jump to navigation

Ruta 66: Chimie Sacra – NYPD 11/06/2011

Posted by Theophyle in 1, Cartile mele, Texte, Ziarul de Duminica.
Tags: , , , ,
trackback

De citit prima parte a articolului. Dupa ce ne-am lamurit cu merge treaba cu costurile proiectului, care ar putea fi mult mai mari decat cele prevazute, am ajuns la prima problema majora, autorizatia de la politie.

Deoarece era clar ca nu o putem face doar trimitand o adresa de felul ”rugam autorizatie pentru aprovizionarea cu canabis in scopuri de cercetare academica” trebuia aranjata o intalnire cu autoritatile care “ne sevesc si protejeaza”, adica stimabilii si cunoscutii NYPD.

Intr-o marti (nu m-am gandit la cele 3 ceasuri rele), imbracat la “ţol festiv + cravata” ma prezint la biroul de autorizatii al Politiei Metropolitane. Insotit de prietenul meu “chimist” care insa nu a acceptat portul de cravata si nu si-a parasit toalele universitare consacrate “elegante-neglijent”.

Dupa o scurta identificare, inclusiv o cercetare sumara a gentilor noastre pline de carţoaie si un Laptop, suntem indreptati spre biroului sergentului O’Lirry. Pentru neavizatii cititori romani, sergentul in Politia Metropolitana nu este de nici un fel sinonimul sergentului de politie roman.

O’Lirry – 6.5 ft (1.98) este sergent de 15 ani in NYPDm, dintr-un total de 28 de ani in politie, este ras in cap si  poarta barbaţia cu ajutorul unei  mustati sure, mustele pot fi decapitate de dunga pantalonilor sau a camasii lui negre si cine doreste se poate barbieri in oglinda pantofilor pe care-i incalta. O’Lirry are vreo 55 de ani si fiind cu 2 ani inainte de pensie, stapanirea l-a  aranjat intr-un birou cu stampile pentru petrecerea linistita a ultimilor ani pana la pensie.

O’Lirry da mana rapid cu mine, “chimistul” neavand cravata este ignorat. “Luati loc domnilor, am citit referatul vostru si nu cred ca am sa-l aprob” .

Omul a vorbit simplu, direct si ferm. Deoarece l-am rugat pe “chimist” sa ma lase pe mine cu “vorbitul”, intreb:  “Si asta de ce Domnule Politist ?”, inca odata un raspuns scurt: “Nu vreau ca 3 Kg de canabis sa se plimbe intr-o universitate, plus ca nu prea vad eu trebuinta canabisului in chestiuni de religie. Nu scrie nicaieri in Biblie despre canabis.” Scot Biblia din geanta, deschid versetele relevante si-i arat. O’Lirry, preia Biblia cu evlavie (pac, e religios, poate e de bine) si citeste cu glas tare. Scurt, “Am citit, nu scrie nicaieri de canabis”, scot dictionarul Biblic, il arat. “Dumneata crezi ca acei profeti si sfinti se foloseau de canabis?” Intrebare problematica, necesita raspuns prudent: “Doamne fereste, cum sa se foloseasca, ritualul necesita, sa se foloseasca, Doamne fereste nici in vis nu pot crede o asemenea blasfemie”.

O’Lirry se destinde putin si zambeste (l-am prins, este si religios si conservator!). intreaba “Dumneata esti Italian?”, inca odata …escu primeste involuntar o la sfarsit. “Nu, sunt de origine Romana?” vad nedumerirea lui (inca unul care inca nu a aflat unde este Romania pe harta), mizez “una din cele mai vechi tari crestine din lume, Romanii au fost crestinati de Sf. Apostol Andrei (Andrew),” si aici inca o data necuratul ma ispiteste si adaug “ vreo 400 de ani mai devreme decat Sf. Patrick (cel care a crestinat pe Iralndezi)”, se uita la mine acru si spune, “Asta a fost vointa Domnului, asa a fost sa fie”.

Concluzioneaza “Deoarece dumneata arati ca un om cumsecade am sa-ti propun formarea unei comisii religioase care trebuie sa analizeze problema  si sa formuleze o opinie in aceasta chestiune, comisia va fi compusa din doi preoti si un rabin”, am crezut ca-mi cade tavanul in cap, “Nu inteleg de ce avem nevoie de aceasta taraganare”. O’Lirry sec “Dumneata vorbesti de o chestie religioasa, avem nevoie de o opinie religioasa”. “Dumneavoastra continua el,  bineinteles veti plati cheltuielile comisiei si unul din preoti il voi numi eu, este confesorul meu si este un om foarte invatat si deschis” (deschis pe naiba, daca este ca tine -gandesc eu).

Va rog sa hotarati care este pozitia dumneavoatra in 4 zile”, conclude O’Lirry ridicandu-se, semnalizand sfarsitul intalnirii.  Strangeri de maini, de data asta si “tacutul chimist” primeste o mana rece de la venerabilul sergent.

Iesim din sectia de politie, dupa cativa metri spre gura de metrou, “chimistul” izbucneste intr-un ras isteric scandand spre uimirea totala a trecatorilor “Sf. Andrei impotriva Sfantului Patrick, sunteti amandoi nebuni”.

Tot drumul spre universitate “Chimistul” si cu mine ne-am “spart capul”, de unde facem noi rost de un popa si un rabin simpatetici la proiectul nostrum, avand in vedere ca popa pe care-l aduce  O’Lirry o sa ne arda. Prezumtia de “nevinovatie” nu putea fi acordata in cazul asta, O’Lirry era un produs social de tip “ultra-reactionar”, crescut intr-o societate profund discriminatorie, politist de cel putin 2,3 generati, catholic, care a crescut intr-o inamicitie profunda fata de protestanti, pastrand memoria unei lupte ancestrale pe pamanturile “patriei primordiale”, Irlanda.

Cat despre evrei si negri nici macar nu exista loc pentru un cuvant bun in vocabularul lui mintal, cei dintai erau niste criminali primordiali, care si-au ucis Dumnezeul si Strul bacanul de vizavi este vinovatul, asa ca trebuie pedepsit. Cat despre negri, ei sunt pentru el criminalii zilelor noastre, care trebuie batuti sau preferabil impuscati inainte de arest, pentru ca oamenii onesti ca el sa nu trebuiasca sa plateasca cheltuielile de judecata. Rasturnarea sociala in ultimele decenii, cand acesti negri devin sefi de politie, primari, senatori (acum si presedinte) il deruteaza si-i corodeaza sistemul de valori bine stabilit, singurul refugiu ramane biserica catolica, unde va intalni frustrati ca el, aciuiti sub sutana unui popa la fel de reactionar ca si el. Rationament de baza corect si inteligent, adevarat sau nu vedem mai departe.

“Chimistul” isi aduce aminte ca el poate sa “organizeze” un rabin cu sanse  de a fi simpatetic. In clasa sotiei sale invata o fetita care este fiica unui rabin si pe care l-a cunoscut dupa o sedinta cu parintii cand venise sa-si intalneasca sotia. Ramanea sa aranjez eu un alt popa crestin pentru a completa “comisia”.

Primul lucru de facut a fost sa-l “spionam” pe popa lui O’Lirry. Dau un telefon a doua zi la vajnicul sergent si-l rog sa-mi dea datele popei, pentru completarea unor formalitati birocratice. Primesc datele parintelui PM, impreuna cu avertizarea sa fiu respectuos si sa nu-l supar pe parinte, avertizare asta a avut darul sa ma supere pe mine rau, asa ca de la “pupincurismul” dovedit de mine pana la aceasta avertizare, am trecut la o rapida miscare romaneasca denumita “ba pe’a mati’” si i-am aminit ca nu sunt exact delicventul de la coltul strazii si in doua minute pot sa ajung si la Commissioner si la Primar (politia este metropolitana, adica sub comanda autoritatii locale), am primit datele si am inchis telefonul uitand sa-l salut. Pe drumul spre casa m-am gandit ca nu ar fi rau sa-mi gasesc o pila de back-up pe la politie. Daca cineva in Romania crede ca lucrurile acolo sunt foarte diferite greseste, singura diferenta este de ordin organizatoric si de stil. In Romania coruptia este generalizata si structurata cap-coada, acolo lucrurile se fac cu stil, asa ca intre prieteni, si banii nu sunt pusi niciodata pe masa, ei curg lin pe cai extrem de ingenioase.

Ajungand acasa si teminand rapid ritualul “cum a fost ziua ta”, dupa o jumate de pahar de licoare “single-malted”, hotarasc sa-l vizitez pe stimatul reverend Luteran, care locuieste la vreo cateva case de mine. In primul rand caut numarul lui de telefon,  formez numarul (obicei care e bun de adoptat si la noi, prin Romania), raspunde o doamna, care dupa ce ma prezint  transfera telefonul la respectabilul reverend. Dupa schimburile de politeturi apare calculata lui surpriza de lucrurile cu care ma ocup. In paranteza, acolo ca si in Romania  toata lumea stie totul despre toata lumea si ceea ce nu stie inventeaza, numai ca lucrurile se fac susotind si nu strigand in gura mare pe casa scarilor ca la noi.  Inca o data  – o chestie de stil.

Am hotarat sa ne intalnim a doua zi la biroul lui parohial. A doua zi ajung cu hartia despre proiect la biroul reverendului, schimb de politeturi, cafea refuzata cu delicatete. “Interesanta tema”, zice reverendul, “De ce tocmai aceasta?”, intebare prosteasca, asta inseamna ca tipul e tampit, intr-un fel e bine pentru ca este mai usor de manipulat, pe de alta parte e mai prost pentru ca poate sa nu priceapa ce dorim de la el. To make the story short, am directionat discutia spre onorariu, omul nimic. “Nu cred ca doresc sa o fac pentru bani, zice reverendul”. Valeu, e de rau, un popa care nu vrea bani este un lucru mult mai complicat decat un popa care vrea. Acum vine “doleanta reverendului”, surpriza, reverendul vrea sa-i permit 3 conferinte intr-un in curs in care poate sa-si exprime crezul teologic.

Am inteles, omul nu este lacom, este vanitos – vrea sa-si aduge la CV ca a fost “conferentiar la universitate”, pentru vanitosi am tratament special, il veti cunoaste in postarea viitoare. Intre timp “chimistul” aranjaza fara nici o problema chestia cu rabinul, onorariul, inclusiv explicatia concisa despre asteptarile noastre de la el. Tare-mi plac mie baietii astia, inteleg de ce sunt considerati “poporul ales”, ei aleg intotdeauna ce trebuie si cand trebuie (nici sa nu va treaca prin cap ca sunt antisemit, pentru ca nu sunt).

De la resedinta reverendului iau un taxi spre popa lui O’Lirry, cam intr-o jumatae de ora taxiul se opreste langa o biserica Catolica pe care o cunosteam de mult, trecand pe langa ea de zeci de ori. Usa bisericii deschisa, intru ma inchin respectuos si o iau spre anvon, unde la stanga lui de obicei usa biroului parohial (majoritatea bisericilor catolice au acelasi format arhitectonic), din partea dreapta a bisericii, unde sunt fixate cabinele de confesiune, iese un preot tinerel si ma saluta zambind. Il salut si eu si-l intreb respectuos unde pot sa-l intalnesc pe parintele PM “Eu sunt PM” zice el, strangandu-mi mana. Surpriza, popa tanar, nu prea merge la decorul inchipuit in acest context. “Sunteti credincios, vad ca ati facut semnul crucii”, intreaba-raspunde popa?” “Da sunt, si i-am dat binete sefului, o fac asta in orice biserica in care intru, chiar in cele Protestante, o chestie de politete”.

Maine vom continua cu povesta comisiei. O simpla concluzie interimara, nu intotdeauna socoteala de acasa este ca cea din targ si ar fi bine cateodata sa ne lasam de parerile pripite care nu intotdeauna sunt sprijinite de realitate.

Comentarii

1. Ștefan A. - 11/06/2011

Comisie pentru un pic de canabis . 🙂 America ajunge o ruina . 😆
Pai vorbeai cu primarul si dadea o OUG . 😆
Sau mergeai cu chimistul in Jamaica ca acolo gasesti foarte usot tot ce vrei din domeniu . Pentru fumat , injectat , tras pe nas sau cercetat . 😆

2. mar - 11/06/2011

Excelenta descriere, haioase peripetii 😆 Uneori am avut senzatia ca la noi s-a „inventat apa calda”, devine mai relaxant cand vezi ca se intampla si la case mai mari. Cat efort ptr. testarea unu „parfum” 🙂

3. luminita - 11/06/2011

Deconectanta pentru mine lectura aceasta.
Ma duc sa caut precedentul
Multumesc, Theophyle, esti inepuizabil!

4. luminita - 11/06/2011

Mar,
aha, deci si tu esti pe-aci. 😆
Ma miram eu de ce erau numai comentarii ontopic la postarea cu portavioanele, fetele fara instructie militara asteptau cuminti schimbarea temei. 😆

5. victor L - 11/06/2011

Theophyle,
intimplarile din postarea asta nu cred ca le-am visat si nici unele puteri supranaturale nu am: vreau sa zic ca am mai citit relatarea asta de la tine undeva. Dar astept si continuarea, desi parca-mi amintesc ceva.

6. luminita - 11/06/2011

Eu ratasem episodul de ieri, acum nu mai am rabdare pana la urmatorul, sper sa apara maine.

7. Theophyle - 11/06/2011

Saltut victor,
sigur, am postat acum 2 ani o versiune mai scurta pe blogul de istorie singurul pe care il aveam atunci 🙂

8. victor L - 11/06/2011

Inseamna ca sint intreg la cap nu visez 😉

9. Ruta 66: Chimie Sacra – Comisia « Theophyle Books Blog - 13/06/2011

[…] prima si a doua parte a articolului. In sfarsit, ajungem la ziua de cumpana in care comisia se va intruni. […]


Sorry comments are closed for this entry

%d blogeri au apreciat asta: