jump to navigation

Pauza: Imunitatea unui organism numit Ţara 01/08/2009

Posted by Theophyle in 1, Pauza.
Tags: , , ,
comments closed

Sub titlu – In cautarea unui Macrofag

Leucocitele, sau celulele albe, sunt celule ale sistemului imunitar care apără organismul de boli infecţioase şi corpuri străine. Există mai multe tipuri de leucocite, toate fiind produse de celule din măduva osoasă. Leucocitele se găsesc în tot corpul, inclusiv în sânge şi în sistemul limfatic.

Macrofag – Celula mare, avand proprietatea de a ingera si distruge particulele mari (celule lezate sau batrane, particule straine, bacterii) prin fagocitoza. Macrofagele constituie primul mecanism de aparare celulara impotriva agentilor infectiosi. Ele sunt gasite in toate tesuturile.

Fagocitoza este un proces prin care fagocitele sau diferite alte microorganisme înglobează particule străine (particule microscopice, microorganisme patogene, celule sau componente ale celulelor moarte), folosind membrana celulară şi formând în acelaşi timp un fagozom.

Adeziunea – membrana celulei fagocitare aderă la membrana particulei ce urmează a fi ingerată, etapă datorată lectinelor de pe suprafaţa microorganismului; Ingestia – invaginarea particulei străine şi formarea fagozomului; Digestia – realizată de enzime intercelulare. Fagocitoza este cel mai adesea însoţită de o creştere brutală a consumului celular de oxigen. Unele macrofage sunt capabile după inducţia unei NO sintaze de a produce derivaţi nitraţi, în special monoxid de azot prin oxidarea argininei. Monoxidul de azot format duce la distrugerea bacteriilor, paraziţilor, precum şi a fungilor.

Pana aici biologia. Aceasta postare poate fi interpretata ca material informativ sau poate fi interpretata ca pamflet. Pamflet ar fi daca am hotari sa transformam organismul care are nevoie de imunitate intr-o tara si un popor care locuieste in acea tara. Tot pamflet ar fi daca am cauta un partid al celulelor albe care sa produca acel Macrofag care trebuie sa curete tara de celulele lezate de securism, sau batranele celule comuniste, particulele straine provenite de la  rasarit si de bacterii parazite care sunt rezultatul a 20 de ani de tranzitie. Este adevarat in procesul de contact (adeziune) pe care-l impune fagocitoza, miroase urat – monoxidul de azot este urat mirositor si doare cand aceasta substanta omoara “parazitii”, totusi acest proces este necesar, fara el organismul poate deceda. Canditi-va cu totii cam cine ar putea fi marele Macrofag. 🙂

Maya / Popol Vuh – İnca Puţin 28/07/2009

Posted by Theophyle in Pauza.
Tags: , ,
comments closed

Pauza: „Fişa Postului” 25/07/2009

Posted by Theophyle in 1, Pauza.
comments closed

Acum 30 si ceva de ani cand am terminat eu liceul, erau putini elevi care-l terminau fara sa stie (cel putin) cine au fost Solon, Pericle, Platon, Aristotel sau Cicero. Nu stiu cati din absolventii actuali ai liceelor romanesti pot identifica numele pe care le-am enumerat, sper ca multi. Trebuie sa recunosc, personal ma consider un elev al istoriei, intotdeuna am fost si am sa fiu pana la sfarsitul existentei mele fizice, dar de la dragostea pentru istorie  si pana la simpla curiozitate culturala este o mare distanta. Cred cu tarie ca orice om care stie sa citeasca, trebuie musai sa-si valorifice darul pentru a incerca sa afle ceea ce nu stie sau ceea ce nu stie suficient. 

Am incercat pe blogul istoric pe care-l pastoresc un demers in care am descris cateva din marile personalitati ale istoriei culturale, din care, cred eu, si poporul meu face parte. Nu m-am pierdut in detalii si nici nu am scris dizertatii nesfarsite, am incercat sa actualizez faptele in 500-600 de cuvinte si 2,3 poze, oamenii si opera lor si sa le pun fata in fata cu actualitatea in care traim  si pe care dorim (multi din noi, sper) sa o schimbe. Schimbe in ce? aceasta este o intrebare aproape hamletiana, in ce dorim noi sa o schimbam. Daca o sa intrebi 100 de oameni ce si-ar dori probabil vei capata 30 de raspunsuri care au un fel de numitor comun, toti dorim o schimbare, toti dorim o justitie functionala, functionari politicosi si eficienti, medici profesionisti, si dascali competenti si iubitori, care traiesc cu totii bine-merci dintr-un salariu onest, fara sa aiba nevoie de obolul nostru direct si curat-murdar. Mai mult decat toate acestea, ne dorim un sistem politic corect, care tace si face, si nu vorbeste de dimineata pana seara pe la toate posturile de televiziune despre toate bazaconiile fara a incerca cel putin sa doreasca o rezolvare, nici vorba sa o si implementeze.   

Ce legatura au toate cele spuse si scrise cu situatia noasta, acum. Pai au, pentru ca am scris acolo despre societati in criza si despre oamenii care au cautat solutii, au analizat alternative si le-au pus pe toate in scris. Intr-un fel sau altul au ajuns la noi si le-am mostenit impreuna cu civilizatia lor; ei au creat o mostenire nemuritoare pe care noi nu dorim sau nu putem sau nu o cunoastem, pentru a ne folosi de ea.

Personal, singurul lucru pe care-l doresc (si sunt extrem de modest) este respectarea “fisei postului.” Fiecare din oamenii pe care i-am ales sau care traiesc din taxele contribuabililor sa-si respecte “fisa postului”, nimic mai mult, deocamdata.

Popularitatea blogului meu care se ocupa cu istoria si in care postez aceste mici postari  a scazut la jumatate cu inceputul postarilor acestea, ei bine chiar nu-mi pasa si am sa continui cu acest demers. Simplu, eu imi respect fisa postului.

P.S. Pentru colectionarii de VIP-uri, fiecare din oamenii pe care i-am mentionat au fost marii VIP-uri la timpul lor, asa ca putin respect. 🙂

Bookfest-ul lui Demeter + Bonus 22/06/2009

Posted by Theophyle in Carte Contemporana (sec. 20-21), Pauza.
Tags: , ,
comments closed

130-1Mai intai si intai trebuie sa nimeresti intrarea la Targ. Ceea ce, noi nu am reusit din prima. Caci ne-am dus hotariti catre intrarea principala, care era strajuita falnic de doua blocuri in constructie, iar  accesul blocat. Stiam ca spre Casa Scanteii mai erau cel putin 2 intrari si am cotit intr-acolo, pe sub tei si schela. Macar era umbra si mirosea frumos. Si pe acolo erau blocate accesele de alte santiere, desi o intrare era chiar in spatele pavilioanelor de vizitat. Hotarata, am apucat-o pe langa o masina care ducea moloz, dar m-a tras Seful la timp, ca ma vedea pe sub ea. Deci a trebuit sa ocolim inapoi, pana la Sofitel.

In fine, 40 de minute pierdute pe caldura. La pavilioane, fiind vineri, deci zi de lucru, erau mai mult tineri pensionari, curati, voiosi (domnii cu sapca SUA, doamnele cu palarii de paie si pantaloni pescaresti sau fuste de matase) si mai iuti de picior decat noi, care eram terminati de excursia gata facuta si de praful inghitit.

In general, cozi si bataie pe cartile de 5 lei, din care Seful a pescuit cate ceva interesant, eu nu. Singurii care stiau ceva despre editurile expozante erau cei de la intrare, la Informatii. Plus, amabili oamenii. In rest, parca iti faceau o favoare ca iti luau banii. Nu toti, dar cei mai multi. Pentru informatii specifice apelati cu incredere la postarea Sefului. Lista completa a cartilor luate de mine (daca va intereseaza, numai) o gasiti in discutia cu @Tibi de vineri seara. Am marsaluit 5 ore si din ce am cumparat 2 nu aveau nici cea mai mica reducere: Alan Alda – “Sa nu-ti impaiezi niciodata cainele” (fabuloasa, desi zboara foile “brosate”) si Peter Mayle – “Hotel Pastis”.

Peter Mayle

Peter Mayle (nascut la 14 iunie 1939 in Brighton) este un autor britanic, faimos pentru seria sa de carti in care descrie viata in Provence, Franta. A petrecut 15 ani in industria de publicitate, apoi, in 1975 s-a decis sa scrie carti educative pentru copii si adolescenti. Cartea sa din 1989, “Un an in Provence” a devenit un bestseller international .In ea Mayle povesteste cu mult umor viata sa ca expatriat britanic in Menerbes, un sat din sudul departamentului Vaucluse. . A fost adaptat pentru Tv. ca serial, cu actorii John Thaw (il puteti vedea si in “Inspectorul Morse”) si Lindsay Duncan.

Cartile sale au fost traduse in mai mult de 20 de limbi straine. Mayle scrie pentru reviste si magazine. Cartea sa “Un an bun” a stat la baza scenariului pentru filmul cu acelasi nume din 2006, regizat de  Ridley Scott si cu actorul Russell Crowe.in rolul principal. Peter Mayle traieste in Lourmarin, situat in Luberon,  Provence, France, cu Jennie, a treia sotie. Are 3 baieti din prima casatorie si 2 fete din a doua casatorie.

British Book Awards a numit A Year in Provence Best Travel Book of the Year (1989) (Cea mai buna carte de calatorie a anului), iar pe Mayle  Author of the Year (1992) (Autorul anului). Guvernul francez l-a facut Cavaler al Legiunii de onoare in 2002.

131-0

Bibliografie in Romana

  • A Year in Provence, Hamish Hamilton (London, England), 1989 (tradusa in Ro.)
  • Hotel Pastis: A Novel of Provence, 1993. (acum aparuta in Ro)
    Chasing Cézanne, 1997. (tradusa in Ro)
  • Encore Provence: New Adventures in the South of France, 1999. (tradusa in Ro)
  • French Lessons: Adventures with Knife, Fork, and Corkscrew, 2001. (tradusa in Ro)
  • A Good Year, 2004. (tradusa in Ro)

131-1

Peter Mayle:

“Am ajuns in Franta prima data cand aveam 19 ani. Eram asistentul junior, carator de geanta, al sefului meu de la  Shell Oil. A fost o experienta uluitoare. Francezii cu care seful facea afaceri au insistat sa ne oprim la 12,30 si sa mergem la masa; si a fost un pranz pe care mi-l amintesc si astazi. Restaurantul inca se gaseste acolo: se numeste  MARIUS SI JANETTE de pe bulevardul George V. Si nu mai vazusem mancare prezentata asa si nici nu gustasem o mancare atat de buna.

Crescand in Anglia de dupa razboi, untul, carnea, ouale erau putine si rare. Nu stiam ce este o banana. Am primit o banana cand aveam 6 ani si nu stiam ce sa fac cu ea. Uleiul de masline era ceva pe care-l cumparai la farmacie, in sticlute foarte mici. Mancarea la scoala era proasta si terna. Asa ca palatinul meu a fost in adormire pana in ziua cand am ajuns in Franta si m-am gandit: “Este minunat si mi-ar place sa traiesc intr-o tara unde oamenii fac asta tot timpul.” 

Nu a fost sa fie inca multi ani, dar nu am pierdut primul fior. De asemenea, imi placea cum vorbeau francezii, cum se imbracau si atitudinea lor in general, iar Parisul era minunat.  Si pe masura ce anii treceau si am avut ceva bani, am inceput sa merg in Franta in vacante si cu cat ma duceam mai des, cu atat imi placea mai mult, pana cand, acum 30 de ani am ajuns in Provence. Ca un englez care se respecta, fusesem pe coasta de Azur si acolo era vreme proasta si impreuna cu sotia am decis sa o luam pe dealuri. 

Din intamplare am nimerit in tinutul Luberon. Am ajuns in satul Gordes, care arata ca o carte postala, la apus.  A fost una din putinele dati din viata cand realitatea a depasit asteptarea.  Am implinit 15 ani de cand stam aici si cu cat stau mai mult, cu atat imi place mai tare. Si cred ca voi ramane aici pana la goarna finala.

De cand stau aici am inceput sa apreciez lucrurile marunte din viata. Nu ma intereseaza averea, nu vreau o masina noua. Traim o viata simpla intr-o casa normala si draguta. Probabil cheltuim mai multi bani cu medicii veterinari pentru cainii nostri decat pe altceva.  Una din marile mele placeri este sa merg in sat vineri dimineata, care este zi de piata, unde cunoastem pe toti pescarii, pe oamenii care vand branza, flori si intotdeauna ne intalnim cu prieteni, mergem la o cafenea si luam niste gustari inainte de pranz. Este cel mai minunat mod ca sa-ti petreci dimineata. “

postat de @demeter 🙂

Pauza: Bookfest 2009 20/06/2009

Posted by Theophyle in 1, Antologii, Pauza.
Tags: , , ,
comments closed

130-1Ieri am fost impreuna cu @demeter la Bookfest. Randurile de mai jos nu sunt in nici un caz vreo critica avizata sau ceva de genul acesta, sunt pur si simplu parerile mele personale, ancorate intr-o experienta destul de serioasa ca autor de carti, ca cititor pasionat si ca un fel de semi-profesionist cunoscator al felului in care o editura trebuie sa lucreze intr-o lume extrem de competitiva, cu mare diversificare si cu potential de piata care se imputineaza din generatie in generatie.

Generalitati: Deoarece am avut norocul sa vizitez multe “targuri” de felul Bookfest si printre alte parti ale lumi, am considerat festivitati de felul acesta un fel de Club Med (Club Mediterane), un fel de locas in care vii pentru o perioada scurta pentru a fi fericit si fara de griji si pentru a te infrupta din plin din bucuriile pe care le poti avea. Nu stiu cum arata astazi Club Med-ul, acum vreo decada cand eram un ardent vizitator al clubului, populatia clubului se diferentia in doua categorii distincte: „GOs” (Gentils Organisateurs – Placuţii Organizatori) si „GMs” (Gentils Membres – Placuţii Membri), asadar la un eveniment de felul Bookfest-ului te astepti la un fel de armonie intre expozanti si vizitatori; din nefericire lucrurile nu prea stau asa. In majoritatea (in nici un caz in toate) standurilor am intalnit feţe plictisite, partial nestiutoare si in nici un caz interesati sa-i lumineze pe vizitatorii lor. Asa ca Doamna Nutzi s-ar putea sa aiba probleme cu turismul in fata acestor “acrituri” care intr-un fel trebuie sa reprezinte Romania serviabila, ambila si ospitaliera.

Editurile: Dintre  editurile “mari” cel mai frumos stand si bine locat, a fost “Corint-Leda”, cel mai urat a fost al “Poliromului” cel mai “market-oriented” a fost a lui “Nemira.” Cei mai enervanti si nesimpatici au fost “Humanitas”; ei pot detine si recordul lipsei de interes in a atrage vizitatorul. Polirom a venit, probabil nepregatit la targ, dandu-ti impresia ca au venit sa-si vanda marfa pe care nu puteau sa o faca prin librarii. Preturile absolut neatractive, lipsa accentuata de “marfa”; am fost socat de lipsa autorilor/titlurilor “Must” pe care ei le detin, spre exemplu Culianu, aproape nimic din ceea ce acest autor stralucit a scris, inclusiv cartile pe care le-am recomandat  in postarile anterioare. Culianu la “Nemira” ar fi fost mult mai cunoscut/vandut. Cei mai simpatici (de departe) au fost Art, din nefericire nu prea au titluri care ma atrag pe mine personal. Editura “scriitorilor morti de mult,” Harald , care probabil ocupa nisa ezoterica cu traduceri fara de copyright ale unor autori destul de indoielnici, si ale caror carti le cumpar numai ca dictionare pentru a vedea corespondentul romanesc in terminologia mea de specialiatate, au hotarat ca deoarece este criza nu trebuie platite taxe, asa ca nu dau bonuri de casa la cartile cumparate (cel putin ieri nu s-a intamplat). Am cumparat bine la “Corint”, am cumparat bine si mult la “Nemira”, am cumparat putin si prost (din punctul de vedere al preturilor) la “Polirom”. Nu am cumparat nimic la “Humanitas” (numai Demeter a cumparat o carte). Am cumparat cu placere la “Art” , mi-a parut rau ca nu am gasit mai mult (oameni chiar foarte simpatici). Am cumparat cu neplacere la “Harald”.

 Cartile pe care le-am cumparat: In afara de recomandarile lui Cristi Patrasconiu pe care contez intotdeuna (puteti, conta si voi):

Iisus din Nazaret / Jacques Schlosser ; trad. si note: Elena Zamfirescu ; pref.: Zoe Petre. – pret – mai mic decat un pachet de tigari. Jacques Schlosser este un exeget, profesor la Universitatea din Strasbourg – Université Marc Bloch (teologie catolica). Este unul din cei mai proeminenti cunoscatori in viata lui Iisus si Noul Testament. Corint.

O lectie de Istorie cu Fernand Braudel, este o carte despre Fernand Braudel  (1902 – 1985) care a fost unul dintre istoricii străluciţi care au marcat curentul cunoscut drept Şcoala de la „Annales”. Tot la un pret mai mic decat un pachet de tigari. Corint

Oamenii Cartii / Gerldine Brooks – Carte pe care am recenzat-o pe acest blog in versiunea engleza, am cumparat-o si in traducerea romaneasca , pentru placerea de a reciti cateva fragmente in limba romana. Corint.

Karen Armstrong / O scurta istorie a Mitului – Nu-mi place Armstrong (chiar de loc) in special pentru ca scrie despre ceea ce ea nu intelege, am cumparat cartea numai sa-i pot vedea “neintelegerile”. Fosta calugarita catolica, care dupa ce a renuntat, a inceput sa scrie despre toti si toate in Crestinism, Judaism si Islam. In ultimul timp a intrat si in “politica eclesiastica” incercand sa formeze un consiliu format din Crestini, Evrei si Musulmani pentru o mai buna intelegere “Charter of Compassion,” aiureli cat cuprinde. Colega cu mine in “Jesus Seminar,” a scris o biografie aiuristica a lui Mahomed. O marea detractoare al lui Eliade. Vedem noi ce scrie si i-o ”aplicam.”Corint.

Dictionarul Explicativ al Limbii Romane de azi +cd de la Litera International. Pentru o imbunatatire personala a exprimarii personala. Pret foarte bun.

Eliade & Culianu / Dictionar al Religiilor – singura carte cumparata de la Polirom, pret prost, cu un discount pe care pot sa-l primesc la  librarie. Am cumparat-o pentru ca am dorit sa-i am pe Culianu si pe Eliade in ambele limbi (Engleza si Romana).  

Misterul Catedraleleor / Fulcanelli, magum opus a celui mai misterios si mai cunoscut alchimist modern. Probabil francez, probabil mare fizician, probabil a trait mai mult de 100 de ani. Cartea este o capodopera, pretul derizoriu (10 lei). Pentru mai multe date despre Fulcaneili si cartea lui, aici. Nemira.  

Dictionarul Cultural al Bibliei. Referinte iconografice, literare muzicale si cinemtografice. Nu cunosc autorii, cartea tradusa din franceza, ma bazez pe editura franceza (Edision Nathan) care are un mare prestigiu in acest fel de publicatii, pretul derizoriu (10 lei). Nemira.

Dimineata Magicienilor /  Louis Pauwels & Jacques Bergier – Roman realism-fantastic,   coproductie intre Louis Pauwels si Jacques Bergier primul jurnalist, al doilea inginer chimist, apropiati intr-un timp lui Fulcanelli. Ambii autori decedati, considerata de specialisti o carte interesanta, pretul derizoriu (10 lei). Nemira. 

Patruzeci de Secole de Esoterism / Gérald Messadié – Autorul jurnalist francez a fost redactorul unei publicatii care mi-a facut placere intodeauna (nu stiu daca mai exista, nu o mai citesc de cativa ani din cauza lipsei de timp). Autorul acronimului nemuritor Blurgs (for Balivernes lamentables à l’usage réservé des gogos), adica baliverne lamentabile destinate numai naivilor (prostanacilor). Pret piperat, discount mic. Nemira.

Catharii / Anne Brenon – Nu cunosc autoarea, m-a interesant subiectul. Nemira. 

Am mai cumparat 3 carti de la editura “scriitorilor morti de mult” pe post de dictionare, nu le numesc ca sa nu le fac publicitate. Despre ce a cumparat @demeter in postarea ei.

%d blogeri au apreciat asta: