jump to navigation

Ernesto Sábato: Oameni şi angrenaje 04/05/2011

Posted by Theophyle in 1, Carte Contemporana (sec. 20-21).
Tags: , , ,
comments closed

Un mare scriitor a murit acum cateva zile. Mai avea doua luni si implinea 100 de ani de viată. A trai mult, a scris mult si ne-a lasat o mostenire spirituala de o calitate impresionanta. Ernesto Sábato s-a născut in Rojas, un oraş din provincia Buenos Aires, Argentina, în 1911. Părinţii erau doi imigranţi italo-albanezi, Juana María Ferrari si Francisco Sábato. (mai mult…)

Alchimistii – 3 / “De occulta philosophia” 17/06/2009

Posted by Theophyle in 1, Renastere.
Tags: , , , , , , ,
comments closed

 

[…] Cartea, desi cunoscuta sub titulatura “Despre Filozofia Oculta in trei volume”, contine un al patrulea volum controversat, presupus pseudoepigraf (scris pe numele lui, fara a-i fi apartinut); personal consider si cel de al IV-lea volum un original al lui Heinrich Cornelius Agrippa. Acest al IV-lea volum a fost publicat cam 30 de ani dupa moartea lui Agrippa. Elevul lui Agrippa,  Johann Weyer l-a considerat  fals. Aceasta evaluare a fost mult timp considerata corecta, pana la sfarsitul anilor ‘70 ai secolului XX, cand unul din cei mai competenti cunoscatori ai operei lui Agrippa, Stephen Skinner a considerat-o autentica si  a introdus-o in editia lui facsimila. […]

Søren Kierkegaard – Omul cu “Frică si cutremur” 25/05/2009

Posted by Theophyle in 1, Carte Moderna (sec 19-20).
Tags: , , , ,
comments closed

Søren Kierkegaard (1813- 1855) este unul din cei mai influenti filozofi şi teologi crestini din secolul al XIX-lea. Concepţia filozofică a lui Kierkegaard este filozofia neputintei  omului de a-şi alege destinul. Se poate spune fara dubiu ca Søren Kierkegaard este “tatal” filozofiei existenţiale.  Studiază teologia intre anii 1830 şi 1840 la Universitatea din Copenhaga, susţinându-şi dizertaţia finală in iulie 1840 cu o teză despre ironia socratică. În acelaşi an, se logodeşte cu tânăra Regine Olsen, in vârstă de numai 18 ani. În octombrie 1841, din motive extrem de neclare, el rupe logodna. Pasiunea lui neimplinita fata de Regine Olsen il va chinui toata viata si va lasa urme adinci in gandirea lui filozofica si teologica.  Renunţă la intenţia de a se face pastor evanghelic, dedicându-se cu precădere filosofiei, şi pleacă la Berlin, pentru a audia cursurile lui Schelling.

Articolul poate fi citit si comentat  integral pe Politeia World

Maimonide – “Călăuza rătăciţilor” 11/05/2009

Posted by Theophyle in 1, Carte Medievala.
Tags: , , , , , ,
comments closed

102-1Pentru mine reusita si valoarea unei lucrari stiintifice, filozofice sau teologice consta in impactul pe care ea il are asupra generatiei careia ii apartine si a celor urmatoare. Deoarece aproape nimic nu este “nemuritor”, valoarea lucrarilor originale, considerate valoroase, se poate evalua si prin prisma continuatorilor, care improspateaza sau adapteaza ideea originala realitatilor alterate, transformate, sau reinnoite. A avut Dante impact? Bineinteles ca a avut. Valoarea operei sale este constanta. Limba literara italiana a evoluat de la el si a ajuns la noi de la el prin cei ce l-au urmat. Metaforica, stihuirea si tot ce a creat a ramas, s-a adaptat, a existat si va exista intodeauna si nu numai, in anticariate sau editii bibliofile.  Se poate spune asta si despre Maimonide ? Da se poate spune. Pentru  superba lui lucrare filozofica “Călăuza rătăciţilor”? In nici un caz. El va ramane in istorie pentru lucrarile lui teologice si nu pentru aceasta minunata lucrare filozofica.

Experimentul de a adapta filozofia greaca cu logica si metafizica ei la iudaism nu a inceput cu Maimonide si nici nu s-a terminat cu el. Inaintea lui, cu vre-un mileniu, a facut-o Filon din Alexandria si cu 500 de ani mai tarziu a facut-o Mendelson, au reusit? NU, nu au reusit. Averroe si Toma de Aquino au fost mari filozofi, au creat ei o filozofie durabila si influenta? Poate, probabil ca nu. Toma de Aquino va ramane pentru totdeauna un mare invatat crestin nu pentru lucrarile lui filozofice, ci pentru Suma theologiae, pe care eu o consider in primul rand o lucrare teologica (despre care vom discuta intr-o postare imediat urmatoare). Toma de Aquino, ca si Maimonide, au ramas teologi in domeniul credintelor religioase proprii.

Baruch Spinoza a fost un mare filozof, el a fost influentat de cei trei despre care discutam (Maimonide, Averroe si Toma de Aquino), a reusit el sa creeze o filozofie durabila si influenta? DA. Pentru asta el a fost nevoit sa-si paraseasca credinta stramoseasca, fara de a adopta o alta. El a devenit panteist, el nu a reusit sa ramana in granitele religiei lui. Exista posibilitatea unei reconcilieri intre religie si curentele filozofice bazate pe antichitatea greaca. Raspunsul meu este absolut negativ. Rationalul religios implica mult mai mult decat ceea ce este oferit de filozofia greaca. Filosofia nu poate explica si înţelege tainele revelaţiei.

102-2

Maimonide a creat doua opere care pot fi considerate magnum opus. În anul 1180, Maimonide definitivează lucrarea sa „Mişne Tora„, în 14 volume, un cod autoritar al legilor iudaice, scrise şi orale. Între 1176 şi 1200 , lucrează la principala sa operă filozofica, Călăuza rătăciţilor (în arabă: Dalalat al-Ha’irin, tradusă apoi în ebraică: More nevuchim).

Daca opera lui teologica se va dezvolta si va transforma judaismul la ceea ce este astazi, Călăuza rătăciţilor va ramane o opera de o estetica extraordinara si o experienta  sincretica imposibila (dupa parerea mea) de a reconcilia inreconciliabilul.

102-3

Maimonide a formulat de asemenea un credo al iudaismului pe care l-a exprimat in eseul sau Cele Treisprezece Articole ale Credintei. Printre altele, acest credo afirma credinta in unicitatea lui Dumnezeu, originea divina a Torei si viata de apoi. Cea de-a doisprezecea afirmatie de credinta – „Cred din inima in venirea lui Mesia si, chiar de va intarzia, eu tot il voi astepta” (Ani ma’amin be’emuna shelema be’vi’at haMaschiach, ve’af al pi she’hitname’ah ani ma’amin).

Din punct de vedere filozofic, Maimonide a fost un rationalist religios. El credea ca ratiunea trebuie sa conduca toate lucrurile, atat timp cat doctrinele absolute ale Torei-Pentateuhului (primele 5 carti ale Vechiului Testament, atribuite lui Moise)  nu sunt sacrificate. Călăuza sa incurajeaza cautarea unei filozofii rationale a iudaismului. Majoritatea scrierilor filozofice din Călăuza lui Maimonide se refera la Dumnezeu si la alte probleme filozofice de interes general, nu exclusiv evreiesc.

Maimonide a fost tradus in limba Romana de Dr. Madeea Axinciuc, si publicat in 2002 volumul Moise Maimonide. “Calauza ratacitilor” ca itinerar al mintii in Dumnezeu la Editura Academiei Române. Semnalez si o carte foarte recenta (pe care nu ami citit-o, inca),  Profetul si oglinda fermecata. Despre imaginatie si profetie in „Calauza ratacitilor” de Moise Maimonide, Humanitas, 2008.

Este “Călăuza rătăciţilor” o carte de citit? Pentru publicul general probabil ca nu. Pentru cei interesati in iudaism sau in filozofie medievala neo-aristotelica si neo-platonica, inclusiv cea crestina, este recomandat cu caldura.

Doua  fragmente in traducerea doamnei Dr. Madeea Axinciuc:

Orice similitudine între Dumnezeu şi noi este inadmisibilă

“… Să ştii că similitudinea este un anume raport între două lucruri, şi de fiecare dată când între două lucruri două lucruri nu se poate deloc admite un raport, nu se poate nici imagina o similitudine între ele. În egală măsură, de fiecare dată când nu există similitudine între două lucruri, nu există nici raport între ele. Astfel, de exemplu, nu se spune: “Cutare căldură este asemănătoare cutărei culori”, nici “cutare sunet seamănă cu cutare dulceaţă”, şi acest lucru este clar în el însuşi. Or, cum raportul dintre noi şi Dumnezeu, vreau să spun, dintre El şi tot ceea ce este în afara lui, este [un lucru] inadmisibil, se deduce că similitudinea este şi ea inadmisibilă. Trebuie ştiut că, de fiecare dată când două lucruri fac parte din aceeaşi specie, vreau să spun, când quidditatea lor este una, şi ele diferă doar prin mărime şi micime, sau prin forţă şi slăbiciune, sau prin alte lucruri de acest fel, ele sunt în mod necesar asemănătoare între ele, deşi diferă prin genul de diferenţă menţionat. Astfel, de exemplu, sămânţa de muştar şi sfera stelelor fixe sunt asemănătoare în aceea că au trei dimensiuni, şi, deşi cea din urmă este extrem de mare şi cealaltă extrem de mică, ideea existenţei unor dimensiuni este aceeaşi în ambele. De asemenea, ceara care se topeşte la soare şi elementul focului sunt asemănătoare în faptul că au căldură, şi, deşi căldura celui din urmă este extrem de puternică şi cea a celuilalt extrem de slabă, ideea de manifestare a acestei calităţi este totuşi aceeaşi în ambele…”

Moise Maimonide, Despre îngeri (fragment)

“…Îngerii nu au nici ei corp. Ei sunt, dimpotrivă, Inteligenţe separate de orice materie. Totuşi, sunt fiinţe create de către Dumnezeu, aşa cum vom arăta. În Bereşit rabba se spune: “Expresia “sabie de flacără vâlvâitoare” (Facerea 3, 24) corespunde acesteia: “Servitorii Săi sunt un foc arzător” (Psalmul 100, 4). [Se spune] ”vâlvâitoare”  pentru că [îngerii] se transformă când [numiţi] “bărbaţi”, când “femei”, când “vânturi” [sau “spirite”], când “îngeri”.” Prin acest pasaj s-a declarat că ei nu sunt materiali absolut deloc, că nu au figură stabilă şi corporală în afara spiritului, şi că dimpotrivă, toate acestea nu există decât în viziunea profetică şi conform acţiunii facultăţii imaginative, aşa cum vom spune atunci când vom aborda sensul veritabil al profetismului. Dacă spunem [în acest pasaj]: “când femei”, este datorită faptului că profeţii îi vedeau uneori pe îngeri sub figura femeilor, şi este o aluzie la acest pasaj din Zaharia (5, 9): “Şi iată am ridicat ochii mei şi am privit şi iată că au ieşit două femei. Şi vântul bătea în aripile lor, iar aripile lor erau ca de barză. Şi ele au ridicat efa între pământ şi cer…”

102-4

Despre manuscrisul Copenhaga al „Călăuzei rătăciţilori” lui  Maimonide , puteti citi pe  Paleografia

Wittgenstein Magnus Opus: Tratat Logic-Filozofic 13/03/2009

Posted by Theophyle in 1, Carte Contemporana (sec. 20-21).
Tags: , , , ,
comments closed

Va propun o lectura premergatoare pe Theo-Phyl pentru niste date biografice esentiale.  Ludwig Wittgenstein (1889-1951) a fost un filozof austriac, autorul unor contribuţii fundamentale în dezvoltarea filosofiei limbajului si a logicii moderne.

Filosofia Limbajului este o disciplina filozofica care se ocupa cu sensul cuvintelor , cu felul in care este folosita comunicare linguistica, cu functiile cognitive ale limbi si relatiile care se produc intre comunicarea orala si realitatea inconjuratoare.

Wittgenstein face distincţia cea mai importantă filozofiei sale printr-o propozitie de baza care imparte functionalitatea limbi in doua parti distincte: ceea ce poate fi spus (şi poate fi spus simplu) şi ceea ce poate fi doar arătat (etica, religia, arta).  De exemplu într–un discurs despre Dumnezeu, se menţionează însuşirile pe care nu le are. Ele nu pot fi descrise, nu pot fi indicate ostentativ, folosind expresii ca: acesta, aceasta, acela. Nu se poate spune nimic despre ele, însă ele pot fi arătate.

Magistrala carte Tractatus Logico-Philosophicus este publicata in 1921, culegerea de prelegeri şi notiţe, în care mai târziu se distanţează de unele poziţii iniţial susţinute în Tractatus, a fost publicată postum si vine ca o completare si/sau o ertata a publicatiei anterioare. Convins că tezele din Tractatus ar fi rezolvat definitiv „toate” problemele filosofiei, abandonează activitatea filozofica şi incepe sa lucreaze ca învăţător de şcoală elementară, grădinar la o mănăstire şi arhitect amator, trebuie de amintit ca era in acest timp unul din cei mai bogati oameni din Europa. Dupa primul razboi mondial se întoarce la filosofie şi dezvoltă o nouă metodă de investigaţie şi o nouă concepţie asupra limbajului, care vor fi publicate postum în volumul Philosophische Untersuchungen („Cercetări filosofice”, 1953).

w-1

Tractatus logico-philosophicus are vreo 120 de pagini (in versiunea  Engleza pe care eu am citit-o) si este unanim recunoscuta drept una dintre marile opere ale secolului al XX-lea. Cartea are o structură riguroasă, toate propoziţiile fiind numerotate. Există propoziţii mai importante care sunt notate cu mai puţine cifre, dar şi propoziţii mai puţin importante care sunt notate. Deşi Wittgenstein spune explicit că importanţa propoziţiei este indirect proporţională cu numărul cifrelor ei, această regulă este uneori încălcată.

Există şapte propoziţii de bază care structurează lucrarea şi exprimă o parte a cuprinsului propoziţiilor subordonate. Structura Tractatus–ului seamănă cu sistemele tradiţionale. Prima parte este o ontologie şi cuprinde propoziile 1–2.063, a doua parte este o gnoseologie (2.1–2.174), a treia parte este o teorie a modelării (2.18–3.05), a patra parte este logica(3.1–6.13),a cincea parte este epistemologia (6.2–6.3751),iar ultima parte este despre etică, estetică şi misticism (6.4–7). Cea mai lungă parte este dedicată logicii, iar tema centrală este interpretarea propoziţiei. Cartea urmăreşte trasarea unei limite a limbajului (de inspiraţie kantiană), avand menirea de a plasa celelalte părţi ale filosofiei în sfera inefabilului. Semnul propoziţional este identificat cu gândirea. El constă din cuvinte, deci este un fapt (3.14). Propoziţia nu este luată aici cu sensul ei gramatical. Ea este un semn propoziţional care se află în relaţie proiectivă cu lumea. Wittgenstein susţine că gândirea se reduce la propoziţie, deoarece numai aceasta are sens şi numai în contextul ei poate numele să aibă o semnificaţie (3.3). Gândirea conţine numai posibilitatea unei stări de lucruri. Ceea ce poate fi gândit este şi posibil (3.02). Pentru Wittgenstein există două tipuri de spaţiu logic, unul bivalent (spaţiul da–nu) şi unul polivalent. Se pune semnul identităţii între gândire, imagine, imagine logică şi propoziţie. Ele sunt modele ale realităţii (relaţie izomorfă între două fapte, unul logic şi unul real, în care fiecărei părţi componente a unuia să–i corespundă o parte componentă a celuilalt). Imaginea îşi are obiectul ei din exterior şi de aceea îl reprezintă adevărat sau fals, dar, pentru a–l reprezenta, imaginea trebuie să aibă în comun cu realitatea forma logică (adică forma realităţii). Deci forma de reprezentare rezidă în identitatea formei logice cu forma realităţii. Astfel, forma logică este comună limbajului şi lumii.

wittgenstein_all-books

Intrebarea centrală a cărţii este aceasta: cum poate fi descrisă lumea prin limbaj? Este o problemă a tradiţiei analitice. S–au format în acest sens două curente: fundaţionalism şi coerentism. Primul curent prezintă sistemul propoziţiilor noastre despre lume sub o formă piramidală, care are la bază anumite propoziţii cu un statut privilegiat. Ele descriu direct senzaţiile noastre, astfel acest curent încearcă să evite infinitul, când fiecare propoziţie se construeste dint-o alta propozitie. Iar curentul coerentist are forma unui cerc şi se accenteaza pe rationalul sistemului de propoziţii.

Domnilor si Doamnelor nu am nici o tragere de inima sa termin aceasta descriere, singurul lucru care ma obliga este dorinta mea de a va produce suficienta curiozitate de a lectura aceasta carte.

Pentru cine a citit postarile mele “Magdaliene”, va vedea dupa lecturarea acestei carti ca rabi Sasson, Farid si Druzul din Gadara impreuna  cu Ludwig Wittgenstein sunt modelele unei singure ipostaze, Mirificul Uman la care toti trebuie sa tindem, si din nefericire numai putini ajungem.

Cartea descrisa: Tractatus logico-philosophicus, traducere de Mircea Dumitru şi Mircea Flonta, Humanitas, Bucureşti, 2001

Bibliografie in limba Romana:

  • Janik, Allan, Toulmin, Stephen, Viena lui Wittgenstein, traducere de Mircea Flonta, Humanitas, Bucureşti, 1998
  • Flonta, Mircea, Gânditorul singuratic. Critica şi practica filozofiei la Lugwig Wittgenstein, Humanitas, Bucureşti, 2008

Alte carti traduse sau originale in limba Romana

  • Însemnări postume 1914-1951, traducere de Mircea Flonta şi Adrian-Paul Iliescu, Humanitas, Bucureşti, 1995, reeditare 2005
  • Caietul albastru, traducere de Mircea Flonta, în colaborare cu Mircea Dumitru, Humanitas, Bucureşti, 1993, reeditare 2005
  • Cercetări filozofice, traducere de Mircea Dumitru şi Mircea Flonta, în colaborare cu Adrian-Paul-Iliescu, Humanitas, Bucureşti, 2004
  • Lecţii şi convorbiri despre estetică, psihanaliză şi credinţă religioasă, traducere de Mircea Flonta şi Adrian-Paul-Iliescu, Humanitas, Bucureşti, 1993, reeditare 2005.

–––––––––––––––––––––––––––––––

Read not to contradict and confute; nor to believe and take for granted; nor to find talk and discourse; but to weigh and consider. Some books are to be tasted, others to be swallowed, and some few to be chewed and digested: that is, some books are to be read only in parts, others to be read, but not curiously, and some few to be read wholly, and with diligence and attention

Francis Bacon

–––––––––––––––––––––––––––––––-

%d blogeri au apreciat asta: