Poate că cel mai complet roman al literaturii japoneze moderne, numele original este “Kinkakuji” (“Templul de Aur”), cartea s-a vândut în Japonia în peste 300000 de exemplare. Mishima a izbutit să dea o foarte verosimilă justificare psihologică unui gest criminal – incendierea faimosului Pavilion de Aur al templului budist Rokuon-ji din Kyoto. În carte se regăseşte vechea Japonie, sunt evocate numele celebrităţilor din vremea stampelor ukiyo-e (litografii din secolul al XVII-lea care au influentat profund arta japoneza pana in zilele noastre, marii maestri fiind Utamaro, Hiroshige), este pomenită arta aranjării florale (ikebana), se află ecouri din “Genji monogatari” a lui Murasaki Shikibu (Lady Murasaki, scriitoare si poeta medievala care a trait in secolul ll X-lea d. Hr.) . Acest roman a lui Yukio Mishima a fost laureat cu Premiul literar Yomiuri, în anul 1957.
Incendierea monumentului naţional de către un preot budist suferind de tulburări psihice, fapt autentic, petrecut în iulie 1950, a constituit însă numai punctul de plecare al romanului, pentru că Mishima a transfigurat artistic evenimentul, pentru a crea o lume care-şi are propria realitate. “Templul de aur” a fost publicat pentru prima dată în anul 1956 în Japonia, fiind tradus din japoneză de Angela Hondru; cartea a apărut în anul 2000 la Editura “Humanitas”, în colecţia “Cartea de pe noptieră”. Romanul este confesiunea lui Mizoguchi un tânăr, debil fizic şi bâlbâit, respins de toţi cei din jurul său pentru aceste handicapuri. Fiu al unui preot budist sărac, Mizoguchi incendiază templul la care fusese primit pentru a se iniţia şi a deveni preot, ca şi tatăl său. Întreg romanul e o poveste care conduce în final la acest sacrilegiu.
Călugărul, un tânăr desfigurat şi bâlbâit, cu un vădit dezechilibru sufletesc, a declarat la proces ca a incendiat templul pentru ca devenise gelos pe frumuseţea lui. Psihiatrii l-au declarat schizofrenic şi la proces acesta a mărturisit că îşi dispreţuieşte sinele demonic. Evenimentul nu avea cum sa-i scape lui Mishima care face din acest episod nucleul romanului sau. Tradus în limba engleză în vremea revoluţiei flower-power şi a exploziei de religii de tip new-age, romanul a cunoscut un succes imediat printre adepţii americani ai Zen Budism-ului. Întorcându-se la naraţiunea de tip confesiv, Mishima imaginează lumea strâmbă a spiritului unui călugăr, Mizouguchi, traumatizat de imaginea mamei care făcea dragoste cu un bărbat în timp ce tatăl îşi dădea sufletul. Copilul, un Meursault transferat pe teritoriul japonez, este incapabil de orice tip de empatie faţă de cei ce-l înconjoară, sentimentele sale fiind cauterizate cu grijă. Ca ghid al soldaţilor americani ce vizitează Templul, participă chiar la o crimă oribilă, ucigând copilul unei gheişe sub privirile ocupantului, care îl răsplăteşte cu două cartuşe de ţigări Chesterfield.
Imaginea Templului de aur se amestecă, într-o proiecţie suprarealistă, cu viziunea puternic sexualizată a sânului unei femei conducând la gestul final al arderii din temelii a templului. Una dintre pildele filozofiei budiste pe care stareţul o citeşte în momentul în care Japonia capitulează e cea în care călugărul Nansen ucide o pisică. O pisică apărută în templu îi împarte pe locuitorii templului în două tabere, iar stareţul Nansen o ucide pentru a anihila Sinele şi închipuirile vane ale celorlalţi fraţi. Episodul are o însemnătate capitală pentru Mizouguchi, care, urmând sfaturile ologului sau prieten Kashiwagi şi pe cele ale stareţului Templului, ajunge la un moment de iluminare demonică, în care înţelege că singurul mod în care îl poate iubi pe Buddha este clipa în care îl ucide pe Buddha. Incendierea Templului de aur capătă astfel o valoare simbolică, se transformă într-un sacrificiu al frumuseţii pe care omul modern, în absoluta lui alienare, nu o mai poate percepe corect.
Apărut în perioada când în Europa făceau vogă romanele existenţialiste, Templul de aur propune un destin apropiat de cel al eroilor unor scriitori ca Jean Paul Sartre sau Albert Camus, eroi tragici, dar şi destine exemplare, dostoievskiene, din lumea celor umiliţi şi obidiţi. Cruzimea viziunii rămâne în continuare trăsătura cea mai importantă a stilului romancierului japonez. Scena arderii Templului a fost interpretată de unii critici ca expresia cea mai înaltă a revoltei împotriva unei religii prea oficiale, prea interesate de o falsă iluminare, iar Mishima, un scriitor care a atacat şi instituţia prea strâmtă a căsătoriei japoneze, a fost acuzat ca ar dori sa submineze puterea bisericii. O carte sublima care mie mi-a placut foarte mult.
O puteti accesa si pe internet, aici
Surse: Mihnea Voicu Şimăndan










