Lumea în care trăim: Elixirul puterii

Scriam: Probabil ca civilizatia, asa cum o cunoastem noi, a ajuns la o cotitura pe care noi o putem simti fara sa intuim cauzele. Majoritatea populatiei este convinsa ca noi traim intr-o lume care progreseaza tot timpul si probabil maine va fi mai bine decat astazi si poimaine mai bine decat maine. Hai sa vedem daca lucrurile stau asa sau poate exista o alta dinamica care poate duce la alte rezultate.

Scandalul DSK (Dominique Strauss-Kahn) ne arata mai semnificativ decat orice faptul ca o parte (nimeni nu stie cati) din liderii acestei planete traiesc intr-o lume abstracta, inchipuindu-si ca sunt mai presus de judecatile celor care traiesc in concretul de cele mai multe ori cenusiu al existentei zilnice.

Pentru un om obisnuit, “scena Sofitel” al stimabilului DSK sau dansul  bunga-bunga al Premierului Berlusconi sunt aproape niste parodii existentialiste demne de peliculele lui Fellini sau Bertoluci.  Cat am dori sa le vedem noi ca noutati, ele nu sunt! Probabil timpurile s-au schimbat si astfel de povesti dezgustatoare ajung in paginile ziarelor sau pe monitoare mult mai repede, mai amplificate si mult mai metaforice.

Gaius Petronius Arbiter (ca. 27–66 d.Hr) scria una dintre cele mai cunoscute parodii sociale din cate s-au pastrat pana in zilele noastre – Satyricon. Petronius a fost consilierul împăratului Nero pe probleme de lux şi extravaganţă, petreceri şi distracţii. Petronius satirizează totul, fara a scrie o poveste moralizatoare, aşa cum s-ar putea crede. Satyricon este o descriere a moravurilor epocii lui, nu prea diferita in mod substantial de cele din zilele noastre. Omul a inaintat extrem de mult si in multe domenii, in altele am ramas salbatici. Unii mai rafinati, altii mai grotesti. Satyricon este unică ca gen literar, abordând o varietate de stiluri. Satyricon cuprinde discuţii comice filosofice, în proză, alternând cu versuri, proverbe şi povestioare, într-un limbaj de la vulgar la elegant, de la pornografic la sacru. Scrierile lui Geoffrey Chaucer (Povestirile din Canterbury) si Giovanni Boccaccio (Decameron) au fost fara indoiala inspirate din Satyricon, dar nu au ajuns la nivelul originalului, din nefericire incomplet.

Nu pot sa nu-l citez pe autorul-filozof Luis de Miranda, unul din favoritii mei si parintele crealismului: “O asemenea trecere la acţiune, într-un asemenea moment al biografiei sale, nu poate fi decât voluntar. Această cădere a vrut-o, a dorit-o. Scânteia spirituală din interiorul lui DSK a vrut să ne scutească de un preşedinte caligulian. Acest eveniment new-yorchez este un sacrificiu, o renunţare la o superputere anunţată, un dar pentru interesul general francez”. (Libération)

Are dreptate Luis de Miranda? Chiar nu! Desi ceea ce zice este exprimat poetic si elegant literar. Si exceptionalul doctor-junalist Jean-Yves Nau,  in  cunoscutul Slate (editia franceza), incearca sa-l absolve pe DSK intr-un articol interesant, dar nerelevant fata de situatia discutata. (Qu’est-ce que l’addiction au sexe?)

Parerea mea este ca DSK, ca multi altii din categoria lui, deconspirati sau nu, fac parte din cei care traiesc intr-o lume in care nu mai exista satisfactii in normalitatea asa cum o concepem noi, in concretul bucuriilor mici si a luptei pentru o existenta decenta. Ei nu sunt bolnavi, societatea creata de ei este bolnava si este probabil la fel de bolnava cat a fost pe timpul lui Gaius Petronius Arbiter.

P.S. Ilustratia apartine lui Édouard-Henri Avril – (1843 – 1928) WikiCommons deci nu este in nici un caz pornografie!