jump to navigation

Iacob Negruzzi: Amintiri din Junimea 05/02/2012

Posted by Theophyle in 1, Carte Moderna (sec 19-20), Document, Memorii si Jurnale.
Tags: , , , , ,
trackback

Moto:
„Rog pe parintele Creanga
Ca sa sune din talaga,
Din talanga cea de boi
Ca sa auzim si noi,
Doresc sa petreceti bine
Sa nu ma uitati pe mine”, Telegrama de la Iacob Negruzzi, adresata junimistilor

Iacob Negruzzi (1842 -1932) a fost scriitor, dramaturg, critic literar, jurist, profesor, politician, președinte al Academiei Române. Este cel de-al doilea fiu al lui Costache Negruzzi și al Mariei Gane. În anul 1853 este trimis de tatăl său în Germania la studii. Aici face liceul, împreună cu fratele său Leon, iar din anul 1859 studiază dreptul, obținând doctoratul (1863). Revenit în țară, devine profesor de drept comercial la Universitatea din Iași, unde va preda până în anul 1884 când, după moartea lui Vasile Boerescu, se va muta la Facultatea de Drept a Universității din București, unde profesează până în 1897, când a ieșit la pensie.

În anul 1863, împreună cu Petre P. Carp, Titu Maiorescu, Vasile Pogor și Theodor Rosetti, pune bazele societății culturale „Junimea” și ale revistei sale „Convorbiri literare”, pe care o conduce timp de 28 de ani (1867 – 1895). Acest „gospodar al vieții culturale”, după cum îl numea Eugen Lovinescu, a contribuit la răspândirea ideologiei junimiste prin toate scrierile lui și, mai ales, a fost unul dintre cei mai activi susținători ai adepților proaspăt recrutați, făcând din ei scriitori de o importantă valoare. Mai multe, aici.

Junimea. Societatea Junimea a luat ființă la Iași în anul 1864, din inițiativa unor tineri reîntorși de la studii din străinătate, în frunte cu Titu Maiorescu, Petre P. Carp, Vasile Pogor, Iacob Negruzzi și Teodor Rosetti. Ei își încep activitatea prin organizarea unei serii de prelegeri populare. Printr-o formulă masonică, junimiștii, când vorbeau despre acest subiect, spuneau: „Originea Junimii se pierde în negura timpului”. Mai multe despre Junimea, aici.

“Amintiri din Junimea” este o carte cu suflet despre un om cu suflet care ne-a lasat niste amintiri dintr-o lume disparuta care a insemnat enorm de mult pentru istoria culturala a romanilor.  Din prefata cartii scrisa de Ioana Pârvulescu, citez:

„Societatea Junimea n-a fost un loc, n-a fost un grup, n-a fost, în nici un caz, o instituţie plicticoasă, o lecţie de manual, a fost o lecţie de viaţă şi o stare de spirit: aceea care-i însufleţea pe tinerii de vârste cuprinse între vreo 20 şi 30 de ani, întorşi de la studii din străinătate cu gândul de a umple un loc gol pe harta treburilor româneşti. (…) Norocul Junimii în anii ei cei mai buni şi mai prolifici au fost scriitorii de vârf, numiţi azi clasici, împreună cu capul critic al Societăţii, Titu Maiorescu. Însă norocul Junimii în posteritate a fost un scriitor de rang doi, dovadă că istoria literară nu se sprijină numai pe umerii giganţilor. Ca să fie şi să rămână pentru oamenii viitorului mai mult decât o pagină de dicţionar, Junimea avea nevoie de un narator: prezent, activ, implicat, dar mai ales fidel, una dintre cele mai rare calităţi ale scriitorilor. Şi îndeajuns de format în spiritul cărţilor bune ca să nu-şi rateze misiunea. Acest om a existat, şi numele lui este Iacob Negruzzi.“ (aici)

Aiurea in tramvai! Iacob Negruzzi nu a fost nicidata “scriitor de rang doi”, probabiul stimata doamna este o cititoare, critica literara sau orice ar fi ea de rangul doi.  Citind rndurile ei, aproape ca nu am cumparat carte! Tare s-au prostit si astia de la Humanitas!

O carte cu suflet intr-o  lume fara suflet si pentru oameni care si-au pierdut o parte din suflet! Ce sa va mai spun dupa tampita de mai sus! Cititi oameni buni – cititi! Puteti gasi la anticariate carte in versiunea veche sau duceti-va la biblioteci. Important ca parasutele de la Humanitas sa-si cunoasca locul si lungul nasului!

Amintiri din Junimea/Eminescu

Poesiile lui Eminescu, scrisorile sale, scrise altfel decât cele ce primeam obișnuit, de la toți autorii, făceau să mă intereseze tot mai mult de acest tânăr poet. Având a pleca în acea vară la băi în Austria, hotărâi să mă opresc la Viena câtva timp pentru a face cunoștință cu Eminescu și a petrece cu dânsul o bucată de vreme. Dar nu l-am înștiințat de sosirea mea, voind să-i fac o surprindere. Ajuns la Viena mă dusei la cafeneaua Troidl din Wollzeile, unde știam că este locul de adunare al studenților români și mă așăzai la o masă deoparte lângă o fereastră, de unde fără a fi băgat în seamă, puteam observa pe toți tinerii ce vorbeau între dânșii românește. Erau mulți adunați în ziua aceea, unii păreau mai inteligenți, alții mai puțin, dar mai toate figurile aveau expresiuni comune, încât îmi zisei că Eminescu nu poate să fie printre dânșii. Deodatã se deschide ușa și văd intrând un tânăr slab, palid, cu ochii vii și visători totodată, cu părul negru, lung, ce i se cobora aproape pănă la umeri, cu un zâmbet blând și melancolic, cu fruntea înaltă și inteligentă, îmbrăcat în haine negre, vechi și cam roase. Cum l-am văzut am avut convingerea cã acesta este Eminescu, și fără un moment de îndoială m-am sculat de pe scaun, am mers spre dânsul, și întinzându-i mâna, i-am zis: „Bună ziua, domnule Eminescu!”. Tânărul îmi dădu mâna și privindu-mã cu surprindere: „Nu vă cunosc”, răspunse el cu un zâmbet blând.

– Vedeți ce deosebire între noi, eu v-am cunoscut îndată.
– Poate nu sunteți din Viena?
– Nu.
– După vorbă sunteți din Moldova… poate din Iași?…
– Chiar de acolo.
– Poate sunteți domnul… Iacob Negruzzi? zise el cu sfială.
– Chiar el.
– Vedeți că și eu v-am cunoscut.

La auzul numelui meu, lățit între tinerimea studioasă din cauza Convorbirilor literare, studenții români din cafenea se grămădiră împrejurul nostru și Eminescu mi-i făcu cunoscuti. Cei mai mulți erau din Transilvania și Ungaria, câțiva din Bucovina.

– Îmi pare rău că Slavici a plecat din Viena în vacanțe, zise Eminescu, aș fi dorit foarte mult să faceți cunoștința lui. Eu cred că Slavici este un scriitor cu viitor, el cugetă drept, are idei originale, și va scrie foarte bine când va mânui mai ușor limba română de care s-a cam dezvățat în școlile ungurești.

Împrieteniți din cel întâiu moment am stat mai bine de o săptămână în Viena, petrecând tot timpul cu Eminescu, descutând împreună despre trecutul și viitorul românilor, despre războiul franco-german ce tocmai izbucnise și pasiona toată lumea si mai ales despre literatura noastră națională.

Pe Slavici l-am cunoscut numai la întoarcerea mea de la băi și l-am îndemnat să scrie un studiu comparativ între cele două popoare conlocuitoare români si unguri, la care se referă și un pasaj din scrisoarea ce am primit de la Eminescu după întoarcerea mea în Iași și pe care o reproduc mai jos.

La despărțirea noastră întrebai pe Eminescu dacă i-ar plăcea să se așăze în Iași când va sfârși studiile sale.

– „Aș veni bucuros, îmi răspunse el, căci societatea „Junimea” are pentru mine o mare atracție, însã mai târziu. Deodată ne-am înțeles cu Slavici să punem în mișcare pentru anul viitor o mare întrunire a studenților români din toate părțile, la mormântul lui Ștefan-Cel-Mare din mânăstirea Putna. Când ne-om fi îndeplinit această datorie, vin. – Eminescu îmi povesti cum voiau să organizeze acea serbare, și-mi făgădui asupra ei, o mică notiță pentru „Convorbiri literare” pe care mi-o și trimise. Este articulul subsemnat cu litera E și publicat în numărul din 15 septemvrie al revistei.” Sursa.

Comentarii

1. ovidiu - 05/02/2012

Si eu care credeam ca Humanitas are oameni dintre cei mai buni.

2. Theophyle - 05/02/2012

Au, Ovidiu chiar au.

De data asta au dat in bara rau de tot! O fufa de care nimeni nu a auzit sa-l faca pe redactorul „Convorbiri literare”, timp de 28 de ani – scriitor de rang doi. Este un sacrilegiu. Pur si simplu ne batem joc de istoria noastra culturala 😦

3. Ștefan A. - 05/02/2012

Multam fain
Ceva invatat prin scoala a fost reactivat in memorie 🙂 (legat de junimea , convorbiri literare )

4. Theophyle - 05/02/2012

Stefane,
oamenii astia au fost si sunt inca pentru mine „bijuteriile de familie” a existentei mele ca intelectual roman care mai si scrie putin.

5. victor L - 05/02/2012

Theophyle,
esti cam aspru, dar trebuie sa recunosc ceva: nici eu nu eram de acord cu parerile ei, de multe ori, pe cind Iaona Parvulescu publica in Romania literara.
Cartea „Amintiri de la Junimea” am cumparat-o acum mai bine de 30 de ani, cred.

6. Theophyle - 05/02/2012

Victor, eu nu sunt aspru. Sunt un om care vrea sa-si pastreze bijuteriile de familie – atat. Nimeni nu are dreptul sa-l judece pe Negruzzi, acum, intr-o romanie lipsita de valori!


Sorry comments are closed for this entry

%d blogeri au apreciat asta: