clement din Alexandria, al cărui elev a fost mai întâi, Origene reprezintă perioada de maximă înflorire a Alexandriei intelectuale. Origene a fost un spirit ascuţit şi pătimaş, scriind enorm, trăindu-şi credinţa intens şi îndrăznind până la autoflagelare. A fost un mare creştin.

Doua postari interesante si complementare  daca doriti: Cei Vechi – 3 / Copţi – 2 Monasticismului Crestin  si   Excursus: Limba Copta – 2 / 2

Paste Fericit la Toata Lumea 😆

%d blogeri au apreciat asta: