jump to navigation

Ruta 66: Despre Intuitie si Premonitie 17/04/2011

Posted by Theophyle in 1, Cartile mele, Texte, Ziarul de Duminica.
Tags: , ,
trackback

Nu voi discuta teoriile lui Henri Bergson in ceea ce priveste intuitia, desi pentru metafizica lui (si mai putin literatura) omul a luat Nobelul. Pentru cine poate, o lectura a cartii lui „The Creative Mind: An Introduction to Metaphysics„, ar putea clarifica multe lucruri pe care le simtim, dar nu putem sa le formulam.

Demersul meu in aceasta postare este bazat pe niste pagini de jurnal, care mi-au amintit de o discutie avuta cu trei prieteni despre acest subiect, acum vreo 8-9 ani.  Stateam la o cafea (irlandeza) cu Bob, matematician ilustru, Jack antropolog (istoric al maimutelor, dupa caracterizarea lui) specializat in societatile pre-istorice si Don, shrink (psihiatru) new-yorkez, care traia bine-merci din istericalele cucoanelor si fantilor avuti din Manhattan. Bob reusise sa publice o rezolvare extraordinara a unei probleme pe care numai vreo 10 oameni din lume o puteau intelege si ne-a invitat la o bauta. Bob, un barbat la vreo 50 de ani, inalt, costeliv si cu o chelie mascata de suvitele parului „imprumutat” dintr-o parte in alta a capului, nu se potrivea de loc cu profilul matematicianului. Bob nu era nici taciturn si nici mizantrop. Povestindu-ne cum a reusit el sa rezolve nu’ş ce binom, de nu’ ş ce chestie dupa 5 ani de munca, cu ajutorul intuitiei feminine a lui Stalin. Stalin era asistenta taciturna si mizantropa a lui Bob. Era numita Stalin din mai multe motive. In primul rand era de origine georgiana, in al doilea rand era mica si rea, spaima tuturor studentilor care asistau la cursurile lui Bob. Stalin era asistenta lui Bob. Stalin era indragostita lulea de Bob, care probabil nu prea era incantat nici de posteriorul voluminos si nici de mustata ei, care mijea mai tot timpul, desi era des tratata.

Intr-o zi, povesteste Bob, cand lucra la vesnica problema (pe atunci, nerezolvata), intra Stalin plina de adrenalina, se duce la tabla si incepe sa scrie. Bob nefiind atent, cufundat in vesnica problema, nici macar nu arunca privirea. Dupa cateva zeci de minute, Stalin ii arunca creta si-i spune Bob, cred ca asa se rezolva chestia ( a dat el un nume, pe care nu mi l-am amintit cand transcriam in jurnal). Bob se uita la tabla si-i raspunde scurt NO-WAY. Stalin se enerveaza si-l roaga sa controleze. De unde stii tu ca asta este rezolvarea? Si aici vine raspunsul de colectie: intuitie feminina. Pentru un matematician nu este exact ceea ce te astepti, de la Stalin si mai putin. Deoarece Bob stie cine duce greul catedrei, a hotarat sa fie politicos si sa se uite. Bineinteles ca dupa inca putina munca rezolvarea a fost corecta.

De atunci Stalin a reusit sa-i dea si alte cateva rezolvari, toate intuitive si aproape niciuna „ortodoxa” si toate departe de gandirea conventionala. La intrebarea care s-a pus, exista sau nu intuitie de feminina, sau nu, Jack stimatul antropolog, nici macar nu se gandeste de doua ori si raspunde afirmativ. Toti intrebam ce este atat de sigur pe el? Jack explica: „din negura istoriei, femeia avea nevoie sa stie repede si concludent care este masculul care va putea sa-i asigure ei si odraslelor un potential viitor mai tihnit”, adica un mascul sanatos, care putea sa vaneze mai bine. Acest sentiment intuitiv a ramas genetic si s-a transformat evolutiv la ceea ce numim noi astazi intuitie feminina. O femeie va sti intotdeauna ceea ce barbatii cu experienta intuiesc din cand in cand, adica formatia feminina este mult mai apta decat cea masculina pentru „sclipiri” intuitive.

In orice caz, ambele feluri de intuitie sunt bazate pe experienta individului. De fapt intuitia este o rezolvare probabila, dint-un numar de rezolvari posibile. Don spunea: experienta nu este numai mama intelepciunii, ea este si mama intuitiei. Un homeless va avea mult mai multa intuitie decat un banker din city. Adevarat a grait Don, cu opt ani inaintea crizei, ce noroc ca o parte din bancheri vor deveni acuma homelessi pentru a capata intuitia necesara.

Cu premonitia lucrurile stau absolut diferit. Premonitia este un sentiment care apare intr-o situatie de „stres”, in care rationamentul este inlocuit cu sentimentul unei intamplari neprevazute. Presiunea, sau daca doriti „stresul”, denatureaza realitatea, aceasta premonitie poate fi pe termen scurt sau poate fi pe termen mult mai lung. Din exemplele cunoscute in istorie, Abraham Lincoln a avut premonitia mortii sale (avea si de ce) si Calpurnia Pisonis, sotia lui Iuius Cezar, a avut premonitia ca Cezar va fi omorat – si aici avea de ce, in special stiind ca in senatul roman sotul ei nu prea era iubit si acolo nu se prea ajungea cu garzi. Vorbind acum cu datele in mana, trebuie stiut ca mai mult de 70% din premonitii nu se adeveresc, fact!

Anunțuri

Comentarii

1. Diana - 20/04/2011

Ai tu darul ăsta de a-mi aduce aminte de cărți și autori de care m-am ocupat odinioară :)De Bergson eram la un moment-dat sătulă, am tradus trei dintre scrierile lui (Eseu asupra datelor imediate ale conștiinței, Cele două surse ale moralei și religiei și Introducere în metafizică); pe ultimele două le-am și prefațat. Da, presupun că intuiția bergsoniană s-ar putea aplica în cazul prezentat de tine, asta în condițiile în care lăsăm în plan secund partea cu ”intuiție feminină”. Francezul nu a operat asemenea distincții și, sinceră să fiu, mi s-a întâmplat adesea să întâlnesc bărbați mult mai intuitivi decât femeile ori femei a căror intuiție s-a degradat la o simplă ghiceală 🙂
Pentru Bergson, e limpede că inteligența nu e singura formă de gândire, există și alte facultăți de cunoaștere, care se raportează direct la realitate: instinctul și intuiția. Instinctul, spune el, este o intuiție simplă, restrânsă, iar intuiția – un instinct intensificat și dilatat, care a devenit conștient și capabil să se aplice în egală măsură tuturor lucrurilor. Nu e o facultate de reprezentare, ci o mișcare întru identificarea cu realul. În cazul intuiției, nu se poate vorbi despre cunoaștere în sensul tradițional al termenului, ci despre ”contact”, ”coincidență”, ”contopire”. Intuiția nu acționează în felul unei receptivități perfecte a spiritului, ci invers, e vorba de o mișcare de ieșire din sine, de pătrundere a esenței obiectului. Jankélévitch spunea că intuiția lui Bergson e ”extatică”. În consecință, ea cere un efort spiritual intens, căci e vorba de a ieși din sine, de a lăsa deoparte toate obișnuințele și obiceiule gândirii, toate noțiunile familiare, toate cunoștințele dobândite. Fiecare act de intuiție e un fel de început absolut, o propensiune tensionată și singulară spre o realitate de fiecare dată unică. E un act simplu (în sensul metafizic al termenului), al cărui rezultat unic e inefabil (zice Bergson). În Gândire și mișcare, spunea clar undeva că intuiția e simpatia prin care ne transportăm în interiorul obiectului, pentru a ne contopi cu ceea ce are el unic și, în consecință, inexprimabil. E limpede că, prin toate aceste atribute, experiența intuitivă se opune facultății de judecare.
Lipsită cum se află de vocație pragmatică, intuiția, după francez, e indispensabilă în metafizică.
Doar la ea pot face apel cei care vor să cunoască absolutul (în sens metafizic). Nu este o facultate supra-intelectuală, ci un efort. Efort care consistă în a pune între paranteze acțiunea, sursă a ilegitimului decupaj al duratei.
Iar durata, cum bine se știe, este celălalt cap de pod al metafizicii bergsoniene.

O Săptămână Mare și Luminoasă în continuare, Theophyle 🙂

2. Theophyle - 28/04/2011

Salut Diana 🙂
Nu am observat frumosul comentariu de acum o saptamana. Scuze! Bergson nu este exact „my cup of tea” si nici macar nu sunt aproape de majoritatea tezelor lui. Reprezinta o valoare incontestabila in gandirea timpului lui. DPMDV este depasit!

3. Cocalari si Pitzipoance - 04/05/2011

Felicitari pentru articol! Mi-a placut mult.


Sorry comments are closed for this entry

%d blogeri au apreciat asta: