Pauza: Ciancarlo “Grasso”

Giancarlo este unul din cei mai mari intelectuali ai perioadei dintre sfarsitul secolului 20 si pana in prezent. Giancarlo nu a creat nici o opera literara, pictura, sculptura, muzica sau ceva care se poate apropia de definitia intelectualismului creator de orice natura, Giancarlo este un “facilitator” (de la cuvantul Englezesc facilitate =  a inlesni),  el faciliteaza plasamente culturale intre cei care “le au” si cei care “le doresc”, pentru un pret, bineinteles. Singurele conditii sunt, legalitatea si pretul tranzactiei de peste un milion de dolari.  Giancarlo nu se misca, cei care-i doresc serviciile, le vor primi cum spun englezi “in full” insa prin domiciliul lui Giancarlo. Vanzatori si cumparatori trebuie sa ajunga in Toscana la rezidenta lui de langa  Prato. Procedura este simpla, cumparatorul sau vanzatorul adreseaza oferte de cumparare/vanzare insotite de un mic comision de “deal/not-deal” de 20000 de euro, acest comision finanteaza deplasarea expertilor angajati de Giancarlo pentru evaluarea obiectului de vanzare-cumparare. De ce va  povestesc despre el o sa aflati la safarsitul povesti. L-am cunoscut pe Giancarlo acum 8-9 ani. Intr-o dupa amiaza primesc un telefon de la un domn, necunoscut care recomandandu-se pe numele lui intreg, mi-a spus ca pot sa-l chem pe numele de porecla, adica Grasso, anuntandu-ma ca este sigur ca stiu care este sensul cuvantului, deoarece si in limba mea materna are acelasi sens. Am inteles ca “Grasso”, era bine informat asupra biografiei mele fiind totusi inca nedumerit de legatura posibila intr-un negustor de arta (asa l-am considerat atunci) si persoana mea. Dupa o scurta propunere extrem de tentanta profesional si pecuniar, pe care din  nefericire a trebuit sa o declin din cauza unui curs caruia eram obligat. Dupa vreo jumatate de ora decanul intra la mine triumfator spunandu-mi ca am fost absolvit de conferinte pentru viitoarele doua saptamani.  Sapte ore dupa aceasta discutie eram la bordul avionului spre Roma.  La pranzul zilei urmatoare ma aflam in fata lui Giancarlo “Grasso”, care era intadevar “solid” (ceva la vreo120 Kg/1.70-75). Jobul era legat de o expertiza legata de Codexul Aleppo  sau pe numele lui Aramaic, Keter Aram Tsoba. Nu are importanta ce si cum, important este ca din acest codex au disparut cateva pagini, care fiecare are o valoare inestimabila din toate punctele de vedere. Am vazut fotocopiile celor 4 pagini, le-am identificat ca parte din cele lipsa, fara a putea expertiza fara original. Intreband-ul unde este originalul si cand il pot vedea am primit un raspuns halucinant “probabil poimaine, sunt in Brazilia – maine ai avion la Madirid si de acolo la Rio”, Ce aventura! Seara pe care am petrecut-o cu Giancarlo am sa o tin minte pana in ultima zi a vietii mele. Pentru prima data in viata cand am avut posibilitatea de a cunoaste un “om al Renasterii” adevarat. Giancarlo s-a plimbat prin universuri de care nici macar nu auzisem, literatura, pictura, muzica. Nu sunt mare cunoscator de vinuri si nici un gastronom cine stie ce rafinat, dar vinul si masa la care am luat parte nu am sa o uit niciodata si bineinteles nici interpretarea magnifica a baladei no. 4 a lui Chopin de o frumoasa pianista imbracata in costumul Evei.

Ca sa scurtez povestea, paginile din Aleppo Codex erau un fals, nici macar unul de buna calitate, nu avea rost sa ma intorc in Italia, am zburat direct  la NY. Doi ani mai tarziu aflandu-ma in Itala am vrut sa-l vizitez, cu vocea lui de bonom ma anuntat ca la el prieteniile apropiate se termina in clipa cand afacerea a fost finalizata. Avea dreptate, probabil asa trebuie sa fie. Ieri am primit un telefon, am fost surprins ca stie ca sunt in Bucuresti, ma asigurat ca o stie din intamplare (nu l-am intrebat care), dar poate daca tot sunt in Bucuresti pot sa-l ajut. Omul lui ajunge maine la Bucuresti si poate-l ajut cu limba, cumparatorul nu vorbeste nici o limba de circulatie, am intrebat despre ce este vorba, a nimic are la Bucuresti un  client care vrea sa cumpere un Masaccio , cativa dolari, vreo 10 milioane, am intrebat cine, mi-a raspuns. Am baiguit cateva scuze explicand ca si eu tin la aceleasi principii  in legatura cu afaceri si prietenii. Adevarul este ca sunt ingrozit ca un om de felul cumparatorului poate sa-si permita un Masaccio, si ca un Masaccio incape pe mana unuia ca asta