Theophyle Books Blog

Márquez: Un veac de singuratate 25/09/2009

Romanul „Un veac de singuratate” al scriitorului columbian Gabriel Garcia Marquez a fost considerat cel mai influent din ultimii 25 de ani, intr-un clasament realizat de revista literara internationala „Wasafiri”

Gabriel García Márquez (1927) este  scriitorul columbian, care a obţinut Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1982, pentru nuvele şi scurte istorii, unde fantasticul şi realul sunt combinate într-o lume liniştită si cu bogată imaginaţie, reflectând viaţa şi conflictele unui continent. Este cunoscut de către prieteni drept Gabo. Cel mai cunoscut roman al său este: “Un veac de singurătate.” Literatura sa se încadrează în paradigma realismului magic.

Romanul „Un veac de singurătate” a fost scris de Márquez în 18 luni (1965-1967) la Ciudad de Mexico, unde scriitorul locuia în acea perioadă împreună cu familia sa. Ideea originală ce stă la baza acestei opere a apărut în 1952, în timpul unei călătorii pe care autorul a făcut-o, alături de mama sa, în satul său natal, Aracataca (Columbia). În povestea “O zi după sâmbătă”, publicată în 1954, autorul face pentru prima dată referire la Macondo, iar o serie de personaje din această istorie apar în anumite poveşti şi romane anterioare.

Cartea este compusă din 20 de capitole fără titlu, atât evenimentele satului şi ale familiei Buendia, cât şi numele personajelor se repetă mereu, făcând realitatea şi fantasticul să fuzioneze. În primele trei capitole, este povestit exodul unui grup de familii şi construirea satului Macondo. Începând cu capitolul 4 şi până la capitolul 16, este vorba despre dezvoltarea economică, politică şi socială a satului. Ultimele patru capitole relatează decăderea acestuia. Povestea cartii este o alegorie socială şi politică – uneori prea suprarealistă pentru a fi plauzibilă, alteori mai reală decât şi-ar putea permite orice lucrare realistă convenţională.

Acţiunea se derulază pe o perioada de peste o sută de ani si prezintă ascensiunea şi prăbuşirea familiei Buendia. La începutul romanului, satul Macondo cuprinde doar câteva case pentru ca în decursul mai multor ani să se dezvolte, dar concentrat mereu în jurul locuinţei familiei Buendía. Membrii ei sunt primii locatari şi intemeietorii satului, nucleul tuturor evenimentelor. Relevante prin intermediul unor uimitoare falduri temporale, personajele moştenesc numele şi înclinaţiile familiei, dezvăluind stiluri de viaţă care se dedublează şi se repetă. Puternicul José Arcadio Buendía se transformă din întreprinzătorul şi carismaticul fondator al satului Macondo într-un om în pragul nebuniei. Macondo luptă împotriva unor calamităţi posibile naturale si create de oameni. Misterele  supranaturalului  apar aproape ca din senin si dispar in acelasi fel.

Cartea urmareste viata lui José Arcadio, întreprinderile sale îndraznete, temperate de prudenta Ursulei, viata fiilor  dintre care se remarca Aureliano, colonel si erou legendar al razboiului civil,  nepotilor si stranepotilor lor, pe parcursul a sase generatii. O data cu succesiunea generatiilor este prezentata si viata satului, în care civilizatia înlocuieste treptat simplitatea naturala, culminând cu înflorirea artificiala, adusa de instalarea companiei bananiere ce va fi urmata de declinul localitatii, recucerita de natura luxurianta. Titlul romanului semnifică sentimentul tragic al singurătăţii pe care îl trăiesc membrii familiei Buendía în toate aspectele vieţii lor fizic sau spiritual. Pana si  moartea este invocata, Melchiade se întorsese din lumea morţilor, deoarece nu putuse îndura singurătatea. Este o extraordinara carte a unei culturi indepartate, care de fapt  reprezinta dezradacinarea intr-o societate moderna care este nevoita sa se dezbrace de traditie si de relatiile umane ale unei familii extinse pentru a supravietui. De citit – o carte frumoasa.