Heinlein: Stea dublă

Robert A. Heinlein (1907 – 1988) a fost unul dintre cei mai populari și talentați autori de SF din toate timpurile. Alături de Isaac Asimov și Arthur C. Clarke, a fost considerat ca unul dintre „Cei Trei Mari” autori de science fiction. Heinlein a câștigat premiul Hugo pentru patru dintre romanele sale; pe lângă asta, la cincizeci de ani de la publicarea lor, trei dintre operele sale au fost recompensate retroactiv cu același premiu, acordat pentru perioada în care distincția nu exista. El a obținut și primul premiu „Grand Master”, oferit de Science Fiction Writers of America pentru întreaga activitate. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, s-a ocupat de inginerie aviatică pentru Marina SUA, recrutându-i pe Isaac Asimov și L. Sprague de Camp pentru a lucra la Șantierul naval din Philadelphia, Pennsylvania. După moartea sa, Virginia Heinlein a publicat o culegere conținând corespondența și notițele lui Heinlein într-un fel de examinare autobiografică a carierei lui, culegere apărută în 1989 cu titlul Grumbles from the Grave. O lectura fenomenala care nu a fost tradusa in limba romana.

Heinlein a scris carti mult mai bune decat Stea dublă (Double Star) am ales aceasta carte pentru sistemul politic prezentat in ea. Sistem politic de care pur si simplu m-am indragostit avand in vedere democratiile ineficiente in care traim.  Povestea cartii il prezinta pe Lawrence Smith (Lorenzo Smythe, sau „Marele Lorenzo”) care este si naratorul povestii, cartea fiind scrisa la peroana întăi. El este angajat pentru a fi dublura unuia dintre cei mai proeminenți politicieni ai sistemului solar, ale cărui viziuni le dezaprobă complet: John Joseph Bonforte. Însă Bonforte a fost răpit de oponenții politici, iar ajutoarele lui au nevoie ca Smith să îl “joace” până reușesc să îl găsească. Smith începe transformarea psihiologica pentru a deveni Bonforte, care merge de la susținerea viziunilor politice pe care înainte de dezaproba, până la intrarea în rândul marțienilor (în urma unei ceremonii de investire de o importanță capitală pentru viitorul sistemului solar) pe care îi urasete sincer. Bonforte este salvat, dar tratamentul la care a fost supus de răpitori i-a șubrezit sănătatea. Smith este obligat să-și continue reprezentația și, în condițiile demisiei actualului guvern, să devină chiar Ministrul Suprem și să candideze la alegeri.

Scopul politic al acestor alegeri îl reprezintă acceptarea votului marțienilor într-un sistem solar condus de oameni. Bonforte câștigă alegerile, dupa care va deceda; astfel, Smith nu are altă opțiune decât să renunțe la vechea sa viață de actor și să și-o asume pe cea a politicianului, până la moarte. Într-o concluzie retrospectivă de după douăzeci și cinci de ani, Lorenzo ‘a devenit’ Bonforte, suprimându-și permanent adevărata sa identitate. Cariera sa a fost încununată cu succes, reușind să ducă mai departe idealurile lui Bonforte cât de bine s-a priceput.

Acum la ceea ce mi-a placut cel mai mult in aceasta carte – sistemul politic! Sistemul politic descris în carte este o monarhie constituțională, Casa de Orania furnizând Împăratul sistemului solar. Împăratul domnește (dar nu conduce) dintr-un palat situat pe Lună, puterea reală aflându-se în mâinile unui Ministru Suprem, care are nevoie de sprijinul Marii Adunări. Alegerile pentru Adunare se țin în sistem parlamentar – există o limită superioară de timp între alegeri (cinci ani), dar ele pot fi ținute mai des dacă aceasta este decizia Primului Ministru, sau dacă ele sunt forțate de pierderea votului de încredere.

Puterea legislativă se află în mâinile Marii Adunări, majoritatea membrilor reprezentând o zonă a Pământului sau o altă planetă, în timp ce restul reprezintă elemente constituente care nu sunt legate de un loc geografic (de exemplu, piloții spațiali sau grupuri sociale / profesionale ca caror contributie estemare ). La fel ca în sistemul britanic, reprezentanții nu sunt obligați să locuiască în districtul lor sau să fie membri ai elementelor constituente non-geografice. Candidații „districtelor de siguranță” sunt numiți de la centru, iar extratereștrilor nu li se permite să fie membri ai Adunării – deși pot vota în alegeri pentru reprezentanți – excluziune împotriva căreia militează Bonforte. Pasajul de la finalul romanului confirmă faptul că inițiativa sa a avut succes, deși a condus la o pierdere temporară a puterii din partea partidului său. Parerea mea – mare gresala, pentru ca aceasta incluziune va transforma un sistem eficient intr-unul ineficient exact asemanatoare cu cele pe care le avem astazi. Nu doresc sa continui teza pentru nu a fi luat “la palme” de cititorii mei (putini) dar  devotati.

Crtea a aparut in anul 1956 si in 1957 a primit premiul Hugo pentru „Cel mai bun roman”. Fara indoiala ca Heinlein a scris carti mai bune, totusi carte merita citita pentru mesajul si eficienta sistemului politic descris. De citit!