Ogier Ghislin de Busbecq: Scrisorile turcesti si povestea lui Despot Voda (1)

***  Prima parte ***

Ghislin de Busbecq a fost fiul ilegitim al Seigneur de Busbecq, pe care il si mosteneste. Dupa o educatie solida in cele mai bune mai bune universitati ale vremii, Ghislin de Busbecq intra in slujba lui Ferdinant I-ul, este trimis ambasador la Inalta poarta pe langa sultanul “Suliman Magnificul”, incearca si reuseste sa negocieze un tratat legat de teritoriul Transilvaniei. De la Istambul el are un schimb de scrisori cu un prieten, si el diplomat pe nume Nicholas Michault. Aceste scrisori sunt una din putinele surse primare legate de Imperiul Otoman al secolului al XVI-lea. In aceste scrisori el trateaza cu un lux de detalii extraordinar situatia voievodatelor Romane. Intr-una dintre scrisorile mentionate il gasim pe Despot Voda, elogiat incomparabil cu celalate personaje ale Moldovei contemporane lui. Trebuie sa mentionez ca titlul de despot, este absolut incompatibil cu terminologia moderna. In lumea greco-bizantina, cuvantul Despot este sinonim cu latinul Dominus, adica Domn. Titulatura de Despot era aplicata patriarhilor, nobilimii de rang inalt si insusi Basileului (Imparatului Bizantin). Despot Voda, pe numele lui Ioan Iacob Heraclid, este infiat de Iacob Heraclid, care purta titlul de despot de Samos şi Paros. Bineintzeles detractorii lui vor povesti mai tarziu ca de fapt el a furat identitatea la moartea lui Iacob Heraclid (vezi o biografie, critica si ne-adevarata in WIKI-RO).

Prima menţiune cu privire la Iacob Heraclid, despot de Samos, o găsim în diploma dată de Carol al V-lea la Bruxelles, la 22 octombrie 1555. Această diplomă prezintă o importanţă triplă: dă amănunte despre originea personajului atât de controversat, arată poziţia pe care Despot o avea între protejaţii lui Carol şi marchează începutul ascensiunii sale în slujba Habsburgilor. Din document aflăm că Iacob Heraclid, datorită “darurilor deosebite ale spiritului şi corpului” său şi datorită faimei familiei sale şi a virtuţiilor demonstrate cu prisosinţă în slujba împăratului, primea dreptul de a crea notari publici, doctori şi poeţi laureaţi, dintre absolvenţii universităţilor din Imperiul german. Acest privilegiu era dat de Carol al V-lea “din proprie iniţiativă” şi era unul dintre puţinele acte de acest gen emise la porunca specială a monarhului. Motivaţia acestei simpatii o găsim tot în textul privilegiului ce menţionează că “unchiul matern” al lui Despot servise cu credinţă pe împărat în timpul asediului şi ocupării vremelnice a Cetăţii Coron (1534-1535) din Moreea, unde fusese făcut prizonier. Însuşi Despot se alăturase trupelor imperiale în timpul luptelor cu armata franceză, în 1554, distingându-se prin fapte de vitejie. Pentru toate acestea era înnobilat şi i se confereau “armerii (scut scartelat: senestra jos, în câmp de argint, un peşte natural cu gura deschisă, ţinând un inel; dextra sus în câmp de argint un templu de azur, dextra jos şi senestra sus, câmp de aur, în care se afla înscris un arbore de laur (dafin) smuls, în culoare naturală, între ale cărui ramuri se încolăcea un şarpe, alături de un leu roşu armat şi limbat cu argint. Scutul era încoronat cu coroană de aur)”. Întreaga diplomă era o recunoaştere a ascendenţei imperiale a lui Despot, o legitimare a pretenţiilor sale, prezente şi viitoare, precum şi o acceptare a tânărului grec între nobilii Imperiului german. De altfel această diplomă avea să-i deschidă drumul spre curtea regală a Danemarcei şi a Suediei, apoi spre ducele Albert de Prusia şi spre regele Poloniei.

După ani de peregrinări, în 1558, Despot se hotăra unde s-ar putea stabili, alegându-şi Moldova, nu fără încuviinţarea şi încurajarea Habsburgilor, al căror emisar fusese în perioada 1555-1558. Avand in vedere înrudirea cu doamna Ruxandra, soţia lui Alexandru Lăpuşneanu, Despot sosea la curtea domnească, pregătindu-şi de acum încolo ascensiunea spre tronul Moldovei. Iacob Heraclid primea sprijinul constant al episcopului Ioan Forgács şi al lui Albert Laski, fiul cunoscutului diplomat Ieronim Laski. În 1555 el trece la reformanti, parasind religia ortodoxa. Ghislin de Busbecq ne informeaza ca aceasta schimbare a religiei a fost una formala pentru a putea sa-si asigure suportul politic necesar planurilor sale. In postarea de maine voi povesti despre scurta dar fructouasa domnie a acestui domnitor-venetic, plin insa de talente cum nu s-au mai vazut in Moldova de la domnia lui Stefan cel Mare. Un intelectual adevarat, om al renasterii si viteaz conducator de osti a fost imortalizat de Grigore Alexandri in drama lui versificata Despot Voda, cu o mai mare blandete decat autorii moderni, care habar nu au despre ce vorbesc.

Ajungand Domnitorul Moldovei, Despot Voda incepe o serie de reforme, care trebuiau sa contribuie la stabilizarea statului si la centralizarea puterii, in special prin diminuarea influentei boierilor, pe care ii considera un impediment in procesul de modernizare a Moldovei. Din punct de vedere politic (extern), este un sustinator al Habsburgilor, vazand in ei singurul aliat interesat si potent in ai tine pe Otomani la sudul Dunarii. De aici incolo voi mentiona cateva fapte putin cunoscute sau amintite de istoriografie romaneasca, clasica sau contemporana. Toate mentiunile mele sunt ancorate in bibliografia de la sfarsitul acestei postari. Despot Vodă sau Iacob Eraclide sau Ioan Iacob Heraclid sau Ioan al II-lea, a fost crestin protestant, el insa nu a impus niciodata protestantismul ca religie statala. Intr-o scrisoare adresata prietenului si sustinatorului sau Albert Laski, fiul cunoscutului diplomat Ieronim Laski, Despot mentioneaza ca nu poate si nu vrea sa schimbe obiceiurile unui popor dupa un mileniu de credinta. Religia lui si faptul ca a adus multi carturari reformati in Moldova au fost folosite de boieri, care s-au vazut amenintati, pentru a-l rasturna. In afara de puterea politica pe care o capatase de la sustinatorul lui principal Ferdinand de Habsburg, el se baza pe ajutorul familiei Lask,i care-i asigurau sustinerea transilvaneana si de Iosef Nasi cunoscut si pe numele João Miquez, evreu, mare dregator la poarta Otomana si diplomat de frunte (de fapt ministru de externe) al imperiului otoman in timpul domniei lui Suleiman Magnificul si fiului sau Selim al II, numit mai tarziu Duce de “Naxos si cele 7 insule”. Trebuie sa vedem extraordinarul talent diplomatic al acestui voievod, prin alcatuirea unei extraordinare (si imposibile) coalitii, care trebuiau sa-i sustina politica externa. Din punct de vedere intelectual, Moldova nu a avut niciodata pana la Cantemir un domnitor mai invatat.

***  Prima Parte ***

Pentru interesati despre un manuscris extrem de intersant – Manuscrisul Ashkar-Gilson pe Blogul de Paleografie.

Bibliografie si citate:

Ogier Ghislin de Busbecq, Turkisch Letters…, pp. 195-197, M. Maxim, Les Pays Roumains et les relations Habsburg-Ottomans dans la seconde moitié au XVI sičcle, în Habsburgisch-osmanische Beziezhungen, C.I.E.P.O. Colloque, Wien, 1985, p. 96.
M. Stoy, Jakob Basilikos Heraklides (Despot Vodă), Fürst der Moldau 1561-1563, und die Habsburger, în “Mitteilungen des Instituts für Osterreichische Geschichtsforschung” (Institute for Austrian historic research), Bd. 100, Heft 1-4/1992.
Konrad G. Gondisch, Transsilvanische Kontakte und lnteressen der Familie a Lasco, in voI. Johannes a Laseo 1499-1560. Polnischer Baron, Humanist und Reformator. Beitrăge zum Internationalen S.vmposium vom 14.-17. Oktober 1999 in der Johannes a Lasco Bibliothek Emden, hrsg. von Christoph Strohm (extras), f.l., f.an, p. 199-217.
Diarmaid MacCulloch, The Reformation: A History, Penguin Books, 2004
A.M. Graziani şi I. Sommer, Viaţa lui Despot Vodă, Proza latină din epoca Renaşterii despre români, ediţie bilingvă, Iaşi, Institutul European, 2000
Johannes Sommer Pirnensis, Vita Jacobi Despotae Moldavorum Reguli, in Viata lui Despot vodã (edizione bilingue, introduzione, profili biografici, testo latino stabilito, traduzione, note e commenti a cura di Traian Diaconescu), Iassi, 1998: 19.