jump to navigation

Ruta 66: Doctor Herbert Md. 06/04/2011

Posted by Theophyle in 1, Carte Contemporana (sec. 20-21), Cartile mele, Memorii si Jurnale, Texte.
Tags: , ,
trackback

Acum multi ani, stagiar fiind intr-un spital din Baltimore, in orele de noapte mai linistite am inceput sa scriu mici foiletoane pe care le vindeam pentru 40 de dolari bucata ( mia de cuvinte) la ziarele “de supermarket”, adica niste publicatii gratuite  pe care le puteai lua impreuna cu punga de alimente pe drum spre casa. Daca doriti, acea activitate se asemana cu un fel de blogareala a zilelor noastre. Am scris, cred, mai mult de 200 – 300 de povestioare. Cine stie, poate o sa va placa. Primele povestiri le puteti citi, aici si aici.

De obicei, succesul rapid poate innebuni la fel ca deznadejdea unui eşec major. Ambele sunt deseori intalnite in lumea starurilor cu zeci sau sute de reflectoare atintite asupra lor,  oameni de obicei nepregatiti sa le suporte rapid si greu de justificat, profund dependenti  de o moda sau alta. In meseriile liberale, arhitecti, avocati sau medici, succesul este rezultatul unei cariere construite cu sarguinta, migala si ambitie timp de multi ani.

Herbie, asa cum il numeau prietenii, a fost un bun medic de la inceputurile carierei lui. Student sarguincios, dintr-o familie saraca, a inteles foarte devreme ca singura lui sansa de a promova social este munca grea. Herbie avea si mult talent, Dumnezeu l-a ajutat cu o capacitate de a vedea problemele si a actiona rapid si eficient. Herbie avea ochii de vultur si maini de aur si a devenit un chirurg perfect.

Anatomia umana si tehnologia medicala moderna permit interventiile medicale migaloase pe organele vitale ale omului prin deconectarea organului si conectarea corpului viu, pentru perioade limitate, la aparate care pot intretine metabolismul uman. Singurul organ care nu poate fi deconectat este creierul, parerea mea (daca ea conteaza) este ca nu va fi posibil nici in viitorul apropiat. Imposibilitatea deconectarii este simpla – creierul, in afara sangelui care il oxigeneaza pentru a trai, necesita un element special – pulsurile electrice, care intretin legaturile neuronice. Deci daca un chirurg cardiolog poate fi “actor de televiziune”, care poate face cateva secvente in afara corpului operat, chirurgul neurolog este “actor de teatru” si el trebuie sa lucreze live. Herbie a devenit chirurg neurolog. Intr-un an sau doi a devenit unul dintre cei mai buni din America, dupa alti cativa ani se putea considera unul dintre cei mai buni din lume.

In Romania nimeni nu va intreba doctorul care il opereaza care sunt procentele de supravietuire , prin alte locuri intrebarea este mai mult decat normala, as zice necesara! Herbie a ajuns la timpul lui la 70-80% succes, cu longevitati de peste 5 ani. Cand este vorba de tumori pe creier, este enorm (de obicei vorbim despre 30-40%). Un neochirurg responsabil nu opereaza mai mult de 3 ori pe saptamana (maximum 4 ori), operatiile sunt lungi si dificile si necesita o concentrare aproape diabolica. Uzura este enorma.

Coada bolnavilor care asteptau sa fie operati de Herbie a devenit enorma. Multi mureau asteptand. Spitalul a hotarat sa-i lase lui Herbie discernamantul si sa hotarasca in ce fel va opera si pe cine, inaintea cui. Intr-o zi Herbie a anuntat spitalul ca are nevoie de o saptamana odihna. Dupa aceasta saptamana nimeni nu l-a mai vazut pe Herbie – omul disparand, lasand o scrisoare de despartire, rugand sa nu fie cautat. Herbie a decis sa nu devina Dumnezeu, neputand decide cine  va trai sau cine va muri.

Nimeni nu a mai auzit de Herbie de atunci, blestemul succesului este de multe ori mai mare decat  cel al esecului. Sunt sigur ca omul acesta atat de moral a reusit sa-si ajute semenii in continuare, poate altfel. Herbie a fost omul care nu si-a dorit sa fie nici Dumezeu, dar nici Prometeu.

Anunțuri

Comentarii

1. tiberiuorasanu - 06/04/2011

Salut Teofil!
Eu, tot mai aştept o carte tipărită în limba română…

2. Theophyle - 06/04/2011

tibi, promit ca vei fi printre primii care vei citi 🙂

3. Darael - 07/04/2011

Of of….

Multumesc pentru poveste.

4. Diana - 08/04/2011

Theophyle,
Frumoasă poveste, plină de tîlc. Succesul și iluzia dreptului de a decide asupra vieții celorlalți smintesc în egală măsură. Dar cîți știu să-și valorifice frumos talanții primiți, să nu-i îngroape, da nici să nu-i risipească? Pentru asta trebuie să fii OM, chestie cam dificilă pentru mulți dintre bipezi, bag sama…


Sorry comments are closed for this entry

%d blogeri au apreciat asta: