jump to navigation

Jurnalism Nemuritor: Oriana Fallaci 06/05/2009

Posted by Theophyle in 1, Carte Contemporana (sec. 20-21), Jurnalism.
Tags: , , , , ,
trackback

„I sat at the typewriter for the first time and fell in love with the words that emerged like drops, one by one, and remained on the white sheet of paper … every drop became something that if spoken would have flown away, but on the sheets as words, became solidified, whether they were good or bad”.

“M-am asezat la masina de scris pentru prima data si m-am indragostit de cuvintele care se iveau precum picaturile, una cate una si ramaneau pe foaia alba de hartie…fiecare picatura devenind ceva care daca prindea glas ar fi zburat departe, dar pe hirtii, ca si cuvinte, deveneau solidificate, fie bune sau rele.”

97-02

“Astazi, istoria este scrisa chiar in momentul in care se intampla. Poate fi transmisa imediat prin presa, radio, televiziune. Poate fi interpretata, discutata aprins. De aceea imi place jurnalismul. De aceea mi-e frica de journalism. Ce alta profesie iti permite sa scrii istorie chiar in momentul in care se petrece si sa fii un martor direct ? Jurnalismul reprezinta un privilegiu extraordinar si teribil Nu din sansa, daca iti dai seama ca te consuma cu o suta de sentimente de neadaptare Nu din sansa, cand ma aflu la un eveniment sau intr-o intalnire importanta ma cuprinde o neliniste, o frica de a nu avea destui ochi si destule urechi si suficient creier pentru a privi si asculta si intelege, ca un cariu ascuns in lemnul istoriei”. din Interview with History de Oriana Fallaci

Familia: Nascuta in 29 iunie 1930, in Florenta, Italia, fiica lui Edoardo si Tosca (Cantini) Fallaci; prietena cu Alexandros Panagoulis (activist politic, mort la 1 mai 1976).
Educatia: Universitatea din Florenta
Politica: Liberala
Religia: “Nici una”
Resedinta: Florenta si New York

Oriana  Fallaci este autoarea a 13 carti, traduse in 26 de limbi straine si publicate in 31 de tari:

  • Cele sapte pacate ale Hollywood-ului, ( I sette peccati di Hollywood) prefatata de Orson Welles, 1958.
  • Sexul inutil: Calatorie in jurul femeii, (Il sesso inutile: Viaggio intorno all donna) 1961
  • Penelope la razboi, (Penelope alla Guerra) 1962
  • Antipaticii (Gli antipatici), publicata in l. engleza: Limelighters 1963 si in 1968: Egotistii: 16 interviuri surprinzatoare, 1968
  • Quel giorno sulla Luna, 1970.
  • Interviu cu istoria, (Intervista con la Storia )o colectie de interviuri cu figuri politice diverse, 1974
  • Un om, (Un uomo: Romanzo )1979
  • Inshallah,  (Insciallah )1983.
  • Daca soarele moare (Se il sole muore), 1965
  • Scrisoare catre un copil care nu a fost nascut niciodata. (Lettera a un bambino mai nato,), 1975
  • Nimic, si asa sa fie ( Niente a cosi sia), 1969. Reportaj asupra razboiului din Vietnam, bazat pe experienta personala.
  • Furia si Mandria, (La rabbia e l’orgoglio )un studio asupra Islamului, 2001
  • Forta ratiunii, (La forza della ragione )2004
  • Oriana Fallaci intervista Oriana Fallaci, Fallaci isi ia un interviu despre Eurabia si Islamofascism, 2004
  • Oriana Fallaci se entrervista a Si Misma – L’Apocalisse:  O actualizare a auto-interviului, cu un nou capitol adaugat, 2005.
  • Un cappello pieno di ciliege, 2008. Un roman despre istoria stramosilor sai, publicat la 2 ani dupa moartea sa. Oriana Fallaci a lucrat  la el timp de zece ani, si este inspirat de atacurile din 11 septembrie.

A contribuit cu articole la: New Republic, New York Times Magazine, Life, La Nouvelle Observateur, Washington Post, Look, Der Stern, si Corriere della Sera.

97-21Odata cu disparitia Orianei Fallaci, s-a pierdut o voce pasionata, integra, puternica si plina de character a secolului XX, intotdeauna indrazneata in disecarea politicii, puterii si ego-ului si a efectelor acestora devastatoare asupra democratiilor de pretutindeni. Punctul sau de vedere dramatic si distinct asupra democratiei, in special in ultimele sale lucrari i-a adus amenintari cu moartea; cu toate acestea nimeni si nimic nu au oprit-o. A trait cu pasiune si convingere si multi critici au afirmat ca nu s-a nascut inca cineva asemanator ei.

“Intotdeauna a aratat in romanele sale dragoste fata de omul de rand, de umanitate, cu slabiciuni si in forta si intotdeauna a aratat cu degetul catre cei lacomi, lasi sau distrugatori. A inteles ca exista o dragoste mai mare decat cea singulara fata de un singur om; o dragoste care pune adevarul, justitia si viitorul omenirii mai presus de toate. Pentru acest lucru eu am iubit-o. “  Giselle Fernandez

Cu toate ca a scris romane si memorii, Oriana Fallaci ramane cel mai bine cunoscuta ca journalist politic, care nu a facut compromisuri, sau cum scrie Elizabeth Mehren in Los Angeles Times, ” jurnalista careia nici o figura politica nu i-ar spune nu” Intervievatii sai au fost: Henry Kissinger, Willy Brandt,  Ayatollahul Khomeini, si fostul lider Pakistanez  Zulfikar Ali Bhutto,de la care a extras atata critica la adresa Indiei, condusa de Indira Gandhi, incat in 1972 a fost cat pe ce ca un tratat de pace intre cele doua tari sa ramana nesemnat. 

Faimoasa, ca si multi dintre cei intervievati, Fallaci este o ganditoare libera:

“ Nu sunt si nu voi fi niciodata un simplu magnetofon  a ceea ce vad si aud”, scria in prefata la Interviu cu Istoria. “In fiecare experienta profesionala las ramasite din inima si sufletul meu si particip la ceea ce vad sau aud ca si cum problema respectiva ma priveste personal sau in care trebuie sa am un punct de vedere”.

Cunoscuta pentru tacticile sale de interviu abrasive, Fallaci adesea ghida subiectii sai spre revelatii. “Sa vorbim despre razboi”, l-a invitat pe Henry Kissinger in interviul din 1972. “Nu sunteti un pacifist, nu-i asa?” Iar Kissinger a recunoscut ca nu a fost atat de “distrugator de sincer fata de el insusi” cu nimeni inaintea lui Fallaci.

“Fiecare interviu este un portret al meu” i-a spus lui Jordan Bonfante de la Time. “Este o stranie mixtura proprie de idei, temperament, rabdare, toate acestea conducandu-ma la intrebari.” Fallaci a afirmat ca nu este un simplu journalist, ci un istoric. “Un journalist traieste istoria in acea clipa, atinge istoria cu mainile sale, se uita la ea cu ochii proprii si asculta cu urechile sale”.

Intr-un interviu acordat lui Jonathan Cott de la Rolling Stone explica: “Eu sunt judecatorul. Eu sunt cea care decide. Asculta, daca as fi un pictor si ti-as face portretul, am sau nu dreptul sa te pictez asa cum doresc?”.

Interviurile sale nu au fost limitate la politicieni. Alte celebritati au fost mogulul Playboy Hugh Hefner, regizorul Frederico Fellini si actorul Sean Connery.

97-11In 1964, intr-un interviu cu Sammy Davis jr., Fallaci a fost preocupata de modul in care oamenii se confrunta cu viata, intr-o logica directa. De la prima intrebare isi aduce motivatiile: “In drumul spre casa Dvs. Dle Davis am avut un gand deranjant. Aveti absolut totul pentru a fi urat de o multime de oameni stupizi. Sunteti negru, evreu, casatorit cu o blonda frumoasa…intr-adevar nu exista nici o alta persoana faimoasa care sa intruneasca atatea “pacate”.” Si intr-adevar, Fallaci avea mare dreptate. Davis era evreu intr-un timp in care lumea isi exprima anti-semitismul. Era negru cand chestiunile negrilor erau in plina confruntare pe arena politica americana si cand parti din SUA, in special in sud erau rasiste pe fata. In plus, Davis avea nasul spart, un ochi de sticla si era casatorit cu o femeie alba, Mai Britt, fosta actrita, care renuntase la cariera in favoarea sotului. Problemele privind casatoriile inter-rasiale erau departe de a fi acceptate in aproape toate statele SUA. Fallaci si-a construit interviul pe aceste confruntari si afirma clar ca acest om are dreptul la cel mai adinc respect.

Unicitatea stilului sau este evidentiat si in interviurile si cercetarile privind Programul Spatial American, incepand din 1965, cu intentia adresarii intrebarii ultimative: “De ce ar dori cineva sa stie despre astronauti, spatiu si luna?”. Rezultatul cercetarii sale este romanul Daca soarele moare, scris ca o lunga scrisoare catre tatal ei. (n.a. Tradus in lb. romana) In carte, Fallaci investeste sentimentele personale. De exemplu, cand pleaca in L.A. pentru a-I lua un interviu lui Ray Bradbury, scrie: “Nimic nu se misca cu exceptia masinilor, nimic nu creste decat plasticul. Ma duc la plimbare si cred ca sunt singura din Los Angeles care merge pe jos. Lunec, cad pe iarba si descopar ca este din plastic.” (n.a. era extrem de ecologista inainte ca sa fie inventat termenul)

In timp ce isi continua cercetarea privind Programul Spatial American, Fallaci ii ia interviu lui Werner Von Braun. Von Braun  este un fost ofiter nazist, care a lucrat pentru guvernul lui Hitler, responsabil de inventarea rachetelor V-2, folosite la bombardarea Londrei in timpul celui de-al 2-lea razboi mondial, rezultand 3.000 de morti si peste 68.000 de raniti. Catre sfarsitul razboiului, cand el si colegii sai au fost siguri de infrangerea Germaniei, au decis sa uite de bombe (folosibile si ca rachete) si sa-si puna talentul in slujba Americii.  Urmare sentimentelor ei privind nazistii care-l arestasera si torturasera pe tatal ei, ca si faptului ca ea insasi fusese membra a rezistentei in timpul razboiului, Fallaci are o puternica reactie adversa fata de Von Braun. Totusi intrebarile ei vor ramane axate pe importanta lui Von Braun fata de Programul Spatial si il va descrie pe acesta correct. Asa cum scrie Levy: “Fallaci ii spune cititorului despre dialogul cu ea insasi in timp ce ii pune intrebari lui Von Braun. Continua sa simta miros de lamie venind de la Von Braun si era deranjant. Nu putea sa-si aminteasca unde-l simitise….Da, in timpul razboiului cand nemtii se spalau cu sapun dezinfectant, ce avea miros de lamie.”

Fallaci a inceput sa scrie “nuvele scurte si naïve” la 9 ani. Dar”am inceput cu adevarat sa scriu la 16 ani, cand am devenit reporter in Florenta.” A fost intrebata adeseaa ce circumstante au fost hotaritoare pentru cariera ei. “Mai intai apartenenta la o familie liberala si angajata politic. Trairea razboiului si a zilelor eroice de lupta in cadrul Rezistentei, alaturi de un tata care era un sef al ei. Apoi, fiind din Florenta, oras al civilizatiei si culturii. Dar cel mai motivant factor este acela de a fi o femeie  dintr-o familie saraca. Cand esti femeie trebuie sa lupti mai mult, sa vezi, sa gandesti si sa fii mai creativa. La fel cand te nasti sarac. Supravietuirea este totul.”

“ Nu am scris niciodata pentru bani. Scrisul este o mare emotie, atat psihologica, cat si politica. Candeste-te la stupiditatea, cruzimea si nebunia razboiului din Vietnam (Nimic si asa sa fie). Scrisoare pentru un copil niciodata nascut nu a fost scrisa pentru a descrie problema avortului, ci din cauza pierderii unui copil. (n.a. a pierdut copilul cu care era insarcinata) Un om a fost scrisa urmare  mortii prietenului meu Alekos Panagoulis si a durerii personale. Cu toate acestea, oricine poate observa ca leit-motivul acestor 3 carti este moartea, ura mea fata de moarte, lupta mea impotriva mortii.”

Munca sa este spartana. “Incep sa lucrez dimineata, pe la 8 si continui pana la 6 sau 7 pm fara intrerupere, fara sa maninc, fara sa ma odihnesc, doar fumez. Nu vad pe nimeni, nu raspund la telefon, nu plec nicaieri. Ignor duminicile, sarbatorile, craciunul, anul nou. Si scriu incet si rescriu iar si iar. …Un scriitor are nevoie de timp pentru a-I fi testata valoarea. Suuccesul este legat prea tare de moda, publicitate. Un scriitor ramane scriitor dupa moartea sa sau multi ani dupa ce cartile sale sunt publicate. De asemenea, un scriitor ramane scriitor daca munca sa trece de frontierele limbii in care el/ea scrie, deoarece un scriitor trebuie sa fie universal, fara limite de timp sau spatiu.”

97-42In Un om,  Fallaci incearca sa imortalizeze poetul martir si liderul Rezistentei grecesti Alekos Panagoulis, marea dragoste a vietii sale. Acesta a luptat pentru libertatea Greciei pana la moartea sa. In 1967, a incercat sa-l asasineze pe dictatorul Georgios Papadopoulos prin punerea de bombe pe drumul zilnic al acestuia . Planul a esuat, el capturat si inchis. In urmatorii cinci ani, Panagoulis a fost tortural fizic si psihic. A incercat sa evadeze de cateva ori si asta a dus la izolarea lui intr-o celula construita special, fara ferestre. A ramas aici pana la amnistia generala din 1973. La doua zile dupa eliberare a fost intervievat de Fallaci si fiind amandoi convinsi ca intalnirea a avut loc pentru ca soarta a vrut-o, cei doi au devenit iubiti in cateva saptamani.

In urmatorii trei ani cei doi au avut o relatie  tumultoasa. “Nu am nevoie de o femeie cu care sa fiu fericit….Doresc un camarad, care sa fie in acelasi timp prieten, complice, frate. Sunt un om care duce un razboi.” Si Fallaci a devenit acest camarad, renuntand la viata sa independenta pentr a-l urma pe acest om dificil. Nu au avut parte de pace, nici de viitor. Panagoulis a fost omorat de inamicii politici intr-o ambuscada facuta sa semene cu un accident auto in 1976. La cateva luni de la moartea lui, Fallaci va incepe sa scrie cartea ce ii va fi dedicata si publicata trei ani mai tarziu.

“INSHALLAH” este o fraza pe care oricine o aude in lumea araba. Inseamna “Cu vrerea lui Dumnezeu”. Dar vointa lui Dumnezeu in Beirut este salbatica, iar Fallaci o reda intocmai. Romanul incepe in noaptea din octombrie 1983, cand doi membrii ai sectei Khomeini, Fiii lui Dumnezeu, au efectuat atacuri sinucigase cu camioane, unul in baza Americana Marina, celalalt in baza Franceza. Aproape 300 de tineri au fost omoriti in aceste atacuri. A treia forta de mentinere a pacii este Italiana, iar cartea se concentreaza pe cele trei luni urmatoare exploziilor, in care italienii asteapta “al treilea camion sa explodeze”. Deasupra mormintelor comune. din baza de refugiati palestinieni Shatilah, italienii incearca sa pastreze pacea intre militia palestiniana Amal si fortele guvernamentale Libaneze ale presedintelui Amin Gemayel, prevenind atacuri sinucigase ale Fiilor lui Dumnezeu si ferindu-se de focurile de artilerie din partea Druzilor.

Fallaci reuseste sa construiasca din fractiunile si scopurile politice ale unui univers confuz din Beirut o povestire rationala si coerenta. Aceasta lume a barbatilor cuprinde sensibilitatile, curajul, lasitatile ocazionale, iubirile interzise (Angelo, indragostit de o femeie araba), amintirile fiecaruia. Portretele sunt pline de viata si agonie. Crazy Horse, iubitor de antichitati si de clasici, in momente de criza vorbeste in maxime din Cicero sau Seneca.
Ceea ce diferentiaza cele doua “lumi”, tabara italiana si cea americana este constiinta Romano Catolica si cultura europeana. Din punctul de vedere al italienilor, mentinerea pacii in Beirut este doar una din nebuniile istorice care implica Europa si lumea Araba. Unul dintre ofiteri, Pistoia crede ca razboiul real a fost intotdeauna “intre cei care maninca porc si cei care nu o fac, cei care beau vin si ceilalti care nu beau, cei care murmura Pater Noster si cei care spun Allah rassullillah.” Ambele tabere au de fapt aceeasi rugaciune. “Tatal nostriu si Allah al nostru care esti in ceruri da-ne noua rachetele si bombele de 7,62 si 5,56 si nu ne duce pe noi in ispita de a face pace.”

97-33

In cartile sale, Fallaci spune ca spera “sa moara mai putin atunci cand va muri. Sa las copiii pe care nu i-am avut…Sa fac oamenii sa gandeasca un pic mai mult, in afara dogmelor pcucare societatea ii hraneste de secole. Sa dau povesti si idei care sa ajute oamenii sa vada mai bine, sa gandeasca mai bine, sa stie un pic mai mult. Scrisul este modul meu de exprimare. De aceea o necessitate.”  Sfatul sau pentru scriitorii in devenire este “sa nu  se grabeasca. Sa rescrie, sa rescrie, sa rescrie…

oriana-2A avut si dureri de cap din punct de vedere legal . A fost judecata in Franta de doua ori in 2002 si a fost acuzata in Italia in mai 2005, deoarece Forta ratiunii defaimeaza Islamul. Asa ca, pentru crima de a vorbi liber in tara sa e origine, cea mai celebra jurnalista a Europei a trait ultimii ani in exil in Manhattan. Cel care a depus plangere a fost un extremist musulman de origine scotiana, Adel Smith. Se crede ca este autorul unui pamflet intitulat “Islamul o pedepseste pe Oriana Fallaci.” De asemenea, Smith a cerut distrugerea frestei medievale “Ultima judecata” a lui Giovanni da Modena, din Catedrala din Bologna, deoarece il arata pe Profetul Muhammad zacand in iad.

Cu toate acestea, Oriana Fallaci a fost una dintre primele persoane invitate de Papa Benedict XVI la o intalnire privata, cu atat mai semnificativa cu cat ea se declarase public ca fiind ateista. Inainte de intalnire, Fallaci declarase despre noul papa: “ Ma simt mai putin singura cand citesc cartile lui Ratzinger. Eu sunt ateista, si daca o ateista si un papa gandesc la fel, ceva trebuie sa fie adevarat. Trebuie sa existe un adevar uman mai presus de religie.”

PS  – O excelenta postare pe blogul Dlui Patrasconiu pentru o mai buna intelegere al jurnalismului practicat de Fallaci fata de un anume jurnalism practicat in Romania zilelor noastre.

Comentarii

1. Tio - 06/05/2009

Excelenta prezentarea ta si admirabil efortul.
Din pacate nu cred ca de modele/exemple duc lipsa jurnalistii romani. S-au tinut sute de cursuri cu si despre despre jurnalism in Romania dupa ’89 si degeaba. Plus ca am inceput sa facem jurnalism tocmai cind jurnalismul comercial domina (poate pentru todeauna)

P.S.
Are potential Patrasconiu de asta sint rau cu el 😉
Ce mai faci tu? Tot atit de optimist (ca eu oscilez intre speranta si disperare)?

2. noradamian - 06/05/2009

Bibliophyle,
salut!

🙂

3. noradamian - 06/05/2009

Oriana Falacci:

pasiune, constiinta, daruire, talent, cat pentru o generatie de jurnalisti.
Sau mai mult.

4. noradamian - 06/05/2009

Impresionant viata, cariera, destin!

Toate pornind de la memorabila frază:

“M-am asezat la masina de scris pentru prima data si m-am indragostit de cuvintele care se iveau precum picaturile, una cate una si ramaneau pe foaia alba de hartie…fiecare picatura devenind ceva care daca prindea glas ar fi zburat departe, dar pe hirtii, ca si cuvinte, deveneau solidificate, fie bune sau rele.”

5. noradamian - 06/05/2009

tio,

salut!

probabil am postat cam in acelasi timp, de aceea te citesc cu intarziere!…
Undeva, intre cele doua e de preferat apropierea de speranta! 🙂

Chiar si in jurnalismul comercial se poate practica cu integritate profesia. Atunci si acolo unde exista calitate umana.

6. bibliophyle - 06/05/2009

@Tio, salut
Da tot optimist (incurabil) 😆

7. bibliophyle - 06/05/2009

@ Nora salut, da intradevar o mare jurnalista, desi nu intodeuna am fost de acord cu opiniile ei islamofobe, dar a fost o mare personalitate a culturii europene 🙂

8. dumitruagachi - 06/05/2009

Sunt onorat sa va salut!
Foarte bine scris si foarte documentat articol. Iar debutul – ca o canonada de artilerie grea – a interviului cu Sammy Davis jr. – luat in atmosfera anului 1964 si nu cea din anii 1990 – spune totul despre ce inseamna sa fii intradevar jurnalist fara prejudecati, puternic, racordat la preocuparile cu adevarat importante si deranjante ale societatii.

9. bibliophyle - 06/05/2009

@dumitru,

am inceput acum un studiu intens despre jurnalismul adevarat si vom publica la fiecare cateva zile despre un jurnalist-scriitor care a contat in istorie, sper ca oamenii sa inteleaga ca fitzuicile care se numesc la noi, ziare sunt mult mai rele decat „Scanteia”. Cel putin acolo stiai care este linia si care este interesul.

Nu stiu dac o sa conteze, pentru mine este insa important 🙂

10. bibliophyle - 06/05/2009

@dumitru vreau sa ma folosesc de o postare a dumneavoastra in numarul viitor a ZDD daca se poate. 🙂

11. dumitruagachi - 07/05/2009

Seara buna! Chiar daca la dv. e namiezi! Studiile documentate conteaza, e nevoie de ele. Sunt „material didactic”. Ar trebui sa conteze si pentru cei din breasla. In plus, intzeleg ca e vorba de ziaristi care, sub o forma sau alta, au avut impact cultural. Asta e important. Talentul, chiar si pe un artizan de pantofi il face superior si capabil de a accede la cultura, el insusi devine subiect cultural… Asa ca, succes. Da, maculatura (adica hirtia maculata cu tot erzatzul) e mai rea decit Schinteia… Personal mi-a placut si cronica „impresionista” la spectacolul „Impresionism”. Aflam despre ce se petrece viu… E foarte placut. In fond faceti „jurnalism”, adica reflectatzi ceea ce e demn de a fi consemnat. Cit priveste ZDD, nu e nici o problema sa publicati, chiar astept cu interes sa vad la ce va opritzi!

12. bibliophyle - 07/05/2009

@dumitru, multzumesc. peste cateva minute iese o noua postare „jurnalistica” despre un mare, mare ZIARIST si un enorm OM 🙂

13. imperialistul - 11/06/2009

Salut, bibliophyle! Ai dreptate, Oriana a fost un ziarist fantastic, de mare talent si de un curaj rar intalnit, cu atat mai mult astazi, intr-o lume plina de lasi. Nu ma voi intinde cu comentariul meu – imi lipseste timpul -, dar daca tot dat de adresa asta, vroiam sa iti spun ca la noi ( http://patrupedbun.net/tag/oriana-fallaci/ ) pot fi gasite cateva articole ale lui Fallaci pe tema Islamului. 🙂


Sorry comments are closed for this entry

%d blogeri au apreciat asta: