Thomas Kempis – De imitatione Christi

De imitatione Christi sau Imitatiunea lui Cristos, cum a fost tradusa in limba romana, este o carte care cere o regandire a traditiei religioase legata de invataturile crestine asa cum sunt reflectate in evangheliile Noului Testament. Trebuie sa subliniez ca din 1414, cand este datat primul manuscris si pana astazi, sunt cunoscute 4000 de editii diferite ale acestei carti, ABSOLUT ecumenica. Cartea a fost imbratisata (cu greu) de biserica catolica (desi autorii ei au fost calugari catolici), si mai usor de bisericile protestante si cele ortodoxe.  Cartea este compusa din 4 parti (volume): (1) Îndrumări de folos pentru viaţa sufletului; (2) Poveţe pentru luminarea lăuntrică; (3) Despre mângâierea lăuntrică; (4) Despre Taina sfântului altar. Ultima parte este o interpretare mistica a invataturilor crestine.

Primele ediţii ale operei au apărut anonim, numele scriitorului rămânând învăluit în mister. Personal nu cred  în spiritul umilinţei acestui anonimat, ci mai mult in frica de posibilele represiuni ale inchizitiei. Polemica asupra paternităţii cărţii a izbucnit ceva mai târziu, în secolul al XVII-lea, stârnind o multitudine de pareri începând cu erudiţi şi filologi si sfarsind cu clerici din toate curentele crestine. O primă ipoteză a atribuit cândva textul vestitului teolog francez Jean Charlier, supranumit Gerson (1363-1429) cancelar al Universităţii pariziene si unul dintre marii animatori ai sinodului ecumenic de la Konstantz (1414-1418). Analiza stilistică a demonstrat însă lipsa de fundament a acestei presupuneri. Un examen stilistic la fel de atent a dus, de asemenea, la respingerea altei ipoteze (emisă de părintele iezuit J. Van Ginneken), potrivit căreia textul latin al Imitaţiunii ar fi, de fapt, o versiune tardivă după însemnări făcute în olandeza de magistrul Gerhard Groote însuşi, propagatorul mişcării spirituale la care ne-am mai referit Devotio Moderna. Un al treilea punct de vedere a susţinut, în sfârşit, că autorul formei originale a Imitaţiunii ar fi fost Ioannes Gerson, abate benedictin de Vercelli şi prieten cu sfinţii Anton din Padova şi Francisc din Assisi (+ cca 1243): atât analiza istorică cât şi cea filologică şi stilistică au demonstrat imposibilitatea materială a unei atari supoziţii.

Întemeiată pe o scrutare atentă a codicelor şi manuscriselor existente, analizând cu rigoare întreg aparatul  de texte din punct de vedere statistic, stilistic si filologic, cercetarea a izbutit să facă definitiv lumină în controversata problemă. Dificultatea întreprinderii fost sporită, cum era şi firesc, de faptul că anterior primelor tipărituri (mai întâi ca incunabul, înainte de 1500) Imitatio Christi a circulat destul de mult, în mai toate ţările Europei, sub formă de fragmente manuscrise, uneori şi ca întreg, dar cu titlu sau cu adnotări, subtitluri, interpolări şi glose (uneori derutante) – datorate copiştilor. (Dintre titlurile sub care Imitaţiunea lui Cristos a circulat în latină se mai poate cita si: De Imitatione Christi et contemptu omnium vanitatum mundi, Admonitiones ad vitam spiritualem, Liber internarum consolationum, De Musica ecclesiastica etc.) O stabilire temeinică a formei întregi şi fidele a textului original a fost şi rămâne opera umanistului francez Francois Joseph Desbillons (1711-1789) care a dat, la 1785, o ediţie magistrală a Imitaţiunii, ce rămâne un model de exactitate şi erudiţie. În această formă a sa, potrivit tuturor argumentelor pe care se poate întemeia ştiinţa şi cercetarea modernă, textul Imitaţiunii lui Cristos aparţine lui Thomas Hemerken a Kempis. Tot Desbillons a furnizat si studiul unui manuscris olograf din 1414, conservat în Biblioteca Regală din Bruxelles şi cuprinzând textul Imitaţiunii de chiar mâna lui Thomas a Kempis (Codex Bruxellensis, MS 5855-5861).

Interesant de mentionat ca aceasta carte este una din primele carti occidentale care au ajuns pe masa carturarilor ortodocsi. Prima traducere din latina in slavona a fost facuta de boierul cărturar Udrişte Năsturel, cumnatul lui Matei Vodă Basarab, care, la jumătatea secolului al XVII-lea, scotea de sub tiparniţa Mănăstirii Dealului:

“cu porunca şi cu toată cheltuiala prealuminatei şi dreptcredincioasei Doamne Elena – “Cartea despre imitarea lui Hristos… cu osteneala rudei sale Orest Năsturel, al doilea logofăt, tradusă acum din limba latină în limba slavonă”, V Dealscom monastiri, 1647 “

Mai târziu, altă figură ilustră a culturii româneşti, Samuil Micu, patriotul corifeu al Şcolii Ardelene, scotea de sub teascurile Blajului prima traducere românească, cu titlul “A Thomii de la Câmp: De Urmarea lui Hristos, patru cărţi” la Tiparul Seminarului, 1812. La Bucureşti, Gavril Munteanu publica în 1845 propria sa traducere, Urmare lui Iisus Hristos (Tipografia lui I. Kopainig) reeditată apoi, cu mult succes, de mai multe ori (1901, 1938, 1944). La Iasi versiunea Imitaţiunii lui Cristos (semnată P.N.) urmată, în 1932, de o alta traducere a lui I.B., este publicată  în seria religioasă a Institutului “Presa Bună” (nr. 13), unde, trei ani mai târziu, vedea lumina tiparului o reeditare a aceleiaşi, frumos ilustrată, cu reproduceri după desene şi gravuri de Iosif Fűhrich.

O editie rezumat de 90 de pagini in limba romana  poate fi primita de la mine in format PDF.

Etichete Codex, Crestinism, Esoterica, Religie, Spiritualitate