Magdalena – Intalnirea cu Farid si cu un Kabalist

Am ajuns la Magdala pe la unu, era deja cald, Padre Stefano a inceput sa-mi explice situl arheologic, mi-a aratat turnul dezgropat (3-4 metri) construit din bolovani negri de bazalt (probabil), ulita pietruita cobora spre o sinagoga (alti arheologi contesta aceasta identificarea). Ulita spre sinagoga ori ce ar putea fi coboara un sant pietruit care era plin cu apa dintr-un izvor apropiat. Am culcat binisor o sticla de vin rosu de Latrun in acest santulet, lasand-ul sa se racoreasca de arsita zilei, urmand sa  ne racoreasca pe noi mai tarziu. Am inceput sa discutam despre Evanghelia lui Ioan in care este amintita o Marie pe care toti o considerau ca sora lui Lazar si eu o consider drept Magdalena care la uns pe Iisus, cu uleiurile scumpe. El bineinteles mi-a replicat doctrinar si eu  am sustinut-o cu inima. Am trecut intr-un tarziu, dupa o tacere stanjenitoare la planul meu de a doua zi, i-am povestit ca doresc sa urc spre Bethsaida si sa-l vizitez pe Petru, cel de l-au chemat Simon si l-au poreclit Chefa, ca era dur ca o piatra si Iisus si-a constrit Biserica cu aceasta piatra. Am incercat sa-l inteleg Padre Stefano, barbat destept, vesel si luminat cum de nu poate gandi putin mai departe de dogmele bisericii lui. Pana la urma cred ca l-am inteles, nu oare ne inchidem toti cu gardurile care ne apara de nesiguranta incertitudini. Oare ce o fi afara,   multi dintre noi nu vor cunoaste niciodata, alti vor cunoaste si vor gresi si alti vor cunoaste si vor recunoaste, marturisind. Am baut vinul am botit o paine cu o branza sarata si am mancat o ceapa muscata ca un mar, si a fost bine si ne-am despartit imbratisandu-ne, barbati pe cai diferite.

Am luat taxiul spre Tveria (Tiberias) sa-l vizitez pe prietenul meu Farid si sa inoptez la mica lui pensiune de pe malul lacului. Farid este un prieten pe care l-am cunoscut in calatoriile mele anterioare. Ne uneste o mare dragoste pentru muzica lui Farid el-Atrash. Farid si-a capatat numele-porecla in armata, cand isi “capia” colegi de unitate care nu puteau intelege muzica “arabeasca”. Muzica orientala, departe de porcariile maneliste de prin Romania de astazi, are multe in comun cu muzica simfonica, in special  necesitatea existentei unei urechi exersate. Nici un om nu se naste iubind Bach, poti sa-l iubesti Mozart fara sa-ti exersezi iubirea, pe Gustav Mahler nu ai insa cum sa-l iubesti fara o ureche exersata. Lirica muzici arabe, poezia si frumusetea ei este greu de descris unor oameni care nu traiesc acest univers, in sfarsit islamofobia le pune impreuna pe toate, asa ca eu ma refugiez la Farid ca sa-l ascultm in tihana pe Farid el-Atrash cel mare.  Farid (pe numele lui adevarat Yovel Mizrahi)  ma primeste ca deobicei ca o mama grijulie “ai mancat ceva ?”, “da”, “ce?”, “ei si tu, acuma”. Pune repede pe masa niste “humus, facut in casa cu niste booabe de ful incalzite usor” inecate intr-o amestecatura de ulei de masline cu otet de vin, trei pite calde. Maaaama ce bun a fost, un paharel de arak bun zahlaui (tuica facuta dupa un recept de Zahle, oras in Siria), ca sa ne inveseleasca.  Tot ce am insirat aici se poate manca si in Bucuresti la restaurantul Libanez din Mallul Timisoara (ultimul etaj), asta numai cand nu se omoara interlopi intre ei, pe acolo.

Dupa ce am mancat vine Farid cu doua nargile racoritoare, mustiucate din lemn de trandafir. Ma uit pe mustiuc, si-mi   vad numele. Fiecare client de-al casei are musticul lui, pastrat de Farid, el zice ca daca ai mustiuc de nargila pe uneva, musai sa te intorci. Daca moare cumva cineva care are mustiuc la Farid, si el aude, Farid ingroapa musticul si aprinde o lumanare. Mustiucul de narghila e un lucru sfant, el este o poarta spre suflet tinut pe buzele placeri, asa zice Farid. Stam pe prispa la o narghila si-l auzim pe Farid el Atrash, cantand  dorul de duca, ia habibi, ia ayuni. Mai incolo cand ne-am odihnit si muzica a incetat, intreaba Farid “pe cine cauti acum?”, “pe  Miriam Ha-Migadalit” raspund, “si ai gasit-o” intreaba Farid. “Nu cred, nu simt ca am gasit-o” , raspund. Lasa ca maine poate o sa ai noroc, te iau la Rabi Sasson, mare kabalist (in eb. Mekubal), el o cunoaste. Nu i-am raspuns lui Farid, stie el ce spune.   

A doua zi pe la 9 hardughia (un Ford Cortina din 74)  lui Farid, ne duce la dealul spre Poria. Ajungem la casa lui Sasson, Farid este invatacelul lui, s-au rugat “Shaharit” astazi (rugaciune evreasca care se spune in zorii zilei) asa ca rabi Sasson stia ca venim. Inaintre de intra la rabi mergem la mikve  (un fel de bazin cu apa curgatoare)  sa ne purificam, asta este ritualul. Nu imbracam aceleasi haine cu care mergem pe strada, Farid aduce o Galabie alba, cam mica pentru mine, ajunge numai pana la genunchi, dar merge. Intram la rabi, o camera goala cu cateva saltele pe podeaua plina de covoare. Farid ii saruta mana, rabinul nu se scoala, pune cartea pe care o citea deoparte si ma invita sa iau loc. Rabinul il intreaba pe Farid in Araba pe ce limba doresc sa vorbesc. Rabinul nu vorbeste niciodata Ebraica, nu-i voie sa vorbesti limba sfanta in conversatii  fara sfintenie. I-am spus ca Araba este in regula, atunci rabinul ma uimeste intrebandu-ma in Aramaica  “tu vorbesti si Asiriana (Aramaica) nu?”, “Da rabi vorbesc, de unde stiti?” ,”daca nu stiai sa-i vorbesti nu ai cauta-o pe Miriam”. “Ce treaba ai matale cu Miriam”, intreaba rabinul.  Conversatia este absolut surealista, rabinul vorbeste de Magdalena de parca ea locuieste vreo cateva minute departare de el, traieste se simte bine si ne astepta la o cafea.   “Vreau sa scriu o carte despre ea, raspund, putin infiorat”, “ce fel de carte, de invatatura ?” intreaba rabinul. “Da rabi, o carte de invatatura”, “sa scri frumos ca mare tzadika a fost (dreapta-sfanta), si mare putere a avut si numai bine a facut la toata lume, si rau i-au rasplatit straini”. Rabi Sasson este din familia Ben Naftali , familia lui niciodata nu au parsit Sionul, sunt in Tveria de la inceputul inceputurilor. Nimeni nu-i stie varsta, el este acolo dintodeauna, batrani orasului il tin minte din vechime. Rabinul nu mananca carne ci numai fructe,  numai de Sabat Farid ii aduce peste. Nu e voie sa mananci carne zice el, de cand nu mai este templu  in Ierusalim nu mai sunt ofrande lui Dumnezeu, si cum sa mananci tu carne cand Dumnezeu nu are. “Primul lucru care trebuie sa-l faci este sa te duci la casa ei si sa te plimbi sa-ti imbibi sufletul cu prezenta ei”, “Da nu la casa  pe care totii cred ca a fost, dute musai la locul ei”, In vechime, zice rabinul “au fost doua orase Magdala, unul de ai fost tu cu Italianul ieri, se numea pe limba Asirienilor (Aramaica) Magdala Nunayya pe care-l sapa Italieni si tu ai fost acolo, si al doilea Magdala Gadar, care este cel adevarat. Miriam a fost vecina lui Shimon (Petru) Chepa, care traia in Bethsaida, Magdala Gadar este locu in care a trait Miriam, dute si ai sa te convingi. Acolo a cunoscut-o si Ieoshua Ha-Notzri (numele Aramaic si Ebraic a lui Iisus)”  Maine o poveste despre Magdala Gadar