Benedicte si Patrice des Mazery: OPUS DEI

Patrice des Mazery, (n. 1962), este reporter la televiziunea franceza Canal Plus. A creat impreuna cu alti colegi emisiunea  90 minutes, pentru care a condus numeroase investigatii cum ar fi: Burma, finantele sindicatelor sau afacerile administratiilor caselor pentru batrani. A fost jurnalist de razboi din Angola la Sarajevo.

Bénédicte des Mazery, (n. 1962), este scriitoare, cu multi ani de experienta ca jurnalista pentru jurnale de  afaceri. Este autoarea  romanelor: Les morts ne parlent pas – 2005,  La vie tranchée – 2008 si Pour solde de tout compte – 1999.

Cartea Opus Dei reprezinta o ancheta asupra acestui curent al Bisericii Catolice, recunoscut de ea, deoarece fondatorul, preotul spaniol Josemaria Escriva de Balaguer, a fost sanctificat de Papa John-Paul II in 2002.

In The Da Vinci Code, Dan Brown prezinta  Opus Dei, ca o organizatie machiavelica, care nu ezita sa omoare pentru a proteja secretele bisericii catolice.  Criticii descriu acest ordin ca o mafie sfanta, imbracata in forma de masonerie, denumind-o si Octopus Dei (Caracatita Domnului).

In ciuda refuzului ordinului de a raspunde la intrebarile jurnalistilor, autorii si-au derulat investigatia doi ani in Paris, ca si in Spania si Anglia, adunand dovezi si marturii de la fosti membri. In lumea secreta a institutiei, au observat pecetea unei secte: controlul psihologic al minorilor, controlul averilor membrilor.  De asemenea, au descoperit ca Opus Dei, insetata de putere, s-a insinuat in lumea politicii, a universitatilor si afacerilor, fiind sprijinita  de companii de afaceri mari din Franta. 

Opus Dei este singura organizatie care are rang de prelatura personala, adica raspunde numai in fata Papei si isi numeste proprii preoti. Are aproape 84.000 de membri laici in lume, din care 2150 in Franta, plus aproape 2000 de preoti de diverse ranguri.

Un comentariu pertinent asupra evolutiei Opus Dei de-a lungul timpului a fost scris de Michael D. Langone, un psiholog american, specializat in cercetarea grupurilor de cult si manipularea psihologica. El este directorul executiv al  International Cultic Studies Association, si editorul jurnalului Cultic Studies Review.

“Opus Dei a fost una dintre noile miscari dintre cele mai controversate in cadrul Bisericii Catolice. A avut multi detractori, inclusiv  Alberto Moncada (in  2006), si multi aparatori.  Unul dintre cei mai importanti suporteri a fost Papa  John Paul II, in timpul caruia fondatorul Opus Dei Josemaría Escrivá a fost canonizat. Cunosc catolici devotati care sunt extrem de critici la adresa Legiunii lui Cristos, (the Legion of Christ – alta organizatie controversata din Biserica Catolica), dar care aproba Opus Dei. Cunosc alti catolici care nu prea spun ‘de bine’ despre Opus Dei.  Si cunosc si ne-catolici care se uita la Opus Dei ca la  o straneitate disturbanta, un anacronism religios. 

Este imposibil sa evaluezi obiectiv Opus Dei cand te bazezi pe povestiri anecdotice, cum sunt cele pe care le-am auzit in experienta mea limitata. Pana in prezent am putut sa determin ca nu exista nici un singur studiu stiintific care sa analizeze stohastic membri si/sau fosti membri ai Opus Dei. Ca si in cazul altor grupuri controversate, aceasta lipsa de evidenta stiintifica pune baza unor afirmatii sau negatii privind etica ( “badness”) grupului. …

…Exista un mare  numar de marturii critice din partea unor fosti membri ai Opus Dei, cateodata rapoarte elocvente privind probleme si excese.  Web site-ul opuslibros.org, de limba spaniola, de exemplu, listeaza sute de marturii, inclusiv 18 postate numai in iunie 2006. Acesta pare a fi un numar mare de marturii. Cu toate acestea, Opus Dei are 85.000 de membri in toata lumea si 164.000 “cooperators,” adica suporteri (Allen, 2005a). 

Marturiile catorva sute de fosti membri asezate langa multimea de oameni care sprijina Opus Dei pot parea nesemnificative si pot fi trecute cu vederea de catre observatori care incearca sa evalueze organizatia in intregime. Ei pot trage concluzia ca organizatia nu este atat de rea.

Multi oameni care urmeaza aceasta linie logica de gandire se opresc aici. Dar, acest punct de oprire constituie un afront catre cei multi care si-au exprimat durerea personala in fata publicului si catre probabil un numar si mai mare de oameni care sunt prea inspaimantati sa faca totul public. Un bacan poate nu se ingrijoreaza de o mana de oua sparte la livrarea a sute de cutii. Cu toate acestea, crestinii (si oricine care afirma ca ii pasa de oameni) ar trebui sa fie preocupati de o mana de suflete distruse. Durerea unei persoane nu este negata de bucuria altora 100.

Papa John Paul II a afirmat in 1984 ca biserica ar trebui sa fie ‘o casa de sticla unde se poate vedea ce se intampla’, ceea ce se aplica si organizatiei Opus Dei…”

Referinte
Allen, John. (2005, December 16).  Q & A on Opus Dei. 
Mazery, Benedicte, & Mazery, Patrize. (2003). L’Opus Dei” Une Eglise au Cœur de l´Eglise. Paris:
Moncada, Alberto. (2006).  Opus Dei Over time.

Maria Grazia Siliato: Caligula

Nascuta la Genova, Maria Grazia Siliato este originara din Elvetia. Istoric si arheolog cu reputatie internationala, specializata in culturile antice ale Orientului mediteranian, ea a efectuat numeroase cercetari in Cipru, Istambul, Israel si Egipt. A publicat numeroase carti si studii istorice, arheologice si a participat la filmari in siturile arheologice, avand o larga recunoastere internationala.  Cartile sale La Sindone di Torino (Giulgiul din Torino) si L’Assedio (Asediul) au fost adevarate bestselleruri, fiind traduse in numeroase limbi.

Studiul care a facut-o celebra in cercurile stiintifice a fost Giulgiul de la Torino (‘The Shroud’). De la prima fotografie efectuata  in 1898, de catre juristul Secondo Pia, giulgiul a fost obiect de controversa. Unii cred ca giulgiul este ultima ‘haina’ care l-a acoperit pe Iisus dupa ce a fost coborat de pe cruce, altii cred  ca este un fals elaborat. Dar, conform zicalei, nici o publicitate nu este publicitate proasta,  valul este cel mai studiat obiect arheologic din istorie.

Rezultatele testelor cu carbon din 1979 au aratat ca este un fals sau cel putin asa au spus specialistii la vremea respectiva. Noua ani mai tarziu si mai multe teste cu carbon, facute la trei universitati diferite au aratat iarasi ca giulgiul este un fals. Dateaza dintr-o perioada situata intre 1260 si 1390 conform specialistilor. Aceste rezultate au dus la umilirea Cardinalului de Turin din acea vreme, Anastasio Alberto Ballestrero care a admis ca giulgiul este un fals.

Dar, credinciosii si-au pastrat increderea si recent au fost rasplatiti. Anul trecut, un arheolog din Elvetia, care si-a petrecut 16 ani studiind giulgiul a afirmat ca noi teste au probat autenticitatea “beyond all reasonable doubt” (mai presus de orice indoiala). Arheologul, Maria Grazia Siliato, a explicat rezultatele cu carbon. Piesa analizata a vestmantului provenea dintr-o bucata adaugita prin repararea giulgiului, efectuata in Evul Mediu – a afirmat ea. Siliato a spus ca noile cercetari din Paris au relevant cuvintele “Jesus” si “Nazareth” scrise pe giulgiu la scurt timp dupa ce trupul a fost invelit in acesta.

Recent, dr Leoncio Garza-Valdez si microbiologul Stephen Mattingly au aruncat si ei indoieli asupra tehnicilor de datare prin carbon.  Cei doi au afirmat ca studiile efectuate cu microscopul arata o pelicula de fungi si bacterii construita in secole, care a dus la confuzii privind procesul de datare prin carbon si a facut ca giulgiul sa para mai recent. Teoria lor este ca imaginea omeneasca aparuta pe giulgiu a fost construita din bacteriile aflate pe pielea omului care a fost imbracat in el.

Printre alte teorii avansate a fost si aceea ca imaginea omeneasca este rezultatul unei fotografii experimentale – unii atribuind-o lui Leonardo da Vinci -, sau ca a fost imprimata pe giulgiu ca urmare a unei explozii atomice localizate in apropiere. 

Caligula (Ed. Polirom)

Gaius Caesar Germanicus Caligula este cu siguranta – in afara  lui Nero – cel mai descris dintre imparatii romani.

In general, este amintit ca un nebun ucigas , gata de orice excese, capricii si cruzimi, numindu-l consul pe calul sau, practicand incestul cu surorile sale si ordonand executii la moarte nejustificate in randul elitei din Roma.

Cu toate acestea, istoricii cei mai ostili lui au trebuit sa admita ca cei patru ani de domnie nu au fost negativi in totalitate si ca omul , desi urat de aristocratie, a fost adulat de populatie si de soldati, ca si tatal sau Germanicus.

Subiectul cartii pleaca de la descoperirea in 1928 pe fundul unui lac de langa Roma a doua corabii construite cu o tehnologie avansata pentru acele vremuri si care fusesera scufundate deliberat. In chile se turnasera mari cantitati de nisip si pietre, iar funiile si odgoanele fusesera taiate.

 Intrebarile erau multiple pentru perioada si domnia lui Gaius Caesar, numit de istoricii potrivnici Caligula, iar cartea (cu toate ca ‘facila’ la citit, cum spune un cititor de pe blog) este scrisa extrem de bine  si documentata de un om de stiinta recunoscut cu note istorico-arheologice la finalul cartii.

Mie mi-a placut, sper ca si voua. Si apropos de cuvantul ‘facil’. Usurinta de a scrie este data de un mare talent si nu toate cartile sunt ezoterice, a la Umberto Ecco, pe care multi l-au citit si putini l-au inteles.

Postat de @demeter

Raymond Khoury: Ultimul templier

Raymond Khoury (n.  1960 in Beirut, Lebanon)  este scriitor si autor de scenarii de film, cunoscut ca autor al bestseller-ului din 2006 ( conform New York Times ) The Last Templar (Ultimul templier, tradus in Ro., Ed. Nemira).
Raymond Khoury este nascut in Liban, dar a crescut in Rye, New York din 1975, cand familia a fugit de razboiul civil. Khoury s-a intors in Liban si a urmat cursurile American University of Beirut, unde a studiat arhitectura si in acelasi timp a ilustrat mai multe carti pentru copii la Oxford University Press Middle East office. Din cauza reizbucnirii razboiului, in februarie 1984 a fost evacutat din Beirut de U.S. Marine Corps intr-un elicopter. Astazi,  Khoury traieste in Londra cu sotia si cele doua fiice.

Dupa cateva luni de munca la o firma de arhitectura din Londra, Khoury s-a mutat in Fontainebleau, Franta, unde a dobandit un MBA de la European Institute of Business Administration (INSEAD). Dupa terminarea studiilor s-a intors la Londra, unde a lucrat intr-o banca de investitii. In timpul neobisnuitei sale cariere de arhitect si bancher,  Khoury a inceput sa scrie scenarii de film impreuna cu un bancher de pe Wall Street si el autor amator de scenarii. Una din ideile dezvoltate de cei doi a ajuns finalista intr-o bursa  Fulbright pentru scenarii de film.

In 1996, Khoury a scris adaptarea pentru film a romanului lui  Melvyn Bragg – The Maid of Buttermere . Robert DeNiro a anuntat in acelasi an ca va produce filmul si va avea rolul principal. Khoury a scris de asemenea pentru BBC seria Spooks (cunoscuta ca MI:5 in SUA) si Waking the Dead.

La inceputul carierei de autor de scenarii, chiar inainte de a avea un agent pentru reprezentare, Khoury a scris un scenariu numit The Last Templar, despre comoara pierduta a Cavalerilor Templieri. Dupa 18 luni de cercetari si scris, Khoury a dat unui prieten manuscrisul spre citire si acesta i-a sugerat sa-l transforme intr-o carte. Cu acordul autorului, prietenul a aratat manuscrisul scenariului unui agent literar, care a oferit o suma cu sase cifre ca avans de la o editura pentru a scrie cartea bazata pe acest scenariu, cu conditia sa excluda toate referirile la religie.  Cu toate ca nu vanduse nici o alta carte, Khoury a refuzat si banii si publicarea cartii in aceste conditii.

Lasand acest scenariu deoparte, Khoury a lucrat pentru filme mai multi ani, avand o cariera de succes la Londra si Hollywood. Un alt agent literar care il reprezenta a citit scenariul de la  The Last Templar si l-a indemnat sa scrie un roman, asa ca in 2002 Khoury a reinceput documentarea si scrisul care i-au luat trei ani. Cartea s-a vandut rapid si a fost editata prima data in Anglia in 2005. A devenit curand bestseller in New York Times timp de 11 saptamani. A fost tradusa in 38 de limbi straine si publicata in peste 40 de tari.

Au urmat  “The Sanctuary” (Sanctuarul) in August 2007, si, “The Sign” (Semnul), in 2009.

Ultimul Templier

In 1291 d.Hr., urmare caderii orasului Akko  ( Acra), din cadrul Regatului Latin al Ierusalimului, o mica parte din Cavalerii Templieri parasesc orasul cu o lada. Vaporul lor Falcon Temple, este stricat intr-o furtuna pe mare si se scufunda. Unul dintre cavaleri este ranit grav si moare dupa ce ascunde lada si trimite o scrisoare codificata catre Marele Maestru al Templierilor. 

Ultimul Cavaler supravietuitor al masacrului ajunge in Paris in 1314, la timp ca sa-l vada pe Marele Maestru ars pe rug dupa ce a refuzat sa dezvaluie locul unde era ascunsa comoara Templierilor. Ultimul cavaler isi dedica viata mentinerii legendei Cavalerilor Templieri in pofida Bisericii Catolice.

Nu mai povestesc pentru ca  doresc sa cititi cartea si sa va bucurati de ea.

Postat de @demeter

Kazuo Ishiguro: Sa nu ma parasesti

Kazuo Ishiguro, OBE, ( n. la 8 noiembrie 1954) este un scriitor britanic, nascut in Nagasaki, Japonia. Familia s-a mutat in UK in 1960, el absolvind cursuri la Universitatea din Kent si masterul la Universitatea East Anglia in 1980; a obtinut cetatenia engleza in 1982. 

In afara de literatura a scris versurile pentru albumele de muzica ale lui Stacey Kent  din 2003 “In love again”(Indragostit din nou)  si 2007 “Breakfast On the Morning Tram (Mic dejun in tramvaiul de dimineata)”.

Cea mai recenta carte (tradusa in Ro. – Ed. Polirom) este  Never Let Me Go, (Sa nu ma parasesti), care are trasaturi de SF si un ton futuristic.   The Unconsoled,  (Neconsolatii) are ca locatie Europa Centrala, iar  The Remains of the Day  (Ramasitele zilei) are ca subiect viata din casa unui lord englez, favorizand fascismul, in perioada dinainte si dupa razboiul mondial (Filmul a fost absolut superb – artistic, regizoral si interpretare.).

An Artist of the Floating World (Un artist pe lumea plutitoare) are locatia subiectului in orasul de nastere al scriitorului, Nagasaki, in perioada de reconstructie dupa detonarea bombei atomice in 1945. Naratorul este fortat sa se impace cu partea sa de vina din razboi si este blamat de tanara generatie, confruntandu-se cu idealurile timpurilor moderne reprezentate de nepotul sau. 

Cartile lui Ishiguro sunt scrise la persoana intai, iar naratorul prezinta adesea ratarile sale umane. Tehnica lui Ishiguro este de a permite personajelor de a revela intamplarile odata cu actiunea, ingaduind cititorului sa il simpatizeze. Cartile se termina fara o concluzie clara, personajele ramanand cu problemele nerezolvate din trecut iar nota generala este de melancolie resemnata.

A castigat de cateva ori Booker’ Prize, numeroase premii literare si a fost numit Cavaler al  Imperiului Britanic pentru servicii in literatura in 1995 si i-a fost acordat  Ordre des Arts et des Lettres de catre Ministrul Francez al Culturii in 1998.

Sa nu ma parasesti

Romanul descrie viata lui  Kathy H., o tanara femeie, concentrandu-se mai intai pe copilaria ei la o scoala internat si apoi descriind anii de adult. Povestea are loc intr-o Anglie de mizerie, in care fiintele umane sunt clonate pentru a asigura organe de transplant celor ‘alesi’. Kathy si colegii sai de clasa au fost creati pentru a fi donatori, iar Katy lucreaza momentan ca asistenta pentru cei care doneaza organe si apoi mor.

Titlul romanului provine dintr-un cantec fictional american Songs After Dark (Cantece dupa asfintit).

Nu va povestesc subiectul pentru ca trebuie sa cititi cartea (sau veti vedea filmul), magistral scrisa ca toate cartile lui Ishiguro.

Postat de @demeter

Gerald Durrell: Pasari, lighioane si rubedenii (2)

Expeditiile in salbaticie ale lui Durrell au inceput in  1947 cu excursia din British Cameroons la varsta de 21 de ani.  Animalele pe care le-a adus in tara au fost vandute catre London Zoo, Chester Zoo, Paignton Zoo, Bristol Zoo si Belle Vue Zoo (Manchester). A continuat cu asemenea expeditii  multe decenii, timp in care a devenit faimos pentru conservarea naturii si a animalelor salbatice.

Datorita dedicatiei sale, Durrell a adapostit si a hranit animalele captive, niciodata nu a prins animale in plus, nu a prins animale pentru valoarea de trofeu pentru care ar fi putut sa le vanda colectionarilor. Din aceste cauze Durrell era falimentar la sfarsitul celei de-a treia expeditii.

La 26 februarie 1951,  dupa o curte asidua,  Durrell s-a casatorit cu  Jacqueline (‘Jacquie’) Sonia Wolfenden — in ciuda opozitiei tatalui acesteia. Jacquie l-a insotit pe  Durrell in cele mai multe dintre expeditiile sale si l-a ajutat sa infiinteze si sa administreze Gradina Zoologica Jersey. Ea a fost autoarea a doua carti de memorii umoristice si foarte bine primite despre viata cu Durrell, folosind banii castigati pentru conservarea animalelor.

 Infiintarea Gradinii Zoologice Jersey

Publicarea cartii My Family and Other Animals  (Familia mea si alte animale) in 1956 au facut din Durrell un autor de success si i-au adus recunoastere publica ca naturalist. Castigul rezultat din vanzarea acesteia, care a fost bestseller in UK l-au ajutat pe Durrell sa-si finanteze urmatoarea expeditie.

Deziluziile lui Durrell privind modul de administrare al gradinilor zoologice si credinta sa ca acestea ar trebui in principiu sa fie rezerve si generatoare de specii in primejdie, l-au facut sa se gandeasca la infiintarea unei gradini zoologice proprii. Excursia sa din 1957 in Camerun pentru a treia si ultima data a fost pentru a colectiona animale care vor forma nucleul pentru propria gradina zoologica. Expeditia a fost filmata si a fost primul experiment al lui Durrell de a inregistra pe pelicula munca sa cu animalele. Succesul filmului To Bafut with Beagles, impreuna cu programul radio propriu, popular si autobiographic Encounters with Animals, au facut din Durrell un oaspete obisnuit la BBC Natural History .

Durrell a fondat  Jersey Zoological Park in 1958 pentru a adaposti colectia in crestere de animale. Locatia a fost o casa din sec. 16   Les Augres Manor.  Gradina zoologica s-a deschis pentru public in 1959 de Paste.  De atunci, Durrell a deschis numeroase proiecte pentru a salva animale salbatice din alte parti ale lumii, asa cum a fost  Jersey Wildlife Preservation Trust.

In anii ’70  Jersey Wildlife Preservation Trust a devenit o gradina zoologica exemplu pentru cresterea animalelor captive si  pastrarea speciilor in pericol ca Lowland Gorilla, si fauna diversa din Mauritania. Aceste eforturi au dus la infiintarea  Mauritian Wildlife Foundation in 1984.

In 1978 Durrell a infiintat un centru de conferinte si seminarii la zoo sau o ‘mini-universitate’, dupa cum a denumit-o el. Din  2005, peste o mie de biologi, naturalisti, veterinari zoo si arhitecti zoo din 104 tari au participat la lucrari in cadrul International Training Centre.
Durrell a fondat Wildlife Preservation Trust Canada, acum denumita Wildlife Preservation Canada, in 1985.

Durrell a ales  Dodo, pasarea ne-zburatoare din Mauritius vanata pana la disparitie ca logo pentru Jersey Zoo si pentru Fundatie. Pentru copii exista in Fundatie.   Dodo Club.  Dupa moartea sa,  Jersey Wildlife Preservation Trust a fost redenumita  Durrell Wildlife Conservation Trust la a 40-a aniversare a Zoo, la 26 martie 1999.

Cateva din ideile proprii de politica pentru gradini zoologice (zoo):

• Primul scop al unui zoo trebuie sa fie actionarea ca rezerva pentru speciile in pericol, care au nevoie de inmultire in captivitate pentru a supravietui.
• Pot sa serveasca in al doilea rand pentru educarea oamenilor despre natura salbatica si istoria naturala si pentru educarea biologilor despre obiceiurile animalelor. 
• Gradinile zoologice nu vor fi administrate numai pentru amuzament, iar speciile care nu sunt amenintate trebuie re-introduse in mediile lor naturale.
• Un animal trebuie sa fie intr-un zoo numai in ultima instanta, cand toate eforturile de a-l salva in salbaticie au esuat.

Durrell a primit numeroase ordine si decoratii de la regi, regine si sefi de stat si numeroase specii de animale si pasari au primit numele sau.: Gerald, Gerry sau Durrell.