jump to navigation

Michael Palmer si „Crima Medicala” 25/06/2009

Posted by Theophyle in Carte Contemporana (sec. 20-21).
Tags: , ,
trackback

Michael Stephen Palmer, doctor in medicina, nascut in 1942, SUA, este autorul de succes al 14 romane, adesea numite “seriile medicale thriller”..

Palmer  a terminat Universitatea Weslevan si s-a specializat in medicina interna la Boston si Spitalul General din Massachusetts; a practicat 20 de ani medicina interna si de urgenta, iar acum este director asociat la Societatea Medicala din Massachusetts – programul de sanatate.

Inainte de a incepe sa scrie primul sau roman publicat The Sisterhood (Societatea surorilor), avand ca subiect euthanasia, Palmer practica tratamentul legat de adictia la droguri. Prima sa carte a fost respinsa, dar The Sisterhood, in care surorile medicale doresc sa curme suferintele oamenilor grav bolnavi si fara nici o sansa de recuperare si in consecinta ii omoara, a ajuns pe lista de bestseller a New York Times – lucru care s-a repetat cu toate cartile sale ulterioare.

Side Effects (Efecte secundare), al doilea roman publicat, are ca subiect testarea medicamentelor neaprobate pe un pacient in Germania nazista. Cel mai faimos roman publicat a fost cel din 1991 Extreme Measures (Masuri extreme), in care un tanar si promitator doctor este amenintat de elita spitalului in care lucreaza dupa ce descopera actele lor criminale.

Natural Causes (Cauze naturale 1994) descrie un doctor holistic care prescrie medicamente care de fapt omoara pacientii; Miracle Cure (Cura miraculoasa) vorbeste despre un medicament pentru bolile inimii care se dovedeste periculos din cauza efectelor secundare.

134-1

The fifth Vial (A cincea fiola, 2007) – tradus in Ro.

Ce ar fi daca atunci cand iti faci analizele de rutina, laboratorul iti ia o fiola suplimentara de sange fara ca tu sa stii? Fiola este apoi trimisa pentru ca tu sa fii testat ca eventual donator de organe, iar rezultatele incluse intr-o baza de date uriasa. Daca rezultatele dovedesc ca esti un donator perfect pentru cineva foarte bogat si care are nevoie de un transplant de orice tip, mai bine stai in casa pentru tot restul vietii.

134-2

Natalie Reyes are un cip implantat in umar. A avut o viata grea si a muncit din greu pentru a ajunge la Universitatea Medicala Harvard. Dar eforturile ei vor fi in van cand este suspendata de la Universitate pentru ca a infruntat un doctor pentru un pacient al strazii, alcoholic. Dupa o perioada, este trimisa de mentorul ei la Rio de Janeiro, Brazilia pentru a prezenta o lucrare stiintifica. Acolo Natalie este rapita, impuscata in timp ce incearca sa evadeze si lasata sa moara pe o alee din suburbii. Spravietuieste, dar isi pierde un plaman. Si toate visele ei de atleta campioana si viitor medic sunt risipite.

Pe cealalta parte a globului, geniul medical Joe Anson lucreaza la un ser care ar putea salva milioane de vieti…doar daca ar supravietui unei boli cumplite pentru a-si termina cercetarea. Paranoic si stralucitor, Anson este aproape de moarte. Dar cei care il urmaresc din umbra vor face totul pentru a-si duce la sfarsit cercetarile.

In Chicago, detectivul Ben Callahan este angajat pentru a descoperi identitatea unui tanar omorat, cu semne misterioase pe corp. Numai un noroc chior poate sa-l ajute pe Ben sa patrunda intr-o conspiratie mai mare dacat o persoana disparuta si un accident tragic.

Trei oameni fara nici o legatura aparenta. Trei oameni care nu inteleg ca detin cheia unei societati secrete cu aspiratii de a fi Dumnezeu si cu radacini in antichitate. Trei oameni care vor invata sensul increderii si tradarii, puterii si geniului, minciunii si adevarului, intr-o lume unde totul se poate lua si da.

134-3

De ce thrillers medicale?

“ Raspunsul simplu este ca am dorit sa scriu si sunt doctor, am multa experienta in medicina interna, in urgenta, in recuperarea din droguri. Dar, cred ca raspunsul potrivit ar fi ca iubesc problemele legate de medicina si doctori – eroismul si victoriile pacientilor care se bat cu bolile pe care uneori nu le inteleg. Te simti bine, efectuezi un control de rutina si dintr-o data un doctor iti spune ca vei muri in curand. Asta este o problema…cea mai mare problema, intr-adevar. Eu sunt o persoana emotive si ma simt cel mai bine cand scriu despre sentimente. Aceste romane imi permit sa explorez sentimentele umane si emotiile in cele mai cumplite circumstante.
 
Cand m-am hotarat sa scriu primul roman aveam 35 de ani si in medicina private. Nu scrisesem nimic inainte cu exceptia a cateva versuri umoristice. Apoi am citit COMA de Robin Cook, care fusese cu doi ani inaintea mea la Universitatea  Wesleyan  in Connecticut—care a fost alma mater si a lui  Robert Ludlam—si am decis ca daca Robin putea sa o faca, poate si eu as putea. Oi am primit o educatie liberala minunata la universitate si imi amintesc si acum informatiile primate la ore despre Poe, razboi, literature si mitologie, pentru a da cateva exemple. Si de asemenea, orice m-am horat sa fac am reusit: chimia organica, apoi facultatea de medicina.
 
Am reusit ca scriitor din acelasi motiv pentru care am reusit sa fiu un doctor bun – deoarece iubesc si am grija de oameni. Imi pasa de sentimentele lor atunci cand le spun ca sunt bolnavi. Imi pasa cand le spun ca tratamentul le-a facut bine. Cand ii invat pe studenti cum sa scrie le spun adesea ca au reusit in caracterizarea unui personaj daca vad sangele pe mainile lor provenit din transplant de inima. Succesul in scrierea unei carti este asemanator cu succesul in medicina. Originalitatea este intotdeauna o problema intr-o carte si cateodata ma trezesc ca am copiat dintr-o alta carte de-a mea.  Cele trei proprietati ale mele care m-au ajutat in scris sunt: disciplina, iubirea fata de semeni si imaginatia mea incontrolabila.’

postat de @demeter 🙂

Comentarii

1. tibi - 26/06/2009

salutare lume buna

🙂

2. bibliophyle - 26/06/2009

@tibi, salut 😆

3. tibi - 26/06/2009

Salut Teofil, demeter & ALL

Alt autor care pare extrem de promitzator si de care habar nu aveam pina acum ! Da nu ma las pina nu-i citesc pe toti. Mi-am propus cu ocazia asta sa nici nu mai mor; CE ATITA GRABA ? 😆

4. bibliophyle - 26/06/2009

@tibi, mai dar macabru esti. AI muuuuuult timp si ai sa citesti muuuuult pana atunci 😆

5. tibi - 26/06/2009

Io, macabru ? Neeeeeeeeee ! Nici vorba ! ba chiar dimpotriva !

Nu stiu de ce dar, nici thrillere nu am mai citit in ultima vreme.

Da vorba ta : am destula vreme … 😀

6. bibliophyle - 26/06/2009

@tibi, important este sa faci cate putin in fiecare zi 🙂

7. tibi - 26/06/2009

teofil

Ce sa fac frate ?

8. bibliophyle - 26/06/2009

@tibi, mai citesti, mai scri putzin, mai bei o bere buna (sau un vin)…. traiesti nenica, traiesti numai pentru tine, si pentru cine iubesti tu 🙂

9. tibi - 26/06/2009

Teofil

Pai chestiile astea le fac de cind ma stiu, aproape fara oprire ! 🙂
Mai nou, acu’ mai dau si cu plaivazu’! 😆

10. bibliophyle - 26/06/2009

@tibi, am vazut, frumos

11. bibliophyle - 26/06/2009

Demeter
Buna seara la toata lumea. Theo dispare putin ca are alta treaba

12. bibliophyle - 26/06/2009

Demeter
@Tibi,
frumoasa postarea despre Turnul Eiffel…acolo am ajuns

13. tibi - 26/06/2009

Multzumesc demeter
🙂

Am scris-o la hotel a doua zi, la micul dejun.
Era parte dintr-un mail catre niste prieteni din Canada, cu care vizitasem
Italia cu un an in urma. Ca si postarea cu Viena de fapt.
Acum, am periat-o putzin, si gata !

14. bibliophyle - 26/06/2009

Demeter
@tibi, esti norocos sau iti place sa scrii? Eu nu mi-am notat niciodata impresii din calatorii. Imi place sa fac poze …si am cateva grozave. In Paris, din pacate, nu am avut timp sa ajung la muzee. Am vazut Notre Dame si Moulin Rouge pe afara, plus Sacre Coeur, poduri, tot ce-am putut sa fac pe jos tarziu, seara.

15. tibi - 26/06/2009

Nu imi place sa scriu chiar deloc, scriu treribil de greu, si numai daca trebuie musai 🙂 , cum ar fi cite un mail la prieteni sau mai nou, cite un post in gradina.
La Paris am stat numai trei zile, am vazut pe mare fuga destulk de multe, printre care si Luvre cu Mona lisa 🙂 , si Sacre-Coeur, si Domul Invalizilor, Si Panteonul, si multe altele, daqr repet, mereu pe fuga.

16. bibliophyle - 26/06/2009

Demeter,
@Tibi, este mare lucru ca in goana ai avut timp de Luvre. Eu as fi dorit sa vad Impresionistii, dar nu am avut de loc timp. Si erau la doi pasi de hotelul nostru. Eram in spatele Ambasadei noastre, la doi pasi…un hotel minuscul. Ce m-a uimit pe strada a fost ca (spre deosebire de italience) frantuzoaicele erau destul de plinutze. In schimb, rusoaicele aratau splendid (presupun turiste)…la a doua tineretze, dar extrem de bine. Intotdeauna am citit ca femeile in Franta au o silueta de invidiat, nu ca in Rubens. Poate nu am vazut eu ce trebuia sa vad.

17. tibi - 26/06/2009

demeter

Chiar ca nu prea am avut ochi pentru frantzuzoaice in acel timp drastic limitat :). Cu doua exceptzii desigur :
– In fatyza la Moulin Rouge m-a agvatzat o pro’ 🙂
– La un bistro o chelneritza rusoiaca nu se mai dezlipea de mine, neam! Credea ca si eu sunt rus de-al ei si nu ma mai puteam lipsi de dinsa 🙂

La Luvre nu cred ca am stat mai mult de trei ore, am vazut Gioconda, Robii lui MichelaAngelo, Apatamentul lui Napoleon al III-lea, si multe altele.

Cupola de sticla in forma de piramida, m-a entuziasmat ! 🙂

18. bibliophyle - 26/06/2009

Demeter
@Tibi, Cum ai putut sa stai numai 3 ore in Louvre? Graba, graba…dar chiar asha…Pacat. Dar, mai pacat …eu imi facusem vise, itinerarii, muzee, . In schimb a trebuit sa mananc la cina de afaceri ratza cu trouffles (sorry, dar nu erau prea spalate ciupercile si aveam nisip in dinti). Si da….. cupola de sticla am zarit-o de departe si este superba…cel putzin pe gustul meu. Stiu ca s-au opus destui si au spus ca strica echilibrul cladirilor din imprejurimi. N-as spune. Gioconda nu mi-a spus nimic niciodata. Nu simt nimic cand ma uit la dansa… Gusturi…Si simtiri proprii.

19. tibi - 26/06/2009

Demeter
Cind ai numai trei zile la dispozitie pentru Paris, tre’ sa-tzi dramuiesti timpul zdravan ! Am reusit sa vad o groaza de locuri, fie si numai pe fuga. Regret ca nu am ajuns in Rue Pinchon 8, unde au locuit Monica Lovinescu si Virgil Ierunca. Si mie mi s-a parut ca gioconda este mai faimoasa decit ar merita. Dar …

20. bibliophyle - 26/06/2009

Demeter
@Tibi,
Cred ca in cazul Giocondei (explicatzia mea) s-a faurit o legenda. De ce zambeste ciudat? (O doare maseaua, este insarcinata, a nascut, etc) Oricum, fatza nu este a unei femei prea fericite, ci enigmatice…iar enigma atrage si duce la presupuneri…nelimitate in cazul celor care traiesc din „interpretarea” unui tablou. Si apropos, de cei care au trait…si unde..ieri am trecut, dupa ani de zile pe Str. Buzesti, unde candva a locuit M. Eminescu si unde era o placa. Acum, ….pauza….Cinematograful Buzesti vad ca a suferit un incendiu (presupun ca de multzi ani dupa urme). Cand eram plod, in camera unde a locuit Eminescu traia o colega de scoala primara si am vazut cu ochii mei cam cum era hotelul respectiv. (In epoca Ghe.Ghe/.Dej li se dadusera locuintze la comun la muncitori). Si mai sunt o multzime de astfel de locashe. O baie la comun la vreo 10 familii… In locul stadionului de (aproape) vis-a vis s-a construit ceva cu cateva etaje. CENTRU ISTORIC AL BUCURESTIULUI!

21. tibi - 26/06/2009

demeter

Si mai poti sa adugi linistita ca in zona Lipscani, hotelul Concordia unde s-a semnat actul de nastere al Romaniei sub sceptrul lui Cuza, ESTE O RUINA JALNICA. !

22. tibi - 26/06/2009

bon

cred ca ma cam duc frumusel la nani 🙂

Noapte buna copii ! 🙂

23. bibliophyle - 26/06/2009

Demeter
@Tibi, nu intzeleg deloc de ce ne refuzam istoria proprie si nu ne-o respectam, cu bune si rele, ca alte popoare. Nu potzi nega istoria .Oamenii au trait si au murit pentru nishte cauze. Au sperat… S-au chinuit. Shi ii ingropam in uitare. Cenusha asta doare si nu cred ca desuetudinea va fi la ordinea zilei cand se va sfarshi cu asha zisele crize economice. Acestea sunt ciclice si nu am de gand sa intru in subiect, sper ca cei asemenea noua au citit ceva istorie (economica sau nu). Idealurile mor mai greu.

24. bibliophyle - 26/06/2009

Demeter
@Tibi shi toata lumea,
Noapte bunicica shi la cei mari shi la catzeii infricoshatzi de tunete shi fulgere.

25. tibi - 26/06/2009

demeter

E simplu de ce nu ne asumam istoria : nu avem o istorie care sa mearga evolutiv sau macar constant. Avem o istorie care a avut preponderent un curs revolutiv. Fiecare generatzie a trebuit sa-si croiasca propriul set de valori, fara sa mai tzina cont de valorile parintzilor, sau bunicilor. Iar comunistii au reusit sa distruga ultimul lucru care inca mai facea din natzia asta un popor : casa cu trei generatzii ! Asta se vede limpede !

Sigur ca e mult de discutat pe tema asta …

26. bibliophyle - 26/06/2009

@tibi, salut si noapte buna,

cred ca ai dreptate, totusi fiecare dintre noi a primit o parte din mostenirea parintilor, si asta ei nu au reusit sa distruga, noi am reusit sa mentinem evolutia sociala, dar si ei. 😦 Din nefericire, ei inca detzin franele puterii 😦

27. tibi - 27/06/2009

Teofil

Am uneori insomnii 🙂 , nimic grav cred, 🙂 dar, sunt aproape sigur ca mare parte dintre noi a primit mostenirea culturala, sau ontologica daca vrei neaparat, de la parintzii nostri, deformata !
Deformata de teroarea ‘ciumei rosii’ !
Cam ce crezi tu ca puteau sa-i invetze parintzii copiilor ai caror bunici erau supusi la exterminare ? Valori sociale ? Nici vorba!
Din acel moment cred eu, s-a instituit regula dublului discurs : fiule, sau fiica draga, adapteaza-te sau mori.

Deci, incet, incet, supravietzuirea a devenit idealul suprem caruia ii inchinam toate energiile, de la ‘vladica la opinca’.

Trecutul ? a trecut. Viitorul ? este iluzoriu. Prezentul este tot ceea ce conteaza. Si chestia asta, o traim, din plin. Noi totzi!

PS. Sper sa nu-mi rapunzi la aceasta postare, pentru ca m-as simtzi raspunzator de intreruperea tihnei tale, binemeritate ! 🙂


Sorry comments are closed for this entry

%d blogeri au apreciat asta: