jump to navigation

Jerome K. Jerome: Câteva cuvinte 18/08/2012

Posted by Theophyle in 1, Carte Moderna (sec 19-20), Pauza, Texte.
Tags: ,
trackback

Zile grele, putin umor si nostalgie, cateva amintiri din copilarie, nu pot strica, nu?

Jerome Klapka Jerome (1859 – 1927) a fost un eseist, romancier si umorist englez, cel mai bine cunoscut pentru romanul satiric „Trei într-o barcă (fără a mai socoti si câinele)„, ascultat cu nesat in fiecare duminica dimineata cand parintii inca mai dormeau.

 
***

Despre câini

Cainele asta e tare imprudent. Niciodata nu isi pune in gand sa afle daca ai dreptate sau nu. Niciodata nu se sinchiseste daca urci sau cobori pe scara vietii. Niciodata nu se intreaba daca esti bogat sau sarac, prost sau destept, pacatos sau sfant. Esti prietenul lui si ce vrei mai mult ?! Lui ii ajunge atat. Vina ce o veni, noroc sau nenorocire, nume bun sau rau, onoare sau rusine, el o sa fie mereu langa tine, sa te mangaie, sa te apere, sa-si dea viata pentru tine daca este nevoie. Nataraul asta de caine fara minte e in stare de asa ceva!

Oh, bunul si credinciosul meu prieten, cu ochii adanci si limpezi, cu privire vioaie si agera care intelege tot ce are omul de spus inainte ca el sa scoata o vorba, stii tu ca esti numai un animal fara minte ? Stii tu ca toparlanul de colo, tampit de bautura si cu privirea intunecata, care se sprijina de stalpul de peste drum, are, fata de tine, o superioritate intelectuala incomensurabila ? Stii tu ca orice ticalos egoist si ingust la minte, care traieste din inselatorie si smecherie, care n-a facut vreo fapta buna sau n-a spus vreo vorba blanda, ale carui ganduri si dorinte au fost intotdeauna murdare, marsave si josnice, care cu fiecare gest face o frauda si cu fiecare vorba spune o minciuna, stii tu ca acesti chiulangii care se tarasc cat mai aproape de pamant (si sunt milioane pe lumea asta), stii tu, bruta altruista si cu inima viteaza, ca toti iti sunt superiori precum soarele e superior lumanarii de seu ? Sunt OAMENI, nu trebuie eu sa-ti aduc aminte, si OAMENII sunt cele mai marete, mai nobile, mai intelepte si mai bune fiinte din tot acest univers etern si vast. Orice om o sa-ti spuna asta.

Da, catelus amarat, esti prost, prost de tot, in comparatie cu noi, oamenii cei destepti, care intelegem totul despre politica si filozofie, care, pe scurt, stim totul, cu unele mici exceptii, ca de exemplu, ce suntem, de unde venim, unde ne ducem, ce este in afara acestei lumi minuscule si ce sunt majoritatea lucrurilor din ea.

Totusi, nu va faceti griji, dragi cutu, noua ne placeti cu atat mai mult. Tuturor ne place prostia. Barbatii nu pot suporta femeile destepte, iar barbatul ideal pentru o femeie este cel caruia ii poate spune „prostalaul meu drag si ramolit”. E atat de placut sa intalnim prosti mai ceva ca noi! Dintr-o data incepem sa-i indragim pentru ca sunt asa cum sunt. Lumea trebuie sa fie un loc tare incomod pentru cei inteligenti. Oamenii de rand ii antipatizeaza, iar, in ceea ce ii priveste pe ei insisi, se urasc unul pe altul cu cea mai mare cordialitate.

Dar desteptii formeaza o minoritate atat de neglijabila, ca nici nu are vreo importanta daca sunt fericiti sau nu. Atata vreme cat prostanacii se simt ca la ei acasa, lumea va merge inainte destul de bine.

(Jerome K. Jerome – „Gandurile trandave ale unui pierde vara” – pag.140-141)  Mai multe puteti citi si aici.

Comentarii

1. Tiberiu Orasanu - 18/08/2012

Reblogged this on Tiberiuorasanu's Blog.

2. lastnightmusic - 18/08/2012

Salut si merci. 🙂
Jerome K Jerome – era iubit de toata familia mea. Eram foarte mic cind mama imi citea sau povestea din 3 intr-o barca iar fratii mei cunosc pe dinafara secvente intregi din toate cartile lui
………………
1
Durerea unui frate al meu care are 2 copii ce nu cunosc romana este ca nu a reusit sa le transmita dragostea pentru Jerome K Jerome. intrucit copiiilor li s-a parut invechita si nu foarte atractiva limba engleza a lui Jerome K Jerome de la inceputul secolului 20
……………….
2
Una din primele povestiri de care imi aduc aminte in viata asta, este a mamei mele despre intilnirea intre simpaticul foxterier Motmorency si Motanul 🙂 🙂 E savuroasa si de aceea o pun aici:

Ne întorceam, aşadar, de la scăldat, când, pe la mijlocul
străzii principale, o pisică ieşi dintr-o casă din faţa noastră şi
începu să traverseze strada într-un pas viu. Montmorency
scoase un chiot de bucurie, strigatul luptătorului
neînduplecat care-şi vede inamicul la ananghie – cam aşa
trebuie să fi strigat Cromwell, când scoţienii au coborât de
pe dealul de la Dunbar – şi fugi după pradă.
Victima era un motan mare şi negru. De când sunt nam
văzut un motan mai mare şi mai puţin prezentabil: îşi
pierduse jumătate din coadă, una din urechi şi o parte considerabilă a nasului. Era un animal lung şi vânjos, cu o
înfăţişare ce trăda calmul şi mulţumirea.
Montmorency se năpusti asupra bietei făpturi cu o
viteză de douăzeci de mile pe oră, dar motanul nu-şi iuţi
pasul; nu părea să fi sesizat ideea că viaţa îi era în primejdie,
îşi văzu liniştit de drum, până când ucigaşul în devenire
ajunse doar la un yard depărtare şi atunci se întoarse, se
aşeză pe coadă şi-l privi pe Montmorency cu o expresie
blândă şi întrebătoare, care voia să spună: „Da. Pe mine mă
vrei?”
Montmorency nu e lipsit de curaj, dar în căutătura
motanului aceluia era ceva care ar fi îngheţat inima celui
mai neînfricat câine. Se opri brusc şi-l cercetă pe motan cu
privirea.
Nu vorbi nici unul, dar conversaţia, după cum ne-o putem
limpede închipui, fu cam aceasta:
MOTANUL: Pot să vă servesc cu ceva?
MONTMORENCY: Nu, nu, mulţumesc.
MOTANUL: Vorbiţi, vă rog, spuneţi-mi dacă doriţi ceva.
MONTMORENCY (retrăgându-se spre capătul străzii):
Nu, nu, nu doresc nimic, nu vă deranjaţi; tare mă tem că am
făcut o confuzie. Credeam că vă cunosc, îmi pare rău că vam
deranjat.
MOTANUL: Dar deloc, mi-a făcut plăcere. Serios, nu
doriţi nimic?
MONTMORENCY (continuând să se retragă): Nu, nu,
mulţumesc, foarte drăguţ din partea dumneavoastră. Bună
ziua.
MOTANUL: Bună ziua.
Apoi motanul s-a sculat şi şi-a văzut de drum în acelaşi
pas vioi, iar Montmorency, potrivindu-şi în locaşul ei ceea ceşi
închipuie el că e coada lui, se întoarse la noi, ocupând o
poziţie lipsită de importanţă, în ariergardă.
🙂

3. Ovidiu - 18/08/2012

Multumesc.

4. Ovidiu - 18/08/2012

Aveti un caine frumos! 🙂

5. Theophyle - 18/08/2012

Salut TDS,
Si eu am fost indragostit de JKJ si nici la mine nu prea a trecut testul generatiei urmatoare 😦

6. Theophyle - 18/08/2012

salut Ovidiu,
Da multumesc, super catel 🙂

7. CARMEN - 18/08/2012

wow, un pasaj deosebit! multumesc ca mi-ai reîmprospatat amintirile din adolescenta… trebuie sa reiau neaparat lectura romanului!

Sa ai un weekend minunat! 🙂

8. ad.rian - 18/08/2012

Tocmai am sters o mie si ceva de cuvinte ale unui comentar mai lung decat marginea pretextului literar care l-a declansat: elogiul prietenei neconditionate.

Multumesc pentru reluarea lecturii unei stari caligrafice de spirit care este proza lui J.K.J. Ce simplu e sa multumesti unui prieten ca exista numai mangaindu-l pe cap. Mai ales in vremurile astea de restriste.

Merci!

9. dictaturajustitiei - 19/08/2012

Bună seara !
Alte vremuri ! Vreo 40 de ani în urmă.


Sorry comments are closed for this entry

%d blogeri au apreciat: