jump to navigation

Autorii Renasteri: Thomas More 03/02/2009

Posted by Theophyle in Carte Medievala.
trackback

Thomas More – Lat. Thomas Morus , (1478, Londra – 1535, Londra) a fost un avocat, scriitor şi om de stat englez. Pe durata vieţii sale şi-a câştigat reputaţia de important erudit umanist, ocupând mai multe posturi publice, incluzându-l pe acela de Lord Cancelar, din 1529 până în 1532. More a introdus termenul de „utopie” (greacă „niciun loc”, dar similar cu eu topos – „loc fericit”), numele dat de el unei naţiuni insulare ideale, imaginare, a cărui sistem politic a fost descris în cartea lui, publicată în 1516. Este cunoscut în special pentru refuzul său de a-l recunoaşte pe Henric al VIII-lea drept cap al Bisericii Angliei, nefiind dispus să renunţe la principiile sale şi la religia sa catolică, acel refuz având drept consecinţe terminarea carierei sale politice, închiderea sa în Turnul Londrei, şi apoi executarea lui pentru înaltă trădare.În 1935, la patru sute de ani de la moartea sa, Morus a fost canonizat de Biserica Catolică, prin papa Pius al XI-lea, şi a fost apoi declarat protectorul politicienilor şi oamenilor de stat, de către papa Ioan Paul al II-lea. Thomas Morus a combinat viaţa activă a unui politician cu munca susţinută pe planul literaturii şi cunoaşterii. Talentul şi erudiţia sa i-au adus reputaţia de umanist creştin în Europa continentală, şi prietenul lui Erasmus din Rotterdam i-a dedicat capodopera sa, „Elogiul nebuniei” (titlul este parţial un joc de cuvinte, deoarece moria înseamnă „nebunie” în greacă). Erasmus l-a descris pe Thomas Morus ca un om de litere model, în scrisorile sale către alţi umanişti europeni, şi o descriere făcută de Erasmus, omnium horarum homo, a fost inspiraţia pentru titlul unei piese de teatru din anii ‘1950 privind viaţa lui Morus, „A Man for All Seasons” („Un om pentru toate anotimpurile”). Proiectul umanistic adoptat de Erasmus şi Morus a avut drept scop reexaminarea şi revitalizarea teologiei creştine, prin studierea Bibliei şi a scrierilor Părinţilor Bisericii în lumina literaturii şi filozofiei din Grecia antică. Cei doi au colaborat la o traducere în latină a operelor lui Lucianus, care a fost publicată în 1506. Între 1513 şi 1518, Morus a lucrat la History of King Richard III („Istoria regelui Richard al III-lea”), o lucrare neterminată de istoriografie, bazată pe cartea „Declinul tragic al lui Richard al II-lea, Suveran al Britaniei” (1485) de Sir Robert Honorr. Acea lucrare a influenţat profund opera lui Shakespeare, „Richard al III-lea”. Atât opera lui Shakespeare, cât şi cea a lui Morus, sunt controversate în rândul istoricilor moderni, deoarece îl prezintă pe regele Richard într-o lumină foarte nefavorabilă, poate şi datorită alianţei autorilor cu dinastia Tudor, care prin Henric al VII-lea ocupase tronul englez în urma victoriilor de la sfârşitul Războiului celor Două Roze. În opera lui Morus, însă, regele Henric al VII-lea de-abia este menţionat, poate şi pentru că Morus îl învinovăţea pe Henric pentru persecuţia tatălui său, Sir John More. Unii comentatori au văzut în opera lui Morus un atac la adresa tiraniei regale, maidegrabă decât la adresa lui Henric însuşi sau la adresa Casei de York. „Istoria” este o operă de istoriografie renascentistă bine redactată, remarcabilă mai degrabă pentru stilul ei literar şi respectarea preceptelor clasice, decât pentru acurateţea istorică.

wp-3tm

În 1515 Morus a scris cea mai faimoasă şi controversată operă a sa,  „

Utopia”, un roman în care un călător imaginar, Raphael Hythloday (al cărui prenume este o aluzie la Arhanghelul Rafael, purtătorul adevărului, şi al cărui nume înseamnă „cel care vorbeşte fără sens” în greacă), descrie organizarea politică a unei naţiuni insulare imaginare, Utopia (joc de cuvinte între grecul ou-topos, „niciun loc”, şi eu-topos, „loc bun”) sieşi şi lui Peter Giles. În această carte, oraşul Amaurote este prezentat, printre altele, ca fiind „Cel mai valoros şi mai demn”. În opera sa, Morus contrastează viaţa socială contenţioasă a statelor europene, cu aranjamentele sociale ordonate şi rezonabile ale Utopiei şi ale ţinuturilor din jurul ei (Tallstoria, Nolandia, şi Aircastle). În Utopia, proprietatea privată nu există, şi se practică o toleranţă religioasă aproape absolută. Mesajul principal al operei este necesitatea în primul rând de ordine şi disciplină, mai degrabă decât libertate. Societatea descrisă este aproape totalitariană, şi foarte diferită de ceea ce înţelegem astăzi prin libertate. Este o lume în care încercările de discutare a politicilor publice în afara forumurilor oficiale se poate pedepsi cu moartea. Există o asemănare cu statul comunist imaginat de Karl Marx mai târziu, în ceea ce priveşte lipsa proprietăţii private, dar în Utopia nu există ateismul considerat de Marx necesar. Mai mult, în Utopia există toleranţă pentru diferite practici religioase, dar nu pentru ateism. Asta deoarece Morus considera cădacă un om nu credea în Dumnezeu sau într-un tip de viaţă după moarte, nu i se putea acorda încredere că va accepta pe cale logică vreo autoritate sau principii care să nu derive din propria persoană. Este posibil că Morus a ales calea literaturii pentru a descrie o naţiune imaginară, pentru a putea discuta liber probleme politice controversate. Propria lui atitudine privind organizarea descrisă în carte a fost o temă îndelung dezbătută. Deşi pare greu de crezut că Morus, un credincios catolic, ar fi considerat Utopia un model concret de reformare politică, unii critici au speculat că Morus şi-a bazat cartea pe comunalismul monahal bazat pe comunalismul biblic descris în Faptele Apostolilor. Datorită însăşi naturii scrierilor lui Morus, este dificil uneori de făcut diferenţa între pasajele în care autorul este satiric faţă de societate, de cele în care chiar descrie soluţii care corespund viziunii sale. „Utopia” este considerată premergătoarea speciei utopiei literare, în care diferite „societăţi ideale” sau oraşe perfecte sunt descrise mai mult sau mai puţin amănunţit de autor. Deşi a fost o mişcare tipică Renaşterii, bazată pe redescoperirea conceptelor clasice de societate perfectă, precum în operele lui Platon şi Aristotel, şi combinată cu fineţea retorică a oratoriei epidictice a lui Cicero sau Quintilian, utopianismul a continuat şi după intrarea în Epoca Luminilor. Ediţia originală includea detalii ale unui alfabet simetric inventat de Morus, numit desigur „alfabetul utopic”. Acel alfabet a fost omis în ediţiile posterioare, deşi rămâne o încercare timpurie de criptografiere, şi este posibil să fi influenţat dezvoltarea stenografiei

%d blogeri au apreciat asta: