Fantasticul Literar: Fauritorii de Lumi – 1 02/08/2009
Posted by Theophyle in Carte Contemporana (sec. 20-21).Tags: Biografi, Critica Literara, Fantasticul in Literatura, Romanul Fantastic, Tolkien
trackback
Am hotarat sa reiau seria de postari dedicata “Fantasticului Literar”, intre noi fie vorba, intr-o lume ca a noastra cine are nevoie de realitate. Primul si poate unul din cei mai proeminenti “Fauritori de lumi” se numara John Ronald Reuel Tolkien, sau pe numele pe care majoritatea noastra il cunoaste J. R. R. Tolkien. In postarea de astazi vom discuta putin despre biografia lui, care ne poate deslusi cateva din figurile imaginarului “tolkienian,” vom reaminti cateva din principiile acestui stil literar si vom discuta si despre “Clubul Presupunerilor” (The Inklings), cerc literar care a influentat profund literatura engleza in cea de a doua parte a secolului al XX-lea.
John Ronald Reuel Tolkien (1892 – 1973) a fost un scriitor, poet, filolog şi profesor universitar, cunoscut cel mai bine pentru seria fantastica, astazi clasica: Hobbitul şi Stăpânul Inelelor. Tolkien a fost profesor de engleza clasica la Oxford din 1925 până în 1945 şi profesor de limbă şi literatură engleză din 1945 până în 1959. A fost un catolic devotat, ca şi prietenul lui C. S. Lewis – amândoi fiind membri ai clubului de discuţie, cunoscut sub numele “Clubul Presupunerilor” – The Inklings.
Tolkien s-a născut la 3 Ianuarie 1882 în Bloemfontein, în Orange Free, fiul lui Arthur Reuel Tolkien (1857–1896), un manager de bancă englez şi al soţiei lui, Mabel (1870–1904). Cuplul a părăsit Anglia când Arthur a fost promovat capul oficiului Bloemfontein la banca britanică la care lucra. În copilărie, Tolkien a fost muşcat de un păianjen babuin (tarantula), eveniment traumatizant care i-a influenţat mai târziu operele. Thornton S. Quimby, doctorul care a avut grijă de copil după muşcătura de păianjen, a devenit un model pentru Gandalf. La trei ani, Tolkien a plecat în Anglia cu mama şi fratele său în ceea ce trebuia să fie o vizită lungă de familie. Tatal său a murit in Africa de Sud înainte de a-i putea însoţi. Tolkien a învăţat să citească de la patru ani şi a putut scrie fluent la scurt timp; i-a plăcut să exploreze satele si oraselele din imprejurimi, care împreună cu ferma mătuşii vor inspira mai târziu scene din cărţile sale. Tolkien a studiat la King Edward’s School, Birmingham si dupa aceea la Oxford.
Opera sa principala este “Stăpânul Inelelor,” care este dezvoltata dintr-o lucrare anterioara “Hobitul”. Hobbitul şi Stăpânul Inelelor, formează un complex de povestiri şi poezii legate între ele, precum şi istorii fictive, dialecte inventate şi eseuri despre lumi imaginare ca Arda şi Pământul de Mijloc. Între 1951 şi 1955, Tolkien a publicat un Legendarium al acestor povestiri. Ambele lucrari, dar in special “Stăpânul Inelelor” sunt capodopere ale “Fantasticului literar,” de fapt o subspecie a acestui gen de literatura – Fantezia (Fantasy). „Fantezia” este o subspecie a fantasticului, un gen al literaturii fantastice, apropiată de miraculosul folcloric, cu un întreg arsenal de elemente de magie.
Din cele mai vechi timpuri, oamenii au creat şi au spus poveşti. Din acestea s-au clădit mituri, care au influenţat gândirea şi modul de viaţă al multor generaţii. Aşa cum omul a văzut si a simtit prima oară focul, frica, cutremurul, gheaţa, copacul, cerul şi stelele, soarele şi luna, aşa le povestesc miturile străvechi. De-a lungul vremii, întregi concepţii despre crearea lumii au luat naştere. Crezând în aceste mituri, oamenii le-au transformat în religii, oferindu-le un loc important în viaţa lor de zi cu zi. “Fantezia” este cu mult diferită faţă de miturile arhaice. Însă rădăcinile ei se află în aceste prime creaţii cu caracter existenţial ale minţii omeneşti. “Fantezia” înseamnă imaginaţie. Autorii de “Fantezie” creează lumi noi, nemaivăzute, animate de magie şi locuite de rase şi creaturi fantastice. Prima caracteristică a genului este aceea că lumea descrisă nu este cea reală, ci una imaginată, dar care nu are nici o legătură cu pământul, planetele, constelatiile, universul cunoscut sau imaginar, ca în cazul SF-ului. Lumile “Fantezie” sunt mult diferite, ele fiind marcate de existenţa magiei şi a creaturilor şi raselor diferite de om. De fapt “Fantezia” este un ecou al mitologiei.
Clubul Literar al Presupunerilor – The Inklings. Clubul era de fapt un grup de discuţii literare, asociat cu Universitatea Oxford, Anglia. Membrii, majoritatea academicieni ai universităţii, includeau pe: J. R. R. Tolkien, C. S. Lewis, Owen Barfield, Charles Williams, Adam Fox, Hugo Dyson, Robert Havard, Nevill Coghill, Charles Leslie Wrenn, Roger Lancelyn Green, Colin Hardie, James Dundas-Grant, John Wain, R.B. McCallum, Gervase Mathew, C.E. Stevens, J.A.W. Bennett, Lord David Cecil, Christopher Tolkien (fiul lui J.R.R. Tolkien), Warren „Warnie” Lewis (fratele mai mare al lui C.S. Lewis), şi Eric Rucker Eddison la invitaţia lui C.S. Lewis. Întâlnirile au avut loc intre anii 1930 şi 1960. După cum era tipic pentru grupurile universitare de natură literară ale vremii, The Inklings erau cu toţii bărbaţi. (Dorothy L. Sayers, uneori inclusă în grupul The Inklings, era o prietenă a lui Lewis şi Williams, dar nu a participat niciodată la o întâlnire a societăţii.) Citirea si discutiile despre operele neterminate ale membrilor reprezentau principalele scopuri al întâlnirilor.
The Lord of the Rings a lui Tolkien, Out of the Silent Planet a lui Lewis si All Hallows’ Eve a lui Williams au fost printre primele opere citite în cadrul întâlnirilor. Notion Club, din nuvela cu acelasi nume, neterminată si publicată postum, în cadrul operei Sauron Defeated din ciclul The history of Millde-earth se bazează pe societatea The Inklings. The Inklings se întâlneau la un pub local, The Eagle and Child, cunoscut ca şi The Bird and Baby, sau simplu drept The Bird (Pasărea). Mai târziu, intâlnirile din bar se tineau la The Lamb and Flag peste stradă, iar în anii de început, The Inklings obisnuiau să se întâlnească in diverse alte baruri. In postarea viitoare – opera.
Bibliografie si citate
Engleza:
de Camp, L. Sprague. Literary Swordsmen and Sorcerers: The Makers of Heroic Fantasy, Arkham House, 1976.
Wood, Ralph C. Biography of J. R. R. Tolkien (1892-1973). Addison,Texas; Leadership University
Muir, Edwin. The Truth of Imagination: Some Uncollected Reviews and Essays. Aberdeen University Press.
Carpenter, Humphrey (1979). The Inklings: C.S. Lewis, J.R.R. Tolkien, Charles Williams and Their Friends.
Wikipedia under GNU license.
Romana:
Enciclopedia lumii lui J.R.R. Tolkien, Robert Lazu (coordonator), Mihaela Cernăuţi-Gorodeţchi, Györfi-Deák György, Galaxia Gutenberg, 2007
Lumea lui Tolkien, Robert Lazu, Editura Hartmann, Arad, 2004
Comentarii
Sorry comments are closed for this entry
servus
Teofil
🙂
Interesanta aceasta tema dar, stii ca eu am devenit cumva refractar la acest tip de subiect. Ce sa spun ??? Inca mai incerc sa diger, celelalte soiuri de mit. 😦
@tibi, eu consider cartile lui J. R. R. Tolkien, drept o mare capodopera, omul a infintat o geografie si o limba 🙂 incearca putzin si o sa-ti placa – sunt sigur 😆
Teofil
Nu contest absolut in nici-un fel recomandarile tale si ale doamnei demeter; cred ca am mai spus chestia asta : rar ma las deturnat de la propriul meu plan de lecturi. Tu, deja m-ai influentzat destul de mult! Si itzi multzumesc pentru. Dar timpul meu destinat lecturii, nu este totusi infinit. Din pacate. 😦
@tibi, bineintzeles.
Eu prezint literatura care cred eu ca este valoroasa. Eu am fost interesant (la inceput) de teologia prezentata, dupa acea am apreciat literatura lui. Nu cred ca au fost scrise multe carti beletristice cu un nivel apologetic la nivelul lui.
Am scris un coment dar, cred ca din vina mea, l-am expediat in neant.
@tibi, nu-i bai.. inca o data 🙂
Teofil
OK ! Inca o data! 🙂
Pe scurt; spuneam numai faptul ca in acest moment, altele sunt tzintele interesului meu de lectura. Repet, de lectura. Eu nu ‘studiez’ cartzile pe care le lecturez. Le citesc, iar in cazul in care ceva imi devine pur si simplu, reper, il retzin. Si eventual, relecturez. La creion! Cam asta E. 🙂
@tibi, foarte bine. tu citesti intodeuna din placere. Eu cateodata citesc si din nevoie. In orice caz aduc pe blog numai carti pe care le consider, interesante si/sau bune si/sau frumoase si intr-un sfarsit au o valoare pentru timpul (si banul) cititorului, pe care-l respect enorm 🙂
Of, draga Teofil !
Eu citesc pentru ca sunt profund viciat, de lectura ! 🙂
Sunt aproape dependent de, la fel ca fumatorii sau ,,, 🙂
@tibi, tu si scri foarte bine. Tu inca nu sti, dar o sa sti. Daca ai avea un bun editor, impresiile de calatorie ar fi minunate pentru orice cititor si orice exigentza 🙂
Teofil
De cind am inceput sa las citeva impresii de ale mele de calatorie, sau ceva impresii de lectura, pe blogul doamnei nora, care ma gazduieste cu superbie, fapt pentru care nici nu prea stiu cum sa ii multzumesc, am primit atitea laude, incit inceeeeeerc sa-mi tzin firea. Am spus de nenumarate ori, si repet : mie imi place sa citesc, nu sa scriu. Citesc cu foarte mare placere, dar ma chinui foarte tare atunci cind scriu. Or eu sunt un lenes, un comod, un individ care contempleaza. Nu aspir la notorietate, absolut DELOC. Ma simt confortabil in modul mei de a fi. 🙂
@tibi, un cititor pasionat…in timp incepe sa si scrie, crede-ma tibi, tu chiar scrii bine. dupa ce vei termina postarile am sa-ti dovedesc, promit 🙂
Da Teofil
Avea dreptate Caragiale : orice individ care stie sa citeasca, sufera daca nu incepe sa si scrie. Sau cam asa ceva. 🙂 NU ?
Bine! multzumesc pentru. Ne mai citim si miine, NU ? 🙂
Noapte buna !
@tibi, prietene – ironia este ca tu chiar sti sa scri 😆
@tibi, noapte buna a fost placut azi 😆 ca in „zilele bune” 🙂