jump to navigation

Viata in Pustiu – 4 / Latrun – 2 21/08/2009

Posted by Theophyle in In Desert.
Tags: , , , , ,
comments closed

Dupa doua zile petrecute la Ierusalim in casa unui bun prieten, medic la un spital universitar si un distins profesor, dupa nenumarate ori in care am povestit aventura de la Mar Saba si viitoarele mele calatorii in spatiul monahic, am hotarat sa ajung la Latrun. Pe drum spre Lartrun, bunul meu prieten, ateist convins, m-a anuntat cu delicatete ca are un prieten exceptional care este expert in cazuriile crizei “mid-life,” de care eu probabil sufar. Dupa vreo jumatate de ora aproape de Latrun aproape ca l-am convins ca ceea ce intentionez este o simpla documentare si nimic mai mult si ca sa nu ma duca la nici o secta periculoasa care mi-a spalat creierul, ci la o manastire catolica extrem de respectabila pe care prin mari manipulatii am reusit sa-i conving sa ma gazduiasca o saptamana. Ne-am despartit cu prietenie, eu stiind cu siguranta ca nu l-am convins intru totul.

180-1

Am ajuns la manastire pe la ora 11, am fost primit cu caldura de fratele Patrick, care era fratele usier. Fratele usier intr-o manastire trapista este cel care are dezlegare de a discuta cu vizitatorii sau cu oricine are treaba cu manastirea. Prima mare surpriza este ca acesti calugari vorbesc, adevarat extrem de putin,  si numai daca este absolut necesar. Regulamentul lor este regulamentul consacrat de Sf. Benedict (480 – 547 d.Hr) care este parintele spiritual al monasticismului catolic. Sf. Benedict a format acest regulament dupa vizita pe care a facut-o in Egipt si a cunoscut monasticismul Copt. Regulamentul Sf. Benedict nu-mi era strain asa cum nu este strain oricarui teolog – 73 de capitole scurte care trebuie sa reglementeze viata unei manastiri. Acest regulament a fost amendat la La Trappe Abbey in Franta pe la mijlocul secolului al XVII-lea, devenind mai dur decat cel obisnuit. Asadar, trapistii vorbesc, extrem de putin, dar vorbesc. De obicei intre ei se folosesc de semne usor de inteles pentru ca de fapt sunt extrem de explicite.

180-2
Dupa ce fratele usier mi-a explicat ca staretul Fratele Gilbert doreste sa se intalneasca cu mine peste doua ceasuri, am incercat sa dau fratelui toata aparatura electronica, ceasul, celularul etc. A suras si mi-a comunicat cu o ironie fina ca nu este nevoie si ca numai sunt rugat sa nu ma folosesc de celular in timpul slujbelor religioase si ar fi bine daca pot sa-l inchid, dupa ce i-am explicat ca celularul meu nu suna ci numai vibreaza (extrem de nou pe atunci), i-am aratat cum si s-a distrat copios, a hotarat ca telefonul meu este un telefon trapist.

180-3

Fratele Patrick m-a condus spre chilia mea, explicandu-mi ca din nefericire nu au chilii pentru oaspeti. L-am linistit, explicandu-i ca vin de la o manastire destul de severa. M-a intrebat scurt, crezi? Cateva minute am inteles sensul intrebarii. Cu cat erau mai frumoase spatiile publice, cu atat mai severe erau chiliile monahale 3.5 x 2.5  pat, masa, scaun, o cana mare de apa si un pahar. Crucifix pe perete si o biblie  la captaiul patului de lemn. Patul fara saltea, cu 2 paturi una de dormit pe ea si a doua de acoperit, fara perna.  Chilia ortodoxa – hotel de 5 stele fata cea pe care am primit-o aici. Aveam o rasa alba calugareasca intinsa pe pat, desi nu eram obligat bineinteles ca am imbracat-o. Greseala, greseala mare. Rasa benedictina pe pielea goala este exact ca o camasa de glaspapir.

180-4

Postarea viitoare  despre intalnirea cu staretul Gilbert.

Viata in Pustiu – 3 / Latrun – 1 17/08/2009

Posted by Theophyle in 1, In Desert.
Tags: , , , , ,
comments closed

Aici titlul nu prea merge, pentru ca manastirea din Latrun nu are nici o legatura cu pustiul. Manastirea din Latrun este localizata intr-o regiune din cele mai frumoase din Tara Sfanta.  La capatul vestic al campiei Ayalonului, manastirea din Latrun “pazeste” defileul care traseaza drumul antic de pe coastele Marii Mediterane spre Muntii Ierusalimului, aceasta campie insotind poporul lui Israel in toata istoria lui. De la razboiul lui Iosua, urmasul lui Moise cu Amoraiti, cand triburilor israelite intrau in Canan si pana la razboiul de independenta al Israelului in 1948, unde alta capetenie de felul lui Iosua a fost ranit (Aric Sharon), aceasta campie a vazut multe razboaie si mult sange a fost varsat pe acele pamanturi. Egipteni, evrei, filistini, amoriti, moabiti, asirieni, persani, greci, romani, arabi, cruciati europeni, bizantini, turci otomani, inca odata arabi si inca o data evrei, toti au ingrasat cu sangele lor aceasta campie.

177-1

Coborand dinspre Ierusalim se intinde in fata ta la iesirea din defileu niste dealuri care ingradesc o campie intinsa pana la malurile Marii Mediterane, pe care intr-o zi senina o poti vedea de pe aceste dealuri.   In partea vestica a acestei campii doua mari cladiri, prima o fosta citadela construita de Britanici in aceasta strategica pozitie (astazi muzeu militar si monument comemorativ al trupelor blindate israeliene) si a doua cladire, mai impunatoare ca prima, este cladirea manastirii trapiste Latrun. Pe dealurile nord-estice ale campiei Ayalon se intinde Modiinul, pamantul natal al Macabeilor biblici.  Ce istorie au aceste locuri, ce istorie.

177-2

Numele de Latrun este disputat, sunt unii care-l considera ca numele “talharului cel bun”, crucificat impreuna cu Iisus amintit in Evanghelia dupa Luca 23:40-43 (bonu Latronis – bunului talhar). Sunt altii care stiu ca adevarata etimologie provine de la fortareata Tempilera, Le toron des chevaliers (castelul cavalerilor) , prin coruperea lui in limba bastinasilor.

177-3

Latrunul se afla la 30-35 de Km vest de Ierusalim. Manastirea a fost costruita in 1890 de calugari francezi cisterciani trapisti din ordinul Sf. Benedict ( au jurat tacerea in viata lor zilnica). Ei nu au voie sa primeasca nici daruri, donatii sau pomeni. Acest ordin trebuie sa-si gaseasca existenta prin lucrarea pamantului. Trebuie sa subliniez ca acesti calugari isi castiga existenta cu onoare deosebita. Viile lor intinse dau unul din cele mai bune si mai rare vinuri existente, la fel ca plantatiile de maslini din care extrag un excelent ulei de masline. In timpul primului razboi mondial, turcii-otomani au alungat calugarii si au ras manastirea. Manastirea a fost refacuta in forma actuala in 1927.

177-4

Pentru a intelege diferentele dintre Ortodoxie si Catolicism, trebuie vizitate doua manastiri, una ortodoxa si imediat dupa aceea una catolica, si atunci ar fi clara diferenta si pentru un neinitiat. Diferenta este enorma, nu prin felul de viata al calugarilor, ci felul de a gandi credinta. Voi incerca sa deslusesc in vitoarele doua postari aceasta diferenta sper voi reusi fara sa enervez pe nimeni. Parerile nu sunt pentru sau contra ci pentru o mai buna intelegere a societatilor din care fac parte aceste sublime institutii monahale.

177-5

Daca intr-o manastire Ortodoxa suprafetele comunale si cel monahale nu difera prea mult, intr-o manastire Catolica, diferentele sunt enorme. Comunalul catolic este sublim, elegant si impunator, spatiul privat al calugarului este sarac si penitent aproape spartan, mult mai auster decat cel al ortodocsilor. Curatenia este absoluta si fara fir de praf, la Mar Saba nu cred ca aceleasi superlative ar fi potrivite. Doua lumi Vest si Est, se reflecta pana si in existenta cea mai pura posibila.

177-6

Dupa o saptamana de foame ma asteapta o saptamana de tacere, interesant itinerariu mi-a aranjat Monseniorul.

Viata in Pustiu – 2 16/08/2009

Posted by Theophyle in In Desert.
Tags: , , , , , , ,
comments closed

Cateva lucruri intermediare. In primul rand nu toate manastirile sunt la fel din punctul de vedere al “regulamentelor de functionare.” In al doilea rand, viata in manastire este si dependenta de personalitatea parintelui  stareţ. Exista mari diferente intre manastirile Ortodoxe si cele Catolice, ambele sunt extrem de diferite de cele Copte.

“Cand te-ai spovedit ultima data ?”  a fost prima intrebare a parintelui staret Gregorius. “Nu m-am spovedit de mult parinte,” raspund eu cu glas maruntit de privirea lui cautatoare. Gregorius nu are varsta, poate fi de 60,70 sau 80 de ani. Toata fata lui sunt ochii. Patrunzatori, cautatori, in nici un caz blajini. “Te spovedesti poimaine, maine esti in post negru!”. Fratele Dimitrie ma conduce la chilia mea “nu-i plac strainii, in special cei care arata ca turisti, vede in ei un fel de amenintare pentru cei mai tineri.”

176-1

Viata unei manastiri ortodoxe se invarte imprejurul “ceasornicului” liturgic, adica ceea ce numim “Cele şapte laude”. Originea celor şapte laude vine de la psalmul 119 (118), versetul 164: “De şapte ori pe zi te laud, din pricina legilor tale celor drepte”. În general, numărul de şapte a fost menţinut, în schimb succesiunea acestor slujbe a variat de la o epocă la alta, de la un rit la altul. În ritul Catolic (latin), din ceasurile mici (III, VI şi IX), doar unul e suficient, care va purta atunci numele de ceasul mijlociu sau „ora mediană”. In ritul Bizantin, caruia apartinea aceasta manastire s-au pastrat intacte toate cele şapte laude, adica vecernia, pavecerniţa (dupăcinarul), miezonoptica , utrenia cu laudele la ceasul dintâi, ceasul al III-a, ceasul al VI-a, ceasul al IX-lea. Nu pot sa va impartasesc placerea rugaciunii intr-o manastire. Intr-un fel simti cat de singur esti in fata Creatorului tau, in acelasi timp te simti impreuna cu niste oameni care CRED, cred cu adevarat, nu se roaga cu frica, sau de nevoie, ei pur si simplu CRED.  

M-am dus la spovedanie, l-am rugat pe parintele staret Gregorius sa-mi dea voie sa m-a spovedesc in franceza, limba pe care el o cunostea. Nu prea intelegeam greaca lui (era macedonian  de origine). Nu mi-a permis. Am inteles repede ca pentru el eu eram deja blamabil si spovedania era un fel de proces de constiinta. Acolo eu si Gregorius ne-am despartit, el nu putea fi pentru mine nici parinte si nici frate. Credinta lui nu putea fi a mea, apele s-au despartit.

176-2

Dupa aproape un an, cand am stat la gura sobei cu un pahar de vin rosu bun de Latrun pe care l-am adus mentorului meu, am primit probabil explicatia la ceea ce eu nu am inteles la Mar Saba. “Vezi fiule, tu si Gregorius sunteti oameni diferiti. Tu ai venit sa cauti caldura sentimentului si dragostea in credinta. Gregorius a cautat penitenta, pe care el crede ca o datoreaza din cauza unor oameni ca tine. Tu cauti dragostea pe care el nu poate sa-ti o acorde.” Am tacut putin pentru a intelege exact la ce s-a referit Monseniorul, “ si unde este in el credinta si speranta si iertarea pe care o reprezinta Mantuitorul ?”. “Vezi tu fiule, intrebarile sunt multe si raspunsurile sunt putine, departarile si apropierile sunt ca la Sf. Augustin dar pot fi si ca la Sf. Toma din Aquino, poti sa-ti gasesti locul si cu Sf. Petru si cu Sf. Pavel, toti suntem oameni, si Mantuitorul a fost, nu-ti amintesti – avi, avi lama azavteni ? (versiunea ebraica a citatului lui Iisus pe cruce, cand si-a intrebat Tatal de ce l-a parasit.” Cred ca am inteles explicatia mentorului meu. “Vezi tu fiule, pana la urma ai gasit in alt loc ceea ce ai cautat, pe alt munte, cu alti oameni, la fel de credinciosi ca Gregorius. Ai inteles sper ca drumul este important la fel ca si tinta, drumul spre Damasc nu este numai o metafora, este si drumul nostru zilnic spre mai bine sau mai rau”

Magdalena – Intalnirea cu Farid si cu un Kabalist 10/03/2009

Posted by Theophyle in 1, Carte Contemporana (sec. 20-21).
Tags: , , , , ,
comments closed

Am ajuns la Magdala pe la unu, era deja cald, Padre Stefano a inceput sa-mi explice situl arheologic, mi-a aratat turnul dezgropat (3-4 metri) construit din bolovani negri de bazalt (probabil), ulita pietruita cobora spre o sinagoga (alti arheologi contesta aceasta identificarea). Ulita spre sinagoga ori ce ar putea fi coboara un sant pietruit care era plin cu apa dintr-un izvor apropiat. Am culcat binisor o sticla de vin rosu de Latrun in acest santulet, lasand-ul sa se racoreasca de arsita zilei, urmand sa  ne racoreasca pe noi mai tarziu. Am inceput sa discutam despre Evanghelia lui Ioan in care este amintita o Marie pe care toti o considerau ca sora lui Lazar si eu o consider drept Magdalena care la uns pe Iisus, cu uleiurile scumpe. El bineinteles mi-a replicat doctrinar si eu  am sustinut-o cu inima. Am trecut intr-un tarziu, dupa o tacere stanjenitoare la planul meu de a doua zi, i-am povestit ca doresc sa urc spre Bethsaida si sa-l vizitez pe Petru, cel de l-au chemat Simon si l-au poreclit Chefa, ca era dur ca o piatra si Iisus si-a constrit Biserica cu aceasta piatra. Am incercat sa-l inteleg Padre Stefano, barbat destept, vesel si luminat cum de nu poate gandi putin mai departe de dogmele bisericii lui. Pana la urma cred ca l-am inteles, nu oare ne inchidem toti cu gardurile care ne apara de nesiguranta incertitudini. Oare ce o fi afara,   multi dintre noi nu vor cunoaste niciodata, alti vor cunoaste si vor gresi si alti vor cunoaste si vor recunoaste, marturisind. Am baut vinul am botit o paine cu o branza sarata si am mancat o ceapa muscata ca un mar, si a fost bine si ne-am despartit imbratisandu-ne, barbati pe cai diferite.

Am luat taxiul spre Tveria (Tiberias) sa-l vizitez pe prietenul meu Farid si sa inoptez la mica lui pensiune de pe malul lacului. Farid este un prieten pe care l-am cunoscut in calatoriile mele anterioare. Ne uneste o mare dragoste pentru muzica lui Farid el-Atrash. Farid si-a capatat numele-porecla in armata, cand isi “capia” colegi de unitate care nu puteau intelege muzica “arabeasca”. Muzica orientala, departe de porcariile maneliste de prin Romania de astazi, are multe in comun cu muzica simfonica, in special  necesitatea existentei unei urechi exersate. Nici un om nu se naste iubind Bach, poti sa-l iubesti Mozart fara sa-ti exersezi iubirea, pe Gustav Mahler nu ai insa cum sa-l iubesti fara o ureche exersata. Lirica muzici arabe, poezia si frumusetea ei este greu de descris unor oameni care nu traiesc acest univers, in sfarsit islamofobia le pune impreuna pe toate, asa ca eu ma refugiez la Farid ca sa-l ascultm in tihana pe Farid el-Atrash cel mare.  Farid (pe numele lui adevarat Yovel Mizrahi)  ma primeste ca deobicei ca o mama grijulie “ai mancat ceva ?”, “da”, “ce?”, “ei si tu, acuma”. Pune repede pe masa niste “humus, facut in casa cu niste booabe de ful incalzite usor” inecate intr-o amestecatura de ulei de masline cu otet de vin, trei pite calde. Maaaama ce bun a fost, un paharel de arak bun zahlaui (tuica facuta dupa un recept de Zahle, oras in Siria), ca sa ne inveseleasca.  Tot ce am insirat aici se poate manca si in Bucuresti la restaurantul Libanez din Mallul Timisoara (ultimul etaj), asta numai cand nu se omoara interlopi intre ei, pe acolo.

bethsaida

Dupa ce am mancat vine Farid cu doua nargile racoritoare, mustiucate din lemn de trandafir. Ma uit pe mustiuc, si-mi   vad numele. Fiecare client de-al casei are musticul lui, pastrat de Farid, el zice ca daca ai mustiuc de nargila pe uneva, musai sa te intorci. Daca moare cumva cineva care are mustiuc la Farid, si el aude, Farid ingroapa musticul si aprinde o lumanare. Mustiucul de narghila e un lucru sfant, el este o poarta spre suflet tinut pe buzele placeri, asa zice Farid. Stam pe prispa la o narghila si-l auzim pe Farid el Atrash, cantand  dorul de duca, ia habibi, ia ayuni. Mai incolo cand ne-am odihnit si muzica a incetat, intreaba Farid “pe cine cauti acum?”, “pe  Miriam Ha-Migadalit” raspund, “si ai gasit-o” intreaba Farid. “Nu cred, nu simt ca am gasit-o” , raspund. Lasa ca maine poate o sa ai noroc, te iau la Rabi Sasson, mare kabalist (in eb. Mekubal), el o cunoaste. Nu i-am raspuns lui Farid, stie el ce spune.   

tel_biet_zaida1

A doua zi pe la 9 hardughia (un Ford Cortina din 74)  lui Farid, ne duce la dealul spre Poria. Ajungem la casa lui Sasson, Farid este invatacelul lui, s-au rugat “Shaharit” astazi (rugaciune evreasca care se spune in zorii zilei) asa ca rabi Sasson stia ca venim. Inaintre de intra la rabi mergem la mikve  (un fel de bazin cu apa curgatoare)  sa ne purificam, asta este ritualul. Nu imbracam aceleasi haine cu care mergem pe strada, Farid aduce o Galabie alba, cam mica pentru mine, ajunge numai pana la genunchi, dar merge. Intram la rabi, o camera goala cu cateva saltele pe podeaua plina de covoare. Farid ii saruta mana, rabinul nu se scoala, pune cartea pe care o citea deoparte si ma invita sa iau loc. Rabinul il intreaba pe Farid in Araba pe ce limba doresc sa vorbesc. Rabinul nu vorbeste niciodata Ebraica, nu-i voie sa vorbesti limba sfanta in conversatii  fara sfintenie. I-am spus ca Araba este in regula, atunci rabinul ma uimeste intrebandu-ma in Aramaica  “tu vorbesti si Asiriana (Aramaica) nu?”, “Da rabi vorbesc, de unde stiti?” ,”daca nu stiai sa-i vorbesti nu ai cauta-o pe Miriam”. “Ce treaba ai matale cu Miriam”, intreaba rabinul.  Conversatia este absolut surealista, rabinul vorbeste de Magdalena de parca ea locuieste vreo cateva minute departare de el, traieste se simte bine si ne astepta la o cafea.   “Vreau sa scriu o carte despre ea, raspund, putin infiorat”, “ce fel de carte, de invatatura ?” intreaba rabinul. “Da rabi, o carte de invatatura”, “sa scri frumos ca mare tzadika a fost (dreapta-sfanta), si mare putere a avut si numai bine a facut la toata lume, si rau i-au rasplatit straini”. Rabi Sasson este din familia Ben Naftali , familia lui niciodata nu au parsit Sionul, sunt in Tveria de la inceputul inceputurilor. Nimeni nu-i stie varsta, el este acolo dintodeauna, batrani orasului il tin minte din vechime. Rabinul nu mananca carne ci numai fructe,  numai de Sabat Farid ii aduce peste. Nu e voie sa mananci carne zice el, de cand nu mai este templu  in Ierusalim nu mai sunt ofrande lui Dumnezeu, si cum sa mananci tu carne cand Dumnezeu nu are. “Primul lucru care trebuie sa-l faci este sa te duci la casa ei si sa te plimbi sa-ti imbibi sufletul cu prezenta ei”, “Da nu la casa  pe care totii cred ca a fost, dute musai la locul ei”, In vechime, zice rabinul “au fost doua orase Magdala, unul de ai fost tu cu Italianul ieri, se numea pe limba Asirienilor (Aramaica) Magdala Nunayya pe care-l sapa Italieni si tu ai fost acolo, si al doilea Magdala Gadar, care este cel adevarat. Miriam a fost vecina lui Shimon (Petru) Chepa, care traia in Bethsaida, Magdala Gadar este locu in care a trait Miriam, dute si ai sa te convingi. Acolo a cunoscut-o si Ieoshua Ha-Notzri (numele Aramaic si Ebraic a lui Iisus)”  Maine o poveste despre Magdala Gadar

magdal_map-2

%d blogeri au apreciat: