Oracolele Sibilice

Oracolele Sibilice (numite si oracolele pseudo-sibilice) sunt o colectie de scrieri cu caracter oracular scrise in limba greaca in versuri hexametrice atribuite Sibilelor prezicătoare din mitologia romana. Oracolele originale (cele, romane)  au fost distruse de incendiul care a avut loc in templul lui Jupiter la Roma in anul 83 i.Hr. In anul 76 i.Hr senatul roman a ordonat trimiterea unor soli in toata lumea cunoscuta pentru a redescoperi aceste oracole. Probabil ca romanii au reusit sa alcatuiasca o colectie asemanatoare celei distruse si care probabil a existat pana la inceputul secolului 5 d.Hr. Ultima data cand aceste oracole au fost vazute a fost anul 405 d.Hr.  

Pseudo-Sibiliene nu sunt acele oracole pagane, dar sunt atribuite acelorasi sibile (prezicătoare) despre care se vorbeste in cele originale. Aceste oracole au fost extrem de populare la inceputurile crestinismului si sunt deseori citate in scrierile patristice ale  lui Teofil, patriarhul Antiohiei (ca. 180 d.Hr), Clement din Alexandria (ca. 200 d.Hr), Lactantius (ca. 305),  si Augustine (ca. 400 d.Hr).

Colectia Sibilica este extrem de valoroasa pentru continutul, informatiile si interpretarile gnostice, ebraice si crestine in contextul mitologiei grecesi si ale religiilor de mistere (cultele iniţiatice) existente la inceputurile crestinismului. Influenta lor asupra Apocalipsei Sf. Ioan din Noul Testament este clara si putem intalni fraze intregi asemanatoare.  Colectia a fost compusa original din 14 carti dintre care s-au pastrat numai 12.  Cartile XIII si XIV probabil sunt mai tarzii, probabil adaugate in evul mediu tarziu, fara nici o legatura probabila cu cartile XIII si XIV din antichitate.

Cele mai vechi dintre cartile colectiei sunt cartile III, IV si V care sunt de origine ebraica, compuse in timpul regelui Ptolomeu al VI Filometor (Ptolemy VI Philometor 186–145 i.Hr.). Autorul, probabil evreu helenist din Alexandria, a reusit sa creeze un mix judeo-grec de traditii religioase. Probabil cu doua secole mai tarziu un crestin de origine evreiasca a rescris cartile I si II inlocuind miturile religioase ebraice cu interpretari crestine regasite si in Noul Testament.

Antichitatea textelor pre-crestine este demonstrata de citatele lui Flavius Iosefus pe la mijlocul primului secol d.Hr. si de prezenta altor citate din apocrifa VT din primul secol i.Hr. Este clar ca majoritatea “oracolelor” au fost re-editate in primelele secole d.Hr de redactori gnostici, care au bagat tot felul de motive din Homer si Hesiod. Redactorii evreii si crestini au introdus  motive din VT spre exemplu Paradisul povestea lui Noe si turnul din Babilon. In cartile crestine putem gasi omiletică patristica dar si “amintiri” despre Alexandru cel Mare si povestea Cleopatrei. Un singur lucru este comun tuturor redactorilor si autorilor, ura profunda fata de imperiul Roman.

Desi toate cartile sunt anonime, probabil folosinta lor ultimativa a fost indemnul la convertire  crestina. Scrise intr-un fel care putea fi inteles si acceptat de pagani greci, folosindu-se de mitologia si religia greaca aceste oracole puteau transmite mesajul crestin in forma acceptata de pagani. Atat de raspandite au fost aceste oracole in primele secole d.Hr,  ca renumitul filozof anti-crestin Celsus (amintit de Origen in inlucrarea sa polemica Contra Celsum)  a denumit misionarii crestini Σιβυλλισται, adica “vanzatori de oracole”.

Lucrarea este o superba lucrare mitologica, literara si artistica care ne poate explica drumurile diferite pe care le-au parcurs religiile antice. Din nefericire aceasta superba lucrare literara care a inspirat zeci de poeti, sculptori si pictori nu a fost tradusa in limba romana. Cine a vizitat Capela Sixtina le-a vazut. Maine pe blogul meu englezesc am sa postez un mic fragment dintr-o carte de-a mea in proces de aparitie in care analizez sibilinele, daca aveti drum incercati.

Etichete: Biblie, Crestinism, Esoterica, Istorie, Judaism, Oracolele Sibilice, Religie, Spiritualitate