Religie dupa Religie: Gershom Scholem, Mircea Eliade si Henry Corbin la Eranos 22/04/2012
Posted by Theophyle in 1, Carte Contemporana (sec. 20-21), Document, Locuri.Tags: Carte Contemporana (sec. 20-21), Eranos, Spiritualitate, Ziarul de Duminica
comments closed
Vezi postare despre Eranos pe Politeia. Fara nici un fel de dubiu cei trei invatati pot fi considerati giganti ai vremurilor noastre. Ei au fost in timpul vietii lor si raman in continuare de o influenta imensa, chiar daca o parte din urmasii lor s-au indepartat de maestrii trecutului, unii cu gentiletea unui tanar pentru maestrul decedat, altii cu critici dure, justificate sau nu. Influentul critic american Harold Bloom este de parere ca fiecare autor contemporan trebuie sa se ia “la tranta” (“wrestle”) cu predecesorii sai. Unii invatati contemporani, de o valoare incontestabila, de exemplu M. Idel, care-si corecteaza si se cearta postum cu maestrul lui G. Scholem, altii mai mici sau mai mari il ataca (profesional) pe M.Eliade si in cele din urma desfiinteaza calitatea operei lui H.Corbin.
Cartea lui Wasserstrom “Religion After Religion” este exact exemplul acestei lupte cu cei mari care nu mai sunt intre noi, dar care vor ramane totusi in preajma noastra, cum spune Leonard Cohen “at the and of times”. Cartea este erudita, clara si bine scrisa. Toate faptele adevarate, documentata exceptional. Si atunci ce? Steven Wasserstrom are dreptate? De nici o culoare. Absolut totul este corect, pana la concluzii. Cartea este un exemplul clar al bolii destructionismului, cel fara fundatii rationale si concluzii “trase de par”. Nimeni nu spune (si nici nu este normal sa se spuna) ca urmasii nu trebuie sa duca mai departe munca predecesorilor, uneori cu pretul demolarii unor teorii sau ipoteze pe care timpul le-a invins. Ceea ce vreau eu sa sustin este imbecilitatea constructiei prin distrugere. Cu totii ni-l amintim pe Savonarola, traim oare acele timpuri? Ne intoarcem la placerile nefaste ale egalitarismului aberant si transformarea valorilor in non-valori? Unele critici ale lui Wasserstrom sunt justificate, totusi teza unei “eliberari” a istoriei religiilor din ezoterismul Scholem-Eliade-Corbin este nu numai nejustificata, este aberanta. OK, atunci de ce cred ca aceasta carte este esentiala? Pentru ca aceasta carte contine mari adevaruri despre munca si opera acestor trei titani, despre valoarea discutiilor de la Eranos.
Cartea a fost publicata si republicata de editura Princeton in 1999 s.a., bineinteles in limba engleza. Nu a fost tradusa in romaneste (probabil din cauza provicialismului nostru) si este din nefericire un lucru gresit. Doua lucruri se pot invata din carte. Primul – cat de mari si benevolenti au fost inaintasii si cat de mici sunt urmasii. Al doilea – cat de mult venin se ascunde in spatele cuvintelor progresiv, liberal (in America), stanga, egalitarism, marxism, s.a. Despre nocivitatea “post” o sa discutam mai departe, o sa mai discutam si despre pepinierele nefaste care educa asemenea non-valori. Cartea este de citit (cine poate).
Like this:
Ruta 66: Judge Bell 10/04/2011
Posted by Theophyle in 1, Cartile mele, Locuri, Memorii si Jurnale, Texte, Ziarul de Duminica.Tags: Cartile mele, Ruta 66, Ziarul de Duminica
comments closed
Acum vreo douazeci si ceva de ani am intalnit pentru prima data un judecator. Circulam cu rabla mea noua, un Buick (vai mama ei de rabla), care ma costase suma exorbitanta de 630 de dolari si am oprit la iesirea din campusul unde-mi petreceam zilele, in speranta de a invata ceva la viata mea. Deodata simt o lovitura, de o violenta medie, in spatele masinii mele. Ies din masina si ma indrept spre sedanul de culoare inchisa (cred ca era un albastru aproape negru); din masina iese un domn mai in varsta, la vreo un 1.90 m, bine facut, cu un par alb ca neaua. Se scuza si ma intreaba daca am patit ceva, raspund ca nu. Radiatorul masinii lui era varza si apa incepuse sa curga. L-am ajutat sa-si impinga masina in afara carosabilului. Omul a scos o carte de vizita si m-a rugat sa-i dau un telefon dupa ce voi sti cat costa reparatiile, daca doresc poate sa-mi dea si detaliile asigurarii lui. Dupa ce m-am uitat la cartea de vizita am renuntat, spunandu-i ca rabla mea a suportat bine lovitura si ca nici nu doresc sa-mi repar mica ciupitura. Omul era Cristopher J. Bell Jr. Chief Judge la curtea de apel al statului Maryland (de facto, curtea suprema a statului Maryland). I-am oferit sa-l duc unde avea nevoie, mi-a multumit si l-am transportat la prima statie de politie unde a declarat accidentul, desi nu trebuia sa o faca, eu nefiind ranit. Dupa un aranjament care a durat exact 5 minute am continuat drumul spre casa lui in Baltimore (curtea suprema se afla in capitala statului, Annapolis) . A ramas ca maine in orice caz sa ajung la biroul lui din Baltimore pentru a lichida asa zisa lui datorie fata de mine. (mai mult…)
Like this:
Makuya lui Hristos 10/08/2010
Posted by Theophyle in Biografica, Document, Locuri.Tags: Japonia, Makuya, Religie
comments closed
Sunt lucrari pe care ti-ai dori sa nu le publici niciodata. Nu am multe de acest gen, iar una din cele mai proeminente este un eseu, care a devenit articol, pe care l-am scris cam un deceniu in urma. Crestinismul japonez este probabil unul din cele mai interesante din lumea crestina. Bineinteles ca nu ma refer la cel catolic, care si-a transferat dogmele, fortand mentalitatea japoneza sa se transforme pentru adoptarea religioasa, fara a lua in considerare specificul societatii. Trebuie mentionat ca iezuitii au facut-o cu o iscusinta deosebita; multi dintre noi am citit Shogunul lui James Clavel, in care autorul descrie destul de realist acest proces de crestinare catolica a unei parti a elitelor japoneze.
Cel mai mare ganditor crestin-japonez din toate timpurile a fost Uchimura Kanzō (1861-1930), evanghelist crestin si fondatorul “miscarii fară-biserica” (Nonchurch Movement -Mukyōkai). Kanzō a scris cam 50 de volume, jumatate din ele teologice si cealalta jumatate, studii biblice. Despre el am scris si am gresit profund. L-am crezut eretic vanitos, el nu a fost nici eretic si nici vanitos. Eu am fost un venetic neintelegator.
Cand jertfa pentru un ideal este un lucru normal in societatea nipona, este extrem de dificil de explicat jertfa lui Iisus, care este pentru japonezul de rand un lucru inteles de la sine. Kanzō a reusit sa o explice in felul sau, pe care eu l-am interpretat ca eretic; ce ignoranta si vanitate din partea mea!
Teologia lui Uchimura Kanzō nu include nici locas de cult, nici liturghie in afara Bibliei, nici taină si nici cler. Comunitatile (shukai-intalniri) sunt de fapt grupuri de oameni care invata Biblia impreuna (seisho shukai). Comunitatea specifica este calauzita in procesul de asimilare a pildelor biblice de un invatator (sensei). Pentru capitolele mai dificile sau conflictuale exista un invatat itinerant (dokuritsu dendosha). Cand liderul spiritual al grupului decedeaza, grupul se dizolva pentru a se reuni in acelasi format sau altul diferit. Pur si simplu, armonia nu mai exista, ea trebuie reconstruita in jurul altui sensei. Zilele de duminica ale comunitatii sunt dedicate faptelor bune si ajutorarea semenilor si sunt petrecute fara tutun sau alcool.
Inutil de mentionat ca aceasta biserica a fost in totala opozitie fata de militarismul japonez. Uchimura Kanzō a fost surghiunit pentru ca a refuzat sa se incline in fata imparatului japonez (Meiji) si si-a pierdut postul de profesor.
Dupa publicarea articolului meu, care a dat apa la moara inamicilor acestei superbe comunitati crestine, am fost invitat in Japonia pentru o serie de conferinte, in care cred ca mi-am spalat onoarea si mi-am prezentat scuzele de rigoare. Despre aceasta vizita voi scrie in postarea urmatoare.
Aveti un articol in engleza despre aceasta comunitate. Un alt link, aici.
Gerald Durrell: Pasari, lighioane si rubedenii (1) 21/10/2009
Posted by Theophyle in 1, Carte Contemporana (sec. 20-21), Locuri.Tags: Demeter, Gerald Durrell
comments closed
Gerald (‘Gerry’) Malcolm Durrell, OBE (1925 – 1995) a fost un mare naturalist, scriitor si prezentator de Tv. El a fondat ceea ce se numeste acum Trustul de conservare al vietii salbatice Durrell (Durrell Wildlife Conservation Trust) si Gradina Zoologica Jersey, acum numita Durrell Wildife, pe insula Jersey in 1958, dar este cel mai bine amintit pentru o serie de carti scrise cu mult umor despre viata animalelor salbatice (si a familiei sale). Fratele sau este renumitul scriitor Lawrence Durrell.
Durrell s-a nascut in India in Provincia Bihar. Parintii sai se nascusera tot in India, dar aveau descendenta engleza si irlandeza. Durrell si-a amintit mereu de prima sa vizita la Gradina Zoologica din India si a atribuit iubirea sa fata de animale acestei prime intalniri. Familia s-a mutat in Anglia, la Londra, dupa moartea tatalui sau – inginer – in 1928.
Familia a stat in insula greceasca Corfu intre 1935 – 1939 si Durrell a inceput sa colectioneze diverse animale si gaze din fauna locala. Aceasta perioada a fost mai tarziu baza cartilor Familia mea si Alte animale , Pasari, Lighioane si Rubedenii (traduse Ro. – Ed. Univers) si Gradina Zeilor, plus povestiri scurte ca Magarul meu Sally. Durrell a invatat acasa din cauza bolilor copilariei si a avut numerosi profesori din cercul prietenilor de familie, cei mai multi ai fratelui sau mai mare Lawrence. Unul dintre acestia, un doctor, om de stiinta, poet si filozof Theodore Stephanides a devenit cel mai bun prieten si mentor al lui Gerry. Impreuna au examinat fauna din Corfu, din care Gerry a luat mostre pe care le tinea in baie, pod si pe sub pat (este de amintit episodul antologic al bufnitei din pod pe care toata familia a luat-o drept o fantoma). Alta influenta majora in anii copilariei a fost naturalistul francez Jean Henri Fabre: episoadele cu gandacii de balegar sau cu melcii (hermafroditi) care se pot iubi oricum, intelese datorita lui Fabre, sunt absolut mortale.
In 1939, impreuna cu familia, revine in Anglia in preajma izbucnirii razboiului. A fost scutit de razboi din cauza numeroaselor boli si a lucrat la un magazin de animale si un acvariu. Dupa razboi a lucrat la Gradina Zoologica Whipsnade ca junior.
Cartile lui Durrell de fictiune sau nu au un umor fantastic si descriu in general familia sa, in special fratele sau mai mare Lawrence. In ciuda glumelor despre fratele Larry, cei doi au ramas prieteni apropiati toata viata. Poate cele mai bine cunoscute sunt Familia mea si alte animale (1956 si Pasari, lighioane si rubedenii (1969) in care ni se relateaza despre copilaria idilica din Corfu. Mai tarziu, acestea au fost transformate in miniserii de Tv, cu mare success la public.
Gerald Durrell a insistat intotdeauna ca a scris pentru ca banii rezultati din literatura sa ajute animalele si nu pentru ca ii placea sa scrie, ca fratelui Larry:
Diferenta subtila dintre noi este ca el (Larry) iubeste sa scrie iar eu nu. Pentru mine este un mod de a face bani ca sa pot ajuta animalele si nimic mai mult.
Cu toate acestea, a aratat o mare dexteritate si diversitate de scrieri, cu mult umor : autobiografii, romane, nuvele, schite , eseuri, ghiduri, povestiri pentru adolescent, ilustrate de el (mare talent si in caricatura). A scris de asemenea pentru numeroase magazine internationale din SUA si Anglia ca the Sunday Times, Harper’s, New York Times, Reader’s Digest.
Cartile sale au fost traduse in 31 de limbi straine si ecranizate pentru seriale Tv si filme. Scrierile sale sunt iubite de oameni intre 3 si 90 de ani, iar umorul sau este fantastic fantastic .
In partea a doua, despre Durrell – naturalistul si marele iubitor de animale, care a influentat viata in rezervatii salbatice si in gradinile zoologice din toata lumea.
Postat de @demeter 
Amalfi 26/08/2009
Posted by Theophyle in Locuri.Tags: Demeter, Locuri si Oameni
comments closed
Frumusetea Coastei Amalfi te lasa fara suflare. Un drum de 50 km., serpuind la sud de Neapole, taiat in stanca, deasupra marii , care duce de la Colli di San Pietro de pe Sorrento Peninsula la Vietri sur Mare , langa Salerno.
In ultimele doua secole, cultura Coastei Amalfitane a fost influentata de aportul artistilor, scriitorilor si compozitorilor din Europa si SUA, care au trait si compus aici.
Regiunea a devenit vestita pentru ca a atras un anumit gen de turisti bogati sau excentrici, capete incoronate, printi si duci, balerini…Lista de celebritati a inclus revolutionari rusi – Maxim Gorky si Lenin, Jackie & Aristotle Onassis, Maria Callas, Sophia Loren (care a filmat It Started in Naples cu Clark Gable in anii ‘60), Brigitte Bardot (care a jucat in filmul lui Jean-Luc Godard Contempt), Liz Taylor.
Coasta Amalfi a atras numeroase personalitati ca Henrik Ibsen, Goethe,si compozitorul Richard Wagner ( Parsifal a fost compusa aici, Wagner declarand “am gasit raiul”). La Ravello, scriitorul american Gore Vidal a lucrat. Ravello a fost de asemenea scena de lucru pentru filmul clasic Beta the Devil (1953) cu Humphrey Bogart. Positano a fost teatrul de lucru pentru un alt film, mai recent The Talented Mr. Ripley.
Populata din timpuri stravechi, in anul 840 d.Hr. Amalfi a devenit prima dintre cele patru republici maritime ale peninsulei italiene si prima care a codificat legea maritima. In secolul 11, negutatorii din Amalfi erau cunoscuti in Marea Mediterana. Republica a intrat in declin la inceputul secolului 13, pierzand intaietatea in comertul maritim si cazand prada piratilor, iar in anul 1643 a pierdut o treime din populatie din cauza ciumei.
Coasta Amalfi este o combinatie unica intre natura si comfort uman, vechi si nou, cu o doza marita de viata autentica italiana. Poti calatori in Muntii Lattari, printre flori si vii, lamai, portocali si maslini. Strazile nu prea s-au schimbat in ultimul mileniu, iar limoncello este la fel de bun ca in Capri, ca si gelato (inghetata).
Piateta portului Amalfi este numita dupa Flavio Gioia, un capitan de nava din sec. 14, creditat de unii cu inventarea compasului magnetic.
Revenind la vizitatorii vestiti – Greta Garbo, Paul Newman (acum puteti sa-i intalniti pe Brad Pitt si Angelina Jolie) , artisti – Klee, Picasso, Cocteau (cu Jean Marais), dansatori – Rudolf Nureyev cu dame Margot Fonteyn si scriitori - John Steinbeck, André Gide, E.M. Forster, D.H. Lawrence .
Daca aveti nervii tari puteti conduce autoturismul propriu….Daca nu, luati un autocar, inchiriati o salupa….posibilitati sunt si nu prea scumpe. Oricum, este o minune, comparabila numai cu fiordurile nordice. Acolo va intalniti numai cu natura….aici imbinati marea, muntele, vestigiile cu caldura oamenilor (si a pisicilor si cainilor care, desi apartin in teorie stapanilor, vin sa le mangaiati oricand).
Postat de @demeter
