Ruta 66: Judge Bell

Acum vreo douazeci si ceva de ani am intalnit pentru prima data un judecator. Circulam cu rabla mea noua, un Buick (vai  mama ei de rabla), care ma costase suma exorbitanta de 630 de dolari si am oprit la iesirea din campusul unde-mi petreceam zilele, in speranta de a invata ceva la viata mea. Deodata simt o lovitura, de o violenta medie, in spatele masinii mele. Ies din masina si ma indrept spre sedanul de culoare inchisa (cred ca era un albastru aproape negru); din masina iese un domn mai in varsta, la vreo un 1.90 m, bine facut, cu un par alb ca neaua. Se scuza si ma intreaba daca am patit ceva, raspund ca nu. Radiatorul masinii lui era varza si apa incepuse sa curga. L-am ajutat sa-si impinga masina in afara carosabilului. Omul a scos o carte de vizita si m-a rugat sa-i dau un telefon dupa ce voi sti cat costa reparatiile, daca doresc poate sa-mi dea si detaliile asigurarii lui. Dupa ce m-am uitat la cartea de vizita am renuntat, spunandu-i ca rabla mea a suportat bine lovitura si ca nici nu doresc sa-mi repar mica ciupitura. Omul era Cristopher J. Bell Jr. Chief Judge  la curtea de apel al statului Maryland (de facto, curtea suprema a statului Maryland). I-am oferit sa-l duc unde avea nevoie, mi-a multumit si l-am transportat la prima statie de politie unde a declarat accidentul, desi nu trebuia sa o faca, eu nefiind ranit. Dupa un aranjament care a durat exact 5 minute am continuat drumul spre casa lui in Baltimore (curtea suprema se afla in capitala statului, Annapolis) . A ramas ca maine in orice caz sa ajung la biroul lui din Baltimore pentru a lichida asa zisa lui datorie fata de mine.

Am cunoscut multi oameni interesanti in viata, Judge Bell se poate numara printre cei mai destepti si eruditi pe care i-am cunoscut. A doua zi am petrecut in compania lui trei ore care au trecut ca 3 minute; mi-a povestit despre ce inseamna sa fi judecator, cum se judeca, de ce sistemul cu jurii nu este pe placul lui. Contrar americanului obisnuit, stia multe despre Romania, era indragostit de Dada si-l adora pe Tristan Tzara. Judge Bell a fost primul care mi-a spus ca intr-un deceniu, doua, comunismul se va prabusi pentru ca este un sistem impotriva naturii umane. Omul, zicea el , este o fiinta genetic acumulatoare si averea lui mica sau mare este un lucru esential. Omul tinde spre consumerism cultural sau material, asta costa bani si banii trebuie acumulati pentru a fi cheltuiti. Judge Bell era Jeffersonian convins, vedea in democratie un rau necesar, citand-ul  pe Nietzsche spunea ca democratia este creata de oameni mici pentru oameni mici; deoarece insa majoritatea este intotdeauna mediocra, posibilitatea unor alesi mai putin mediocri este aproape inexistenta.  La el in birou am vazut pentru prima data Biblia lui Jefferson; spunea Judge Bell ca este singura pe care el se poate jura cand este nevoie de asta.  De fiecare data cand puteam sa-l vad judecand, sau auzeam de un caz “mare”, alergam sa-l vad in Annapolis (40 Km de Baltimore). Vazandu-l in sala de tribunal si auzindu-l, simteai ca in acel loc se face dreptate, fara nici un dubiu.  Timp de ani de zile primeam si trimeteam felicitari de Craciun, am aflat intr-un tarziu ca in fiecare an telefona rectorului meu sa intrebe cum progresez.

Acel Jude american mi-a inspirat respectul enorm pe care intotdeauna il voi pastra pentru exceptionalii oameni care trebuie sa faca dreptate semenilor lor. Din fericire nu am fost niciodata in fata unui judecator nici american si nici roman, sper ca Dumnezeu ma va feri de aceasta cumpana, totusi ultimele zile mi-au zdruncinat profund credinta ca toti judecatorii sunt sau pot fi ca Judge Bell.

Privind-o pe doamna judecator Lidia Barbulescu, care arata machiata intr-un salon de pompe funebre, sau sa o asculti pe doamna judecator Mona Pivniceru “domnul prezident” care aproape m-a convins ceea ce nu a reusit Voronin – ca moldoveneasca este o alta limba,  am ajuns  la convingerea ca unii judecatori se afla in pivnita si nu in varful piramidei morale si etice a comunitatii in care ei traiesc.