jump to navigation

Fulcanelli: Ultimul alchimist 09/10/2009

Posted by Theophyle in 1, Carte Contemporana (sec. 20-21).
Tags: , ,
trackback

Sub numele de Fulcanelli (1839 ?- ?) au aparut in 1926 si 1930 doua lucrari ezoterice despre simbolica alchimista : Le mystère des cathédrales et Les demeures philosophales (Misterul catedralelor –  tr. Ro.1997, 2005, Ed. Nemira). Aceste lucrari sunt prefatate de Eugene Canseliet (1899-1982), care se prezinta ca discipol in alchimie al lui Fulcanelli si ilustrate de pictorul Julien Champagne (1877-1932). In limba romana apare fara aceasta prefata originala, ci cu o alta, semnata Dan Alexe.

Eugène Canseliet, probabil discipolul lui Fulcanelli, povesteste ca l-a frecventat pe Fulcanelli intre 1916 si 1922 si a asistat la o transmutare de elemente in 1922 la Marsilia. L-a revazut pe maestrul sau in 1953 la Sevilia (acesta i-ar fi spus : « Ma recunosti ? »), Fulcanelli avand varsta de 113 ani. In introducerea la lucrarile maestrului, el afirma ca Fulcanelli a beneficiat de Donum Dei (ajutorul lui Dumnezeu), ceea ce semnifica descoperirea secretelor vietii eterne si atingerea nemuririi.

212-0

In 1939, ezoteristul  Robert Ambelain, inspirat de  Fulcanelli, publica Dans l’Ombre des Cathédrales – Etude sur l’Esotérisme Architectural et Décoratif de Notre-Dame de Paris dans ses Rapports avec le Symbolisme Hermétique, les Doctrines Secrètes, l’Astrologie, la Magie et l’Alchimie. (Paris, Editions Adyar, 1939).Numeroase ipoteze au fost emise asupra persoanei care semna cu pseudonimul Fulcanelli.  In1960, Louis Pauwels si Jacques Bergier au publicat  Le matin des magiciens in care Bergier afirma ca l-a intalnit pe  Fulcanelli in 1937, la initiativa fizicianului André Helbronner, si ca  ar fi fost  René Schwaller de Lubicz:

” Iata secretul alchimiei : exista posibilitatea manipularii materiei si a energiei pentru a produce ceea ce oamenii de stiinta contemporani numesc un camp de forte. Acest camp de forte actioneaza asupra observatorului si il pun intr-o situatie privilegiata in fata universului. Din acest punct privilegiat, el are acces la realitatile spatiului, timpului, materiei si energiei, care nu ne sunt dezvaluite in mod normal. Este ceea ce alchimistii numesc le Grand Œuvre – marea realizare : intelegerea universului pe deplin/universala.”

Misterul catetedralelor

Aceasta carte, aparuta in 1926, a avut impreuna cu Les demeures philosophales , care a urmat, o importanta majora in istoria alchimiei. Ea arunca o alta privire asupra artei gotice franceze, interpretand simbolistica lasata in piatra de alchimisti. Fulcanelli prezinta in special catedrala din Paris, Notre-Dame, catedrala din Amiens, hotelul Lallemant din Bourges si Crucea ciclica de la Hendaye. Pentru a va da o idée despre mistica ce inconjoara autorul, citez dintr-un articol al lui Patrick J. Smith din aprilie 1996 de pe un forum interesat de alchimie: levity.com.

212-1

“ In timpul anilor 1930, a fost dusa o investigatie asupra identitatii lui Fulcanelli de Robert Ambelain, student in ocultism, care a fost inspirat de cartile lui Fulcanelli.  Ambelain l-a vizitat  pe  Jean Schemit, editorul originar al lucrarilor lui Fulcanelli. Schemit i-a relatat ca in 1926 a fost vizitat de un strain, care nu si-a dat numele, dar l-a angajat intr-o discutie despre simbolurile ermetice codificate din arhitectura gotica.  Cateva saptamani dupa aceea, Canseliet aparuse cu manuscrisul Misterul Catedralelor , care, remarcase Schemit, avea aceleasi idei si fraze folosite de vizitatorul sau dinainte. Mai tarziu, Canseliet s-a intors cu  Jean-Julien Champagne, cel care facuse ilustratiile si pe care Schemit l-a recunoscut ca fiind vizitatorul necunoscut. In prezenta sa,  Canseliet s-a referit adesea la  Champagne ca Maestrul si facand si  alte referiri,  Schemit a fost convins ca  Fulcanelli si Champagne sunt unul si acelasi om. ..

…Champagne s-a nascut la 23 ianuarie 1877. A fost interesat de arta de la o varsta frageda si se spune ca a inceput experientele in alchimie de la 16 ani. In 1916 l-a intalnit pe  Eugene Canseliet, care avea 17 ani si care i-a devenit discipol. In 1921, conform lui  Ambelain, Champagne a devenit profesorul fiilor prietenului sau Ferdinand de Lesseps, care isi alcatuise un laborator la Bourges. Champagne s-a laudat ca in 6 luni va fi in stare sa fabrice aur, dar a reusit numai sa piarda 60 de gr. de aur. In 1922, Champagne s-a intalnit cu Jules Boucher si l-a luat pe el si pe Gaston Sauvage ca studenti.  Boucher i-a spus lui Ambelain ca Maestrul sau  (Champagne) a fost acela care a facut corecturile la ambele carti ale lui Fulcanelli si a luat toate deciziile in privinta tiparirii lor.

De la inceputul anului 1925, Champagne si Canseliet au locuit la aceeasi adresa  in Paris (#59 rue Rochechouart) la etajul 6, in camerele de mansarda. In timpul acestei perioade, Champagne a infiintat o societate secreta numita  Freres d’Heliopolis . Ambele carti ale lui Fulcanelli sunt dedicate acestei societati. Acest grup a fost limitat la Champagne, Canseliet, Sauvage, Boucher, si alti doi necunoscuti.

Champagne a afirmat oral si in scris ca el era Fulcanelli si a semnat chiar copia cartii lui Boucher Misterul Catedralelor. Ambelain a observant ca pe ultima pagina a editiei originale a cartii era inscriptionat un motto: UBER CAMPA AGNA, care este o aproximare fonetica a numelui Hubert Champagne (conform lui Boucher, numele sau intreg  Jean-Julien Hubert Champagne)…

…In 1937,  Jacques Bergier lucra ca asistent al omului de stiinta M. Hellbronner, omorat mai tarziu de nazisti, Ei faceau experimente privind transmutarile nucleare la nivel scazut, intr-un aparat cu  puternice descarcari electrice printr-un tub de evacuare. Intr-o dupa-amiaza din iunie, Bergier a fost vizitat de un strain care a spus ca este alchimist si l-a informat despre pericolele pe care le va infrunta umanitatea de la energia nucleara si a citat un pasaj din Interpretarea Radiumului a lui Soddy. De asemenea a afirmat ca aranjamentele geometrice ale substantelor extrem de pure sunt suficiente sa emane forte atomice fara folosirea electricitatii sau a tehnicii vacuumului. …

Toata viata sa, Bergier a fost convins ca strainul a fost  Fulcanelli, iar povestea, publicata repetat, a devenit legenda. Dupa ani de zile, Bergier a descoperit ca pila atomica poate fi descrisa ca “ aranjament geometric al unor substante extreme de pure.” Si care nu necesita nici electricitate si nici folosirea de vacuum pentru a genera energie atomica. …

… Champagne a murit in 1932 de absint. Jean Schemit a  murit in 1945, Jules Boucher in 1957, Jacques Bergier in 1978. Eugene Canseliet in anii ’80.

Legenda este vie.

Postat de @demeter 🙂

Comentarii

1. noradamian - 09/10/2009

Demeter,servus!

…alchimistul a intuit, oamenii de stiinta l-au descoperit şi experimentat, un secret, acelasi, din miezul Creatiei.

Interesanta carte! 🙂

2. demeter - 09/10/2009

Servus Nora.
Parerea mea este ca legenda este inca vie.

3. razvan - 09/10/2009

ma bucur ca a fost atins subiectul asta 🙂
e fascinanta istoria acestor curente de gandire obscure, din pacate victime ale ignorantei si cautarii de senzational ieftin
in limba romana -traduceri doar, nu cunosc vreun autor roman interesat de subiect-recomand doua lucrari, aparute mai demult; cu putin noroc pot fi gasite la preturi excelente:
– Dimineata Magicienilor/Le Matin des Magiciens – L. Pauwels/J. Bergier;
– Filosofia alchimiei. Marea Opera si modernitatea – Francoise Bonardel

4. demeter - 09/10/2009

Buna seara Razvan!
Dimineata magicienilor este o carte exceptionala, care se cere citita pe indelete de anumiti oameni, cu o cultura generala. Subiectele abordate sunt mai greu de comentat in acest context.
Nu mi se par curente de gandire obscure, deloc.

5. Theophyle - 09/10/2009

Buna seara la toata lumea,

consider alchimia ca una din cele mai mari propagatoare de cunostinte si de fapt proto-stiinta din istoria umanitatii. Aici ca peste tot sunt „adevarati” si „contra-facuti” 🙂

6. razvan - 09/10/2009

Demeter

Sunt obscure in sensul ca nu sunt cunoscute unui om cu cultura generala obisnuita. Daca vrei, sunt echivalentul in cultura al ereziilor din religie. Si sunt obscure si din cauza alchimistilor care au preferat disimularea, ironia, pistele false; e o cunoastere ezoterica si paradoxala.
Dimineata magicienilor am citit-o de trei ori, la varste diferite, si senzatia ca mi s-a ridicat un val de pe ochi a fost prezenta de fiecare data. Pe scurt, arata ca ruptura dintre stiinta si spiritualitate nu e ireconciliabila, si le da o palma bigotilor religiosi sau pozitivisti.

7. demeter - 09/10/2009

Razvan
Ai dreptate. cartea se cere citita de mai multe ori.
Alchimistilor le dau dreptate. Nu toata lumea poate accede la anumite adevaruri si nici nu trebuie. (Asta nu inseamna ca ma socotesc in totala cunostinta de cauza, dar am ciit extrem de mult).

8. razvan - 09/10/2009

Noapte buna, Demeter, Teofil si ceilalti

p.s. Teofil, ai devenit un star al blogosferei romanesti 🙂

9. demeter - 09/10/2009

Razvan, Noapte bunicica si te mai asteptam.

10. Theophyle - 09/10/2009

Razvan, noapte buna. Nu vreau sa fiu star. Vreau sa fiu un CETATEAN care traieste o viata normala intr-o tara normala. 🙂

11. gabilutza - 10/10/2009

Buna seara tuturor.

@demeter . Articolul dvs. e scris foarte incitant. Lucrarile lui Fulcanelli sunt o referinta, un „must read”, erau inca destul de dificil de procurat intr-o perioada. Felicitari pt. alegere, bine ati revenit cu articole!

12. demeter - 10/10/2009

Gabilutza
Noi va citim, va citim. Multzumim de apreciere, speram sa revenim mai des. Theophile, saracul, este pe baricade si isi apara optiunea civica. Femeia mai face si mancare (pe langa altele).

13. demeter - 10/10/2009

Gabilutza
pour vous

14. gabilutza - 10/10/2009

@demeter multumesc! e tarziu, nu mai deranjez. Am citit pe Teophile, nu m-am bagat cu comentarii pe noul blog, desi gasesc nou, sincer, proaspat si fain stilul sau „civic” si polemic. 🙂

15. demeter - 10/10/2009

Si noi combatem cum putem. Tu nu. Stai cuminte. Facem noi treaba si pt. tine. Deranjeaza, deranjeaza. Noi suntem aici, ca soldatii in transee.
Noapte bunicica si sanatate!

16. Un tanar de stanga - 10/10/2009

Neatza, Demeter, prieteni 🙂
Excelenta istorisirea.
Acum la cafeaua de dimineata, intr-o sambata dulce, pentru cei ce nu au citit dar si pentru cei ce vor sa reciteasca : BORGES !!!

ROZA LUI PARACELSUS

Din atelierul sau, aflat in doua incaperi scobite sub pamant,
Paracelsus ii ceru lui Dumnezeu sa-i trimita un discipol.
In soba, un palid foc proiecta umbre neregulate.
Sa se ridice pentru a aprinde lampa de fier ar fi cerut
un efort mult prea mare. Paracelsus, toropit de oboseala,
uita de rugaciunea formulata. Noaptea inghitise athanorul
si prafuitele alambice, cand cineva batu in usa.
Pe jumatate adormit, Paracelsus se ridica, urca cele cateva trepte
ale scarii in forma de melc si deschise unul dintre canaturile usii.
Un necunoscut trecu pragul. Parea, si el, din cale-afara de ostenit.
Paracelsus ii arata o lavita; celalalt se aseza in tacere.
La inceput nu rostira nici un cuvant, iar mai apoi magistrul curma,
primul, tacerea.

– Tin minte chipurile dinspre Apus ca si pe acelea dinspre Rasarit,
spuse el fara o anume emfaza. Dar nu tin minte chipul tau.
Cine esti si ce voiesti de la mine ? Numele meu nu are insemnatate,
raspunse celalalt. Am colindat trei zile si trei nopti ca sa ajung pana aici.
Vreau sa fiu ucenicul tau. Ti-am adus, iata, intregul meu avut.

Scoase la iveala un sacusor de piele si, cu mana dreapta,
il rasturna pe masa : se prelinse un suvoi de galbeni.

Paracelsus, pentru a-si aprinde lampa, fusese nevoit sa-i intoarca spatele.
Cand se intoarse iar catre noul venit, observa ca acesta tinea o roza
in mana stanga. Roza il nelinisti.

Se apleca, isi impreuna varfurile degetelor si spuse :

– Ma crezi in stare sa fauresc piatra care sa preschimbe elementele in aur.
Dar eu nu aurul il caut, si daca aurul te preocupa, nu-mi vei fi niciodata ucenic.

– Aurul nu ma preocupa de fel, raspunse celalalt.
Galbenii acestia nu sunt altceva decat o marturie
a dorintei mele de a invata. As dori sa-mi arati Piatra Filozofala.
Vreau sa te insotesc pe drumul care duce la Piatra.

Paracelsus rosti rar :

– Drumul este piatra. Piatra este punctul de pornire.
Daca nu intelegi acest lucru, n-ai inceput inca sa intelegi.
Caci telul este in fiecare dintre pasii tai.

Celalalt il privi neincrezator. Il intreba cu glas schimbat :

– Dar exista oare un tel ?
Paracelsus izbucni in ras.

– Detractorii mei, care nu sunt la fel de numerosi pe cat sunt de stupizi,
sustin contrariul si ma invinovatesc de impostura.
Eu nu le dau dreptate, insa n-ar fi cu neputinta ca totul sa fie o iluzie.
Ceea ce stiu e ca drumul exista.

Urma o tacere si apoi celalalt spuse :

– Sunt gata sa-l strabat impreuna cu tine,
chiar daca ar fi sa cutreieram vreme multa.
Ingaduie-mi sa trec desertul. Ingaduie-mi sa intrezaresc,
fie si de departe, pamantul fagaduit, chiar daca astrele
mi-ar interzice apoi sa-l ating. Dar, inainte de a incepe
aceasta calatorie, voiesc o dovada.

– Cand ? intreba Paracelsus, cu neliniste.

– In clipa aceasta, raspunse discipolul,
aratand dintr-odata o brusca obstinare.

Incepusera sa converseze in latina, acum vorbeau in germana.

Tanarul ridica roza deasupra capului.

– Se spune, rosti el, ca tu poti arde un trandafir in flacari,
pentru a-l face sa renasca apoi din propria-i cenusa,
cu ajutorul artei si al priceperii tale. Ingaduie-mi, asadar,
sa fiu martor acestei minuni. Iata ce-ti cer,
si iti ofer, apoi, intreaga viata.

– Esti foarte credul, spuse magistrul.
Si n-am ce face cu credulitatea : eu am nevoie de credinta.
Celalalt insista :

– Tocmai pentru ca nu sunt credul vreau sa vad cu proprii mei ochi
pierirea si renasterea acestei roze.
Paracelsus o luase in mana si se juca, vorbind, cu petalele ei.

– Esti credul, continua. Spui ca as fi in stare s-o nimicesc ?

– Oricine ar fi in stare s-o nimiceasca, spuse discipolul.
– Te inseli. Crezi, oare, ca este cu putinta sa trimiti ceva in neant ?
Crezi ca intaiul Adam a izbutit, in Paradis,
sa distruga macar o singura floare, macar un singur fir de iarba ?

– Nu ne aflam in Paradis, raspunse tanarul cu incapatanare;
aici, sub razele lunei, totul e pieritor.

Paracelsus se ridicase.
– Si in care alt loc ne aflam atunci ? Crezi, oare, ca divinitatea
ar putea sa creeze un spatiu care sa nu fie Paradisul ?
Crezi, oare, ca prabusirea consta in altceva decat in a ignora
tocmai faptul ca ne aflam in Paradis ?

– O roza poate arde, spuse provocator discipolul.

– Mai este foc in vatra, raspunse Paracelsus.
Daca ai azvarli aceasta roza in jaratec, ai putea crede
ca flacarile au mistuit-o si ca cenusa este cea care-i reala.
Iti spun ca roza e eterna si ca doar aparenta poate sa se schimbe.
Mi-ar fi de ajuns o vorba pentru ca tu, apoi,
s-o ai din nou in fata ochilor.

– O vorba ? spuse discipolul, surprins.
Athanorul e stins, alambicele sunt acoperite de colb.
Ce-ai putea face pentru ca ea sa renasca ?

Paracelsus il privi cu tristete.

– Athanorul e stins, repeta el, iar alambicele sunt acoperite de colb.
De-a lungul zilei folosesc, insa, cu totul alte instrumente.

– Nu indraznesc sa te intreb care anume,
spuse celalalt, cu malitie si umilinta.

– Vorbesc de acela pe care l-a folosit divinitatea
pentru a crea cerul si pamantul, si pe care pacatul originar ni-l ascunde.
Vorbesc de Cuvantul dezvaluit de Kabbala.

Discipolul spuse atunci pe un ton rece :

– Te rog cu umilinta sa te invoiesti a-mi arata pieirea si intoarcerea rozei.
Putin imi pasa daca operezi cu Verbul ori cu athanorul.

Paracelsus ramase pe ganduri. In cele din urma spuse :

– Daca as face-o, ai spune ca e vorba despre o aparenta impusa
de magia ochilor tai. Miracolul nu ti-ar da increderea pe care o cauti.
Asadar, lasa roza.

Mereu neincrezator, banuielnic, tanarul il privi.
Magistrul ridica vocea si-i spuse :

– La urma urmelor, cine esti tu, pentru a navali astfel in casa unui magistru
si a cere de la el un miracol ? Ce-ai facut tu pentru a merita un asemenea dar ?

Celalalt raspunse, tremurand :

– Stiu bine ca n-am facut nimic. Iti cer, in numele tuturor anilor
pe care-i voi petrece trudind in umbra ta,
sa-mi ingadui sa vad cenusa, apoi roza. Nu-ti voi cere nimic altceva.
Voi crede in marturia ochilor mei.

Cu o miscare brusca, lua trandafirul rosu pe care Paracelsus
il lasase pe pupitru si il azvarli in flacari. Trandafirul isi schimba culoarea si,
dupa cateva clipe, din el nu mai ramase decat o mana de cenusa.
Clipe in sir, discipolul astepta cuvantul si miracolul.

Paracelsus ramasese de gheata. Spuse cu o ciudata simplitate :

– Toti medicii si toti spiterii din Basilea afirma ca as fi un impostor.
Poate ca au dreptate. Aici odihneste cenusa care a fost candva roza
si nu va mai fi niciodata.

Tanarul se simti cuprins de rusine. Paracelsus era un sarlatan
sau un simplu vizionar, iar el, un intrus, daduse buzna in casa lui
si acum il silea sa admita ca faimoasele-i puteri magice
nu sunt decat formule gaunoase.

Ingenunche si rosti :

– Sunt de neiertat. Mi-a lipsit fervoarea pe care Atotputernicul
o cere de la credinciosi. Ingaduie-mi sa mai privesc o data cenusa.
Ma voi intoarce cand voi fi mai puternic, atunci voi fi discipolul tau,
iar la capatul drumului voi vedea roza.

Vorbea cu o autentica pasiune, care nu era, insa,
decat mila pentru batranul magistru, atat de venerat, atat de incoltit,
atat de ilustru si, la sfarsitul vietii, atat de gol pe dinauntru.
Cine era el, Johannes Grisebach, pentru a descoperi,
cu sacrilega-i mana, ca indaratul mastii nu se afla nimeni ?

Sa-i lase galbenii ar fi parut o umilinta. Si-i lua, asadar, la plecare.
Paracelsus il insoti pana la capatul scarii si-i spuse
ca va fi intotdeauna binevenit. Amandoi stiau
ca nu se vor mai vedea niciodata. Paracelsus ramase singur.
Inainte de a stinge lampa si de a se aseza in fotoliul scalciat,
rasturna gramajoara de cenusa in mana lui concava
si rosti un cuvant cu glas scazut. Roza reaparu.

17. tibi - 10/10/2009

Impresionant subiect ! TKS penrtru semnalare ! 🙂 Alta carte de trecut pe lista mea !

18. tibi - 10/10/2009

buna dimineata tuturor 🙂

19. Un tanar de stanga - 10/10/2009

Neatza tibi 🙂
Le poti citi pe toate ?

20. tibi - 10/10/2009

neata tinere 🙂

Nu cred, dar ma pot lauda macar ca incerc !

21. Theophyle - 10/10/2009

buna dimeneata la toata lumea.
tibi 🙂
TDS 🙂

22. murfi - 10/10/2009

test de embed

23. murfi - 10/10/2009

ei? se incarca la tine?


Sorry comments are closed for this entry

%d blogeri au apreciat asta: