jump to navigation

Romanul Fantastic sau Fantasticul Literar (1) 04/04/2009

Posted by Theophyle in 1, Carte Medievala.
Tags: , , , , ,
trackback

Anunt:  De la inceput trebuie sa recunosc ca nu dau doi bani pe critica literara, nu recunosc necesitatea acestei ocupatii (care nu este meserie in nici un caz). Parerea mea personala este ca toti criticii literari sunt niste autori ratati. Din clipa in care am fost intrebat in clasa a-VI-a “la ce s-a referit Eminescu in Poezia…” si raspunsul meu a fost ”nu stiu Toaşa’, nu am fost Eminescu” (raspuns care ma costat o corijenta plus 7 la purtare) am inteles ca aceasta critica literara este instrumentul cu care niste mizntropi  incearca sa inabusesc placerea cititului prin denigrarea scriitorului. In consecinta ceece ce voi incerca sa fac in urmatoarele randuri nu are nimic cu critica literara sau orice chestie care se termina cu literara, sunt pur si simplu parerile personale ale unui “colectionar de literatura”

P.S  Anunt: Nu am nimic cu “analiza sau istoria literara” care sunt ocupatii onorabile si necesare.

Fantasticul literar este inteles de mine prin introducerea unui element supranatural intr-o naratiune realista. Acest fenomen suprarealist introdus in naratiune ajuta cititorului sa-si creeze o realitate magica explicabila prin aceasta fantezie a autorului si inteleasa de cititor care colaboreaza imaginativ la actiunea carti elaborand posibilitatea interpretativa  personala sau acceptand-o pe cea descrisa de autor.

Fantasticul literar (laic) in afara doctrinelor religioase apare in evul mediu tarziu prevestind intr-un fel renasterea. Pesonaje ca Merlin,  Harlequin, Oberon, Morgan Le Fay numai apartin religiei, si sunt confiscate de autorul medieval in inventarea unei lumi cu reminscente pagane ancorata in mitologiile pre Crestine.

merlin-miniature

Desisi stiu ca au existat precedente (Tristan si Isloda si Roland) pentru mine primul autor de literatura fantastica laica este Chrétien de Troyes autor la curtea Mariei Capet (Marie de France) la inceputul secolului al 12-lea. Chrétien de Troyes este autorul sagei Arturiene atat de iubite pana astazi cu mii de imitati, variati si rescrieri. Chrétien isi incepe saga care va deveni saga regelui Artur dintr-un colt inedit, prima lucrare in aceasta saga este despre “Lancelot cavaler de Cart”, simultan el scrie “Perceval si povestea Graluluil” terminand 10000  de linii scrise cand inceteaza din viata. Alti 4 autori necunoscuti (unul din ei poate asociatul lui Chrétien, Godefroi de Leigni) reusesc impreuna sa termine aceasta formidabila opera literara scriind impreuna aproape 60000 de linii, un impresionant volum pentru acea perioada.

gododdin-samll

Inspiratia lui Chrétien sunt surse Celtice scrise si colectate de calugarul Geoffrey din Monmouth, probabila sursa principala a legendelor Arturiene si intr-un fel eroul lui Umberto Eco in rolul  calugarului- detectiv din Numele Trandafirului. Continuatorul consacrat a lui Chrétien de Troyes a fost Robert de Boron, poet francez de limba Latina care a scris si in franceza si a continuat ciclul Arturian “Istoria Gralului” (Histoire du Saint-Graal), „Istoria lui Merlin”, „Cartea lui Lancelot din Lac” (Le Livre de Lancelot du Lac), Cautarea Gralului (La Quête du Saint-Graal) si moartea Regelui Artur. Toate aceste carti inchid saga Arturiana si creaza o fantezie laico-religioasa prin conectiunea cu Iosif din Artimatea si Iisus. Si Robert de Boron a fost eternizat de Umberto Eco’s in nuvela Baudolino (de citit, exceptionala!). Majoritatea operelor lui Robert de Boron pot fi citite de pe internet in limba Franceza sau Engleza (Proiect Gutenberg)

round-table-small

Am sa ma opresc inaintea Renasteri de care va voi povesti in postarile viitoare si vom ajunge pana la romanele contemporane al “Creatorilor de Lumi” moderni.  Inainte de a termina un sfat pentru toti cei ce incearca sa inteleaga fantasticul lui Eliade. Nu veti reusi daca nu veti pleca de la sursa acestui fantastic, adica mitologia Indica, asa cum “medievalismul-fantastic” lui Umberto Eco nu poate fi inteles fara culegerile Celtice a lui Geoffrey din Monmouth. Un weekend Placut.

Comentarii

1. gabilutza - 04/04/2009

Buna seara!

Interesanta introducere. O poveste lasata in „suspens”, cea a lui Chretien de Troyes, a generat o intreaga literatura, din care ati punctat cateva momente. Exista o versiune galeza, anonima, care duce povestea neterminata de Chrétien pana la sfarsit. Robert de Boron e cel mai complet, cum mentionati. Sa mai adaug si eu ceva personaje ce incearca sa-si depaseasca conditia obisnuita: Perceval, Lancelot, Gauvain, Bohort, Galaad.

In Germania – Wolfram d’Eschenbach particularizeaza si el povestea.

In Anglia -mai cunoscute sunt versiunile lui Sir Thomas Malory 1416-1471

Rabelais (1483-1553) exploateaza si el legenda in Gargantua si Patagruel.
Binenteles ca preferata mea e lejera Viviane ( e adevarat ca in caldeeana numele inseamna „eu nu fac nimic?”) cea ce devine misterioasa Doamna a Lacului. 🙂

Legendele nu sunt proprietatea nimanui, asa ca se pot propaga in continuare in nenumarate versiuni. Noi avatare vor mai apare ! 🙂

2. bibliophyle - 04/04/2009

@gabilutza, salut
Am considerat oportuna aceasta serie de postari dupa o runda de priviri catre numeroasele analize legate de fantasticul in romanele lui Eliade. majoritatea lor sunt de publicat intr-o antologie a prostiei 🙂

3. gabilutza - 04/04/2009

Recent am citit cartea medicului Robert Sigalea aparuta la editura Harmattan – 2003, despre „Johan-Martin Honigberger” incercand sa inteleg de ce Eliade s-a inspirat din acest personaj , si am ajuns la ceva concluzii personale amuzante.

Honigberger e nascut la Brasov, pe 10 martie 1795 si a avut o viata cu adevarat plina de aventuri „exploatabile” pentru fantastic.

🙂

4. bibliophyle - 04/04/2009

interesant tip d’Eschenbach – Parzival, la facut pe Galahad bastard, probabil ca nu era suficient de teutonic 🙂

5. bibliophyle - 04/04/2009

Johan-Martin Honigberger intzeleg ca era unul din primi homeopati cu o vasta cultura indiana

6. gabilutza - 04/04/2009

se spune ca Eschenbach era cam vorbaret si a scris o multime de chestii „de umplutura” 🙂

7. bibliophyle - 04/04/2009

bineintzele a inventat bibliografie si un furt al gralului 😆

8. bibliophyle - 04/04/2009

Eco se foloseste de caracterul inventat de Eschenbach pe nume le de Kyot in superbul Baudolino

9. gabilutza - 04/04/2009

Personajul Honigberger e tratat din prisma „Istoriei medicinei”. A propus cateva tratamente „homeopatice” contra holerei, a incercat sa le publice si a avut nenumarate initiative medicale catre Academia din Paris. Koch descopera bacilul abia in 1883 ! 😉

10. bibliophyle - 04/04/2009

In Baudolino Kyot devine Guiot si disputa cu Baron, esenta gralului 🙂

11. bibliophyle - 04/04/2009

Mda si Honigberger si el a fost putin sarlatan 😆 a tratat in Lahore catziva europeni care au devenit foarte „reci” dupa tratament 🙂

12. bibliophyle - 04/04/2009

ai citit Baudolino ?

13. gabilutza - 04/04/2009

Trebuie sa recunosc ca nu am citit „Baudolino”… Gralul lui Eschenbach e diferit de al celorlalti, e o PIATRA ( lapsit exillis – ce o fi insemnand?) 🙂

14. bibliophyle - 04/04/2009

cazuta din ceruri

15. gabilutza - 04/04/2009

Eu nu l-as numi sarlatan. Putem sa-i acceptam cateva MARI erori medicale, specifice sec. XIX. A fost printre primii vaccinati, a calatorit pur si simplu din interes medical, in regiuni unde putea studia anumite boli ce incepusera sa dispara. A avut acces la documente de medicina veche …

16. bibliophyle - 04/04/2009

si este locasul ingerilor care au fost „neutrali” si nu au paricipat la razvratirea lui Azazel

17. bibliophyle - 04/04/2009

un fel de aluzie la Ka’aba

18. gabilutza - 04/04/2009

Eu as fi incercat sa traduc „piatra celui din exil” 😉

19. gabilutza - 04/04/2009

Astazi, in pauza de masa , am citit „Syngué sabour” (Gallimardul 2008), alta piatra interesanta! 🙂 🙂 😉

20. bibliophyle - 04/04/2009

nu dragule „exillis” este azvarlit, decazut sau cazut. Exilat este o interpretare tarzie 🙂

21. gabilutza - 04/04/2009

Intr-o mica bisericuta din tinutul breton, Tréhorenteuc ( in bretona= „tara primitoare”), se gasesc doua vitralii asezate paralel, in Nord , Iisus la cina cea de taina cu apostolii, in Sud, masa rotunda cu cavalerii, regele Arthur si graalul , ce e VERDE, o cupa taiata in smarald, cazuta de pe fruntea lui Lucifer, dupa legenda, dupa caderea ingerilor. Odata detasata de pe fruntea Revoltatului 😉 la cadere, ar fi fost culeasa de Adam si Eva si transmis din generatie in generatie pana la Iosif din Arimatheea, pentru a primi sangele lui Iisus.

Iaca, asa am inceput, pt. curiosi … o poveste !

22. bibliophyle - 04/04/2009

ce ai tu cu afganistanul frate, si cu Rahimi 🙂

23. bibliophyle - 04/04/2009

Dragul meu, daca graalul a existat in sensul unei cupe, el pute afi numai de piatra sau din metal. punct

24. gabilutza - 04/04/2009

nimic … citesc si literatura, ma destinde !

25. bibliophyle - 04/04/2009

Pribabil cupa a fost din argint, Iosif din Ra’amatim era negustor de metale pretioase 🙂

26. gabilutza - 04/04/2009

Sigur ca ar putea fi din piatra! 🙂

Aveti idee de unde traducerea „Bo-vinda” pt. Viviane, doamna Lacului?

27. bibliophyle - 04/04/2009

una din cele mai mari „stangaci” ale asazisilor cercetatori este ca ei nu-si amintesc cine a fost Iisus inainte de Inaltzare.

28. gabilutza - 04/04/2009

In versiunea din 1450 Merlin este ingropat prin farmec , sup o piatra uriasa. In cea din 1250, el dispare cu Doamna Lacului, intr-un pat magic ! 🙂 🙂 🙂

29. bibliophyle - 04/04/2009

sti de ce probabil ca a fost din piatra?

30. gabilutza - 04/04/2009

nu!

31. bibliophyle - 04/04/2009

nu stiu ce este chaldeana si nici cuvantul nu este verosimil e scris cu vocale si nu stiu sa-l descifrez 🙂

32. gabilutza - 04/04/2009

ma scuzati, pt. intrebare, am fost incomplet documentat, am lasat un semn de intrebare, nu era esentiala ipoteza.

CE e interesant e aceasta recuperarea a unor mituri vechi, suprapunerea lor … Viviane devine in tinutul breton Notre Dame de la Nuit, un fel de mater dolorosa, o Zeita alba !

33. bibliophyle - 04/04/2009

in antichitate ebraica cupele de pesah (paste) erau facute din piatra pentru ca era singurul fel de pahar cu care se putea bea si cu mancare de lapte si de carne (legile de puritate), nefiind poros nu putea pastra reziduri 😆

34. gabilutza - 04/04/2009

Pentru cei ce urmaresc discutia „Syngué sabour” inseamna in persana „Piatra rabdarii”. In mitologia persana e o piatra pe care o pui in fata ta si iti versi catre ea toate suferintele, durerile, mizeriile. Ea incaseaza totul! 😉 Absorbe, asculta toate secretele! Pana cand, intr-o buna zi ea EXPLODEAZA. 😉

35. bibliophyle - 04/04/2009

daca chaldeana este aramaica atunci exista un cuvant Vnna (vanana) care poate fi tradus „din izvor” :

36. gabilutza - 04/04/2009

seamana cu o radacina celtica „avon” , ce inseamna „la sursa”, „la izvor”.

Cum se pare ca-mi neglijez blogul in ultimul timp ar trebui sa adaug pe Viviana in seria „Daenelor” , ca imagini perfecte ale Zeitei careia nu-i poti fi decat „amant” daca vrei sa o servesti autentic si exclusiv. 🙂

37. gabilutza - 04/04/2009

La inceput Viviana era inocenta, lejera, ca personajele lui Maeterlink ;-), si apoi se transforma, devine Doamna a Lacului, cea care detine Cunoasterea, cea care ii educa pe Cavaleri si-i protejeaza. Iar in final, e cea ce-l vrajeste pe vrajitor ! 🙂 Si dispare fericita cu el. 😉

38. bibliophyle - 04/04/2009

De ce nu incerci cu amanta universala Ishtar sau cu femeia care nu la ascultat pe Dumnezeu Lilith 🙂

39. gabilutza - 04/04/2009

Nu-mi place nici una nici cealalta. Il admir pe Ghilgamesh ca a respins-o! Iar Lilith , e mai mult cealalta –> Morgana! sora lui Merlin, o alta imagine a unor zeite a inceputurilor. 🙂

40. gabilutza - 04/04/2009

Desi Innana, poate trimite la ANNA PARENNA a latinilor, sau ANNA POURNA a indienilor, la DANA celtilor…

41. bibliophyle - 04/04/2009

pe mine m-au fascinat numai doua femei mitice, Rahab si Miriam din Magdala 🙂

42. bibliophyle - 04/04/2009

Rahab este probabil cea mai fascinanta femeie dupa Eva 😆 si pana la Miriam din Magdala

43. gabilutza - 04/04/2009

Cu scuze, nu am remarcat-o pe aceasta „strabunica” a lui Iisus.

Cum faceti dvs. ca sa va impartiti ca Eliade in „Nopti de sanzaiene” intre DOUA atractii ? 😉

44. bibliophyle - 04/04/2009

De ce nu, ambele sunt unice in felul lor si ambele sunt una si aceasi 🙂

45. gabilutza - 04/04/2009

Eliade era binenteles mai ambitios ca dvs., el considera ca doar depasind conditia umana, putea impaca o astfel de dilema! 😉 Pe undeva, in sensul bun, are dreptate !

46. bibliophyle - 04/04/2009

Cum spunem noi, timpul ne poate da posibilitatea singularitatii. Intr-o istorie liniara poti avea satisfactii de tur in paralel 🙂

47. gabilutza - 04/04/2009

Nu am inteles ce e cu „turul in paralel”.

Stiti ca stiinta a incercat sa dea explicatii de ordin nuclear mitului „Graalului”, se spune ca asa au descoperit „radioactivitatea” 😉 🙂 ( atribuind fel de fel de virtuti magice materiei !)

48. bibliophyle - 04/04/2009

Tur si paralel – daca tu te afli intr-un punct pe axa timpului si de doua „evenimente” te despart distantze x si nx – inseamna ca de pe locul in care te afli esti liniar (tur) ce aceste evenimente. Deoarece aceste distantze exista, din locul in care te afli poti acea sentimente paralele fatza de ele.

Aiurea in chestia cu radioactivitaea gralului, cum si de ce? si inainte de am stiut ce este radioactivitata ce era? 😆

49. gabilutza - 04/04/2009

Un dialog:

– Ce forma are el?
– Niciuna.
– Ce culoare are?
– Toate.
– Radiaza … Nu e nicaeri. E peste tot…

50. bibliophyle - 04/04/2009

😆

51. gabilutza - 04/04/2009

O buna explicatie de „istoric”. Am mai enuntat odata, ca istoricul are marele avantaj al privirii simultane a evenimentelor insirate pe ata timpului liniar, in acelasi timp … descopar ca e si detasata! 🙂

52. bibliophyle - 04/04/2009

gabilutza, Istoria pentru un istoric care doreste sa practice meseria cum trebuie si care are un dram de personalitate, permite trairi extraordinare a mai multor vieti in paralel 🙂

53. gabilutza - 04/04/2009

Imi place. Incepeti sa vorbiti ca Eliade in „Nopti la Serampore” si „Intoarcerea din Rai” 😉

54. bibliophyle - 04/04/2009

gabilutza eu vorbesc deobicei ca mine 🙂 nu poti gasi la mine o influenta Eladiana chiar daca cauti influenta cu lupa. Am mai scris-o provenim din doua curente umane diferite total, el din misticism eu din penitenta 🙂

55. gabilutza - 04/04/2009

Sigur, incercam sa readuc discutia la subiectul propus „fantasticul literar”.

56. gabilutza - 04/04/2009

Fantasticul nu are intotdeauna originea in mit. Dar Miturile „colonizeaza” mai usor imaginatia asa zis „literara”.

57. gabilutza - 04/04/2009

Exista o pozitie a „seriosului” si una a „compensarii mistice”. Eu nu-l clasific in cea din urma pe Eliade.

58. bibliophyle - 04/04/2009

suntem atrasi de mit, suntem atrasi de supranatural si-l cautam daca-l cautam il si gasim, cam asta este toata teoria. Avem nevoie de calmante, supranaturalul ne calmeaza si ne da posibilitatea de a explica imposibilul sau a ne dezvinovati cand „trebuie”

59. gabilutza - 04/04/2009

Miturile au o viteza uriasa de deplasare. Cel al Graalului a fost cules de etnologii francezi pana si in povestile orale din … Senegal. 😉

60. bibliophyle - 04/04/2009

Fantasticul i-si are origine in felul nostru de a fi.

61. bibliophyle - 04/04/2009

Senegal? interesant 🙂

62. gabilutza - 04/04/2009

Dvs. ca istoric stiti sa recunoasteti „sateliti” ai mitului, sa recunoasteti „derivatii”, metamorfoze , simbioze, colonizari? Nu preferati doar nucleul dur.

Intr-una din serile trecute povesteati de Mahabharata. Ca sa glumesc, as putea spune ca eu am citit un „rezumat”, al textelor care sunt de 10 ori mai voluminoase ca al Bibliei. De ce credeti ca aproape nimeni nu mai are astazi puterea sa simta ceva in texte atat de exotice.

Nu cred ca suntem in cautarea supranaturalului. Cei ce o fac, au pe undeva ceva neclaritati in legatura cu viata lor. Sacrul poate „cadea” peste noi, fara sa fim pregatiti si sa-l fi cautat.

63. bibliophyle - 04/04/2009

dar bineinteles ca sacrul poate cadea peste noi si fara sa fim pregatiti, si bineintzeles ca sunt oameni care au puterea sa simta ceva in texte esoterice si „exotice”, dar sunt extrem de putini si pe zi ce trece sunt si mai putini, traim o viata de instant-coffe, care a devenit si instant-life. Avem electrodele conectate de centrele placerii in creier si numai avem rabdare sa construim climaxul il dorim gata pregatit fara nici o cautare sau introducere, asta este, aici ne aflam 😦

64. gabilutza - 04/04/2009

@ e tarziu la dvs. trebuie si eu sa ma retrag. Imi cer scuze catelusei ca v-am retinut, poate ca e o seara frumoasa, cu stele, la dvs.

Noapte buna!
😆

65. bibliophyle - 04/04/2009

@gabilutza placerea a fost si a mea 🙂 noapte buna si multa odihna 😆

66. Elena Agachi - 05/04/2009

În definirea genului fantastic s-a recurs, de-a lungul timpului, la o terminologie mai degrabă a violenţei, fantasticul fiind, în genere, perceput ca: „…scandal…ruptură…irumpere insolită…în lumea reală (R. Caillois, 1966 : 145), „…fantasticul presupune soliditatea lumii reale, dar aceasta pentru a o devasta mai uşor”. (Ibid., :148) ; …o ruptură în sistemul de reguli stabilite” (Todorov, 1970), ”conflictul dintre două ordini…incompatibile raţional” .
Şocul fantastic constituie una dintre primele şi cele mai elocvente norme ale genului de-a lungul timpului: Louis Vax vorbeşte de „conflits du réel et du possible” (Vax, 1960 :6), de „rupture des constantes du monde réel ”. (Vax, 1965 :172). Chiar şi astăzi, fantasticul este perceput ca o transformare radicală, operabilă la nivelul evidenţei : „Le Fantastique est un mixte d`irruption scandaleuse et d`évidence . Si le choc se produit, c`est que notre relation aux choses est bouleversée.”
„Devastarea realului” este evidentă în romanul gotic, spre exemplu, dar greu de susţinut în cazul „fantasticului insidios” de ţinută metafizică, ori a fantasticului modern în general. Neliniştea, angoasa produse de „picătura care urcă scările” a lui Dino Buzzati traduc „o fisură” greu perceptibilă în real.
Din punct de vedere emoţional, frica este vechiul aliat al fantasticului şi, multă vreme, unul dintre singurii aliaţi credibili. Fantasticul induce „terori imaginare în sînul lumii reale” (Vax, 1960, :6) ; un “climat de groază, un eveniment sinistru”, “o dezordine, o panică necunoscută”…“Literatura fantastică este mai întîi un joc cu frica.” (R. Caillois, 1966 :146 – 153); nu se pot elimina din fantastic, apreciază Jean Fabre (1992: 84): teroarea, angoasele, oroarea, tot ce ţine de frică.

67. Elena Agachi - 05/04/2009

Fantasticul, perceput emoţional, scindează lumea operei literare în lumea victimei şi lumea elementului opresiv, emoţia fantasticului fiind, afirmă Louis Vax, ca a unei „raţiuni scandalizate”. Opera fantastică pune lectorul într-o situaţie ambiguă, ezitantă, „cognitivă şi ludică, totodată” (Fabre) – o situaţie dihotomică, bazată pe relaţia fascinaţie / repulsie, pe care o degajă lectura fantasticantă; eroul, victimă a monstrului întîlneşte, al alt nivel, lectorul, victimă a lecturii (cf. J.Fabre, 1992: 95).

Cu simpatie…

68. bibliophyle - 05/04/2009

@ elena,
multzumesc mult – vom discuta toate cele subliniate de dumneavoastra in curand 🙂

Asta nu inseamana ca cine doreste sa-si posteze opinia nu este invitat sa o faca, dimpotriva 😆


Sorry comments are closed for this entry

%d blogeri au apreciat asta: