jump to navigation

Viata in Pustiu – 2 16/08/2009

Posted by Theophyle in In Desert.
Tags: , , , , , , ,
comments closed

Cateva lucruri intermediare. In primul rand nu toate manastirile sunt la fel din punctul de vedere al “regulamentelor de functionare.” In al doilea rand, viata in manastire este si dependenta de personalitatea parintelui  stareţ. Exista mari diferente intre manastirile Ortodoxe si cele Catolice, ambele sunt extrem de diferite de cele Copte.

“Cand te-ai spovedit ultima data ?”  a fost prima intrebare a parintelui staret Gregorius. “Nu m-am spovedit de mult parinte,” raspund eu cu glas maruntit de privirea lui cautatoare. Gregorius nu are varsta, poate fi de 60,70 sau 80 de ani. Toata fata lui sunt ochii. Patrunzatori, cautatori, in nici un caz blajini. “Te spovedesti poimaine, maine esti in post negru!”. Fratele Dimitrie ma conduce la chilia mea “nu-i plac strainii, in special cei care arata ca turisti, vede in ei un fel de amenintare pentru cei mai tineri.”

176-1

Viata unei manastiri ortodoxe se invarte imprejurul “ceasornicului” liturgic, adica ceea ce numim “Cele şapte laude”. Originea celor şapte laude vine de la psalmul 119 (118), versetul 164: “De şapte ori pe zi te laud, din pricina legilor tale celor drepte”. În general, numărul de şapte a fost menţinut, în schimb succesiunea acestor slujbe a variat de la o epocă la alta, de la un rit la altul. În ritul Catolic (latin), din ceasurile mici (III, VI şi IX), doar unul e suficient, care va purta atunci numele de ceasul mijlociu sau „ora mediană”. In ritul Bizantin, caruia apartinea aceasta manastire s-au pastrat intacte toate cele şapte laude, adica vecernia, pavecerniţa (dupăcinarul), miezonoptica , utrenia cu laudele la ceasul dintâi, ceasul al III-a, ceasul al VI-a, ceasul al IX-lea. Nu pot sa va impartasesc placerea rugaciunii intr-o manastire. Intr-un fel simti cat de singur esti in fata Creatorului tau, in acelasi timp te simti impreuna cu niste oameni care CRED, cred cu adevarat, nu se roaga cu frica, sau de nevoie, ei pur si simplu CRED.  

M-am dus la spovedanie, l-am rugat pe parintele staret Gregorius sa-mi dea voie sa m-a spovedesc in franceza, limba pe care el o cunostea. Nu prea intelegeam greaca lui (era macedonian  de origine). Nu mi-a permis. Am inteles repede ca pentru el eu eram deja blamabil si spovedania era un fel de proces de constiinta. Acolo eu si Gregorius ne-am despartit, el nu putea fi pentru mine nici parinte si nici frate. Credinta lui nu putea fi a mea, apele s-au despartit.

176-2

Dupa aproape un an, cand am stat la gura sobei cu un pahar de vin rosu bun de Latrun pe care l-am adus mentorului meu, am primit probabil explicatia la ceea ce eu nu am inteles la Mar Saba. “Vezi fiule, tu si Gregorius sunteti oameni diferiti. Tu ai venit sa cauti caldura sentimentului si dragostea in credinta. Gregorius a cautat penitenta, pe care el crede ca o datoreaza din cauza unor oameni ca tine. Tu cauti dragostea pe care el nu poate sa-ti o acorde.” Am tacut putin pentru a intelege exact la ce s-a referit Monseniorul, “ si unde este in el credinta si speranta si iertarea pe care o reprezinta Mantuitorul ?”. “Vezi tu fiule, intrebarile sunt multe si raspunsurile sunt putine, departarile si apropierile sunt ca la Sf. Augustin dar pot fi si ca la Sf. Toma din Aquino, poti sa-ti gasesti locul si cu Sf. Petru si cu Sf. Pavel, toti suntem oameni, si Mantuitorul a fost, nu-ti amintesti – avi, avi lama azavteni ? (versiunea ebraica a citatului lui Iisus pe cruce, cand si-a intrebat Tatal de ce l-a parasit.” Cred ca am inteles explicatia mentorului meu. “Vezi tu fiule, pana la urma ai gasit in alt loc ceea ce ai cautat, pe alt munte, cu alti oameni, la fel de credinciosi ca Gregorius. Ai inteles sper ca drumul este important la fel ca si tinta, drumul spre Damasc nu este numai o metafora, este si drumul nostru zilnic spre mai bine sau mai rau”

Kabala /2 – ZOHAR – Cartea Stralucirii (2) Exegeza 24/07/2009

Posted by Theophyle in 1, Carte Biblica, Carte Medievala.
Tags: , , , , , , ,
comments closed

Cartea este scrisa intr-o aramaica extrem de obscura, cu unele greseli gramaticale, care denota sau ca a fost tradusa din ebraica sau ca scriitorul nu cunostea suficient limba aramaica (care nu mai era vorbita in acea perioada)  sau in ultima instanţa ca a fost copiata dintr-o versiune mai veche. Nucleul cartii “Zoharul despre Pentateuh” a fost scris probabil de Moses de Leon, care a trait in Castilia secolului al XIV-lea, in orice caz el reflecta fluxurile ideologice si teologice ale doua scoli de gandire teologica – cea din Castilia si cea din Provence.

Articolul integral pe PoliteiaWorld

 

Kabala /2 – ZOHAR – Cartea Stralucirii (1) 23/07/2009

Posted by Theophyle in 1, Carte Medievala.
Tags: , , , , , , ,
comments closed

Majoritatea articolelor mele sunt postari care incurajeaza lectura unor opere literare, aceasta postare este menita sa DESCURAJEZE pe cat se poate aceasta lecturare.

Asceasta descurajare nu este legata (Doamne fereste!) dintr-o lipsa de respect fata de carte, invataturile ei sau valoarea ei teologica sau literara, ci pentru ca nu aveti cum sa cititi aceasta carte. Aceasta carte nu exista pentru cititorul care nu este cercetator sau invatat evreu sau crestin (cu preocupari academice sau mistice), care cunoaste ebraica si aramaica.

Articolul integral pe PoliteiaWorld

Kabala /1 – Literatura Timpurie 24/06/2009

Posted by Theophyle in Carte Antica, Renastere.
Tags: , , , , ,
comments closed

O lecturare prealabila a postarii de pe Theophyl Istoria este necesara. Am constatat in postarea de pe Theophyl Istoria ca aceasta ramura a teologiei ebraice este de origine medievala, dar isi are radacinile in perioada celui de la doilea templu, adica cateva sute de ani inaintea lui Cristos si imediat dupa El. Intr-un fel, Kabala este un curent religios “contestatar” strictului legalism al religiei judaice, la fel ca si crestinismul. Adoptarea rapida de catre intelectualitatea renascentista, care in nici un caz nu era anti-crestina sau pro-iudaica, isi are explicatia in acest fenomen de contestare (intr-un fel) al dogmelor iudaismului-rabinic. De facto, adoptarea crestina a cabalei in timpul renasterii este  un fenomen de acceptare a unui produs intelectual antic de catre o intelectualitate care-l cauta. Fara nici un fel de dubiu, Literatura Primordiala kabalistica poate fi datata intre 200 i.Hr si 300-400 d.Hr, aceasta s-a dezvoltat in Judea si a fost preluata de intelectualii diasporei evreiesti din Alexandria. Din acest moment s-a nascut si “marea” disputa despre care am vorbit pe blogul celalalt – kabala a influentat gnosticismul sau invers. Din punctul meu de vedere (si am unul) nu este important; ambele sunt curente contestatare si schismatice, gnosticismul s-a pierdut si Kababla a fost adoptata total in gandirea mistica si religioasa iudaica si partial de cea crestina, gnosticismul a fost definitiv spulberat doctrinal din judaism si doctrinal si fizic din crestinism (vezi bogomili si catari).

133-1

Textele Kablistice timpurii sunt extrem de dificile neobisnuitilor cu textele complicate ale Vechiului Testament (in special ale Pentateuhului), ale textelor hermenautice (Midrash) si ale interpretarilor acestora, prin comentariile legalistice (Halakha). In orice caz, literatura kabalistica este extrem de puternica prin logica ei aproape filozofica si prin subtilitatea interpretarii Bibliei.  Probabil primele texte kabalistice le putem observa in literatura enohica (Cartile lui Enoh/Hanoh) pe care le-am discutat indelungat pe cele doua bloguri pe care le pastoresc.

Textele de “pornire” dupa parerea mea este Enoh 2-3 in care este dezvoltata ideea “Palatelor” (Eichalot). Enoh ajunge la cer cu ajutorul “carelor de foc” (merkabot)  si povesteste cele vazute – ceruri si palate, in care salasuiesc ingerii si profetii, ajunge la stralucira tronului ceresc, Enoh vede oranduirea celuilalt taram. Dumnezeu se transforma din abstractul iconoclastic aproape intr-o aparitie antropomorfa.  Primul text care se desprinde din literatura enohica pentru a deveni complet Kabalistic se numeste Eihalot Rabati ( Cartea  marea a Palatelor), un text extrem de dificil, in care sunt descrise 6 ceruri (locasuri, palate) ale lui Dumnezeu  (din cele 7 existente) a doua carte    se numeste Eihalot Zutarti (Cartea mica a Palatelor) si in sfarsit Shiur Koma (Dimensiunile [Divinitatii]). In acest text este descris Dumnezeu, avem descrierea coroanei (exact ca in reprezentarea iconica din iconografia bizantina) avem barba, ochii s.a.m.d.  Dimensiunile lui Dumnezeu sunt gigantice, fiind date in unitati de masura persane (parasang – cititorii lui Asimov vor recunoaste in acest text sursa lui de inspiratie). Vom analiza acest text din cauza ciudateniilor lui care au fost interpretate de kabalistii medievali (evrei si crestini) extrem de interesant. Cateva lucruri de mentionat: numele lui Dumnezeu in text este Dumnezeul Facerii (Genezei);  sufletul lui Mesia (pentru crestini, Iisus) a fost creat inainte de facerea primului om Adam; Dumnezeu sta pe un tron si misticii se perinda in fata lui intreband si primind raspunsuri. De fapt ascensiunea spre locasurile divine  este la indemana celor “Drepti” si “via mystica” poate fi la indemana oricarui intelept “drept si neprihanit” .  Un text extrem de interesant, aproape imposibil de tradus, si pe care tousi vom incerca sa-l analizam, merita din punct de vedere mitologic si filozofic. Pentru a finaliza acest inceput, putem conclude ca in Literatura Kabalistica Timpurie, Dumnezeu devine “accesibil” omului, are faptura si “adresa”.

Emanuel Swedenborg – Revelatia din Vis 24/05/2009

Posted by Theophyle in 1, Iluminism.
Tags: , , , , , , ,
comments closed

113-0In 1743, Swedenborg la varsta de 55 de ani, a inceput o calatorie stiintifica din care nu se va mai intoarce niciodata. Fiind in mijlocul lucrarii sale „Regnum animale” (Regnul Animal), Swedenborg, seful catedrei de matematica de la universitatea din Upsala (una din cele mai bune ale vremii) , cere o perioada de vacanta pentru documentare. Emanuel Swedenborg fusese numit profesor la aceasta cu 19 ani in urma la varsta de numai 35 de ani. Desi Swedenborg (ca si profetul Moise) a avut o deficienta orala complicata,  destul de bâlbâit, el a fost considerat un profesor exceptional. Din punct de vedere stiintific Swedenborg reusise sa-si faca un renume care trece cu mult granitele tarii sale. Aceasta deficienta de vorbire era compensata de Swedenborg cu un talent scriitoricesc remarcabil. Aflandu-se in Olanda, in aceasta calatorie de documentare stiintifica are o revelatie, pe care el o considera divina. Revelatia si cele 286 de vise care o urmeaza ii schimba total atitudinea fata de religia pe care o confesa (cea Luterana). Nu suntem siguri ca au fost 286, deoarece putem izola cu siguranta numai 96, restul fiind probabil comentariile lui despre aceste vise. Daca primele vise sunt clar aleatorii, urmatoarele sunt fara de indoiala induse de Swedenborg. In Aprilie 1745 la Londra, Swedenborg are o noua revelatie in care el il  intalneste pe Dumnezeu, si la fel ca Enoh are “posibilitatea” de a vizita “lumile divine”. In 1747 el incepe sa invete ebraica pentru a citi in original Biblia. In decursul a 7 ani el scrie  opera lui teologica principala „Arcana Cœlestia” (“Secretele Cerului – Heavenly Secrets„). Editia pe care o am eu (cea mai apropiata de cea originala, scrisa in latina) tradusa in limba engleza, cuprinde 10 volume cu un total de aprpoximativ  6000 de pagini. Independent de continutul ei teologic, importanta acestei opere este imensa. Este singura lucrare literara in epoca moderna (sec. XVIII-lea) care ne poate descrie cu exactitate “subsolurile” unei revelatii. Ca a  existat aceasta revelatie sau nu, parerile au fost impartite atunci ca si in zilele noastre.  In 1770 la varsta de 82 de ani, Swedenborg calatoreste inca o data la Amsterdam (locul in care au inceput visurile) si completeaza aceasta monumentala opera cu un epilog numit “Vera Christiana Religio” (Adevarata Religie Crestina), pe care un om religios nu are cum sa nu o iubeasca , chiar daca nu este acord cu tezele emise. Aceasta carte este un monument de bunatate umana si credinta in Dumneze, ori care ar fi El. 
113-2-2A

In 1772 la varsta de 84 de ani, moare la Londra si este ingropat acolo. Dupa doua secole (si ceva) osemintele lui sunt repatriate si re-inhumat langa marele botanist suedez Carolus Linnaeus. Din nefericire cativa biografi contemporani lui si bineinteles si din cei mai moderni neaga revelatia lui, aratand influente medievale inclusiv neo-Platonice (Plotinus). Criticul suedez Olof Lagercrantz (un fel de Manolescu al lor), considera opera lui Swedenborg „un poem despre o tara indepartata si straina, cu reguli si obiceiuri ciudate„. Un idiot. Alti biografi si critici clasici si moderni acuza o cadere psihica sau o afectiune mentala, care ar fi cauzat departarea lui de stiinta si caderea lui in religiozitate mistica.

113-1-1A

Emanuel Swedenborg a considerat lucrarile lui ca lucrari revelatorii Crestine, care constitue de fapt un adevarat crestinism.  Lucrarile lui Swedenborg au zăpăcit generatii de teologi, in special pentru ca el nu le-a considerat teologie ci reinterpretare autentica, bazate pe experiente lui personale. Interpretarea lui asupra Trinitatii este aproape cabalistica. El il vede pe Hristos drept ipostaza materiala a Divinitatii spirituale. Oricare ar fi tezele lui Swedenborg, un singur lucru il accept fara nici o ezitare, Biblia a transformat omul dintro entitate materiala intr-una spirituala. Trebuie sa semnalez o alta lucrare superba a lui Swedenborg, tradusa in limba Romana sub numele “Despre iubirea în cuplu” (Deliciae Sapientiae de Amore ConjugialiConjugial Love – 1768). Carte absolut surprinzatoare, luand in considerare ca Emanuel Swedenborg nu a fost niciodata casatorit, un mic fragment din traducerea romaneasca:

“…Starea de a continenţă sexuală este de preferat stării de abstinenţă. Faptul că starea de continenţă este de preferat este din cauză că această stare există încă din momentul creaţiei; originea acestei stări este mariajul dintre bine şi adevăr; pentru că îi corespunde căsătoria dintre Dumnezeu şi Biserică; pentru că Biserica şi iubirea în cuplu îi sunt companioni constanţi; pentru că utilitatea ei este mai bună decât a tuturor celorlalte lucruri din creaţie, şi din această cauză propagarea rasei umane se face într-o anumită ordine, şi de asemenea cea a raiurilor angelice, care îşi au originile în rasa umană. Şi mai putem adăuga aici că relaţia de cuplu reprezintă completitudinea omenească; pentru că prin relaţia de cuplu omul devine complet, după cum veţi putea vedea în capitolul următor. În celibat, toate aceste lucruri lipsesc.

Dacă se face afirmaţia că starea de abstinenţă este mai bună decât starea de continenţă, şi dacă este supusă unei analize care ar putea primi aprobare şi ar putea fi confirmată, rezultatul acestei confirmări ar fi că mariajele nu sunt sfinte şi nici caste, şi că, în cazul femeilor, doar acele femei care se abţin de la căsătorie şi jură virginitate permanentă sunt caste; şi, mai mult, cei care jură că nu se vor căsători niciodată, care se fac abstinenţi pentru a moşteni împărăţia lui Dumnezeu; multe alte concluzii care, venind dintr-o frază care nu este adevărată, nici ele nu sunt adevărate. Cei care ei înşişi aleg să fie continenţi de dragul împărăţiei lui Dumnezeu sunt cu adevărat spirituali, fiind cei care, în relaţia de cuplu, se abţin de la păcatele desfrâului şi adulterului….” Deliciae Sapientiae de Amore Conjugiali – 1768

113-3

Un fragment din “Despre Credinta” :

“…În zilele noastre, prin credinţă se înţelege ideea că un aspect este într-un anumit fel, pentru că aşa ne învaţă Biserica şi pentru că acel lucru nu este evident pentru înţelegerea noastră. Căci se spune astăzi: „Crede şi nu te îndoi”. Dacă răspunzi: „Nu înţeleg”, ţi se spune că acesta este şi motivul pentru care acel lucru trebuie crezut. De aceea, credinţa din zilele noastre este o credinţă în ceea ce nu este înţeles şi de aceea poate fi numită credinţă oarbă; şi cum ea este transmisă de la o persoană la alta, ea are un caracter istoric. În cele ce urmează vom vedea că aceasta nu este de fapt adevărata credinţă spirituală. Credinţa autentică este o recunoaştere a faptului că un anumit aspect este aşa pentru că este adevărat. Iar cel care are o credinţă autentică gândeşte şi vorbeşte astfel: „Acest lucru este adevărat şi de aceea îl cred.” Credinţa este în legătură cu adevărul şi adevărul este corelat cu credinţa. Mai mult, dacă un asemenea om nu înţelege că un lucru este adevărat, el spune: „Nu ştiu dacă acest lucru este adevărat sau nu; şi deci încă nu îl cred. Cum să cred ceva ce nu înţeleg? Ar putea să nu fie adevărat.”

Poate ne vom mai intalni cu aceasta “credinta” din visuri intr-o postare urmatoare

%d blogeri au apreciat asta: